Moromete și/sau Petrini

Adrian G. ROMILA
Publicat în Dilema Veche nr. 932 din 17 – 23 februarie 2022
Moromete și/sau Petrini jpeg

În școală, Marin Preda e unul dintre autorii „clasici” nedreptățiți de propriul orizont de receptare. Și cu cît avansăm cronologic, cu atît mai nedreptățit va părea, cu necesitatea de-a insera de fiecare dată, în jurul predării sale, ajustări de context hermeneutic și de istorie literară, upgrade-uri biografice și de istorie pură. Autorul e prezent în programă (la liceu) cu un singur roman, Moromeții, cu sugestia unanimă a primului dintre volumele ciclului, și acesta e punctul de vedere din care voi scrie acest text, încercînd să avansez dacă nu o alternativă mai potrivită, atunci măcar un complement util.

Apărut, ca scriitor, la confluența între două epoci complet opuse ideologic (a debutat în 1942 cu proză în presă, apoi, după un lung și variat parcurs jurnalistic, a ieșit în volum cu Întîlnirea din pămînturi abia în 1948), Preda are nevoie de nuanțate precizări suplimentare, în „fotografia” de autor important. El nu e nici interbelic deplin, nici postbelic pe de-a-ntregul, cel puțin nu în primele romane. Exclud din start problemele etice, adică relațiile sale cu regimul comunist, care n-au fost unele foarte strînse, cum ar părea (deși acest lucru i-a afectat în bună măsură scrisul și temele). Chestiunea e, teoretic, în afara literaturii, e prea delicată și prea complexă ca să poată însoți un demers didactic preuniversitar (nu că nu s-ar fi abordat în atîtea pagini, după 1990, cu tot cu moartea controversată a prozatorului). Eu vreau să mă refer aici doar la problematica receptării Moromeților și la cît de deconcertant e adesea pentru elevi acest roman rural, atît de diferit de ce-au putut vedea la omologi precum Creangă, Slavici sau Rebreanu, „canonici” și ei în programă.

Chiar dacă opera sa esențială e acoperită de intervalul de după Moromeții I (1955), imaginarul său rural, direcțiile „existențiale” și tehnicile sale narative s-au născut înainte de 1955, în cea mai mare parte. Cu stagii de bună calitate sub albatrosiști și sub autorități literare ca E. Lovinescu, Ion Vinea, Geo Dumitrescu și Miron Radu Paraschivescu, Preda s-a format la școala comportamentistă a marilor realiști americani și europeni, la care s-a adăugat excelentul său talent observațional. Din ele și-a hrănit atît detașarea naratorială specifică behavioriștilor pursînge, cît și problematica umană care-i va genera, mai tîrziu, romanele. În Calul, Salcîmul și La cîmp, de pildă, îl putem găsi in nuce pe Preda, cel din marile eposuri ulterioare, pentru că multe dintre instantaneele aparent neutre ideologic din aceste nuvele de început se vor dezvolta în noduri existențiale încîlcite și discret politizate, odată cu Ana Roșculeț (1949) și Moromeții I (mă gîndesc mai ales la Risipitorii, Moromeții II, Intrusul și Delirul).

               

p10 pe poza sus 1 jpg jpeg

Ei bine, exact acest prim roman al Moromeților îmi pare unul dificil de receptat în dimensiunile sale subtile. În el nu-i vorba numai despre țăranul din Cîmpia Dunării cu puțin înainte de al Doilea Război Mondial, nu-i vorba numai de masca autobiografică a tatălui, Tudor Călărașu, și de satul sudic, cu decupajele sale tipologice și antropologice. În Moromeții I e vorba mai ales despre ultimul strigăt de libertate al lumii rurale românești, înainte de catastrofa colectivizării, e vorba despre ultimele gesturi libere și gratuite ale individului care, dinăuntrul cutumelor universului său ancestral, putea să se bucure încă de viață, de oameni, de gesturi și de cuvinte. „Țăranul-filosof” întrupează tipul atît de original al unui agricultor reflexiv, inteligent și ironic numai în siajul a ceea ce se va întîmpla cu lumea sa după 1945, cînd suferințele și greutățile cotidiene ale vieții rurale nu vor mai avea contrabalansul acestei libertăți depline. Aici s-a produs transferul de la prozele de tinerețe ale lui Preda, cele de dinainte de război, spre cele de maturitate de după, în care problematicile fundamentale rămîn (relațiile sociale condiționate, imprevizibilitatea violentă a cotidianului, redundanța mișcărilor zilnice, orizontul închis, stranietatea oricărei alterități, tragismul istoriei), dar capătă nuanțe marcate politic, în filigran. Moromete vede lumea ca pe un spectacol care, dacă nu există, trebuie provocat, el nu se leagă obsesiv și cumulativ de avere (precum personajele lui Slavici și Rebreanu), fiindcă Preda l-a proiectat în acest univers al unei gratuități ostentative și aproape infinite, un univers care-și va începe cît de curînd agonia.

