Mîncarea, ca misiune diplomatică

Alina MIRON
Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Mîncarea, ca misiune diplomatică jpeg

Am început să recunosc un om care știe foarte multe despre un domeniu nu după fermitatea opiniilor sale în domeniul respectiv, ci tocmai din rezerva pe care o are în a-și exprima păreri indiscutabile, categorice. Specialistul este altă specie, diferită de cunoscător. Cel din urmă vine cu o bogăție a poveștilor personale sau cu o capacitate de a-ți aduce la cunoștință istorii, curente și actualități care îl fac să semene, paradoxal, cu un neavenit. Să nu te mire că un astfel de om nu îți va impune credința sa, ci te va lăsa pe tine să tragi o concluzie sau să iei o decizie cu privire la domeniul „său”.

Am remarcat de timpuriu că, pe măsură ce citești mai mult, îți dai seama cît de puține cărți publicate în lumea asta ai citit sau poate vei apuca să citești. Astăzi, zic la fel și despre mîncare: cu cît citești, gătești, te informezi mai mult, cu atît ești mai uimit domeniul culinar. Cu cît vrei să îl înțelegi mai bine, cu atît mai mic te simți în raport cu el. Da, mîncarea înseamnă gust, dar și cultură. Reguli, dar și alegeri. Chimie, dar și nutriție. Antropologie, istorie, hobby, talent, spațiu, ba chiar și arhitectură sau design. Poate fi rudimentară, dar și complexă. Poate fi prilej de sfadă, dar și ocazie de împrietenire în jurul mesei. Iar toate acestea pentru că orice om de pe planetă este apt să gătească, așa cum orice om e apt să mănînce.

Sînt departe de a mă considera, așadar, „specialist în food”, însă aspir la poziția de cunoscătoare. Am scris despre mîncare și am fotografiat mîncare în ultimii zece ani. Preocuparea mea pentru nutriție este chiar mai veche de atît. I-am învățat pe cîțiva să gătească, am învățat și eu la rîndul meu de la alții. Am cunoscut chef i, somelieri, bloggeri culinari, patroni de restaurant și redactori-șefi de reviste gastronomice. Am avut, chiar, marele privilegiu de a fotografia mîncăruri din toate colțurile lumii aici, la București.

„Ce ai mîncat astăzi?”, mă întreba mama, la telefon, ca de obicei. Iar cînd mă întreabă mama ce am mîncat înțeleg că acest cuvînt, mîncare, este doar un simbol, că exprimă mult mai mult din gîndirea interioară a mamei decît orice alt cuvînt. Poate însemna: „Cum o duci cu timpul? Cu banii? Cu moralul? Ai tot ce îți trebuie? Încă mai suferi după ex-ul?” Poți lua, bineînțeles, întrebarea ca atare și poți răspunde la obiect, înșirînd meniul zilei, dar spunînd ce ai mîncat, cum ai mîncat, cînd ai mîncat, transmiți în egală măsură foarte multe despre tine și starea ta de spirit.

„Ce ai fotografiat astăzi?”, îmi traduceam eu, adesea, întrebarea mamei. Pentru că nu mîncam neapărat, dar fotografiam. Iar aceasta, la nivel existențial, însemna că învăț, că am o viață socială: făceam cunoștință cu oameni diferiți, noi, talentați, hotărîți. Că îi înțeleg mai ales prin intermediul farfuriei pe care mi-o puneau în față.

Am avut, recent, o perioadă în care această lume diversă a devenit mult mai vastă decît de obicei și, simultan, mai compactă. În doar două luni am făcut cunoștință, prin obiectivul aparatului foto, cu mîncarea și oamenii din cele mai diferite culturi de pe mapamond: din Japonia pînă în SUA, trecînd prin India, Egipt, Palestina, Republica Coreea, Regatul Arabiei Saudite, Portugalia, Italia, Africa de Sud și o serie de alte țări cu identitate culinară aparte.

Se întîmpla la începutul acestui an, cînd peste 26 de soții de ambasadori din București, împreună cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și șefii de misiuni diplomatice, s-au reunit într-o echipă care a editat o carte bilingvă, cu rețete semnificative din țările pe care le reprezintă. Celebrating Food Around the World / Sărbătorind mîncarea în jurul lumii este rezultatul care se găsește azi în librării: un proiect caritabil, din a cărui vînzare fondurile merg exclusiv la organizații non-guvernamentale ce ajută copii sau persoane cu nevoi speciale din România.

A fost unul dintre proiectele mele ­dragi și mi-a dat ocazia să înțeleg mîncarea ca pe o ocupație eterogenă, eternă și, da, mai presus de toate, culturală. Altfel decît am făcut-o studiind nutriția sau citind rețete vechi românești.

Asta poate și pentru că șefii de misi­uni și chiar stimatele soții ale ambasadorilor au gătit cu toată pasiunea și din propriile resurse: nu o dată, ci de nu­me­roase ori. Mai întîi, pentru a ne oferi mie și lui Bogdan Popescu, împreună cu care alcătuiam echipa de fotografi culi­nari, ocazia de a imortaliza cît mai frumos meniurile. Apoi, au mai gătit o dată, în echipă, pentru a verifica dacă rețetele erau cu adevărat complete, iar gustul final, textura și compoziția erau cele bune. (V-ați fi gîndit că pentru o carte de bucate cu adevărat bună rețetele trebuie și verificate?) Apoi, încă o dată, pentru recepția care a avut loc la evenimentul de lansare oficială a acestei cărți, în cadrul reședinței ambasadorului Germaniei în România.

