Modă şi stil

Dintre numeroasele dileme şi întrebări legate de modă şi de coduri vestimentare, am ales pentru ancheta următoare una singură: „Ce mai înseamnă în ziua de azi să fii bine îmbrăcat?“. Răspunsurile aparţin însă unor oameni de facturi diferite, care au mai mult sau mai puţin tangenţă cu acest domeniu. (A. P.)

Ioana BOT

Personal, nu cred că s-au schimbat în chip esenţial cerinţele eleganţei – ci doar abaterile de la ele, stilul stridenţelor, gafele. Îmi place să cred că, indiferent de epocă, a fi „bine îmbrăcat“ înseamnă a realiza în mod personal echilibrul (inefabil...) dintre cîteva imperative ale aspectului exterior al fiecăruia: a purta haine curate, foarte bine făcute şi nu ponosite (deşi „hainele ca noi“ au un ce de nouveau riche pe care, zice-se, lorzii îl evitau dîndu-şi hainele, mai întîi, spre purtare valeţilor...), a fi îmbrăcat adecvat cu situaţia în care te afli (mi se pare că aici se greşeşte cel mai des, la noi, în ultimele decenii), a nu fi ostentativ, dar a şi „spune ceva“ prin ceea ce porţi (ceea ce presupune un balet printre nuanţe), a fi îmbrăcat după moda vremii tale (a nu se confunda cu „ultima modă“!) şi după felul personalităţii tale (adică – să te potriveşti la aspect cu tine însuţi, lucru deloc uşor). Cu alte cuvinte: nici îmbrăcată – nici dezbrăcată, nici la modă – nici desuet, nici ca toţi ceilalţi – nici ca nime-n lume, nici călare – nici pe jos... A fi bine îmbrăcat cere astuţii ale proverbialei „fete a săracului celei isteţe“ şi mai cere, oricît de surprinzător ar părea, nu o perfectă cunoaştere a trendurilor sau a mărcilor de mărci, cît a ta însuţi – cel/cea despre care îmbrăcămintea vorbeşte.

Ioana Bot este prof. univ. la Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca.

Adrian CIOROIANU

„Haina îl face pe om?“ nu mai e de mult o întrebare la care să poţi răspunde prin da sau nu.

Pe de o parte, bineînţeles, nu hainele ca atare îţi dau valoarea. Deşi de cîteva mii de ani oamenii se diferenţiază prin haine, haina, ca atare, nu te face nici mai prost şi nici mai deştept decît eşti în realitate. Materialele, croielile, frizurile ş.cl. se schimbă în funcţie de mode, pe cînd scara valorilor umane a rămas relativ aceeaşi, de la Codul lui Hammurabi pînă la Codul lui Napoleon – trecînd, evident, prin cele zece porunci biblice.

Dar, pe de altă parte, de cel puţin un secol haina „îl face pe om“ din ce în ce mai mult pentru că-i conferă o amprentă imagistică inconfundabilă – într-o eră dominată de vizual, de imagine, de „trademark“ şi de „copyright“. Bunăoară, ce ar fi Winston Churchill fără joben şi ţigara de foi? Vi-l imaginaţi pe Hitler fără mustaţă? Pe Ion Antonescu în costum de baie sau, dimpotrivă, pe Johnny Weismuller – Tarzan în uniformă? Sau pe Che Guevara proaspăt bărbierit, frezat, îmbrăcat în trening şi alergic la fumul de ţigară? Fără coafura ei absolut particulară, Iulia Timoşenko de azi ar fi uşor confundată cu oricare dintre milioanele de femei blonde ale Ucrainei. Dacă ar purta coafura anilor ’70 şi n-ar mai ţine la siluetă, Barack Obama s-ar putea plimba liniştit prin Harlem, că nu l-ar cunoaşte nimeni. Nu recomand nimănui să dramatizeze importanţa de azi a hainei; e clar că aparenţele domină în lumea noastră şi e foarte posibil ca 97% dintre oligarhii din Rusia să poarte la mînă ceasuri elveţiene – şi totuşi, trebuie să fii Pacido Domingo sau Roger Federer ca să iei bani dacă porţi un Rolex; deşi Mihaela Rădulescu şi altele de acelaşi soi se laudă că au genţi de firmă, numai Sean Connery, Sharon Stone sau Mihail Gorbaciov sînt plătiţi să facă reclamă pentru Louis Vuitton.

