Micile meşteşuguri de lîngă Podul Grant

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
Micile meşteşuguri de lîngă Podul Grant jpeg

Micii meşteşugari m-au făcut întotdeauna să mă simt acasă aproape oriunde în lume. Asta pentru că am avut mereu meşteşugari în familie: bunicul a fost tîmplar, mama croitoreasă, tata lăcătuş-mecanic. Astfel că atunci cînd m-am mutat în apropiere de Piaţa Crîngaşi în ceea ce avea să devină primul meu apartament proprietate personală, primul lucru a fost să caut şi să descopăr micile ateliere meşteşugăreşti ale cartierului: Frizeria, Croitoria, Tocilăria, Reparaţii încălţăminte, ceasuri şi radio-TV, Geamuri şi oglinzi.

De-a lungul anilor, am trecut pragul tuturor. Unele ateliere s-au mutat ori s-au închis, m-am împrietenit cu oamenii de acolo, am suferit cînd unii dintre ei au murit de bătrîneţe. Pentru că micile meşteşuguri au rămas, între timp, fără meşteşugari. O „specie“, ca atîtea altele, pe cale de dispariţie.

Primul a fost un domn frizer octogenar al cărui salon de frizerie supravieţuise, cine ştie cum, într-o cămăruţă de la parterul unuia dintre blocurile de la piciorul Podului Grant. Era genul de încăpere minusculă în care de obicei se încasează întreţinerea. Am dat de acea frizerie, dosită într-o parte a blocului, absolut întîmplător, căutînd un pasaj prin care să-mi scurtez drumul spre piaţă. Frizeria avea un singur scaun, o singură oglindă şi un singur dulăpior, în scrumiera căruia fumega o ţigară. Un radio hîrîia prins de perete, lîngă o fotografie de modă demodată şi un calendar vechi şi învechit. Bătrînul frizer, înalt, cu faţa ridată adînc şi cu păr puţin, subţire şi alb, şi al cărui halat apretat părea că îmbracă un stîlpnic, păstra ceva din eleganţa de altădată a unui om care cunoştea meserie şi se mîndrea cu asta. În timp ce mă aflam confortabil pe scaun, ascultînd ţăcănitul foarfecii ritmînd vocea blîndă şi scăzută a frizerului, care îmi povestea deja despre Fonderia de la Belvedere a lui Effingham Grant, cel de la care podul îşi luase numele, în imaginaţia mea se derula scena finală din Tinereţe fără bătrîneţe. Ca în basm, frizeria („unitatea“) nu mai există de mult şi în locul ei a apărut un salonaş de manichiură/pedichiură (astfel de locuri se numesc acum: Trend & Beauty Salon, Hair & Beauty Studio, Atelier de gene, Salon Bronzare). La parterul blocului de vizavi s-a deschis un Barber & Tatoo Grant Studio pe vitrina căruia scrie că înăuntru nu ai voie cu mîncare, băutură, animale sau ţigări. Pare mai mult un cabinet medical.

Dar pe partea cealaltă a Podului Grant, tot pe Calea Crîngaşi, continuă să existe o croitorie care exercită pentru mine o atracţie explicată nu doar de necesitate, dar şi de nostalgie. Sigur, întotdeauna pantalonii cumpăraţi din mall au nevoie să fie scurtaţi, cusăturile unor cămăşi mai vechi la care ţin trebuie întărite, iar lenjeriile de pat din comerţ nu au niciodată dimensiunea patului şi trebuie reajustate, dar adevărul trist e că niciodată hainele mele nu se descos suficient de repede şi abia aştept să-mi fac drum pe la croitorie („Reparaţii şi modificări pt. bărbaţi şi pt. femei“), aşa cum îmi fac şi pentru Filiala „Nichita Stănescu“ a bibliotecii Metropolitane aflată la doi paşi. Ţăcănitul maşinii de cusut, instrumentarul specific (boldurile înfipte în pieptul şorţului şi creta din buzunar, metrul ţinut după gît), faptul că niciodată nu plec de acolo fără cîteva aţe „luate“ pe haine, toate acestea alcătuiesc o anume mitologie a copilăriei petrecute lîngă masa de croit şi lîngă maşina de cusut ale mamei mele. Ţin atît de mult la cele două doamne croitorese (numele uneia dintre ele este trecut în vitrină cu apelativul „meşter“), încît nu le-aş putea spune niciodată asta.