Or, mi se pare greu să explici unor adolescenți recenți (extrași de mult din orice orizont rural) tot acest set de subtilități care deosebesc personajul lui Preda de omologii săi de dinainte, atît de monocromi, de previzibili, de ușor încadrabili în epocile lor. Sînt prea multe imponderabile istorice și ontologice pentru ca portretul profund al aparent atît de comicului Ilie Moromete să iasă la iveală, în toată splendoarea sa (da, se mai rîde încă la multe dintre replicile sale, la multe din scenele în care e distribuit). El e un „țăran filosof” fiindcă proprietatea, libertatea de mișcare și de vorbire (inclusiv cu sine, cu voce tare), previzibilitatea temporală (timpul „avea răbdare”), imensitatea atît de cunoscută a cîmpiei și voluntarismul structural al fiecărei zile îi mai permit, încă, să plutească pe deasupra tuturor. Transformarea sa sumbră din final, violent contrastantă, anunță în aceeași geografie un cu totul alt individ, într-o cu totul altă lume (al doilea volum al ciclului o va dovedi).

La asta trebuie adăugată și reticența tinerilor la literatura de inspirație rurală, chiar dacă ruralul din Moromeții I nu e chiar același cu cel din Amintiri, Moara cu noroc, Mara sau Ion. Din nou, din această perspectivă, „țăranul filosof” e deficitar receptat din start și tot țăran rămîne, pînă la urmă, eventual unul brutal, care nu vrea să-mpartă casa și pămînturile, unul care nu iubește școala, n-are cu ce-și plăti impozitele, nu muncește ca ceilalți și uneori e violent cu cei apropiați. Toată bogăția sufletească a personajului lui Preda e, astfel, risipită într-un șablon care-l precedă și-l predetermină – de unde necesitatea contextualizărilor de care vorbeam mai sus: comportamentismul neutru al primelor proze, schimbările lumii rurale aduse de comunism, proiecția retroactivă a autorului, dezastrul colectivizării, răpirea tuturor libertăților și a reperelor – greu de asimilat pentru o generație născută după 2000, în orizonturi exclusiv urbane și digitale.

O propunere

Alternativa pe care îndrăznesc s-o propun aici este secondarea predării Moromeților în liceu de cea a ultimului roman, Cel mai iubit dintre pămînteni (1980). Nu doar fiindcă e vorba, radical antitetic, de complementaritatea subiectelor și de tipologia mai agreabilă a intelectualului, a filosofului autentic, nu doar fiindcă e vorba de lumea orașului, cu toate ale ei. Dar acest roman kunderian suscită incursiuni istorice mai clare și mai asimilabile (se predau și la istorie într-a XII-a), absolut necesare și perfect oportune pentru orizonturile culturale ale liceenilor, opace de mult la chestiuni rurale. Instaurarea comunismului în varianta stalinistă, pulsațiile negative din „obsedantul deceniu”, omniprezența poliției politice, a violenței gratuite și a delațiunii, decapitarea elitei intelectuale autohtone (Blaga, universitatea), colaboraționismul unora (Ion Micu), poezia comic-sordidă a detenției și a muncii „de jos” (atmosfera din închisoare, secvența „cosorului lui Moceanu”, savuroasele episoade cu Vintilă, stagiul la deratizare), cenzura, claustrarea cotidiană, condiția dramatică a intelectualului care vrea cu orice preț să rămînă demn (exemplaritatea lui Victor Petrini e indiscutabilă și poate trimite la omologi ca Ștefan Gheorghidiu, G.D. Ladima sau Felix Sima), desele răsturnări de situație, problematica iubirii, a cuplului, a libertății și a nemuririi (avatarurile erotice ale protagonistului, eseul „Era ticăloșilor”, numeroasele discuții dintre personaje), implicațiile absurde ale ludicului și ale ironiei într-o societate totalitară (salutul prietenului din scrisoarea incriminatoare) sînt tot atîtea borne pe care acest „roman total” le aduce aproape de un background aperceptiv racordat la modernitate.

