Muzicile, cuvintele şi personajele cu adevărat importante

Publicat în Dilema Veche nr. 500 din 12-18 septembrie 2013
Muzicile, cuvintele şi personajele cu adevărat importante jpeg

Ziua 1

În prefaţa celei de-a doua ediţii a Festivalului Dilema veche ce se întîmplă la Alba Iulia, Andrei Pleşu spunea, în urmă cu o lună, că „după Mihai Viteazul, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, era normal ca şi Dilema veche să intre în Alba Iulia.“ În timp ce poanta fondatorului revistei pune accentul potrivit pe istoria şi simbolistica locului, realitatea postmodernă şi atroce-mioritică mută discuţia pe ce înseamnă în ziua de astăzi „a intra în Alba Iulia“.

Luăm la pas Cetatea binişor, după ora 9 seara. Pe zidul din spatele statuii lui Mihai Viteazul descoperim imagini în mişcare, acompaniind patru dansatori care prestează direct pe piatra cubică. Din boxe se aude un şlagăr optzecist, „Fericirea are chipul tău“, în versiune profund remixată. Un pliant vorbeşte despre „Dancing City“, un moment coregrafic regizat de Vava Ştefănescu, al doilea dintre cele trei programate să se întîmple în deschiderea festivalului. Am prins fix finalul şi aplauzele celor cîteva sute de privitori.  

Evenimentele se succed rapid şi sîntem invitaţi la scena aşezată de partea cealaltă a statuii. Dan Badea şi Răzvan Mazilu interpretează un fragment din Şaraiman, spectacolul de stand-up & dance de la Teatrul Odeon. Badea vorbeşte deştept, tăios, dar şi neaşteptat de afectuos, despre distanţele care separă generaţia tinerilor adulţi de cea a părinţilor lor, dar şi de cea a proaspeţilor adolescenţi. Moravurile se schimbă; felul de a trăi, fricile, reperele – şi ele. Doar drumurile rămîn la fel.

Se rîde (publicul), se cîntă (lăutărească) şi se dansează (Mazilu), pe versantul nordic al Catedralei Romano-Catolice; una dintre dansatoarele momentului din „Dancing City“ pozează pentru un pictorial ad-hoc, miroase a tutun fain, dozatorul de bere „Dracula“ nu e încă funcţional, dar suratele sale operează la parametri optimi, cerul e limpede, aerul – rece şi curat, stresul drumului – depăşit. 

Urmează, în curtea Palatului Principilor Ardealului, Searching for Sugar Man, documentarul de Oscar 2013. Fusese, mai devreme, conferinţa despre bătrîneţe a lui Andrei Pleşu. „A fost frumos şi optimist. Şi puhoi de lume. Noroc că s-a proiectat totul pe un ecran enorm, altfel multă lume n-ar fi văzut nimic.“ Sînt vorbele prietenului cu care ciocnesc ultimul pahar al serii.

Ziua 2

Şanţurile Cetăţii Alba, flancul sudic, amiază. Un zid prelung, cărămidă încinsă de soare. 30 de panouri mari, atent aliniate, privind către oameni. Trecători înzăpezite, piscuri în nori, animale bizare, trepte incomplete, figurine neaşteptate, în comparaţie cu verdele îngrijit şi cărările de piatră impecabile ale proaspăt renovatei cetăţi transilvane. Un tînăr emoţionat, pe nume Marius Chivu, a vorbit curioşilor veniţi să asiste la vernisajul expoziţiei de fotografie Himalaya, stîrnită de expediţia pe care criticul literar a făcut-o în urmă cu doi ani. Undeva deasupra fotografiilor zboară săgeţi din arcurile participanţilor la un concurs de profil, care se bucură de dealurile, cotloanele, curţile interioare şi podurile fortăreţei. La cîteva minute distanţă, trei salve de tun marchează schimbarea gărzii. Un soare orbitor salută începutul celei de-a doua zile a Festivalului Dilema veche.

O pajişte cărnoasă, undeva pe Traseul celor trei fortificaţii. Organizatorii maratonului de poezie se scuză politicos şi confiscă masa de lemn. Apoi, cele două bănci care o străjuiesc. Nuntaşii privesc miraţi. Mobilierul poposeşte în mijlocul sutei de oameni care aşteaptă să înceapă lectura. În curtea exterioară a Hotelului Medieval, o nuntă întîlneşte opt poeţi. Aurel Pantea începe vorbirea. E urmat de Andrei Bodiu, Dan Coman şi ceilalţi. Spectatori şi nuntaşi ascultă în linişte şi aplaudă potolit.

O încăpere încinsă, în Biblioteca Batthyaneum. Oameni aşezaţi, oameni stînd în picioare, oameni făcîndu-şi vînt cu evantaie improvizate. La o masă – Liviu Papadima, Cătălin Ştefănescu, Radu Paraschivescu şi Patricia Mihail. Discuţii despre ce, cine şi cum mai citeşte în ziua de azi. Nu, digitalul nu distruge lectura – cad de acord vorbitorii; din contră, folosit cu isteţime, computerul poate potenţa pofta de a citi. 

