Modelele zilelor noastre

Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Copiii și adolescenții de azi petrec, se știe, foarte mult timp cu ochii la ecranele televizoarelor, la smartphone, pe Facebook, pe rețelele de socia­lizare în general. E, psihologic, inevitabil ca ceea ce văd să devină, pentru ei, reper comportamental, vestimentar, lexical, gramatical. De vreme ce personajele prezente zi de zi, seară de seară, pe scena publică sînt „celebre“, mostre de notorietate pentru toată lumea, adevărate exemple de „succes“, e cu totul firesc ca cei tineri și foarte tineri să aibă înclinația de a le imita, de a le lua drept modele de carieră împlinită, drept „inspirație“ pentru viața curentă (privată, comunitară, profesională). Toți am avut, în anii liceului, înclinația candidă de a „aspira“ la „stilul“ cîte unei vedete. Cine n-a plecat de la vreun western ținînd un timp mîinile depărtate de corp, ca John Wayne înainte să scoată pistolul? Cîte fete n-au adoptat, mai mult sau mai puțin discret, coafura sau decolteul cîte unei dive hollywoodiene? Mai tîrziu, pentru unii, „țintele“ au devenit mai „sofisticate“: cîte un poet boem, cîte un artist neconvențional, cîte un filozof „interesant“. Vine însă și vîrsta la care apele se despart: unii rămîn cópiile mai curînd ridicole ale fantasmelor lor de tinerețe, alții își găsesc sinele autentic și drumul propriu.

Așa stînd lucrurile, „se sparie gîndul“ cînd asiști la spectacolul cotidian al lumii noastre politice, al mediilor de tot soiul, sau al „show“-urilor distribuite ca „divertisment“. Un inventar rapid scoate la iveală o tristă colecție de insanități: politicieni care n-au acces la limba lor maternă, dar nici la propriile lor idei (sau la propriile lor ambiții ideologice), guvernanți, parlamentari și opozanți care se exprimă rudimentar, previzibil, neconvingător, cînd nu cad în grosolănie de mahala, în atac mitocănesc, în limbaj de bodegă și bășcălie de țoapă prepotentă. Nu lipsesc, e drept, nici băieții ceva mai cultivați, mai „fini“, care însă, prin afilieri „utile“ și strategii lucrative, au ales să se profileze, în comportamentul lor public, ca lichele. Nu mai vorbim de mari propagandiști ai dreptei căzuți la pat cu stînga cea mai șubredă moralmente, nu mai vorbim de republicani țepeni, bucuroși să se tragă-n poză cu familia regală (și viceversa, din păcate!), nu mai vorbim de securiști care se luptă, la sfîrșit de carieră, cu Securitatea, sau de nărăviți ai afacerilor murdare, obsedați de „reforma Justiției“. Nici o minte normală nu mai poate face ordine în acest lupanar.

Trecem, apoi, la gazetărie: spațiul optim al răfuielilor propagandistice, al solidarității de gașcă, al capului în gură, al vulgarității virile. Înjurătura, blestemul, ironia de tripou ocupă tot terenul. Moderatorii adoră postura de milițieni isterici, întrupări ale „poporului suveran“ (dar bine plătiți de o obscură elită de sforari), „autentici“ pînă la a se simți în studioul din care emit ca la ei acasă, mai exact ca la ei în debara, în closet, între prieteni adunați tovărășește la o băută și la o bîrfă. Să nu uităm categoria „deștepților“, pricepuți la toate, „analiști de marcă“, abonați la adevăr și la poante secrete, specialiști în speculația umbroasă, inaccesibilă minților neantrenate. Toate textele lor par să aibă drept motto, scris cu cerneală simpatică: „Hai să vă explic eu, bă boilor, cum stau de fapt lucrurile!“

Spectacolele de „varietăți“ nu pot lipsi din acest inventar melancolic. Se cultivă nerușinarea analfabetă, abuzul exploziv de cărnițe și ocheade, bălăngăneala languroasă de harem, indiscreția crasă, prostul gust practicat cu ostentație, bîrfa grasă, chiotul șmecher, complicitatea de budoar. A cînta a devenit o combinație de țipăt, gîfîială și geamăt. Melodia e ca și absentă, textul e jenant, coregrafia – curajos pornografică. De curînd, am picat, zapînd, pe o emisiune în al cărei titlu apărea cuvîntul „stil“. Totul se petrecea în așa fel încît conceptul stilului să sucombe în parodie! În „juriu“ se distingea o doamnă căreia îi crescuse din cap o alcătuire arborescentă, cu sclipiri argintii, de natură să reducă vietatea de sub ea la nivelul unei rădăcinoase extraterestre. Am asistat, perplex, la un fel de concurs menit, chipurile, să aducă în fața nației un monument de stil, dar care a ridicat pe podium, cu vot unanim, o domnișoară cu trăsături angulare, nervoasă, agresivă, scuturată de spasme ofensate, strălucitor prost crescută, dar contînd fără dubii pe sprijinul României și al lui Dumnezeu! A fost apreciată „sinceritatea“ ei, „frumoasa ei nebunie“, pe scurt – ce s o mai lungim? – „stilul“! Nu pot decît să cer, smerit, Marelui Anonim să nu îngăduie (încă) proliferarea acestui „model“ pe plaiurile patriei. Am sfîrși într-o cochetă epilepsie…

Măcar printre politicieni lucrurile sînt mai nepretențioase… Unul o ia razna, începînd, în mod vizibil, să se creadă marele mahăr al istoriei autohtone: suficient pînă la impudoare, glumeț nevoie mare, fericit că a găsit vinovații dezastrului național. Sînt doar cîțiva: președintele, Justiția, serviciile, NATO, UE, Soros, multinaționalele, Securitatea, mișcarea #rezist. Dar îi vom lichida pe toți! Prima mișcare – mutarea ambasadei noastre din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim! Și cîteva mitinguri cu lanterne. Un altul, frumușel și tont cum îl caracterizau, mai demult, cîțiva prieteni, sugerează că dna Kövesi e un fel de Ana Pauker, iar el însuși, alături de Mazăre, Ghiță, Vlasov, Relu Fenechiu și alții, o replică actuală la Maniu, Mircea Vulcănescu, Coposu, Petre Țuțea, Gheorghe Brătianu ș.a. Asta da cultură istorică și rigoare politică!

Cum se pot orienta tinerii de azi în această ofensivă îngrămădeală de falsuri? Ce vor alege? Ce șanse au să se formeze armonios, să capete croiala minimală a unor oameni întregi, educați, pregătiți să slujească adecvat și „cu stil“ țara în care s-au născut? Nu se cade să abandonăm orice speranță. Dar, în ce mă privește, îmi trebuie o „haltă de ajustare“, un blînd popas cu ochii spre cer… 

articol apărut în Dilema veche, nr. 748, 21-27 iunie 2018

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.