NEC
Anul acesta, la mai bine de zece ani de la înfiinţare, Colegiul "Noua Europă" a sărbătorit şi vîrsta rotundă, şi un prestigios bilanţ academic. Staff-ul colegiului, foştii şi actualii bursieri şi alumni, lumea culturală şi universitară s-au adunat, în mai, la NEC, pentru a marca cei zece ani de existenţă. Ca la majoritatea evenimentelor publice organizate în strada Plantelor 21, spaţiul a fost insuficient, iar atmosfera, deşi cu ştaif, ţinea de o zonă a colocvialului riguros, probabil marca locului. Dacă ar fi să facem puţină istorie, ar trebui să spunem că NEC-ul este "primul institut independent de studii avansate în domeniul disciplinelor umaniste şi sociale din România, fiind întemeiat de Andrei Pleşu în 1994 în cadrul Fundaţiei Noua Europă. Punctul de plecare l-a constituit New Europe Prize for Higher Education and Research, acordat profesorului Pleşu în 1993 de către şase institute de studii avansate (Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford; Institute for Advanced Study, Princeton; National Humanities Center, Research Triangle Park; Netherlands Institute for Advanced Study in Humanities and Social Sciences, Wassenaar; Swedish Collegium for Advanced Study in the Social Sciences, Uppsala . şi Wissenschaftskolleg zu Berlin)". N-ar trebui să uităm nici primirea în 1998 a premiului "Hannah Arendt", instituit pentru a încuraja realizările de excepţie în domeniul învăţămîntului superior şi al cercetării. Şi-ar trebui musai să enumerăm bursele şi programele, proiectele de anvergură (printre care traducerea Septuagintei) sau înfiinţarea, din 2001, a Institutului "Ludwig Boltzmann" pentru studiul problematicii religioase a integrării europene. De fapt însă, de cîte ori vine vorba despre Colegiul "Noua Europă" se invocă "sufletul locului" şi rigoarea paradoxală a interdisciplinarităţii. Într-un Bucureşti din ce în ce mai tranzitoriu, NEC-ul e un reper stabil şi mereu împrospătat de seriozitate jovială şi dialog veritabil. O instituţie-lebădă - cum o numea Irina Nicolau într-o carte - sau doar o instituţie necesară care, după Wolf Lepenies, arată "cît de îngemănate sînt Europa spiritului şi cea a politicii". (S. S.) P.S. Le mulţumesc doamnelor Marina Hasnaş, Anca Oroveanu şi Lelia Ciobotariu, fără ajutorul cărora acest număr nu ar fi fost posibil. Şi, desigur, domnului Andrei Pleşu, care a acceptat, în final, ca NEC-ul să devină o dilemă.
