Modernitatea lui Jung

Magdalena MĂRCULESCU-COJOCEA
Publicat în Dilema Veche nr. 145 din 3 Noi 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Intenţia de faţă este de a figura sumar un cîmp interogativ în care psihologia jungiană se plasează, cîmp al cărui background este, într-o măsură importantă, de natură filosofică. El ţine, de bună seamă, de faptul că demersul psihologiei analitice rezonează cu un spirit al vremii, a cărui esenţă este repunerea în discuţie a ceea ce s-a numit modernitate. Sarcina este amplă, atît în sensul în care este imposibilă acum o trecere în revistă exhaustivă a mizelor gîndirii jungiene, cît şi în sensul în care modernitatea însăşi este un concept vag, cu accepţiuni multiple, care etichetează un domeniu al reflexivităţii foarte complex şi divers, atît din punct de vedere conceptual, cît şi istoric. Cea mai fragedă modernitate demarează cu Descartes. Cu toate acestea, problematizarea ei reală începe - îmi pare - abia cu Kant, care îmbină optimismul iluminist al cunoaşterii (încrederea în putinţa raţiunii de a supune raţional lumea prin criteriile cunoaşterii) şi luciditatea limitelor acestei cunoaşteri. Or, din acest punct de vedere, Kant este acela care replasează interogaţia filosofică în cîmpul cunoaşterii: nu pentru că înaintea lui nu ar fi existat încercări de a elobora o astfel de teorie a cunoaşterii, ci pentru că el îi dă o dimensiune metodologică, vrînd să articuleze şi să salveze prin ea joncţiunea dintre metafizic şi epistemologic. În fine, există un al treilea sens al modernităţii, care se plaseză în secolul al XX-lea şi se prelungeşte pînă la ceea ce s-a numit postmodernitate, a cărei sarcină a fost de a reevalua temeiurile reflexive puse de Lumini. Charles Taylor, atunci cînd abordează problema celor trei tipuri de disconforturi ale modernităţii, în eseul The Ethics of Autheticity (1991), se referă la trăsături ale culturii şi societăţii pe care le percepem ca recul, în ciuda "progresului" înregistrat de civilizaţia noastră. Modernitatea, în acest caz, este mai degrabă un examen critic al primei modernităţi, cea care a început în secolul al XVII-lea şi care apare ca o lungă decadenţă. Eroii acestei ultime modernităţi se revendică din Nietzsche, s-au inspirat din Kierkegaard, l-au citit pe Tocqueville, Heidegger şi apoi pe Hannah Arendt, sau fac referinţă la ideologia împlinirii de sine (ca marcă a individualismului) atît de mult luată în discuţie, îndeosebi în societăţile occidentale, după anii ’60. Consider emblematică pentru modernitate tradiţia dualităţii în problema subiectivităţii. "Dezvrăjirea" lumii a coborît zeii pe pămînt sub forma aporetică a unei disocieri: Kant a fost autorul acestui proiect dual de fragilizare şi, în acelaşi timp, de potenţare a raţionalităţii umane. Ca totalitate a puterii de cunoaştere omenească, raţiunea, pe de-o parte, structurează cunoaşterea, în funcţie de principiile ei, pe de altă parte, o condiţionează să se exercite în cîmpul experienţei posibile. Altfel, rămîne inoperantă. Avem de-a face cu o raţiune chemată să-şi autodetermine legitimitatea şi să-şi definească limitele. Această autonomie şi, deopotrivă, finitudine apar în modul cel mai evident atunci cînd luăm în discuţie statutul subiectului cunoaşterii: căci Eul transcendental, funcţie pură de sinteză care dă sens şi care face posibil obiectul ca obiect al cunoaşterii, nu poate fi el însuşi cunoscut. Iar sufletul (eul intuiţiei sensibile interne), care poate fi obiect al cunoaşterii, prin simplul fapt că se "dă" ca obiect nu mai poate fi subiect. De ce am făcut acest ocol prin modernitate, semnalînd statutul dual şi problematic al subiectivităţii la Kant? Pentru a da o ideee despre tema dualităţii sufletului care reapare în modelul psihologiei analitice a lui Jung ca problemă fundamentală. Deşi la Jung baza acestei probleme este clinică şi deci empirică, deşi ea continuă descoperirea freudiană a