Mitocăniada

Mitocanul este fundamental o fiinţă agresivă şi violentă. Nu există comportamente şi atitudini mitocăneşti - adică grosolane, vulgare, ordinare - delicate, finuţe, politicoase. Chiar şi în costume scumpe, maşini de lux şi funcţii înalte, acţiunile mitocanului rămîn la fel de agresive. Mitocanul este fiinţa de la periferia societăţii care se crede egală cu academicianul, numai pentru că anatomic sînt construiţi la fel. Dar şi pentru că, deşi oamenii nu se nasc egali, legea conferă aceleaşi drepturi pentru toată lumea, iar religia statuează că noi toţi sîntem copiii Domnului. Mitocanul este cel mai mare duşman al elitei spirituale, pentru că el crede că-şi poate suplini prin agresivitate şi violenţă lipsurile care nu-i dau dreptul moral şi competenţele de a face parte din elită. Mitocanul este acea fiinţă care, într-o reprezentare figurată grotescă, ar avea, în loc de cap, un pumn strîns. El nu-şi recunoaşte niciodată status-ul, nu din ipocrizie, ci pentru că pur şi simplu nu înţelege de ce ar fi el diferit faţă de oamenii normali. Taxat ca atare, el crede mereu că i se face o nedreptate, şi atunci devine agresiv, poziţionîndu-se într-o continuă bătălie pentru cîştigarea unui loc care nu este al lui. Mitocanii sînt capabili de solidarităţi şi alianţe conjuncturale, dictate doar de interesele imediate. Dar mitocanii sînt şi ei unii "mai egali decît alţii" - ca să-l parafrazăm pe Orwell - ceea ce-i face capabili să se sfîşie între ei, dacă situaţia o impune. De exemplu, dacă se asociază în vînarea unei prăzi, odată aceasta răpusă, mitocanii încep între ei lupta pentru halca cea mai mare. Dicţionarele mai spun că mitocănia provine şi dintr-o lipsă de educaţie. Cred că dicţionarele sînt depăşite. Există foarte mulţi oameni lipsiţi de educaţie care dovedesc un bun simţ nativ simplu, sincer şi natural. Şi există alţi foarte mulţi oameni care, deşi au trecut prin diferite forme de educaţie, au rămas fundamental mitocani. Despre aceştia din urmă am să scriu în cele ce urmează, pentru că tema este "mitocănia la putere" şi trăim o perioadă al cărei titlu generic nu poate fi decît "Mitocăniada". Punctul maxim Istoric vorbind, cred că această perioadă reprezintă apogeul mitocăniei din România. Mitocănia şi-a atins "nivelul de incompetenţă", a ajuns la saturaţie, mai departe nu se mai poate dezvolta, drept pentru care sînt sigur că în scurtă vreme îşi va începe declinul. De ce spun asta? Pentru că mitocănia a ajuns la punctul maxim pe care-l putea atinge. Ea s-a dezvoltat, s-a perfecţionat, a acaparat conducerea statului şi a societăţii şi a ajuns la preaplin. Prăbuşirea va surveni aduncînd cu ea un spectacol grotesc dat de "marile figuri" ajunse la stadiul de rataţi caricaturali, la anatomia lupului jigărit, năpîrlit şi cu dinţii căzuţi. Deja schimbarea politică din 2004 a produs asemenea victime pe scena politică. ste foarte interesant de observat evoluţia mitocanului simplu care a ajuns, prin adaptări la mediu aproape paradoxale - precum viruşii care au învăţat să fenteze antibioticele şi anticorpii - din mahalaua gîndirii în falsele elite care conduc societatea azi. Asta s-a întîmplat pentru că societatea, cu sistemul imunitar redus aproape de zero după 45 de ani de comunism, nu a mai avut anticorpii pentru a stopa această maladie. Şi nici virusologii care să descopere rapid antiviruşi. Adevăratele elite spirituale, pulverizate istoric de comunism, au lăsat loc de dezvoltare bolii care a crescut încet-încet, ca o tumoare pe trupul societăţii. Din fericire, tumoarea nu este malignă. Nu este SIDA, este un cancer tratabil. Greu, dureros, dar tratabil. Însă tumoarea a crescut pentru că a avut teren fertil. Iniţial, mitocănia a cuprins baza piramidei. De aici, prin solidaritatea