Muzicile, cuvintele şi personajele cu adevărat importante

Ziua 1

În prefaţa celei de-a doua ediţii a Festivalului Dilema veche ce se întîmplă la Alba Iulia, Andrei Pleşu spunea, în urmă cu o lună, că „după Mihai Viteazul, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, era normal ca şi Dilema veche să intre în Alba Iulia.“ În timp ce poanta fondatorului revistei pune accentul potrivit pe istoria şi simbolistica locului, realitatea postmodernă şi atroce-mioritică mută discuţia pe ce înseamnă în ziua de astăzi „a intra în Alba Iulia“.

Luăm la pas Cetatea binişor, după ora 9 seara. Pe zidul din spatele statuii lui Mihai Viteazul descoperim imagini în mişcare, acompaniind patru dansatori care prestează direct pe piatra cubică. Din boxe se aude un şlagăr optzecist, „Fericirea are chipul tău“, în versiune profund remixată. Un pliant vorbeşte despre „Dancing City“, un moment coregrafic regizat de Vava Ştefănescu, al doilea dintre cele trei programate să se întîmple în deschiderea festivalului. Am prins fix finalul şi aplauzele celor cîteva sute de privitori.  

Evenimentele se succed rapid şi sîntem invitaţi la scena aşezată de partea cealaltă a statuii. Dan Badea şi Răzvan Mazilu interpretează un fragment din Şaraiman, spectacolul de stand-up & dance de la Teatrul Odeon. Badea vorbeşte deştept, tăios, dar şi neaşteptat de afectuos, despre distanţele care separă generaţia tinerilor adulţi de cea a părinţilor lor, dar şi de cea a proaspeţilor adolescenţi. Moravurile se schimbă; felul de a trăi, fricile, reperele – şi ele. Doar drumurile rămîn la fel.

Se rîde (publicul), se cîntă (lăutărească) şi se dansează (Mazilu), pe versantul nordic al Catedralei Romano-Catolice; una dintre dansatoarele momentului din „Dancing City“ pozează pentru un pictorial ad-hoc, miroase a tutun fain, dozatorul de bere „Dracula“ nu e încă funcţional, dar suratele sale operează la parametri optimi, cerul e limpede, aerul – rece şi curat, stresul drumului – depăşit. 

Urmează, în curtea Palatului Principilor Ardealului, Searching for Sugar Man, documentarul de Oscar 2013. Fusese, mai devreme, conferinţa despre bătrîneţe a lui Andrei Pleşu. „A fost frumos şi optimist. Şi puhoi de lume. Noroc că s-a proiectat totul pe un ecran enorm, altfel multă lume n-ar fi văzut nimic.“ Sînt vorbele prietenului cu care ciocnesc ultimul pahar al serii.

Ziua 2

Şanţurile Cetăţii Alba, flancul sudic, amiază. Un zid prelung, cărămidă încinsă de soare. 30 de panouri mari, atent aliniate, privind către oameni. Trecători înzăpezite, piscuri în nori, animale bizare, trepte incomplete, figurine neaşteptate, în comparaţie cu verdele îngrijit şi cărările de piatră impecabile ale proaspăt renovatei cetăţi transilvane. Un tînăr emoţionat, pe nume Marius Chivu, a vorbit curioşilor veniţi să asiste la vernisajul expoziţiei de fotografie Himalaya, stîrnită de expediţia pe care criticul literar a făcut-o în urmă cu doi ani. Undeva deasupra fotografiilor zboară săgeţi din arcurile participanţilor la un concurs de profil, care se bucură de dealurile, cotloanele, curţile interioare şi podurile fortăreţei. La cîteva minute distanţă, trei salve de tun marchează schimbarea gărzii. Un soare orbitor salută începutul celei de-a doua zile a Festivalului Dilema veche.

O pajişte cărnoasă, undeva pe Traseul celor trei fortificaţii. Organizatorii maratonului de poezie se scuză politicos şi confiscă masa de lemn. Apoi, cele două bănci care o străjuiesc. Nuntaşii privesc miraţi. Mobilierul poposeşte în mijlocul sutei de oameni care aşteaptă să înceapă lectura. În curtea exterioară a Hotelului Medieval, o nuntă întîlneşte opt poeţi. Aurel Pantea începe vorbirea. E urmat de Andrei Bodiu, Dan Coman şi ceilalţi. Spectatori şi nuntaşi ascultă în linişte şi aplaudă potolit.

O încăpere încinsă, în Biblioteca Batthyaneum. Oameni aşezaţi, oameni stînd în picioare, oameni făcîndu-şi vînt cu evantaie improvizate. La o masă – Liviu Papadima, Cătălin Ştefănescu, Radu Paraschivescu şi Patricia Mihail. Discuţii despre ce, cine şi cum mai citeşte în ziua de azi. Nu, digitalul nu distruge lectura – cad de acord vorbitorii; din contră, folosit cu isteţime, computerul poate potenţa pofta de a citi. 

