Micile meşteşuguri de lîngă Podul Grant

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
Micile meşteşuguri de lîngă Podul Grant jpeg

Micii meşteşugari m-au făcut întotdeauna să mă simt acasă aproape oriunde în lume. Asta pentru că am avut mereu meşteşugari în familie: bunicul a fost tîmplar, mama croitoreasă, tata lăcătuş-mecanic. Astfel că atunci cînd m-am mutat în apropiere de Piaţa Crîngaşi în ceea ce avea să devină primul meu apartament proprietate personală, primul lucru a fost să caut şi să descopăr micile ateliere meşteşugăreşti ale cartierului: Frizeria, Croitoria, Tocilăria, Reparaţii încălţăminte, ceasuri şi radio-TV, Geamuri şi oglinzi.

De-a lungul anilor, am trecut pragul tuturor. Unele ateliere s-au mutat ori s-au închis, m-am împrietenit cu oamenii de acolo, am suferit cînd unii dintre ei au murit de bătrîneţe. Pentru că micile meşteşuguri au rămas, între timp, fără meşteşugari. O „specie“, ca atîtea altele, pe cale de dispariţie.

Primul a fost un domn frizer octogenar al cărui salon de frizerie supravieţuise, cine ştie cum, într-o cămăruţă de la parterul unuia dintre blocurile de la piciorul Podului Grant. Era genul de încăpere minusculă în care de obicei se încasează întreţinerea. Am dat de acea frizerie, dosită într-o parte a blocului, absolut întîmplător, căutînd un pasaj prin care să-mi scurtez drumul spre piaţă. Frizeria avea un singur scaun, o singură oglindă şi un singur dulăpior, în scrumiera căruia fumega o ţigară. Un radio hîrîia prins de perete, lîngă o fotografie de modă demodată şi un calendar vechi şi învechit. Bătrînul frizer, înalt, cu faţa ridată adînc şi cu păr puţin, subţire şi alb, şi al cărui halat apretat părea că îmbracă un stîlpnic, păstra ceva din eleganţa de altădată a unui om care cunoştea meserie şi se mîndrea cu asta. În timp ce mă aflam confortabil pe scaun, ascultînd ţăcănitul foarfecii ritmînd vocea blîndă şi scăzută a frizerului, care îmi povestea deja despre Fonderia de la Belvedere a lui Effingham Grant, cel de la care podul îşi luase numele, în imaginaţia mea se derula scena finală din Tinereţe fără bătrîneţe. Ca în basm, frizeria („unitatea“) nu mai există de mult şi în locul ei a apărut un salonaş de manichiură/pedichiură (astfel de locuri se numesc acum: Trend & Beauty Salon, Hair & Beauty Studio, Atelier de gene, Salon Bronzare). La parterul blocului de vizavi s-a deschis un Barber & Tatoo Grant Studio pe vitrina căruia scrie că înăuntru nu ai voie cu mîncare, băutură, animale sau ţigări. Pare mai mult un cabinet medical.

Dar pe partea cealaltă a Podului Grant, tot pe Calea Crîngaşi, continuă să existe o croitorie care exercită pentru mine o atracţie explicată nu doar de necesitate, dar şi de nostalgie. Sigur, întotdeauna pantalonii cumpăraţi din mall au nevoie să fie scurtaţi, cusăturile unor cămăşi mai vechi la care ţin trebuie întărite, iar lenjeriile de pat din comerţ nu au niciodată dimensiunea patului şi trebuie reajustate, dar adevărul trist e că niciodată hainele mele nu se descos suficient de repede şi abia aştept să-mi fac drum pe la croitorie („Reparaţii şi modificări pt. bărbaţi şi pt. femei“), aşa cum îmi fac şi pentru Filiala „Nichita Stănescu“ a bibliotecii Metropolitane aflată la doi paşi. Ţăcănitul maşinii de cusut, instrumentarul specific (boldurile înfipte în pieptul şorţului şi creta din buzunar, metrul ţinut după gît), faptul că niciodată nu plec de acolo fără cîteva aţe „luate“ pe haine, toate acestea alcătuiesc o anume mitologie a copilăriei petrecute lîngă masa de croit şi lîngă maşina de cusut ale mamei mele. Ţin atît de mult la cele două doamne croitorese (numele uneia dintre ele este trecut în vitrină cu apelativul „meşter“), încît nu le-aş putea spune niciodată asta.

