Miez greu moldovenesc

Prin liderii pe care i-a meritat, fosta URSS, ce îngloba între diversele sale soviete şi Republica Moldova de astăzi, a considerat în mod oficial subversive legăturile cu Occidentul, indiferent că era vorba de corespondenţă, vestimentaţie ori atitudine, cel puţin pînă la Perestroika şi Glasnost, cu o scădere a vigilenţei în preajma Congresului al XX-lea, care promitea destalinizarea imperiului. Într-o formulă prescurtată, cine ascultă astăzi jazz, mîine o să-şi trădeze patria. Termenul „stileaghi“, lansat într-o revistă muncitorească de caricatură şi umor, Crocodilul (un fel de Urzica), menită să damneze comportamentul aşa-zis capitalist al cetăţenilor comunişti din regiuni şi raioane, trecut prin filtru KGB-ist, a însemnat, dincolo de absurdul acuzaţiei care avea astfel nume, închisoare şi persecuţii pentru atît de mulţi oameni, încît nici măcar statisticile nu-şi au rostul. Totuşi, imprevizibilul Hrusciov şi, două decenii mai tîrziu, înţeleptul Gorbaciov au fost toleranţi, chiar prieteni ai rock’n’roll-ului, respectiv ai subgenurilor acestuia, iar consecinţele poziţiilor menţionate sînt vizibile pînă astăzi. Concertele Pink Floyd sau Black Sabbath din Moscova anului 1989 prefaţează, în spirit aşa-zis decadent, căderea liberă a comunismului pansovietic. Seria incredibilă de reeditări discografice ale label-ului Melodya, cu Beatles, Rolling Stones, The Doors, Deep Purple, Jethro Tull ori Led Zeppelin pregătise, de asemenea, terenul.  

Ce ne interesează în rîndurile de faţă este muzica de peste Prut. Destrămarea Uniunii Sovietice a fost precedată, chiar erodată de valoroase formaţii rock şi de fani pe măsură. Tsvety, Akvarium, Mashina Vremeni, Kino, Kruiz sau Nautilius Pompilius au importat de-a lungul timpului genurile muzicale aflate pe lista neagră a cenzurii şi le-au transpus în interesante versiuni regionale. Puţini sînt cei care ştiu că la amintita formaţie de hard rock Kruiz activau trei interpreţi de origine română, dar important este că, în anii ’80, toată suflarea „moldovenească“ iubitoare de muzică ştia cine este Valeriu Găină şi ce poate face cu chitara sa, pe scenă ori în studio. Totuşi, adevărata măsură a potenţialului creator s-a relevat în anii libertăţii relative din ultimele două decenii.

Istoria „modernă“ a muzicii alternative din Moldova porneşte de la formaţia Cuibul, prima trupă de club din Chişinău, fondată în 1991, anul Declaraţiei de Independenţă a Republicii. Mai puţin cunoscută în România, în ciuda celor şase albume, amintita trupă a influenţat radical grunge-ul & hardcore-ul autohtone, fiind un reper viabil în Rusia şi Ucraina. Muzicienii Cuibului sînt, dacă nu sursa absolută de inspiraţie pentru Zdob şi Zdub şi Gîndul Mîţei, cel puţin punctul de pornire al celor două formaţii care şi-au împărţit ani de-a rîndul, în mod echitabil, popularitatea în Republica Moldova. Pe plan internaţional însă, Zdob şi Zdub i-a cucerit şi fidelizat prin „locomotiva sa“, Roman Iagupov, pe mai toţi „adresanţii“. Concertele în deschiderea formaţiilor Red Hot Chili Peppers, Rage Against The Machine, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, turneele sold out în peste douăzeci de ţări sau pieţele arhipline din România vorbesc de la sine despre o formaţie într-adevăr de atmosferă. 

Între O-Zone şi Infected Rain

Trupa cea mai „internaţională“, pînă în prezent, a fost şi este însă O-Zone. Opt milioane de discuri vîndute în peste douăzeci şi şapte de ţări, prezenţa în topuri internaţionale şi difuzarea în rotaţie continuă ale celor cîteva piese post-Modern Talking demonstrează faptul că succesul este cîteodată invers proporţional cu valoarea. Amintitul trio s-a lansat „pe piciorul de plai“ aflat la Vest de Prut, fiind contemporan cu celebrul duo britanic cu origini
transilvane, Cheeky Girls.