de conjunctură de care vorbeam, mitocanii cei mai versaţi, mai puternici, mai şmecheri şi mai perverşi au început construcţia unei noi piramide. Mediul propice de dezvoltare a fost mlaştina banului murdar. Începutul sfîrşitului Dar mitocanul este fiinţa care gîndeşte pe termen scurt, n-are viziune şi nici nu e capabil de prognoze şi perspective de ansamblu. El nu şi-a dat seama că intrarea în NATO şi mai apoi în Uniunea Europeană va reprezenta începutul sfîrşitului domniei sale. Pentru că piramida construită de el în România va fi ca un corp străin în trupul Uniunii Europene. Iar aceasta are şi virusologi, şi anticorpi. Nu vreau să spun că acolo n-ar exista mitocani, dar ei sînt ţinuţi într-o perpetuă remisie, ca markerii unor microbi care tot apar la analize, dar sînt inactivi. Din acest punct de vedere, sînt foarte optimist. Integrarea în UE va însemna de fapt tratamentul care ne va vindeca. Şi convalescenţa. Dar să vedem unde ne aflăm acum. Mitocănia este vizibilă din micro, pînă în macro. Din punctul meu de vedere, mitocanul care îşi creează propriile scurtături ilegale, periculoase şi iresponsabile în traficul rutier, în esenţă, face acelaşi lucru ca politicianul care interpretează Constituţia şi legile după bunul plac. Şi măcar dacă am avea o Constituţie bună. Ea a fost bună atîta vreme cît între preşedinte şi acea parte a clasei politice aflată la putere - majoritară în Parlament şi deci la guvernare - nu aveau cum să existe disensiuni. În momentul în care a apărut un preşedinte care şi-a dat seama că sistemul mitocăniadei nu poate fi dărîmat decît din interior şi a început operaţiunea de demolare, au apărut brusc la iveală problemele Constituţiei. Şi sistemul mitocăniadei s-a repliat imediat, executînd încă o fentă de adaptare. Este o mitocănie ca un om care, pe vremea cînd era preşedinte, s-a făcut direct responsabil de o mineriadă, astăzi, în calitate de senator, să voteze suspendarea preşedintelui (oricare ar fi acela), fără ca acesta să fi încălcat de fapt Constituţia. Dar preşedintele a fost suspendat pentru că a încălcat o interpretare a Constituţiei, inventată de o majoritate parlamentară tocmai în acest scop. Este o mitocănie să schimbi regulile jocului în timpul jocului. Asta se numeşte a trişa. Dar a trişa este un instrument clasic al mitocanului, pentru că el nu poate accede acolo unde nu este locul său firesc, decît prin forţă brută sau viclenie. Este o mitocănie ca într-o ţară în care a fost preşedinte după 1989 un fost prim-secretar al PCR, iar securiştii deştepţi de ieri au devenit prosperii oameni de afaceri şi politicieni de azi (păstrînd aceeaşi schemă de joc, dar fără ideologia comunistă), o personalitate ca Mona Muscă să fie desfiinţată pentru o minciună banală - al cărei păcat l-a spălat de mult, prin toată activitatea ei de pînă acum. Este o mitocănie din partea oamenilor politici să încerce să ne prostească cum că performanţele lor ca manageri de ţară au determinat primirea noastră în UE. România a fost primită în UE la fel cum se treceau elevii rămaşi corijenţi pe vară: li se dădea o lecţie să o înveţe cît puteau ei de bine, ca să fie măcar "cinciul" asigurat. Nu cred deloc că am intrat în UE pe merit, ci că am fost băgaţi de nevoie, pioni utili în nişte strategii geo-politice înalte pe termen lung. Şi nu e vorba aici de performanţe economice sau politice. La capitolul mentalităţi, vom avea multă vreme încă un mare steag roşu. Motivele reale pentru care Europa a făcut efortul de a ne trage în Uniune le vom înţelege mai tîrziu. Sînt sigur că unii le ştiu deja. Dar o consecinţă e clară: vom fi nevoiţi să ne integrăm (şi) ca să ne dez-mitocănizăm. Din Ţara Măgarilor Mentalităţile noastre înapoiate, mascate fudul şi prostesc în straiele ieftine