Această experiență, cu ședințe foto variate, diverse, comasate într-un interval extrem de scurt, m-a ajutat să văd și să înțeleg că ceea ce ne unește pe toți, de la cel mai de jos și pînă la cel mai de sus, de la antipozi pînă în România, poate fi, pur și simplu, o masă. O masă care uneori este festivă (ah, în carte aveți și ocazia, unicat pentru mulți, de a vedea cum arată masa aranjată pentru evenimentele festive din cadrul ambasadelor), alteori simplă, dar întotdeauna avînd ceva din sufletul și povestea gazdelor pe platourile aranjate în fața ta. Vei avea acolo ecosistemul sau mai bine zis biomul local – animalele de carne, de lapte sau de ouă care i se învîrt omului prin ogradă, vînatul, legumele, semințele și plantele din regiunea lui. Vei avea tradițiile și eleganța laolaltă, împletite cu arta decorativă.

Într-o călătorie ca a mea, pe care o poți reface și tu prin intermediul imaginilor din carte, te poți întîlni cu un sofisticat meniu Bara Chirashi Sushi, pe masa japonezilor, sau cu un simplu borș ucrainean, înroșit cu sfeclă și pitoresc pus în valoare în vase de lut decorate cu motive albastre. Poți admira un splendid și imens samovar rusesc lîngă platourile încărcate de piroghi simple, cu umpluturi variate. Sau o văcuță elvețiană din lemn care te asistă în timp ce guști liniștită macaroanele păstorilor din Alpi. Ori finețea tacîmurilor și argintăriei poloneze văzute prin aburii supei aromate de hribi. Găluștele din pîine dospită, ce pălesc pe lîngă păpușile africane vesel colorate…

Chiar și spiritul celui care te însoțește în călătoria ta culinară este mereu altul – uneori îți poate scurtcircuita clișeele culturale. Poți fi surprins de rigoarea cu care îți sînt expuse preparatele argentiniene (te așteptai la dinamism, improvizație și, nu știi de ce, mult roșu?) sau de rafinamentul pe care îl dovedesc germanii în aranjamentele florale (nu japonezii erau buni la asta?), așezate pe masa lungă unde se servește Kartoffelsuppe: supa de cartofi. Da, și plăcinta americană se dovedește uimitor de elegantă, cu pere, nuci pecan și cremă de vanilie (nicidecum un preparat de rutină, bun pentru bătăi cu mîncare, ca în comediile de la Hollywood). Ca să nu mai vorbesc despre tortul de migdale portughez, servit la ceai, care te face să te îndrăgosești pe loc, dînd uitării fructele de mare pe care gîndeai că le vei găsi pe masă.

Mîncarea este, fără îndoială, despre cultură, însă mai ales despre oameni. Despre nivelul de trai al fiecăruia, despre apartenența socială. Pînă și despre istoria unui popor care a fost nevoit să se des­curce cu resurse limitate, tăind extrem de fin feliile de legume doar pentru a te face să te saturi din priviri sau punînd la loc de cinste o simplă pîine, ori transformînd în desert rafinat niște banali pesmeți cu lapte. În mîncare poți ghici infinit de multe lucruri despre identitatea, aspirațiile, necesitățile, pînă și starea de spirit a bucătarului.

Ei bine, dar acum cu ce mă ajută cunoașterea tuturor acestor lucruri atunci cînd gătesc o cină ­doar pentru mine? Pot eu recomanda altora cum să mănînce? Nu. Știu doar că, atunci cînd vreau să mănînc, nu este nevoie de nimic altceva decît să fiu prezentă, așa cum fiecare este prezent, zi de zi, în propria bucătărie. Sau într-un local. La piață, în fața mixerului sau a oalelor, sînt tot eu, cu aceleași ingrediente pe care spațiul în care trăiesc mi le oferă. Slavă Domnului, sînt destule. Și totuși, nu ingredientele fac diferența majoră în a obține o mîncare bună. Contează mai mult cine sînt. Sau cine ești. 

Alina Miron este jurnalist și fotograf culinar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O mamă obsedată de eclipsă și-a ucis partenerul și și-a aruncat copiii din mașină pe o autostradă din Los Angeles
O mamă și-a înjunghiat mortal partenerul, luni, în apartamentul lor din Los Angeles, apoi și-a aruncat cele două fetițe dintr-un SUV în mișcare, pe autostradă. Cu câteva zile înainte, într-o postare online, femeia, care este astrolog, numise eclipsa de soare „simbolul războiului spiritual”.
image
Moartea stranie a unei tinere de 22 de ani: a pornit în căutare de stafii și a fost găsită într-o biserică abandonată
O căutare de stafii s-a terminat tragic pentru o tânără de doar 22 de ani din Franța, care a fost găsită moartă weekendul trecut într-o biserică părăsită din Valle d' Aosta, situată în nordul Italiei.
image
Surori siameze, dezvăluiri despre viața amoroasă. Ce se întâmplă dacă una dintre ele moare VIDEO
Deși la naștere cadrele medicale au spus că vor trăi doar câteva zile, două surori siameze, Carmen și Lupita Andrade, au sfidat șansele de supraviețuire și se bucură de tot ce le oferă viața la cei 23 de ani ai lor, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.