Militari şi ideologi
Discuţiile despre perspectivele unui nou Război Rece au devenit intense în timpul războiului cald din Georgia, cînd au apărut destule semne dovedind disponibilitatea Rusiei de a reintra în rolul de mare putere care nu mai renunţă la teritoriile pe vremuri ale Imperiului şi supraveghează îndeaproape evoluţiile din ţările Europei Centrale şi de Est, foste membre ale Pactului de la Varşovia. Viteza şi dimensiunea reacţiei Rusiei ca răspuns la atacul nesăbuit ordonat de Mihail Saakaşvili, prima intervenţie într-un stat suveran, au arătat lumii întregi noua linie de pe hartă: de o parte, ţările din Uniunea Europeană şi NATO, dincolo, celelalte state din regiune, dependente în multe feluri - vizibile şi invizibile - de bunăvoinţa Kremlin-ului. Statele din Asia Centrală şi din Caucaz prezintă elemente care stimulează lăcomia şi favorizează manevrele politice: imense rezerve de petrol şi gaz, nenumărate conflicte şi tensiuni etnice, regimuri autoritare şi corupte, infiltrarea fundamentalismului islamic. Rusia cuplului Medvedev-Putin se simte în stare să introducă ordinea aici, acţionînd mult mai eficient decît Uniunea Europeană sau îndepărtata Americă. În august, Rusia a transmis un semnal clar: Georgia şi Ucraina n-au ce căuta în NATO. Acesta a fost, probabil, mesajul principal, răspunsul la felul cum s-a proclamat independenţa regiunii Kosovo fiind un efect care reiese din context. Ceea ce nu înseamnă că instalarea unor elemente din scutul anti-rachetă în Polonia şi Cehia va trece fără discursuri inflamate şi avertismente bine cîntărite. Sînt toate acestea semnele celui de-al doilea Război Rece? Absenţa unui conflict ideologic justificînd loviturile de forţă, la vedere, şi cele sub centură, în cabinetele secrete ale diplomaţiei, îi determină pe comentatori să refuze ideea că istoria se poate repeta în acest fel. Războiul Rece a fost purtat conform unui set de reguli, implicit şi unanim acceptate, şi de cîte ori se încerca depăşirea lor (vezi blocada Berlinului sau criza rachetelor cubaneze), un mecanism bine uns îi aducea pe jucători la situaţia iniţială. După căderea comunismului lumea a devenit impredictibilă; atacurile teroriste, diseminarea armelor nucleare şi a mijloacelor lor de transport au introdus o dimensiune nouă în relaţiile internaţionale: anihilarea organizaţiilor teroriste anti-sistem presupune solidaritate din partea tuturor celor din sistem, intransigenţă în domeniul controlului nuclear. Criza financiară şi cea economică reformulează problematica alianţelor şi constrîngerilor acceptate. I s-a reproşat lumii occidentale că în timpul primului Război Rece se alia cu orice dictator, dacă acesta sprijinea acţiunile anticomuniste. Pretenţia Statelor Unite şi a ţărilor occidentale, exprimată după 1990, de a consolida în ţările foste comuniste o ordine democratică începuse să sune a adevăr, dacă şi cînd forţele interne se mişcau în această direcţie. Acum, mulţi politicieni occidentali caută sprijinul oligarhilor ruşi bine răspîndiţi în lume. Iar în Rusia, nu poţi să ai averi considerabile dacă Putin nu îţi permite acest lucru. În această viziune, capitalul rusesc, imensele resurse ale ţării vor fi puse în slujba "suveranităţii controlate" din ţările vecine. Dacă va fi un nou Război Rece, ideologii vor rămîne pe drumuri. Nu şi militarii: agenţiile de presă au informat că pe 21 octombrie, la Helsinki, Adam Michael Mullen, comandantul Marelui Stat Major din SUA, s-a întîlnit cu omologul său rus, generalul Nikolai Makarov, primul contact la acest nivel după conflictul din Georgia. Nu s-a dat publicităţii nici un comunicat comun, nu se ştie despre ce au vorbit. (M. B.)