şi cusute cu aţa albă ale unei pretinse specificităţi naţionale (speculată greţos naţionalist-patriotic ca formă de luptă împotriva globalizării şi a "jandarmului mondial" SUA) sînt cauza tuturor neajunsurilor noastre. Şi este aşa fie şi numai pentru că o carte precum cea a lui Zeletin - Din Ţara Măgarilor - deşi scrisă în 1916, este valabilă 100% şi azi. Ştiu că voi fi probabil taxat ca fiind pro-Băsescu. Eu spun doar că iar ne aflăm în situaţia de a alege între răul cel mic şi răul cel mare. La referendum voi vota nu pentru actualul preşedinte suspendat, ci împotriva unor partide politice care ţin statul captiv printr-o majoritate parlamentară de conjunctură. Noi nici nu avem, de fapt, partide politice. Ci nişte găşti de oameni adunaţi în jurul unor interese pe care şi le apără prin intermediul Parlamentului. Avem un simulacru de politicieni şi viaţă politică. Parlamentarii au o reputaţie proastă încă din 1990, nu doar de cînd a început "rebeliunea Băsescu". Toate astea se întîmplă pentru că lumea politică de la noi este o copie fidelă a "Ligii lui Mitică" şi a campionatului naţional de fotbal, cu toate seriile sale, de la Steaua lui Becali, Dinamo-ul lui Borcea şi Rapidul lui Copos, pînă la echipa din "divizia onoare" care joacă pe stadionul sătesc de la Ciorogîrla. Justiţia este precum corpul arbitrilor. Şi aşa mai departe. Dacă vă gîndiţi puţin, asemănările or să vă izbească năucitor. Ce oferă Liga lui Mitică? Pîine şi circ de mîna a zecea. Să recunoaştem, fără ipocrizie şi fudulie naţională ieftină, că, dacă vrem fotbal adevărat, serios, ne uităm la Manchester, Chelsea, Barcelona, Real, Milan sau Bayern, tot aşa cum oameni politici adevăraţi sînt Tony Blair, Angela Merkel, Chirac sau Berlusconi chiar, şi nu amatorii penibili şi fuduli de la noi. Helmut Kohl arăta la vizita făcută în România precum Gulliver în ţara piticilor. Hagi a devenit un mare fotbalist al lumii cînd şi-a schimbat mentalitatea, a devenit un profesionist şi s-a integrat în lumea adevărată a fotbalului de afară şi a performat acolo, nu cînd dribla în campionatul naţional şi-l înjura lumea din tribune ca să aibe p-ormă de ce să-l ierte ca să-l pupe. Problema cu mentalităţile e aşa: nu este suficient să urăşti comunismul (e un loc comun deja), să citeşti sute de cărţi despre democraţie, să-ţi dai masterate în ştiinţe politice la universităţi de afară, să fii om de afaceri prosper, să vrei în NATO şi Uniunea Europeană, să vorbeşti limbi străine, să-ţi faci partid şi să intri în Parlament ca să poţi crede despre tine cu îndreptăţire că eşti un democrat european autentic, fie liberal, democrat, socialist, popular, creştin-democrat sau conservator. Mentalitatea ţi-o schimbi de jos, de cînd eşti încă un tînăr anonim pe scena socială, pentru că asta e opţiunea ta ca fiinţă liberă - conştientă şi responsabilă - şi om al civilizaţiei europene a secolului XXI, nu abia cînd ai început să urci scara ierarhică şi eşti nevoit să dai aparenţa că te-ai schimbat la faţă. Cu alte cuvinte, limba engleză o stăpîneşti cu adevărat cînd eşti capabil să gîndeşti în engleză, nu doar cînd o vorbeşti corect gramatical şi cu accent inteligibil. În final, am şi eu o utopie. Aş vrea ca fiecare om care vrea să intre în politică să fie supus unui riguros şi incoruptibil test psihologic. În fond, dacă pentru carnetul de şofer trebuie să treci examenul psihologic ca să nu omori oamenii pe străzi, de ce politicienii - care pot nenoroci o ţară întreagă - să nu dea şi ei un astfel de test? Problema e că în România de azi testele psihologice pentru carnetul de conducere încă se mai pot lua pe bani, şi nu pe bune. Pentru că una dintre caracteristicile mitocanului este aceea că e corect ce crede el că i se cuvine, nu ceea ce merită de fapt.