Modelul francez şi realităţile româneşti
„Ceea ce vă cer, doamnelor şi domnilor, e să-mi daţi douăzeci şi cinci de kilometri de autostradă“, spunea ministrul francez al Culturii, în 1966, într-un moment în care Franţa îşi fixase drept prioritate dezvoltarea infrastructurii pentru a susţine creş-terea economică. Această fra-ză rostită de André Malraux a ră-mas o formulă de referinţă în administraţia culturală. E, probabil, actul de naştere al aşa-numitului model francez al subvenţiei pentru cultură. Pentru Malraux, era un mod de a micșora efortul bugetar pe care-l presupunea, la acea vreme, susţinerea culturii. Ce mai însemnau, pentru guvern, douăzeci şi cinci de kilometri de autostradă, la sutele pe care le avea de construit? Beneficiile acestei investiţii (reînnoite an de an) în cultură aveau să se dovedească, în timp, uria-şe. Astăzi, industriile culturale şi creative produc, în Franţa, de şapte ori mai mult la produsul intern brut decît industria auto. Nu e deci de mirare că statul îşi permite să susţină anual cultura cu bani care ar putea acoperi costurile pentru 435 de kilometri de autostradă.
Dar lucrurile au evoluat şi în altă direcţie. Modelul francez, mult mai liberal decît se crede, a creat nu numai mijloacele pentru dezvoltarea unei infrastructuri culturale solide, ci şi un cadru în care instituţiile să se mişte autonom şi să devină competitive. Ele nu mai depind, în măsura în care o făceau atunci, în anii ’60, de subvenţii directe: un întreg angrenaj legislativ şi administrativ îi ajută pe creatori să găsească finanţări din mai multe surse, publice şi private. Existenţa lor nu mai depide de pixul unui ministru sau al unui primar.
De fapt, nu atît banii, cît legile adecvate lipsesc pentru ca mediul cultural din România să se dezvolte armonios. Avem o infrastructură culturală fragilă, ineficientă, insuficientă şi un mediu legislativ care produce dependenţă şi subdezvoltare. Ce e de făcut? Dosarul de faţă e inspirat de dezbaterea purtată de doi neobosiţi manageri culturali, Constantin Chiriac şi Ioan Holender, în cadrul Festivalului Dilema veche de la Alba Iulia.