Aşadar, cred că a fi bine (sau prost) îmbrăcat astăzi înseamnă a-ţi crea o marcă. Ce faci cu ea mai departe – nu mai ţine de haine şi de frizură, ci de ce se află sub ele.

Adrian Cioroianu este istoric şi prof. univ. la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Aurora LIICEANU

Astăzi, orice devine simptomatic, aşa că afli cum este un om din ceea ce el mănîncă, cu cine se ţine, ce fel de vacanţe îşi face etc. şi, bineînţeles, din cum se îmbracă. Aşadar devine posibilă sintagma „spune cum te îmbraci ca să-ţi spun cine eşti“. Este adevărat, pentru că orice alegere făcută este simptomatică pentru personalitatea celui care alege. Viaţa modernă, deşi ne dă un număr din ce în ce mai mare de opţiuni, ne aduce cu ele şi indecizii, stres, anxietate şi depresie. Hainele şi, în general, înfăţişarea fizică sînt din ce în ce mai obsesive, iar markeing-ul nu face decît să ne împingă spre obsesii. Cel mai mult se face asocierea între ceva foarte modern – cam deloc retro – şi bani şi, mai departe, între haine şi firme. A fi bine îmbrăcat nu înseamnă foarte mult a ţine cont de variabile – unde eşti, la slujbă, în vizită, la restaurant etc., – ci de ce lucruri de firmă ai pe tine. Femeile, indiferent de loc, sînt obsedate de pantofi, dar mai ales de geantă sau poşetă. Undeva scria că femeile sînt la fel de atrase de poşete ca bărbaţii de maşini. De aceea, ni se tot spune cît costă genţile Elenei Udrea, ale Ebei etc.

Cultura vestmintelor este zero. Interesul legat de preţul celor purtate şi de cît mai multă nuditate, vara. Există însă şi coduri vestimentare legate de locul de muncă, cum se întîmplă la stewardese sau la bănci.

Varietatea hainelor este astăzi aproape infinită – spun criticii. Loialitatea faţă de un brand este pentru client o apartenenţă, iar pentru corporaţii, un profit. Presiunea către diversitate costă mulţi bani, dacă cumperi mărci sau lucruri scumpe. Sînt convinsă că cei care în public afişează haine pentru a da impresia că sînt bine îmbrăcaţi, acasă arată cu totul altcineva. A fi bine îmbrăcat nu este o preocupare în care esteticul şi potrivirea sînt pe primul loc, ci banii şi senzaţionalul, adică să coste scump şi să şocheze. Femeile suferă astăzi de sindromul Buridan, în ceea ce priveşte, mai ales, cum se îmbracă şi ce poartă.

 Sindromul shopping este un sindrom general, hainele, vestimentaţia sînt doar unul particular.

Aurora Liiceanu este psiholog.

