Mircea Eliade și Andrei Scrima. Întîlnire în metodă

Radu BERCEA
Publicat în Dilema Veche nr. 854 din 20 - 26 august 2020
André Scrima şi dezlegarea poveştilor jpeg

Profit de ocazie să împărtășesc cîteva reflecţii fugare pe marginea unor texte ce alcătuiesc prima parte a volumului Experienţa spirituală şi limbajele ei, de Andrei Scrima, apărut în 2008 la Editura Humanitas. Volumul cuprinde două cursuri ţinute la Universitatea Saint-Joseph din Beirut, în 1977-78 şi 1978-79, la care mă voi referi.

Se cuvine remarcată în acest context insistenţa lui André Scrima asupra metodologiei, fapt mai curînd surprinzător la un autor care nu obişnuia să-şi afirme adeziunea la o orientare sau alta a ştiinţelor umane contemporane, aşa cum nici nu era adeptul abundentelor trimiteri bibliografice. De astă dată, el invocă însă „angajamentul de metodologie ştiinţifică serioasă” (p. 45), revendicîndu-se în mod explicit de la „studiul comparat al religiilor”, „istoria religiilor” ori „studiul comparativ al religiilor” (passim). Toate acestea ne vor duce cu gîndul la istoricul religiilor Mircea Eliade, comparatistul prin excelenţă, cu atît mai mult cu cît, în puncte importante ale cursului, sînt citate două dintre lucrările acestuia: Sacrul şi profanul, în legătură cu raportul „deschidere”/„închidere”, sau „afară”/ „înăuntru”, şi Şamanismul, în legătură cu „fundalul oracular” al revelaţiei profetice.

Tot astfel, vorbind despre experienţa spirituală, André Scrima se referă la o serie de simboluri fundamentale (poarta/uşa, vălul, lumina, cartea, inima...) pe care le identifică iniţial în Scriptură, pentru a le regăsi apoi în alte culturi şi religii: islam, iudaism, hinduism, budism şi nu numai. El defineşte simbolul în termeni amintind îndeaproape concepţia lui Eliade: „Funcţia lui esenţială este să unească şi să permită trecerea obiectivă, comunicarea – cea care nu depinde de mine sau de dumneavoastră, ci de structura, de destinul proprii simbolului – între diferite niveluri ale fiinţei, între mai multe grade de realitate, iar la limită între toate treptele fiinţei” (p. 41).

Amănunte de ordin biografic par să confirme presupusa afinitate metodologică între cei doi. În două scrisori din 1962, Mircea Eliade îi propune lui André Scrima să publice în Journal of Religion şi să ţină cursuri la Divinity School. În 1966, Jerald C. Brauer, decanul aceleiaşi Divinity School, unde Eliade era profesor, îl invită pe André Scrima să colaboreze la un volum dedicat lui Paul Tillich, dar şi să predea în anul universitar 1967-68. Astfel stînd lucrurile, înseamnă că Mircea Eliade vedea, cu 10-15 ani înaintea cursului de la Beirut, o bună întâlnire între propriul său demers şi cel al lui André Scrima.

Să recunoaştem totuşi că deosebirile dintre cei doi sînt pe măsura asemănărilor. Comparatismul, punctul forte al lui Eliade, apare la Scrima nu ca o premisă a cercetării, ci ca un ingredient menit să dea mai mult relief, mai multă „savoare” interpretării. Pe de altă parte, creştinismul nu a constituit niciodată o preocupare centrală în comparatismul atotcuprinzător al lui Eliade.

În cursurile de la Beirut îl vom regăsi pe André Scrima aşa cum îl ştim: dezvoltînd un discurs eminamente hermeneutic, ancorat în spiritualitatea creştină ortodoxă, deschis către cea catolică, întemeiat pe textele „fondatoare” – între care Evanghelia şi Apocalipsa Sf. Ioan sînt fără îndoială cele predilecte –, dar neocolind nici o asociere din care ar putea cîştiga un plus de pregnanţă. Am evitat cu bună ştiinţă termenul „teologie”, din raţiuni pe care André Scrima le formulează el însuşi: „Reamintim că nu facem aici un curs de teologie, ci întreprindem o cercetare asupra experienţei spirituale, ceea ce necesită o abordare şi o terminologie proprii, specifice în raport cu teologia” (p. 157).

Dacă este să dăm crezare biografilor săi, Mircea Eliade a adoptat, ca istoric al religiilor, un ton sobru, obiectiv, dezbărat de orice exaltare sau fior mistic, nu în virtutea propensiunilor personale, ci sub presiunea mediului universitar occidental. Avînd un statut profesional cu nimic mai puţin universitar (deşi nu în Occident, ci în Orientul Apropiat), André Scrima nu operează disocierea între studiu savant şi trăire spirituală, ci dimpotrivă. Două citate îmi par grăitoare în această privinţă:

„Al doilea aspect al cursului nostru priveşte metoda de abordare şi de cercetare. E o metodă obiectivă, proprie ştiinţelor umane. Ea permite experienţei vii, trăite, ardente, a credinţei să se îndrepte spre celălalt în termenii unei cunoaşteri obiective, pătrunzătoare, dînd astfel interlocutorului posibilitatea de a cunoaşte, mai bine zis de a recunoaşte pur şi simplu ceea ce este exprimat, propus” (p. 196) – „Nu trebuie să uităm că recurgem la metoda obiectivă şi exigentă a ştiinţelor religioase şi a pluridisciplinarităţii, dar în lumina credinţei vii, trăite ca experienţă.” (p. 200)

Radu Bercea este indolog și istoric de artă.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.