Mini-narațiuni media

Costi ROGOZANU
Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Mini narațiuni media jpeg

Fricile se inventează ca să putem suporta angoasele măreţe din spatele lor, aşa au spus oamenii mai deştepţi decît mulţi dintre noi. De exemplu, în Evul Mediu omoram temători cîteva vrăjitoare ca să mai scăpăm de frica de ciumă. Ca să poată rezista, o comunitate îşi inventează tot felul de mini-naraţiuni, uşor de recitat în cafenele, printre prieteni, în familie cînd sîntem strînşi în jurul unui caltaboş. Media nu funcţionează altfel. Iar în ultimul an am avut tot felul de tentative de inventare a unor frici pentru evitarea altora cu adevărat mari, cu adevărat periculoase.

Frica de revoltă a fost una dintre poveştile majore ale anului. Presa anti-putere a construit din răsputeri o ficţiune a răzmeriţei populare împotriva măsurilor de austeritate impuse de Guvern, FMI şi cine s-o mai fi găsit. S-a dovedit a fi în prea mare măsură o poveste – frica se alimentează cu zvonuri, dar zvonurile puternice trebuie să ţină de o fărîmă de real. Frica nu e acelaşi lucru cu foamea. Cei care au ieşit în stradă erau oameni care încă mai aveau un job cît de cît. Poate suna cinic, dar erau nişte privilegiaţi, spre deosebire de mulţi alţii paralizaţi într-un sistem neechitabil de distribuire a muncii (cei din mediul rural, cei care n-au lucrat vreodată cu carte de muncă şi n-au luat vreodată şomaj etc.). Aşadar, fricile propuse în principal de Antena 3 şi de Realitatea s-au dovedit doar un soi de reality drama cu audienţă bună, dar fără urmări.

Explicaţia ar putea fi inclusiv etimologică. Tot în Evul Mediu, în franceză răzmeriţele, răscoalele se mai numeau „effroiz“ (scrie Delumeau), adică spaime. Presa a inversat sensul explicitării: spaimele înseamnă revolte; e de ajuns o spaimă că o putem nota deja drept „revoltă“. Frica de răscoala maselor este o pseudofrică, iar guvernanţii (mă refer şi la guvernanţii europeni de care toată lumea uită) au ştiut s-o aprecieze corect: se poate face cam orice în Est. Frica de comunism a fost poezia recitată în continuare de un anumit cor mediatic de intelectuali proguvernamentali şi anul acesta. Cucerirea TVR-ului de către preşedinţie a adus la televizor nu doar jurnaliştii care s-au comportat exemplar pro-băsescian la alegerile din 2009, ci a propus şi scheme ştiute de construire a unor frici inutile. Poate cea mai aiuristică a fost frica imediat-post-mortem de Adrian Păunescu. Pe cît de penibilă a fost exploatarea tabloidală din privat, pe atît de comic-fioroasă a fost judecarea poetului la postul public. Frica de comunism este mini-naraţiunea puterii, singura cu oarece note media-intelectuale.

Frica de nou este iarăşi o constantă în rîndul comunităţilor închise şi puţin evoluate. Presa din România nu s-a dezminţit, fie ea pro- sau anti-guvernamentală. Cu destulă timiditate au fost abordate teme ultrasensibile cum ar fi relaţia cu băncile, cu Vestul, cu FMI, cu Franţa şi Germania. Toate aceste teme noi în spaţiul public românesc s-au sfîrşit cu un pas înapoi. Dacă ar fi să iau exemplul Ordonanţei 50, care viza relaţia bănci-clienţi de acum încolo, am vedea cum ceea ce părea a fi o explozie mediatică s-a terminat cu o ştire mică şi sfrijită cum că, după lupte seculare, un deputat al puterii a depus amendamentul care scotea din joc creditele în derulare. {i gata. A trecut de comisii. Frica, atunci cînd în sfîrşit putea deveni o frică serioasă cu unele consecinţe la fel de serioase, a dispărut discret de la televizor şi de pe site-urile de ştiri. 

Frica de moguli a mers în continuare cot la cot cu frica de Băsescu. Amîndouă la fel de futile. Preşedintele însuşi pare să conducă un trust media din ce în ce mai dezvoltat (are mogulaşi şi tot felul de purtători de cuvînt). Mogulilor li s-a dat apă la moară chiar de opoziţia însăşi, pentru care apariţia la televizor pare a fi vitală pentru nişte politicieni care nu înţeleg importanţa momentului pe care îl trăiesc (a se vedea recenta alianţă Crin Antonescu – Dan Voiculescu). 

Astfel de frici de camuflaj, mici manipulări uşor de deconstruit, au însă efectul dorit, paralizant. Unele societăţi primitive credeau că frica îi poate răpi sufletul unui om, lăsîndu-l dezgolit, fără vlagă, fără forţă. Dacă mă uit la dezbaterile publice, aş spune că mecanismul a funcţionat cu succes. Angoasele enorme, cele din spatele fricilor mediatice construite pe genunchi, rămîn subiecte secundare: se clatină reperele principale UE, euro, Franţa care dă afară romii din ţară, Ungaria care bagă presa în cutie etc. La vest de noi nu mai e Vest. Nu ne mai putem practica discursul simplu „noi sîntem retardaţi, trebuie să ajungem să fim ca ei“. Deci ce ne facem de aici înainte, încotro? Nici măcar nu ne mai putem linişti cu ocara obişnuită „sîntem mai proşti decît ei, asta e“.

Mai puternice decît frica de nou (de criticile noi, de întrebările noi), decît fricile inventate de media, au fost discursurile de autoînvinovăţire. Noi am plătit şi plătim excesul anilor 2005-2007, au spus-o toţi de la Isărescu, pînă la preşedinte. Asta vine pe lîngă vina secretă a tuturor de a fi fost comunişti, deci de a ne afla în imposibilitatea de a înţelege piaţa liberă. {i vina a tot mers mînă în mînă cu frica. „Sîntem vinovaţi că am trăit bine în 2007 şi nu am plătit destul pentru asta“ e doar vîrful icebergului. Ca să nu mai vorbesc de poezia incredibilă a puterii care ne-a acuzat pe toţi că sîntem lipiţi de un „stat asistenţial“ – că drepturile noastre (educaţie şi sănătate gratuite, pensionare etc.) ar fi cele care epuizează bugetul şi nu reţelele lor clientelare. Dar efectul nu e deloc de neglijat: avem de-a face cu un transfer al fricii cu potenţial exploziv de la nivel de mase, clase, categorii, bresle, la o frică individuală, preacuvioasă, timidă, fără consecinţe. Frica ziaristului de a nu-şi pierde jobul s-a completat păgubos cu frica de lume a cititorului sau telespectatorului. Anul mediatic 2010 a fost povestea a două frici individuale meschine: frica din spatele şi din faţa ecranului. 

Costi Rogozanu este ziarist şi scriitor.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.