Adrian-Silvan IONESCU

Fiecare om îşi are propriul canon după care se poate socoti „bine îmbrăcat“. Aceasta depinde în primul rînd de cultură. Banii, posibilităţile şi gustul vin abia după aceea. Eşti cultivat, ştii cum să te îmbraci pentru orice situaţie! Îi detest pe aceia care cred că un concert sau o operă este o manifestare de acelaşi nivel cu un film şi vin în sala de spectacol asudaţi, descheiaţi la gît, în blue jeans ori nebărbieriţi (bărbaţii), respectiv nepieptănate şi cu rochii de zi, ori şi mai rău, în pantaloni (femeile). Am uitat să ne „respectăm“ şi să ne „sărbătorim“ punînd o haină de sărbătoare în situaţii speciale. Iar spectacolul de teatru sau opera este una dintre acestea. Ce să mai spun de participarea la un bal ori chiar la revelion, unde am văzut domni cu pretenţii de respectabilitate veniţi în haine de zi, cu cămăşi colorate şi cravate nepotrivite ocaziei, cînd ar fi trebuit să fie în smoking (ori, măcar într-un costum închis la culoare) şi cu papion negru?! Ori doamne cu rochii scumpe, de lame, cu decolteuri adînci şi coafuri „înstelate“ cu praf de glob pisat, dar încălţate cu cizme de stradă dansînd tandru, cu partenerul ce-şi scosese, pentru mai multă comoditate, sacoul şi cravata... Aşa ceva nu se cade!

Ar trebui să învăţăm de la ţăranii care, la slujba de duminică sau la nuntă, se îmbracă frumos şi curat (chiar dacă nu neapărat în costumul popular tradiţional zonei din care provin) şi astfel îşi arată respectul pentru ceremonie, pentru situaţia în care sînt puşi şi pentru aproapele lor. Prea ne-am americanizat în cei 20 de ani de democraţie originală! Dar nu am luat ce era bun la americani ci, mai ales, ce este rău. Pentru că şi americanul mediu, care nu este dus prea adesea la teatru sau la concert, la Metropolitan Opera sau la Kennedy Center ori Lincoln Center, are hainele potrivite acelor momente deosebite. Or, dacă nu le posedă, le închiriază. (Nu ascund că, exact în aceste mari săli de operă şi concert din SUA, am văzut femeile cele mai elegante şi bărbaţii cei mai sobru îmbrăcaţi din toată experienţa mea de pasionat meloman; abia după aceea ar veni opera din Viena şi Covent Garden din Londra.) Chiar şi umilul cowboy din West ştie cînd să-şi pună cravată şi Stetson negru, de sărbătoare, să vină cu cizmele lustruite şi cu o cataramă lucitoare, eventual de argint, la centură. Realitatea este că noi, românii, ne-am mîrlănit! Şi este păcat, căci am avut o societate urbană – nu vorbesc doar de înalta societate – foarte şic, care ştia cum să se poarte şi cum să se prezinte în lume ca şi în mediul restrîns, familial, la ocazii.

Adrian-Silvan Ionescu este istoric, critic de artă, cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ şi conferenţiar universitar la Universitatea de Arte din Bucureşti.

Olivia MIHĂLŢIANU

M-am gîndit că cel mai bine ar fi să vă dau un răspuns vizual la întrebarea dvs. E vorba de o lucrare a mea, Trousse beaute din proiectul „Anyone But Me, Anywhere But Here“ (v. foto). Am scris şi un text care poate să însoţească imaginile.

Mai demult, a fi îmbrăcat „de la pachet“ era cu siguranţă una dintre căile cele mai bune de a avea o ţinută originală, rară şi de invidiat. Ideea rămîne şi acum valabilă, hainele primite sau aduse au încă farmecul lor. În aceeaşi idee, hainele găsite, recuperate, reciclate sau inspirate din diverse perioade, create de designeri cunoscuţi, purtate de persoane celebre sau dragi sînt extrem de preţioase. Haine care au o istorie proprie şi care singure pot să fie un reper istoric şi cultural. Ele împrumută ţinutei şi persoanei care le alege şi le poartă o identitate clară, fiind un statement asumat.

Olivia Mihălţianu este artist vizual.