Un alt loc unde-mi place să mai intru este Kishkirel - Mercerie & Metraje (un paradis de papiote, elastice, nasturi şi dantele), chiar lîngă Piaţă, şi foarte aproape de coridorul unde o doamnă poate repara orice fermoar în 20 de secunde. Are sute de modele de capete de fermoare aranjate pe mărimi în cutiuţe şi cu un mic cleşte readuce zimţii îndărătnici pe drumul bun. Căci, ca şi la peşte, fermoarul de la cap se strică.

În ultimii ani am intrat de mai multe ori în atelierul de Încălţăminte – Comandă & Reparaţii, unde găsesc la fel de admirabil faptul că cineva poate înlocui căptuşeala unor ghete, impecabile pe dinafară, dar franjurate pe dinăuntru; însă niciodată n‑am intrat la Reparaţii radio-TV („TV Color modele şi preţuri deosebite începînd cu numai 180 de lei“), unde acum se repară, nu doar LCD-uri şi LED-uri, dar şi laptopuri, şi, mai ales, se vînd „telecomenzi pentru orice model de televizor“. Vitrina afişează branduri cumva vetuste: Telefunken, Grundig, Blaupunkt, însă de curînd m-am decis să repar două aparate de radio vechi, Modern şi Electronica, rămase de la bunici şi un reportofon metalic de masă cu mini-casetă audio aparent blocat, cumpărat dintr-un talcioc. Aşa am descoperit că, în lipsa unei noi generaţii de meşteri depanatori, aceste nevoi altădată banale s-au transformat în adevărate nevoi speciale: în cercetarea mea am găsit un singur depanator în Bucureşti care se mai pricepe la modele de radio pe lămpi şi pe tranzistori. Ceasul vechi al bunicului (Raketa), ceasul mamei (Slava), ceasul primit de mine de la tata cînd am împlinit 14 ani (Orex) şi cel cumpărat din talcioc (un Tellus) am reuşit să le repar la ceasornicarii, tată şi fiu, de pe str. Ceahlău colţ cu Calea Crîngaşi. Dacă ceasurilor le-am dat timpul înapoi, aparatele de radio încă-şi aşteaptă frecvenţele de altădată.

Încearcă să mai găseşti azi, în era termopanului alb, un tîmplar care să-ţi facă un geamlîc de lemn! La fel de greu e să mai găseşti şi geamuri mate colorate. Geamgiul de pe str. 9 Mai de la Geamuri. Oglinzi. Rame. Tablouri - SCM Tehnica Sticlei m-a privit iniţial suspicios, apoi, dîndu-şi seama că are de-a face cu un connaisseur, a scos de sub tejghea cîteva geamuri mate de diverse culori şi de diverse dimensiuni, toate recuperate de la gunoi. În timpul lucrărilor de anvelopare a blocurilor, mulţi cetăţeni şi-au renovat şi interioarele, scoţînd în stradă uşile şi micile ferestre cu ramă de lemn de la cămări, după ce le-au înlocuit cu tocăria PVC. Aveam măsurile la mine şi bătrînul geamgiu cu palme şmirgheluite mi-a tăiat cu dexteritate ce şi cît a putut din bucăţile recuperate din spatele blocurilor. La final era încurcat, nu ştia ce tarif să-mi aplice: „Le-am găsit la gunoi, doar vi le-am tăiat.”

Aproape de parcul Crîngaşi, într‑un gang ce dă în spatele blocurilor, se află un mic atelier de tocilărie. Domnul de acolo (care are „Pauză între orele 13-17. Revin la ora 17“) repară şi încălţăminte, dar specialitatea lui este ascuţirea forfecuţelor, maşinilor de tocat nr. 5 şi a celor electrice. Odată se ocupa şi de „flecuri damă“, dar acum pe afiş noţiunea apare tăiată cu mai multe linii groase, încît abia se mai vede scrisul. La un moment dat mi-a curăţat de rugină şi mi-a ascuţit cîteva lame de la rindelele bunicului. Mi-a spus că nu mai făcuse asta niciodată.

Nu ştiu cît vor mai exista aceste ateliere meşteşugăreşti. Sediile bancare, oficiile de amanet şi de pariuri sportive, farmaciile şi saloanele de cosmetică, pet shop-urile, precum şi magazinele de haine second hand par să deţină monopolul parterurilor blocurilor din preajma Pieţei Crîngaşi, ca de altfel oriunde altundeva în oraş. Probabil aceste meşteşuguri vor dispărea. De altfel, în vitrină la Încălţăminte – Comandă & Reparaţii se află de vreun an de zile un anunţ scris de mînă cu majuscule: „Angajăm cizmar!”. Cred că micii meşteşugari dau culoare pieţelor şi cartierelor şi eu unul îi voi regreta. Dar nu ştiu cîţi mai preferă azi să repare lucrurile.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.