inconştientului (mai exact aplicaţia psihanalitică a acestei noţiuni hartmanniene), mi s-a părut totuşi necesar să aduc în discuţie miza interdisciplinară pe care dualitatea a avut-o în modernitate şi, deci, valoarea ei de instrument metodologic. În acest sens, "obsesia" dualităţii nu rămîne un apanaj al filosofiei, ci ţine de un spirit al modernităţii, care aduce subiectul (individul) în prim-plan fără a-i putea garanta, prin aceasta, transparenţa în faţa cunoaşterii. Una dintre temele-cheie ale lui Jung va fi aceea a individuării: psihicul constă din două jumătăţi incongruente care trebuie să formeze împreună un întreg, pentru că individul se află la confluenţa dintre conştiinţă şi inconştient. Această unire sau conlucrare a contrariilor garantează echilibrul psihic al individului, deci este o normă a condiţiei de subiect. Or, ceea ce se întîmplă la Jung este faptul că, avînd în spatele teoriei sale un material clinic, el reuşeşte să facă operativ un model conceptual care, în cîmpul filosofiei, risca să rămînă steril şi aporetic. În aceasta constă, în mod fundamental, originalitatea lui Jung. Interpretarea jungiană devansează cumva teoriile filosofice ale vremii: în timp ce filosofia denunţa marile ipostazieri operate de raţiunea umană (suflet, lume, Dumnezeu) şi "schema" interiorităţii care stătea la baza lor, împreună cu mecanismul de reificare în baza căruia sufletul rămînea, în mod inevitabil, marcat de propria sa ambivalenţă (neputîndu-şi concilia statutul de subiect sau funcţie neîncorporată cu cel de obiect, statutul activ cu cel pasiv), Jung - dintr-o perspectivă pur empirică - le repune în drept: "foarte mult din ceea ce noi considerăm astăzi a fi parte a psihicului nostru se află la primitivi în stare de proiecţie, populînd lumea înconjurătoare. Nimic nu a fost de fapt aruncat din suflet, ci complexitatea pe care o cunoaştem astăzi se datorează unei stări de introiecţii" (Arhetipurile şi inconştientul colectiv). Prin urmare, complexitatea sufletului nu scade - aşa cum deplîngeau susţinătorii tezei referitoare la dezvrăjirea naturii - ci, dimpotrivă, prin pierderea simbolurilor şi ignorarea accesului la inconştientul colectiv, cunoaşte o acumulare care revendică doar o nouă metodă de apropriere. În fine, prin tematizarea accesului simbolic la inconştientul colectiv, Jung relansează ipoteza transparenţei cunoaşterii (dilemă pe care modernitatea lui Kant avea să o lase deschisă gînditorilor de după el), susţinînd că o cunoaştere completă a funcţiilor de bază ale inconştientului dintr-un individ ar trebui să prevadă, în mare măsură, destinul acestuia.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Șef Salvamont: „Traseele turistice în momentul de față nu mai prezintă nicio siguranță din cauza urșilor”
Specialiștii atrag atenția că din cauza înmulțirii fără precedent a urșilor, cazurile precum cel al tinerei de 19 ani, atacată pe traseul Jepii Mici, din Munții Bucegi, care a murit mai apoi după ce fiara a aruncat-o într-o prăpastie, vor continua.
image
Intrăm în război dacă doborâm rachetele rusești în Ucraina? Generalul care ne-a reprezentat la Comandamentul NATO are răspunsul
Generalul (r) Virgil Bălăceanu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, la ce riscuri ne-am expune dacă am lua exemplul Poloniei, a cărei armată ar putea în curând să doboare rachete rusești încă de pe teritoriul ucrainean, dacă există indicii că se îndreaptă spre țara lor.
image
Parisul „fierbe“: Capitala Franței se pregătește pentru un eveniment nemaivăzut în istoria omenirii EXCLUSIV
„Weekend Adevărul“ a fost singura publicație din România prezentă în capitala Franței pentru a afla culisele unui eveniment grandios.

HIstoria.ro

image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.
image
Nicolae Ceaușescu a făcut de gardă la catafalcul lui Tudor Arghezi / FOTO
De un asemenea privilegiu nu s-a bucurat nici un scriitor în Istoria României.