Luca NICULESCU

Unul dintre avantajele profesiei de jurnalist este că poţi să te îmbraci aproape cum vrei. Vi s-a întîmplat probabil să vedeţi pe la recepţii unde toată lumea era la „patru ace“, ziarişti în pulover şi în blugi. Unii o fac din lipsă de timp, alţii din comoditate, alţii dintr-un fel de ideologie: dacă nu ne îmbrăcăm ca „ei“, arătăm că nu sîntem ca „ei“. Pentru unii jurnalişti a purta un sacou este o corvoadă, iar o cravată este pur şi simplu reacţionară.

Haina îl face uneori şi pe ziarist. S-a întîmplat să fiu mai bine primit într-un birou dacă aveam o haină asortată cu pantalonii, şi nu un pulover în dezacord cu blugii. Sincer, nu e o dramă să porţi un sacou cînd realizezi un interviu cu un director de bancă. Nu e o catastrofă să pui o cravată, dacă ai o emisiune, la televizor, cu un ministru. Dacă te îmbraci ca el nu înseamnă că îi îmbrăţişezi punctul de vedere.

Oricum, e însă întotdeauna plăcut să ştii că, dacă doreşti, poţi fi numai în tricou şi în blugi prespălaţi la o conferinţă de presă ţinută la 400, într-o sală fără aer condiţionat, în timp ce persoana care susţine conferinţa este obligată, din cauza protocolului, să poarte cămaşă, costum şi o cravată care o sugrumă.

Luca Niculescu este redactor-şef la RFI, secţia română.

Domnica MĂRGESCU

Vrem sau nu, hainele ne reprezintă. Comunicăm prin felul în care ne îmbrăcăm şi prin stilul pe care îl avem. Comunicăm starea noastră de spirit, comunicăm lucrurile pe care le simţim, comunicăm felul nostru de a fi, comunicăm dacă sîntem „victime ale modei“ sau nu. În opinia mea, să fii bine îmbrăcat nu înseamnă să porţi haine scumpe. Expresia „bine îmbrăcat“ înseamnă, de fapt, să ai stil şi să porţi hainele cu naturaleţe, să te simţi în largul tău. Arta de a fi bine îmbrăcat înseamnă să ştii să mixezi piese din ultimele colecţii cu cele vintage sau second-hand, piese prêt-à-porter cu cele Haute Couture şi astfel să reuşeşti să-ţi creezi un stil propriu care să trezească o reacţie de admiraţie în societate. Moda este o artă pînă la urmă. Asta se datorează designerilor ca Yves Saint Laurent, Elsa Schiaparelli, Coco Chanel, Cristobal Balenciaga, sau Karl Lagerfeld şi John Galliano, contemporani de-ai noştri, care au creat piese Haute Couture considerate adevărate opere de artă. Din păcate, azi, sînt extrem de rare evenimentele unde lumea mai afişează asemenea ţinute. Nu sînt oamenii de vină, ci vremurile. Cu cîteva zeci de ani în urmă, femeile purtau rochii Haute Couture cînd mergeau la un spectacol de operă, de exemplu. Azi, femeile poartă cizme UGG!

Domnica Mărgescu este fashion director la revista Elle, ediţia în limba română.

Roxana VOLOŞENIUC

Într-o singură zi poţi fi etichetat de zeci de ori, în funcţie de hainele pe care le porţi. Persoanele cu care intrăm în contact îşi fac deja o impresie despre noi încă din primele secunde, deci înainte de a ajunge să pronunţăm primele cuvinte.

Cred că în ziua de azi, să te intereseze felul în care arăţi nu mai este un lucru opţional, ci o necesitate. Iar sintagma „bine îmbrăcat“ nu trebuie să aibă legătură cu ultimele colecţii, ultimele trenduri şi cu isteria publicitară (dar nici să arăţi de parcă tocmai ai coborît din serialul Dallas). Un om bine îmbrăcat este acela care are un stil individual, care ştie să respecte proporţiile într-o ţinută, care poartă materiale de calitate şi, nu în ultimul rînd, care se simte bine în hainele pe care le poartă.

Roxana Voloşeniuc este redactor-şef la revista Elle, ediţia în limba română.