Micile speranțe ale unei mari capitale

Diana MARINCU
Publicat în Dilema Veche nr. 928 din 20 – 26 ianuarie 2022
Micile speranțe ale unei mari capitale jpeg

Locuitorii Timișoarei încă se mîndresc cu apelativul „mica Vienă” și cu multiculturalismul imperial – de altfel, foarte selectiv – care alternează cu o „anxietate a influenței” de care suferă, inevitabil, marginile imperiului. Artista Ana Kun urmărea în cercetarea ei din timpul rezidenței de la MuseumsQuartier Viena (noiembrie-decembrie 2021) exact acest mit, al unei miniaturi culturale care se construiește pe un potențial provincialism, acoperit cu o sumedenie de „hărți” mentale încă greu de descifrat, cosmopolite și profund mioritice deopotrivă. Diminutivele care populează identitatea Timișoarei mi-au fost reamintite de ea, odată cu inventarierea numelor pe care rîul Bega le-a purtat pînă în secolul al XVIII-lea: Timişel, Timişul Mic, Temeşici. Această tendință de diminuare și de atașare la ceea ce pare mai mare, mai important și mai legitim poate că nu a dispărut complet.

928 t p13 sus ana kun 4 jpg jpeg

Fiecare narațiune care se construiește în relație cu un teritoriu are la bază un set de informații, dar și de ficțiuni, care legitimează o identitate potrivită unui anumit moment istoric. Timișoara a cîștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2016, într-o competiție strînsă și nelipsită de suspiciuni, adesea conspiraționist formulate, referitoare la întreaga „rețea” a experților culturali care contribuie la un proiect întîi de toate politic, și abia ulterior cultural, în ciuda definiției sale inițiale. Cu un dosar onorabil construit, alături de o echipă dedicată și competentă, Timișoara a convins că este momentul ei, că e timpul ca o nouă narațiune să preia moștenirea identitară complexă pe care o duce – orașul libertății, al revoluției, orașul multicultural și multietnic mai degrabă la nivel discursiv astăzi, orașul de tranzit, orașul breslelor și al electricității, al tramvaielor și al fabricii de bere, al culturii underground și experimentale. Din momentul cîștigării acestui titlu și pînă astăzi, fracturile interne și disputele ideologice au dominat dezbaterile publice și o mare parte dintre activitățile Asociației Timişoara – Capitală Culturală Europeană, iar umbra aruncată asupra ei nu s-a mai ridicat în ultimii cinci ani decît rar și prin eforturile individuale ale unor membri ai echipei. Cu decizii manageriale nu întotdeauna potrivite, conducerea Asociației a rămas neconvingătoare și fragilă, mereu în căutarea unor ancore mai solide într-un sector cultural local tot mai dezbinat și neîncrezător. La această situație s-a adăugat lipsa unei susțineri politice și financiare consecvente la nivel local, județean și național. Nici amînarea desfășurării titlului, din 2021 în 2023, nu a părut să aibă vreun efect vizibil asupra țesutului cultural vlăguit de nenumăratele tentative de repornire.

928 t p13 sus ana kun 3 jpg jpeg

Administrația locală aleasă în toamna lui 2020 a impus o nouă direcție strategică pentru întregul ecosistem cultural, implicînd și programul dedicat anului Capitalei, pe care l-a preluat sub umbrela unei structuri numite Centrul de proiecte, care gestionează finanțările culturale conform unui regulament nou, în acord cu nevoile actuale. Alte atribuții ale Centrului mai includ corelarea agendei culturale a orașului, menținerea unui dialog constant cu scena culturală, încurajarea folosirii spațiilor Primăriei pentru evenimente publice, consilierea micilor ONG-uri pentru accesarea de finanțări și altele, toate extrem de binevenite și de progresiste în peisajul românesc atît de rudimentar la acest nivel al finanțărilor. În procesul de relansare a priorităților culturale a fost cooptată în primăvara anului trecut o echipă de experți condusă de Corina Șuteu, alături de Oana Radu și Raluca Iacob, care, la finalul celor trei luni de consultanță, a pus un diagnostic clar asupra situației actuale, care poate fi sintetizat astfel: Capitala Europeană are nevoie de cîteva instrumente de funcționare și de finanțare, de corelarea unor actori politici importanți în acest proces și de o dinamică a colaborării locale, între organizații mari și mici, mai fluidă și mai constructivă. Odată cu preluarea de către Centrul de proiecte a multora dintre atribuțiile Asociației, pare că rolul pe care îl îndeplinea Asociația alunecă treptat într-o redundanță tot mai mare. În timp ce scriu acest text, se anunță în mass-media demisia Simonei Neumann de la conducerea Asociației și se propagă mesajul trimis de aceasta pe 27 decembrie, adîncind și mai mult dezbaterile cu privire la „paternitatea” acestui proiect de Capitală Culturală. Așadar, Timișoara clocotește momentan între scenarii și planuri, proiecții și iluzii.

                                  

928 t p13 sus ana kun1 jpg jpeg

Cele cîteva proiecte de infrastructură locală care vor rămîne ulterior ca moștenire se mișcă lent, dar încă reprezintă marea speranță a momentului – cinematografele renovate, proiectul centrului de artă și tehnologie MultipleXity, acestea sînt elementele-cheie ale unor investiții pe termen lung, care setează o altă perspectivă a operatorilor culturali și a publicului. În contextul actual, al reînnoirii de promisiuni din partea autorităților locale, un colectiv de șapte experți a fost angajat în noiembrie 2021 să aducă la zi și să armonizeze programul cultural, dînd un nou avînt proiectului. Rămîne de văzut dacă acest avînt va fi dublat de încrederea și optimismul organizațiilor locale, care, fiecare în parte, și-au demonstrat curajul și relevanța, în special în timpul pandemiei.

Poate mai mult decît să ne dorim o „mică” Viena, ar trebui să ne dorim o „mare” Timișoara, mai deschisă spre publicul larg și mai atentă la comunitățile invocate inițial în bidbook. Pentru a transforma planurile în realitate, poate ne putem propune inițial, vorba lui Dan Perjovschi, un „pleXity” și nu din start un „MultipleXity”, pentru că în final creșterea organică e mai firească decît demonstrația ultimă.

Curator și critic de artă, Diana Marincu e director artistic la Art Encounters.

Ilustrații de Ana Kun

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.