Modă și gîndire socială: haina face pe om?

Alina DUDUCIUC
Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Modă și gîndire socială: haina face pe om? jpeg

Moda a lipsit multă vreme din „tabla de materii” a științelor sociale, în special în prima jumătate a secolului XX, chiar dacă a fost deseori invocată ca o variabilă importantă pentru o serie întreagă de configurații sociale (de exemplu, ascensiunea maselor, migrația, urbanizarea, industrializarea, democratizarea consumului) și culturale (amploarea mișcării feministe și valorile generației baby boomers). De pildă, voga blugilor evazați sau tăiați, părul lung purtat de bărbați sau fusta mini din vestimentația femeilor au fost doar cîteva dintre exemplele utilizate de unii analiști ai vieții sociale în discursul lor despre cauzele „frămîntărilor sociale” ale deceniului al șaselea din secolul trecut. Într-adevăr, simbolurile culturii de contestare, specifice generației baby boomers, precum și valorile pentru aceștia militau, aveau să se instaleze ca atitudini și comportamente dominante în deceniile ulterioare ale secolului XX, în special în Occident și în SUA. În schimb, aproximativ în aceeași perioadă, țările comuniste din Europa de Est cunoșteau acest fenomen foarte subtil: cîteva formații muzicale (cum era Phoenix), prin stilurile lor muzicale și vestimentare, încercau devierea subtilă de la constrîngerile impuse de autorități asupra unor practici culturale. Spre deosebire de alte comportamente colective, moda este „soluția discretă” a conflictului dintre libertatea individuală și conformarea socială: temporar, individul poate să devieze, prin simbolurile modei, de la constrîngerile structurale pentru a experimenta o nouă identitate socială sau un nou tip de societate.

Ideea relației dintre modă, starea societăților și gîndirea socială caracteristică anumitor epoci nu este nouă. Aceasta apare în scrierile sociologice la confluența dintre veacul al XIX-lea și XX. Prin metafora „curgerii în cascadă a modei” (trickle-down), sociologii începutului de secol XX arătau că moda antrenează o dinamică socială care pune în evidență relațiile de putere dintre anumite clase sociale: „Moda este totdeauna moda claselor, și moda păturii mai înalte se deosebește de cea a păturii de jos fiind părăsită în clipa în care aceasta din urma o adoptă” (G. Simmel, 1911/1998, 31). Chiar și socialismul și individualismul au fost chestiuni de modă, atrăgea atenția sociologul Georg Simmel. Într-o astfel de ambianță, „moda a devenit mult mai amplă și mai agitată” (G. Simmel, 1911/1998, 53), tocmai pentru că modernitatea punea în scenă o tensiune între masele de jos, mai puțin mobile, cu o evoluție mai înceată, și păturile de sus care se temeau de orice formă de mișcare și schimbare apărută la cei dintîi. În această situație, clasa de sus era nevoită să creeze permanent simboluri distinctive pentru a se diferenția de clasa de jos, căci aceasta din urmă imita și adopta moda clasei de sus, distrugînd limitele fixate de cei cu statut social privilegiat (idem, 34). De îndată ce masele încep să imite moda claselor de sus, acestea adoptă o nouă modă, care le diferențiază de mase și, prin urmare, procesul este continuu. De aici și ideea că moda ca fenomen social se referă la transformarea ciclică și continuă a preferințelor membrilor unui grup social în diferite domenii: artistic, religios, politic, academic, vestimentar, design interior, culinar, turistic, automobilistic etc.

Astăzi, în peisajul noului eco-sistem mediatic, caracterizat de multiple surse și platforme de comunicare, moda poate fi inițiată de numeroși trendsetter-i și nu mai este controlată de o anumită elită care impune un trend de diferențiere. Difuziunea acesteia este, cu siguranță, un fenomen pe orizontală, dinamizat de influencer-i. Cu toate acestea, chiar dacă moda nu mai este un semnal de diferențiere între clasele sociale, inegalitățile economice se mai reflectă încă în materie de gusturi individuale. În prezent, „echipamentul-semnal” al statutului social s-a schimbat. Mașinile de lux, casele din zonele rezidențiale, produsele aparținînd brand-urilor exclusiviste sau vacanțele exotice sînt deseori atribuite unor indivizi cu status social sau altora care îi imită doar din dorința de a fi apreciați de alții ori pentru a se poziționa superior în ierarhia socială. Însă moda vestimentară sau predilecția către un anumit obiect cu un cost financiar nu e întotdeauna un indicator fidel pentru fenomenul modei. Moda prenumelor, a formelor de salut, a împrumuturile în limbaj (vezi modificările din noul DOOM) e o alegere cu cost nul care poate da seama de direcția atitudinilor și preferințelor indivizilor într-o anumită perioadă și nu poate fi atribuită doar diferențelor de status dintre indivizi. Erving Goffman, adresîndu-se în 1982 Asociației Americane de Sociologie, considera că moda se propagă prin imitație și este un fenomen rezultat în interacțiunile sociale, indiferent de structura socială din care face parte individul. „Un exemplu recent, cunoscut de toți, este trecerea rapidă și oarecum temporară la rochia informală în lumea afacerilor, în ultimele faze ale mișcării hippie, însoțită de schimbarea formelor de salut, fără o schimbare corespunzătoare prea mare în structura socială”, exemplifica  Goffman (1982).