Se spun poveşti despre Proiectul „Biblionet“, menit a transforma bibliotecile publice (de la cele comunale la cele judeţene) din „vetuste hangare cu cărţi“ în „centre culturale vii, de folos comunităţii locale“. Îmbujorează obrajii istorii despre sate din Dolj (Ţînţăreni) şi Vîlcea (Pietrari), în care, pe post de adjunct al arhipasionatelor bibliotecare (plătite cu puţin peste 100 de euro pe lună) sînt de găsit elevi de gimnaziu, care prestează ore bune de muncă voluntară, în care îşi învaţă prietenii cum se foloseşte un computer sau cum se poate învăţa fizică cu zîmbetul pe buze. Dezbaterea e vie, colorată, spumoasă, „aşa cum, de fapt, arată şi cartea contemporană“ (Ştefănescu dixit), carte pe care minţi deştepte şi dedicate vor şti să o livreze chiar şi celor mai improbabili cititori.  

Esplanada din faţa Catedralei Încoronării. Busturile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, luminate de reflectoarele din întunericul rece. Un preot în sutană privind cu un vag surîs, alături de două sute de oameni, trei cîini şi cîteva biciclete. La contrabas – Chris Dahlgren; la voce şi uneori chitară – Maria Răducanu. Blues, fado, doine, cîntece de pahar, melodii de mahala. Engleză, portugheză, română. Versuri dure, rime ironice. Chestii serioase, porţiuni naive. Pasaje serioase, triluri uşurele. Mai un dans, mai un Nenea Iancu nefiltrată, mai o ţigară. Tutunul continuă să miroasă bine la festival. Şi vine noaptea a doua.

Ziua 3

Profitînd de generozitatea buletinului meteo, organizatorii au avut inspiraţia de a programa în aer liber dezbaterea „despre neajunsurile de a fi nou“, purtată de Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu şi Mircea Vasilescu. În faţa Bibliotecii Batthyaneum, două sute de oameni aşezaţi pe scaune răspîndite în semicerc i-au ascultat pe cei trei vorbind despre cît de veche e ideea noului în istoria imaginarului omenirii, noul în comunism şi noul din epoca hippie, despre ce se pierde cînd se cîştigă progresul tehnic, despre cum adolescenţii din toate epocile, nu doar de acum, au ca ţel căutarea şi descoperirea noului, despre nevoia de mister şi de exerciţiu cotidian al imaginaţiei („Imaginaţia e cea care face legătura între raţiune şi simţuri“ – H.-R. Patapievici).  

Discuţia n-a avut tensiunea şi ruperile de ritm ale dezbaterii despre lectură, ce a avut loc cu o seară în urmă, dar a avut graţie, eleganţă şi, mai presus de toate, a produs o imagine de o tulburătoare, cinematografică frumuseţe. Privit de la cîţiva zeci de metri distanţă, tabloul oamenilor vorbind şi al oamenilor ascultînd, într-o după-amiază tihnită de toamnă, la umbra unui arbore impozant, în faţa zidului scorojit al clădirii de secol XVIII pe care lumina toamnei desena forme ciudate, părea desprins dintr-o altă lume şi dintr-o altă epocă.

Atmosfera de tîrg patriarhal cu maniere aristocrate a căpătat accente încă mai pregnante cînd patru scriitori contemporani (Matei Florian, Filip Florian, Florin Lăzărescu şi Ioana Pârvulescu) au citit în trei dintre cele mai frumoase case particulare ale oraşului. Ioana Pârvulescu, de pildă, şi-a citit povestirea din volumul colectiv Care-i faza cu cititul? într-un salon desprins, parcă, din romanele sale Viaţa începe vineri şi Viitorul începe luni. Casa de medici de pe strada Octavian Goga, cu vedere la Cetate, dar şi la o arteră plină de copaci şi de iarbă, rar vizitată de automobile, ar putea lesne trece drept casa doctorului Margulis, cea în jurul căreia gravitează acţiunea celor două romane.  

Atîta vreme cît călătoria în timp rămîne o problemă ştiinţifică încă nerezolvată, imaginaţia se poate bizui pe întîlniri de felul celor descrise mai sus, pentru a desena conturul şi a percepe senzaţiile timpurilor trecute. Deşi, dacă punem la un loc întîmplările celor trei zile de Festival Dilema veche şi amestecăm senzaţiile, ideile, gusturile, sunetele, imaginile acumulate, se poate obţine şi o schiţă destul de convingătoare a viitorului în care vom şti, poate, să ne petrecem viaţa mai degrabă alături de muzicile, cuvintele şi personajele cu adevărat importante.  

Mihai Brezeanu este cititor de Dilema veche. Scrie pe www.dordeduca.ro şi www.unbtc.ro.

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.