Moșii

Exista în mijlocul bîlciului anual un ins fabricat din materiale tari, construit probabil din sîrmă, lemn și cauciuc, însărcinat să primească o palmă grea pe falca lui mare, contra plată de un leu. El se prezinta cu stînga umflată pe dedesubt de un resort de fotoliu, pe care, dacă-l atingeai convenabil, cu o putere neuzitată, se întîmpla desigur ceva neașteptat. Am așteptat să iasă o complicație fantezistă din întîlnirea palmelor cu acest obraz. Niciodată nu s-a ivit nimic, sportmenii boxului, cu zuluf și cravată care s-au apucat, și ei hotărîți, s-o silească să se pronunțe, au renunțat după primul leu, părăsind încercarea cu brațul dizlocat. Un amator a manifestat o scăpărare de dureri cu lacrimi, și mîna cu care a lovit i-a rămas strepezită de suferință, ca atunci cînd, iluzionat, maxilarul, socotind că îmbucă o bomboană normal, își rupe dinții într-o bucată de pietriș, strecurată prin fatalități în fondant.

Omul insensibil avea ochii întocmiți cu pensula mare, în orbite exagerate de mușama, cu sforile cusăturii aparente. El sta jos, bătut în piroane pe trunchi de lemn, ca să fie mai accesibil, de sus în jos. O femeie, supărată de insuccesul tuturor bărbaților din familie, cu care venise să petreacă, gătiți frumos și încălțați cu mînuși de piele de culoare pandișpan, și poate că ațîțată și de reminiscențe, a tăbărît asupra omului de paie și l-a bătut cu umbrela, înjurîndu-l de o sumedenie de coincidențe și organe ce-i lipseau.

Mai docile sînt păpușile, așezate la rind și împiedicate într-un arc interior, elastic. Lovite cu mingea în cap ele se răstoarnă pe spate, oferind spectacolul comic al pasagerului căzut din tramvai. Cu o bucată de ciomag, directorul acestui teatru ibsenian îți ridică artistele, aplicînd principiul pîrghiei și sprijinindu-l în ceafă. Păpușile se întorceau la loc, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Patru mingi la doi lei. (…)

Un invalid face bumbac dulce într-un aparat american cu turbină, din zahăr, și cîțiva admiratori jurîmprejur îmbucă din vata lui suavă, servită la cornet. Limonada aurie e distribuită în pahare cu toartă de un căruțaș bătrîn, jerpelit, al cărui nas îi curge paralel cu licoarea acrișoară, ca un robinet cu gelatine. Citez versuri de limonadă, din memoria copilăriei la Moși: „Aici, aici / La băiatu sprîncenatu / Litra, opt / Cinzeaca, patru. / Cine bea / Rămîne grea.“ Ele nu sînt cu mai puțin delicate ca ale poeților premiați și, într-o privință – a versului inegal –, sînt opera unui precursor limonagiu.

Dar poate că mai interesantă decît țapul furios așezat pe două șine fără consecință, decît călătoria răsucită aeriană într-un cărucior vertiginos, decît turta dulce, decît cornurile cu sare și decît ciocolata aproximativă, care țin laolaltă intact prestigiul an de an al tîrgului de primăvară; decît baletista bătrînă cu grații sinistre, decît opereta cu flaut dintr-o mustărie de bere, – mai originală și mai îndrăzneață este pictura, neinfluențată cîtuși de puțin de ivirea maeștrilor incontestabili, afirmați săptămînal. Cu o bidinea, cu un deget și cu un băț, corectate cu o cîrpă, un mare număr de artiști se exprimă la intrare în compoziții și grupuri destinate să vorbească ochiului de miracolele și tainele unei barăci. O floră splendidă și o faună blajină înfrățesc în mîzgă uleioasă contrariile din univers. Mielul nu mai paște floarea din jurul lui, ci o admiră. Tigrul nici nu se mai uită la miel. Șarpele se gîdilă cu broasca. Pe litere mari și printre litere se văd, împrietenite cu abecedarul, vacile cu două cocoașe, foca, zgripțorul și pasărea Phoenix. Portretul cîte unui mareșal consacrat de războaie, stilizat în vopsea de acoperiș, apare flăcău la o baracă în care un indian fakir, ocultist și cititor în palmă, destăinuiește oricui plătește un pol viitorul, cunoscut astrologului ca un trecut. Ah! Dar cum a ucis cinematograful Panorama! Un cal despletit făcea înconjurul băncilor și îți spunea de cîte ori ai iubit, îți lua pălăria sau batista și fugea cu ele în dinți, în aplauzele generale. Prestidigitatorul scotea douăzecișipatru de cutii, una dintr-alta, și din cea din urmă o fantomă, iar după reprezentație te învăța să repeți păcăleala în familie. Lucarne împărechiate pe păretele Panoramei ca ferestrele de vapor îți permiteau să vezi pe Napoleon călare, războiul Rusiei cu Japonia, vițelul cu două capete, peștele-geamantan, Gioconda și pe Ioana d’Arc – și mai cu seamă valurile mării, zugrăvite cu mișcare și în mărime naturală.

Foto: wikimedia commons