Mirajul şi realitatea

14 august 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La începutul anilor ’90, visam la Occident cu ochii deschişi. Cei care văzuseră străinătatea erau puţini, iar poveştile lor îi fascinau pe ceilalţi care nu trecuseră încă graniţele ţării. Primele excursii "afară" se rezumau la tururi nesfîrşite prin supermarket-uri pentru a atinge produsele despre care ştiam doar din coloratele reviste nemţeşti de tip Neckermann. Pe atunci, străinătatea încă mai însemna Coca-Cola, adidaşi şi jeanşi originali. Tot în anii ’90, atunci cînd începuseră să circule zvonuri despre romii care mîncau lebede la Viena şi cînd ne amuzam pe seama compatrioţilor noştri care, turişti fiind, confundau hrana pentru cîini cu un prînz copios, un val masiv de emigranţi a plecat în mod legal spre Canada şi spre SUA. Emigranţii, în special tineri cu profesii tehnice, acei dezamăgiţi de întorsătura pe care o luaseră lucrurile după Revoluţie, erau selecţionaţi pe baza unor dosare şi a diplomelor obţinute în ţară. Odată ajunşi în noua lor patrie constatau că studiile nu valorau aproape nimic şi că erau nevoiţi să o ia de la capăt. Noi mituri despre străinătate - cum ar fi cel al "spălătorului de vase" - prindeau contur, iar diferenţa dintre aşteptările lor şi realitate era de cele mai multe ori şocantă. Mulţi au rezistat şi s-au adaptat, cu timpul şi-au echivalat studiile şi au început să lucreze "pe meserie", recăpătîndu-şi, de pildă, statutul de "domn inginer" pe care îl aveau în ţară. Cîţiva s-au întors, nepricepînd nimic din toată această experienţă, decît că nu le mai merge bine nicăieri. După anul 2000 şi odată cu ridicarea vizelor şi cu aderarea la UE, emigraţia s-a transformat treptat în migraţie. La început plecau "creierele", pentru totdeauna (iar muncitoarele de la APACA încă mai strigau pe străzi: "Nu ne vindem ţara!"), cu timpul au început să plece "pălmaşii" pentru o perioadă de timp limitată, cum ar fi un sezon de cules fructe. Astăzi, printre tinerii care obţin burse în străinătate, tendinţa este de a se întoarce. În schimb, cei care pleacă "la muncă" îşi formează un nou mod de viaţă. Le place mai mult acolo, însă trimit bani aici. Vin în concedii pentru a-şi vedea rudele şi pentru a mai pune încă o cărămidă la noua lor casă în care nu se ştie dacă vor locui vreodată. Într-o lume în care graniţele nu mai înspăimîntă pe nimeni, toată această perpetuă "navetă" nu mai are nimic neobişnuit. Faptul că te duci pînă la Paris nu mai reprezintă o "realizare" în sine. Nu te mai aşteaptă nimeni cu flori şi cu şampanie la aeroport atunci cînd te întorci. Nu mai simţi privirile invidioase ale vecinilor. Şi nimeni nu te mai angajează pe loc, dacă ai fost la o şcoală de vară la Londra. Relaţia mea personală cu străinătatea s-a înfiripat tîrziu, adică în urmă cu doi ani, cînd am fost la un workshop la Bruxelles. Primul contact va rămîne în memoria mea drept unul năucitor. Obişnuită să văd totul în tonuri de gri, brusc mi-au explodat pe retină culori stridente. Obişnuită să-mi fie frică pe stradă şi de umbra mea, am descoperit pe străzile lor gesturi mărunte pe care le ştiam doar de prin filmele americane: cum ar fi politicoasa ridicare de jos a monedei de 1 eurocent care tocmai ţi-a căzut din buzunar. Înclin să cred că, pentru un român care nu-şi doreşte să facă depresie, străinătatea este încă obligatorie, cel puţin o dată pe an. Poate funcţiona ca o gură de aer proaspăt, după un îndelungat exerciţiu de ţinere a respiraţiei la mari adîncimi. Adevărul este că nu a sosit încă momentul în care să ne simţim bine la noi acasă. Lucrurile se mişcă, schimbările se văd, mai rămîn însă detaliile care îţi strică tot cheful. Aş dedica această temă celor care nu vor ajunge niciodată în străinătate, cum ar fi bunica mea de 89 de ani, care nu a văzut nici măcar marea. Şi memoriei acelora care au ajuns, într-adevăr, în străinătate, însă singura lor dorinţă era aceea de a se întoarce acasă. Cum a fost bunicul meu care a văzut Germania ca prizonier de război. ( A. P. )

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.