                            

p10 pe poza sub morometii jpg jpeg

Această vastă frescă istorică și intelectuală e realmente utilă conexiunilor informaționale pe care tinerii contemporani le pot face, fie ele literare sau de altă natură, iar aceste conexiuni sînt mult mai apropiate de istoria lor recentă decît cele suscitate de romane precum Moromeții. Autoreferențialitatea (romanul e o imensă declarație personală, un jurnal menit nu atît să disculpe, cît să rememoreze și să ucidă un timp nefast) și ideea salvării prin iubire de la o istorie potrivnică sînt, iarăși, plot-uri ofertante pentru cei dispuși să empatizeze cu Petrini și să vadă în el paradigma tipologică a tuturor tinerilor consecvenți cu propriile principii. Nici adaosul unei cărți curajoase, o veritabilă „lovitură” la adresa unui regim care a realizat prea tîrziu că i-a permis apariția, n-ar fi de neglijat. Disidențele de orice fel au fost mereu atuuri de efect, mai ales cînd la mijloc e numele unui autor creditat pînă la capăt în timpul vieții sale. Cine n-ar fi interesat, pînă la urmă, mai degrabă de exoticul unui intelectual ajuns muncitor (cît de actual!) și de avatarurile „de apartament” ale vieții de cuplu de la mijlocul secolului XX, decît de complicatele transformări ale lumii țărănești înainte și imediat după instalarea comunismului? Iar țărani, iar sat, iar pămînt, iar agricultură, tradiții, familie? Da, știu, se adunau și discutau amuzant politică în Poiana lui Iocan, iar personajul ăsta știa să ironizeze cu stil pe toată lumea, dar totuși...

Între Ilie Moromete și Victor Petrini e previzibil că tinerii vor alege „să-l studieze” pe al doilea, chiar dacă Cel mai iubit dintre pămînteni e ceva mai întins și mai mozaicat. Sugestia mea ar fi ca, dacă nu se optează pentru Petrini în loc de Moromete (autorul e obligatoriu, nu și un roman anume), atunci măcar să se studieze problematica amîndurora, pentru ca posibilitatea alegerii unui text de Marin Preda la examene să fie în cunoștință de cauză. Și nu numai de asta.

Adrian G. Romila este profesor de literatură română, critic literar și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe, Editura Junimea, 2020.

Foto: © Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Mercenari Wagner Group in Ucraina FOTO Twitter
Moralul mercenarilor Wagner se prăbușește: un semn îngrozitor pentru războiul lui Putin
În timp ce forțele ruse se confruntă cu probleme de aprovizionare și moral, precum și acuzațiile de crime de război, existența unor crize similare printre mercenarii Wagner, considerată armata privată a lui Putin, este un semn îngrozitor pentru războiul Rusiei în Ucraina.
Pebbles FOTO Guinness World Records jpg
Cel mai bătrân câine din lume, Pebbles, a murit la vârsta de 22 de ani
Pebbles, cel mai bătrân câine din lume, a murit la începutul acestei săptămâni, la vârsta de 22 de ani, în sud-estul Statelor Unite, a anunţat miercuri Cartea Recordurilor Mondiale Guinness pe site-ul său, informează AFP.
harta china comunism foto shutterstock
Cum s-a construit „națiunea” imperială chineză? O rețetă veche, simplă, aplicată la fel și astăzi
Imperiul Chinez nu era nici condus, nici definit după termenii obișnuiți ai unei „națiuni” sau ai unui „stat național”.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.