Modificarea apartamentelor - originea unei practici

Miruna STROE
Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cît de asemănătoare sau diferite sînt sufrageria-ca-dormitor, închiderea balconului cu geam termopan sau desfiinţarea unui perete portant din interior de dragul unei bucătării „americane“? Cînd au început locatarii să îşi ia libertăţi tot mai mari cu privire la modificările spaţiale ale apartamentelor proprii? Mult mai devreme decît ne închipuim şi cu mai multă îndreptăţire.

Dacă privim apartamentul ca întrupare a ideii de intimitate – în continuitatea sa de-a lungul perioadei postbelice – şi punem între paranteze ocaziile de îngrădire a acestei intimităţi (care fac parte din altă discuţie), logica modificărilor petrecute în ultimii douăzeci de ani devine vizibilă. Ocazia pentru o parte din aceste modificări a fost confluenţa dintre aplicarea laxă a legilor privind construcţiile în ultimele două decenii şi ideea împămîntenită că proprietarul poate dispune absolut de apartamentul propriu, fără a trebui să dea seamă vecinilor sau autorităţilor. 

Modificările apartamentelor nu sînt, însă, tipologic, neaşteptate. Parte din ele au fost întrevăzute ca eventuale soluţii la nevoia de creştere a suprafeţei de locuit chiar de către arhitecţii înşişi: mansardarea blocurilor (de altfel, mansarda însăşi este o modalitate de acoperire născută din nevoia de a locui podurile imobilelor franceze de secol XVII), extinderea parterului în spaţiul comun (eventual cu apariţia unei intrări individuale), dublarea faţadei în exterior (ceea ce la limită este denumirea coerentă a unei operaţiuni unitare de închidere a balcoanelor). Alături de acestea, flexibilitatea compartimentărilor interioare a făcut şi ea parte din aşteptările şi, ocazional, din preocupările arhitecţilor. Ceea ce e surprinzător, deseori deranjant şi uneori de-a dreptul ilegal este felul în care s-au petrecut aceste modificări – într-o zonă gri a raportului cu legea, de cele mai multe ori fără apel la un arhitect şi sub presiunea unui gust comun de cele mai multe ori needucat. 

Ceea ce merită observat este că modificările vin să împlinească o serie de nevoi reale şi legitime – de la individualizarea spaţiului de locuit, pînă la adaptarea la dinamica grupului familial –, şi ele în sine nu sînt condamnabile. Problematică este lipsa interesului în soluţionarea acestor nevoi la nivelul comunităţii restrînse (asociaţia de locatari, de pildă) şi într-un cadru profesional care să asigure viabilitatea soluţiilor. 

Însă originea acestui mod de soluţionare à la Vestul Sălbatic este, probabil, comună cu practica locuirii „la bloc“ şi cu mutaţia ideologică responsabilă de generalizarea acestui mod de locuire la noi. Locuirea dezvoltată pe înălţime a avut o istorie prea scurtă înainte de instaurarea regimului comunist pentru a se impune ca soluţie firească de locuire urbană, aşa cum s-a întîmplat în alte culturi. Astfel încît exerciţiul de a proiecta locuinţe plurifamiliale şi acela de a le locui s-au petrecut împreună cu inevitabila anonimizare a relaţiei dintre arhitect şi beneficiar. Pe de o parte, arhitecţii s-au văzut condiţionaţi să proiecteze aproape exclusiv locuinţe-tip în institutele de proiectări, iar pe de altă parte, industrializarea abruptă punea sub presiune rezolvarea cazării numărului mare de muncitori strămutaţi la oraş. Falia între cele două entităţi este serioasă: pe de o parte arhitecţii rezolvă, în primă instanţă după reţete sovietice (deja experimentate), nevoile minime de confort ale unor locuitori anonimi, în timp ce locuitorii trebuie să se adapteze unui mod de locuire radical diferit de cel tradiţional.

O primă ocazie pentru un reality check din partea arhitecţilor vine abia în 1967, odată cu publicarea unei „Anchete privind condiţiile de folosire a locuinţei urbane“ (sociolog Max Lupan) în revista Arhitectura, nr. 3/1967. Reabilitarea sociologiei între domeniile umaniste a făcut posibilă funcţionarea unui laborator sociologic pe lîngă Institutul de Proiectare a Construcţiilor Tip (IPCT), care în 1966 realizează studiul de utilizare a spaţiilor locuinţelor date în folosinţă începînd cu 1963.  Rezultatele surprinzătoare arată că practic nici un spaţiu nu era utilizat exclusiv cu destinaţia pentru care fusese proiectat: bucătăria era utilizată şi pentru luarea mesei, deşi în sufragerie exista un loc destinat pentru masa întregii familii; unul din dormitoare era deseori utilizat pentru activităţi de zi, cum ar fi jocul sau lecţiile copiilor, dar şi mică producţie artizanală – cusut, tricotat; camera de zi devenea dormitor pentru două persoane; balcoanele erau spaţii de depozitare a conservelor pentru iarnă. Impresia este aceea a unor permutări năstruşnice, menite să inducă proiectantul în eroare, atunci cînd încearcă să repartizeze raţional spaţiile în cadrul apartamentului. În realitate însă este vorba de luarea în posesie a spaţiului şi de exploatarea unei flexibilităţi inerente a acestuia, pentru a răspunde nevoilor de locuire.        

Efectul pe termen scurt al acestei anchete a fost, între altele, o reevaluare a posibilităţilor de compartimentare a apartamentelor, însă pe termen lung ea punctează un moment de schimbare în gîndirea locuinţei-tip, către flexibilizarea criteriilor care o conformează (de la numărul de tipuri familiale care creşte de la 4 la 9 şi pînă la creşterea numărului de clase de confort).

Aşadar, modificările spaţiale de o mai mică sau mai mare amploare (aici considerînd atît efectele, cît şi vizibilitatea lor) nu sînt un fenomen al ultimilor 20 de ani, ele sînt congenere cu practica locuirii „la bloc“. Ceea ce însă ar fi interesant de investigat, după o inventariere tipologică a acestor modificări, ar fi găsirea unui numitor comun în aplicarea modificărilor spaţiale care să asigure coerenţa imaginii urbane şi, pînă la urmă, siguranţa locuirii.

Miruna Stroe este asistent la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti şi are o lucrare de cercetare pentru doctorat intitulată Aspecte comparate ale arhitecturii locuirii în fostele ţări comuniste.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Furtuni cu grindină și vânt puternic în mai multe zone din țară. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT VIDEO
ISU Delta Tulcea a emis un mesaj RO-Alert pentru atenționarea locuitorilor, din Tulcea, Nufărul, Murighiol, Sarichioi, Babadag, Kogălniceanu, Frecăței, Somova și toate localitățile din Deltă Dunării.
image
Se află omenirea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Ce spun specialiștii
Preocupările legate de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial sunt crescânde, având în vedere recentele evenimente petrecute în Orientul Mijlociu, dar și situația din Ucraina.
image
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.