Migrantul creativ

Despre migraţia românilor, în 2007, se poate vorbi avînd în vedere perspectiva optimizării ei. Aceasta înseamnă un aranjament social şi instituţional care să reducă pe cît se poate costurile şi să mărească beneficiile: pentru indivizi, pentru societăţile de primire, pentru cele de origine. Din acest punct de vedere, este important să discutăm despre tipurile de migranţi, clasificaţi după ocupaţie. MITUL CĂPŞUNARULUI Dacă ne uităm în presă, tipul majoritar este căpşunarul. Dar, statistic vorbind, căpşunarul nu este cel mai important în tabloul general. Acesta este doar un alt nume pentru agricultor. Dar agricultorii reprezintă doar 15% din migranţi. Categoria predominantă este cea a constructorilor, cam 30% din totalul lor. Aproape la egalitate ca pondere cu ei sînt menajerele. Restul, pînă la sută la sută, include încă două categorii: pe de o parte, elitele, cei cu un nivel de calificare foarte ridicat - medici, cercetători, specialişti în informatică; pe de alta, marginalii. Aici pot fi incluşi infractorii, prostituatele... Dacă reuşim să înţelegem cum este cu fiecare din aceste categorii şi cum se leagă între ele, cred că reuşim să spunem ceva util pentru cei care vor şi pot să facă politici în domeniu. FAMILIA TIPICĂ Primele două categorii - constructorii şi menajerele - ne trimit la ideea că, de fapt, în cele mai multe cazuri avem de-a face cu indivizi din aceeaşi familie: soţul este constructor, iar soţia - menajeră. Deja putem vorbi despre familia tipică de migranţi. Decizia de a rămîne acolo se ia pe familie. Dacă e întrevăzut un proces de apropiere între salariul mediu de aproximativ 1000 de euro pentru constructorul român din Italia şi cel din România, pentru menajere nu e posibil acelaşi lucru: decalajul între cît poate cîştiga o menajeră aici şi cît acolo e imens. Şansa de a găsi în România de lucru ca menajeră e foarte mică. Agricultorii pleacă mai mult din zona rurală, se duc mai mult spre Spania. Constructorii merg şi în Spania, în Italia şi în Grecia, iar menajerele îi însoţesc pretutindeni pe constructori şi agricultori. Cei cu un nivel foarte ridicat de educaţie circulă pe spaţii mult mai largi. Există o comunitate de români foarte bine structurată în Canada: un grup de informaticieni din Craiova, spre exemplu. Există un segment de specialişti care circulă foarte uşor între SUA şi România prin intermediul firmelor transnaţionale. Dar ei sînt o categorie specială, numeric vorbind, secundară şi nu putem trage concluzii generale de aici. POSIBILUL ANTREPRENOR O altă categorie ar fi cea a antreprenorilor pe care România îi tot aşteaptă să prindă rădăcini. Se pune tot mai mult problema condiţiilor în care românul plecat în străinătate ar veni aici să deschidă o firmă. Din păcate, deocamdată, semnele nu sînt foarte bune. Oamenii se gîndesc la aşa ceva doar după ce şi-au plătit taxele, şi-au făcut casă, şi-au cumpărat maşină, şi-au dus copiii pe un drum mai bun. Este normal ca numărul celor care-şi deschid firme să fie legat de vechimea la lucru în străinătate. Acesta este motivul pentru care în Vrancea - zonă cu experienţă de migraţie bine-consolidată - găseşti mult mai mulţi oameni care vor să înceapă o afacere decît în Teleorman, care e zonă de migraţie recentă. Oricum, prima perioadă cînd ajung în străinătate e una grea, de căutări; după aceea urmează aşezarea, decolarea efectivă, cu acumulare de bunuri, cu găsirea de casă, fie cu întemeiere de familie, fie cu divorţ, cu expediere de bani acasă. De-abia după aceea încep oamenii să gîndească ce-i de făcut pe viitor: rămîn acolo unde sînt sau se întorc în ţară, deschid firme. Investiţiile pe care le vor face sau nu în România sînt legate de mediul de afaceri şi instituţiile lui, de cît este acesta de prietenos. Oamenii observă că e mai simplu să deschidă un restaurant în Spania decît aici. Migranţii sînt oameni inteligenţi, mobili, care şi-au făcut o cultură, şi compară repede facilităţile: economice, instituţionale. Sînt primii critici ai instituţiilor. De aceea, în privinţa întoarcerii lor, nu se pot face predicţii necondiţionate. Există două mari condiţionări. Prima: revenirea depinde de cum va merge motorul economic al României - continuă să fie pe sistem ascendent, în ordine, există şanse să nu mai crească numărul celor care pleacă; apar etape de declin, automat vom avea de-a face cu sporirea numărului de migranţi. A doua se leagă de instituţii: dacă percepţia în ce priveşte mersul acestora se va schimba, migraţia se poate diminua. Instituţiile trebuie să meargă mai bine, dar şi să se vadă în imaginea publică acest lucru. CHESTIUNEA REVENIRII Se discută pe familii şi generaţii. Părinţii, în jur de 40 şi ceva de ani, plecaţi acolo de pe la 30, gîndesc cam aşa: mai stăm aici, mai strîngem nişte bani cu care terminăm casa din România, poate reuşim să cumpărăm şi în Italia sau Spania un apartament; dar copiii lor, foarte probabil, rămîn acolo. Avem de-a face cu două moduri de viaţă care încep să se lege: pe de o parte, adulţii care merg spre ieşirea din ciclul productivităţii, încep să gîndească revenirea în ţară, în casa pe care au construit-o; pe de alta, copiii. Sînt două categorii de copii: unii pe care îi întîlnim prin satele din România, şi alţii care deja au plecat. Din cei rămaşi, unii vor să plece, alţii nu. În momentul în care copilul de migrant a intrat într-o şcoală, învaţă limba, şi se integrează, şansele de revenire sînt minime. La generaţia a doua, lucrurile încep să se structureze pe ideea rămînerii în străinătate. Această chestiune a viitorului migranţilor trebuie discutată fără numere. Numerele încurcă. Vom avea de-a face cu un segment larg de populaţie care va trăi aici şi acolo după modul de viaţă de acolo şi de aici: o migraţie în care se împleteşte stilul de viaţă de la destinaţie cu cel de la origini. CASELE În privinţa caselor pe care le construiesc, au început să fie puse etichete: că ceea ce fac e iraţional, că de ce le trebuie atîtea camere... Pe baza informaţiilor pe care le am din sondaje, pot spune că nu trebuie să ne grăbim cu etichetarea. Din punct de vedere strict economic, e profitabil în condiţiile în care oamenii vor reveni aici, în vacanţe, la pensie, în situaţia în care se va structura un gen de navetism transnaţional - locuinţele goale de acum, pe termen lung, încep să capete sens. Casele vor putea fi folosite şi ca spaţii de cazare turistică: migrantul obişnuit este un tip mult mai creativ decît mulţi dintre cercetătorii care fac aprecieri în domeniu. a consemnat Iaromira Popovici