Moda, indiferent de palierele de manifestare – culinar, artistic, îmbrăcăminte, decoraţiuni, petrecerea timpului liber etc. –, derivă din socializare şi ilustrează gradul de interiorizare a valorilor şi de orientare normativă a comportamentelor indivizilor. În context social, alegerile pe care individul le face în materie de gust corespund unor motivații contrare: prin veșminte, dar și bunuri de poziționare (brand-urile de haine, accesorii și automobile luxury, casele în zonele rezidențiale, vacanțele în zone exclusiviste), individul își satisface, deopotrivă, nevoia de distincție, dar și de apartenență la un anumit grup social. Sociologii clasici au văzut moda ca pe un fenomen produs de dezvoltarea capitalismului şi de cultul individului. De multe ori, hainele sînt o expresie a valorilor dominante la un moment dat în societate şi a valorilor grupului din care individul face parte. Spre exemplu, vestimentaţia hippie s-a dovedit a fi opţiunea unor tineri care îmbrăţişau aceleaşi valori cu privire la familie, politică, sexualitate. Începînd cu anii ʼ60 ai secolului trecut, cînd mișcările protestatare ale tinerilor marcau diferența față de cultura/ideologia dominată, stilurile vestimentare ale acestora au devenit o modalitate de identificare simbolică subculturală și de contestare a prejudecăților morale și sexuale. În anul 1968, „tinerii uită să-și mai tundă părul și blochează accesul în universități” (M. Roman și C. Ștefănescu, 1999, 33-35). Mai mult decît atît, ei adoptă o nouă modă, cea a jeanșilor și fustei mini, identificîndu-se cu filmele ale căror personaje întruchipau prototipul tînărului care refuza subordonarea. The Wild One (1954) și Rebel Without a Cause (1955) sînt ilustrative în acest sens.

Tot de sorginte sociologică este și preocuparea de a cerceta rolul hainelor în interacțiunile sociale, în formarea judecăților evaluative despre ceilalți indivizi și despre potențialul persuasiv al hainelor în relațiile interpersonale. As the self is dress is simultaneously addressed – prin acest joc de cuvinte, Gregory Stone (1962), unul dintre sociologii formați sub îndrumarea lui Herbert Blumer la Chicago University, sublinia relația dintre îmbrăcăminte și aspectele sinelui. Din moment ce ne îmbrăcăm, ne prezentăm sau ne adresăm unui public ale cărei reacții sînt esențiale pentru stima de sine. Obișnuim să spunem că haina îl face om, înțelegînd prin aceasta nu numai faptul că oamenii se prezintă îmbrăcați în diferitele contexte sociale, dar mai ales că îmbrăcămintea reflectă într-o anumită măsură cine sîntem în relație cu noi înșine și cu alții. Exprimăm în acest fel cunoașterea comună pe care o intuim cu privire la relația dintre sine și vestimentație. Cercetările psihosociologice din perioada contemporană au confirmat că modul în care sînt privite și înzestrate cu semnificație anumite aspecte ale corpului și ale alterării acestuia (prin vestimentație, machiaj, coafură, tatuaje etc.) afectează felul în care ne privim pe noi înșine și în care ne privesc alții. Indivizii diferă în ceea ce privește semnificațiile pe care le atribuie hainelor în prezentarea imaginii de sine: unii oameni consideră hainele o componentă esențială a exprimării identității de sine a individului, a atitudinilor și stărilor afective ale purtătorilor, alții le consideră un indicator fidel al gradului de satisfacție sau insatisfacție corporală, în timp ce alții le ignoră, conferindu-le doar un scop utilitar.

Alina Duduciuc este psihosociolog, lector universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, București.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.