Se spun poveşti despre Proiectul „Biblionet“, menit a transforma bibliotecile publice (de la cele comunale la cele judeţene) din „vetuste hangare cu cărţi“ în „centre culturale vii, de folos comunităţii locale“. Îmbujorează obrajii istorii despre sate din Dolj (Ţînţăreni) şi Vîlcea (Pietrari), în care, pe post de adjunct al arhipasionatelor bibliotecare (plătite cu puţin peste 100 de euro pe lună) sînt de găsit elevi de gimnaziu, care prestează ore bune de muncă voluntară, în care îşi învaţă prietenii cum se foloseşte un computer sau cum se poate învăţa fizică cu zîmbetul pe buze. Dezbaterea e vie, colorată, spumoasă, „aşa cum, de fapt, arată şi cartea contemporană“ (Ştefănescu dixit), carte pe care minţi deştepte şi dedicate vor şti să o livreze chiar şi celor mai improbabili cititori.  

Esplanada din faţa Catedralei Încoronării. Busturile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, luminate de reflectoarele din întunericul rece. Un preot în sutană privind cu un vag surîs, alături de două sute de oameni, trei cîini şi cîteva biciclete. La contrabas – Chris Dahlgren; la voce şi uneori chitară – Maria Răducanu. Blues, fado, doine, cîntece de pahar, melodii de mahala. Engleză, portugheză, română. Versuri dure, rime ironice. Chestii serioase, porţiuni naive. Pasaje serioase, triluri uşurele. Mai un dans, mai un Nenea Iancu nefiltrată, mai o ţigară. Tutunul continuă să miroasă bine la festival. Şi vine noaptea a doua.

Ziua 3

Profitînd de generozitatea buletinului meteo, organizatorii au avut inspiraţia de a programa în aer liber dezbaterea „despre neajunsurile de a fi nou“, purtată de Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu şi Mircea Vasilescu. În faţa Bibliotecii Batthyaneum, două sute de oameni aşezaţi pe scaune răspîndite în semicerc i-au ascultat pe cei trei vorbind despre cît de veche e ideea noului în istoria imaginarului omenirii, noul în comunism şi noul din epoca hippie, despre ce se pierde cînd se cîştigă progresul tehnic, despre cum adolescenţii din toate epocile, nu doar de acum, au ca ţel căutarea şi descoperirea noului, despre nevoia de mister şi de exerciţiu cotidian al imaginaţiei („Imaginaţia e cea care face legătura între raţiune şi simţuri“ – H.-R. Patapievici).  

Discuţia n-a avut tensiunea şi ruperile de ritm ale dezbaterii despre lectură, ce a avut loc cu o seară în urmă, dar a avut graţie, eleganţă şi, mai presus de toate, a produs o imagine de o tulburătoare, cinematografică frumuseţe. Privit de la cîţiva zeci de metri distanţă, tabloul oamenilor vorbind şi al oamenilor ascultînd, într-o după-amiază tihnită de toamnă, la umbra unui arbore impozant, în faţa zidului scorojit al clădirii de secol XVIII pe care lumina toamnei desena forme ciudate, părea desprins dintr-o altă lume şi dintr-o altă epocă.

Atmosfera de tîrg patriarhal cu maniere aristocrate a căpătat accente încă mai pregnante cînd patru scriitori contemporani (Matei Florian, Filip Florian, Florin Lăzărescu şi Ioana Pârvulescu) au citit în trei dintre cele mai frumoase case particulare ale oraşului. Ioana Pârvulescu, de pildă, şi-a citit povestirea din volumul colectiv Care-i faza cu cititul? într-un salon desprins, parcă, din romanele sale Viaţa începe vineri şi Viitorul începe luni. Casa de medici de pe strada Octavian Goga, cu vedere la Cetate, dar şi la o arteră plină de copaci şi de iarbă, rar vizitată de automobile, ar putea lesne trece drept casa doctorului Margulis, cea în jurul căreia gravitează acţiunea celor două romane.  

Atîta vreme cît călătoria în timp rămîne o problemă ştiinţifică încă nerezolvată, imaginaţia se poate bizui pe întîlniri de felul celor descrise mai sus, pentru a desena conturul şi a percepe senzaţiile timpurilor trecute. Deşi, dacă punem la un loc întîmplările celor trei zile de Festival Dilema veche şi amestecăm senzaţiile, ideile, gusturile, sunetele, imaginile acumulate, se poate obţine şi o schiţă destul de convingătoare a viitorului în care vom şti, poate, să ne petrecem viaţa mai degrabă alături de muzicile, cuvintele şi personajele cu adevărat importante.  

Mihai Brezeanu este cititor de Dilema veche. Scrie pe www.dordeduca.ro şi www.unbtc.ro.

Foto: L. Muntean