Un alt nume cu drepturi depline în spaţiul dunăreano-pontic este Pavel Stratan, care s-a imaginat deopotrivă Vladimir Vysotsky şi părinte biologic al celebrei Shirley Temple. Tatăl şi copilul sînt convingători, mai ales pentru cei care nu au avut acces informaţional la variantele originale. Alexandrina Hristov împarte şi ea publicului faptul de a fi înţeles spiritul muzicii 4 Non Blondes şi White Stripes. Dincolo de micile şi nesemnificativele observaţii, Pavel şi Alexandrina ridică în mod evident nivelul folk/grunge de expresie românească. 

Este momentul să lansăm ipoteza că bucuria, prospeţimea şi entuziasmul scenic al formaţiilor din Moldova îşi au corespondent în România în ascendentul bănăţean, elitismul clujean, dandismul bucureştean, dublate de eventualul vedetism de pretutindeni. O altă direcţie a muzicii „moldoveneşti“ este reprezentată de Alternosfera, formaţie al cărei periplu prin rockul anilor 2000 a condus la piese excelente, adresate cu predilecţie ascultătorilor de Linkin Park, The Rasmus sau Placebo. Surse viabile din Chişinău ne asigură că pe plan local trupa este mai îndrăgită în prezent decît Zdubii. Buni instrumentişti, Snails defilează, în spirit brit pop, pe bulevardul muzical Franz Ferdinand. Remarcăm asocierea băieţilor în cauză pe alte criterii decît cele de subordonare, posibil pe principii de prietenie şi respect reciproc. Stereodoping şi Rubycone completează peisajul alternative-punk, fiind cumva similare cu The MOOoD şi Omul cu Şobolani. O primă idee desprinsă din cele spuse anterior este că trupele din Republica Moldova ştiu clar ce le place din muzica internaţională şi cum vor să sune. Maniera regională constă în simbioza pattern-ului occidental importat cu reţeta tradiţională şi ne referim aici atît la folclor, cît şi la mai noile creaţii sovietice, puternic înrădăcinate în conştiinţa publicului. 

Umorul, detaşarea şi atitudinea de tip Micuţa Vera ori Tatăl sticlete, fata punkistă, pentru a cita filmele regizate de Vasili Vladimirovich Pichul şi Mihail Tumanişvili, îi ajută pe protagonişti să-şi găsească ipostaza ideală de reprezentare. Şi, pentru că am făcut analogia cu filmul sovietic, clipurile formaţiilor sau interpreţilor amintiţi sînt în principiu mai interesante şi mai bine realizate decît cele de dincoace de Prut. Comunitatea YouTube depune mărturie în acest sens, dacă utilizatorul ştie ce şi cum să caute. Şcolile de film, de balet, de arte vizuale sau de muzică din „mama Rusie“, legate indirect, prin posibile aplicaţii de clip, au fost şi sînt undeva sus. Nu puţini dintre profesorii universitari de la Chişinău s-au format pe malurile rîului Moscova, aducînd cu ei în capitala Moldovei cîte ceva din marea cultură a fostului Imperiu ţarist.

Catedra de muzică de estradă şi jazz de la Chişinău a fost înfiinţată încă din 1984 pe lîngă Academia de Arte, fapt care a generat o mişcare locală de gen. Nu putem trece peste acest capitol fără a aminti formaţiile Trigon, Univox şi Geta Burlacu, nume magistrale pe scena (inter)naţională. În muzica post-disco, am putea spune că străluceşte Olia Tira, iar despre numeroasele trupe de death metal gutural, precum Neuromist, sau de aggro metal, precum Infected Rain, menţionăm că sînt foarte supărate, în aceste subgenuri gradul de supărare fiind echivalent cu like-urile de pe Facebook.

Muzica din Republica Moldova merită să fie promovată şi ascultată în România. De altfel, cîteva topuri credibile de la noi din ţară includ în clasamentele propuse producţiile moldoveneşti cîntate în română sau engleză. În ultimii şapte ani, Alternosfera, Alexandrina Hristov şi Snails s-au clasat în Top 10 Muzici şi Faze (www.muzicisifaze.com), iar Zdob şi Zdub a fost în 2006 pe locul I cu albumul Ethnomecanica, devansînd cu două sutimi Different Parties al clujenilor-bucureşteni de la Kumm. Cu siguranţă, avem de-a face cu „hardcore moldovenesc“.

Mihai Plămădeală este muzician, istoric şi teoretician de artă. 

Foto: Mitoş Micleuşanu