Un alt loc unde-mi place să mai intru este Kishkirel - Mercerie & Metraje (un paradis de papiote, elastice, nasturi şi dantele), chiar lîngă Piaţă, şi foarte aproape de coridorul unde o doamnă poate repara orice fermoar în 20 de secunde. Are sute de modele de capete de fermoare aranjate pe mărimi în cutiuţe şi cu un mic cleşte readuce zimţii îndărătnici pe drumul bun. Căci, ca şi la peşte, fermoarul de la cap se strică.

În ultimii ani am intrat de mai multe ori în atelierul de Încălţăminte – Comandă & Reparaţii, unde găsesc la fel de admirabil faptul că cineva poate înlocui căptuşeala unor ghete, impecabile pe dinafară, dar franjurate pe dinăuntru; însă niciodată n‑am intrat la Reparaţii radio-TV („TV Color modele şi preţuri deosebite începînd cu numai 180 de lei“), unde acum se repară, nu doar LCD-uri şi LED-uri, dar şi laptopuri, şi, mai ales, se vînd „telecomenzi pentru orice model de televizor“. Vitrina afişează branduri cumva vetuste: Telefunken, Grundig, Blaupunkt, însă de curînd m-am decis să repar două aparate de radio vechi, Modern şi Electronica, rămase de la bunici şi un reportofon metalic de masă cu mini-casetă audio aparent blocat, cumpărat dintr-un talcioc. Aşa am descoperit că, în lipsa unei noi generaţii de meşteri depanatori, aceste nevoi altădată banale s-au transformat în adevărate nevoi speciale: în cercetarea mea am găsit un singur depanator în Bucureşti care se mai pricepe la modele de radio pe lămpi şi pe tranzistori. Ceasul vechi al bunicului (Raketa), ceasul mamei (Slava), ceasul primit de mine de la tata cînd am împlinit 14 ani (Orex) şi cel cumpărat din talcioc (un Tellus) am reuşit să le repar la ceasornicarii, tată şi fiu, de pe str. Ceahlău colţ cu Calea Crîngaşi. Dacă ceasurilor le-am dat timpul înapoi, aparatele de radio încă-şi aşteaptă frecvenţele de altădată.

Încearcă să mai găseşti azi, în era termopanului alb, un tîmplar care să-ţi facă un geamlîc de lemn! La fel de greu e să mai găseşti şi geamuri mate colorate. Geamgiul de pe str. 9 Mai de la Geamuri. Oglinzi. Rame. Tablouri - SCM Tehnica Sticlei m-a privit iniţial suspicios, apoi, dîndu-şi seama că are de-a face cu un connaisseur, a scos de sub tejghea cîteva geamuri mate de diverse culori şi de diverse dimensiuni, toate recuperate de la gunoi. În timpul lucrărilor de anvelopare a blocurilor, mulţi cetăţeni şi-au renovat şi interioarele, scoţînd în stradă uşile şi micile ferestre cu ramă de lemn de la cămări, după ce le-au înlocuit cu tocăria PVC. Aveam măsurile la mine şi bătrînul geamgiu cu palme şmirgheluite mi-a tăiat cu dexteritate ce şi cît a putut din bucăţile recuperate din spatele blocurilor. La final era încurcat, nu ştia ce tarif să-mi aplice: „Le-am găsit la gunoi, doar vi le-am tăiat.”

Aproape de parcul Crîngaşi, într‑un gang ce dă în spatele blocurilor, se află un mic atelier de tocilărie. Domnul de acolo (care are „Pauză între orele 13-17. Revin la ora 17“) repară şi încălţăminte, dar specialitatea lui este ascuţirea forfecuţelor, maşinilor de tocat nr. 5 şi a celor electrice. Odată se ocupa şi de „flecuri damă“, dar acum pe afiş noţiunea apare tăiată cu mai multe linii groase, încît abia se mai vede scrisul. La un moment dat mi-a curăţat de rugină şi mi-a ascuţit cîteva lame de la rindelele bunicului. Mi-a spus că nu mai făcuse asta niciodată.

Nu ştiu cît vor mai exista aceste ateliere meşteşugăreşti. Sediile bancare, oficiile de amanet şi de pariuri sportive, farmaciile şi saloanele de cosmetică, pet shop-urile, precum şi magazinele de haine second hand par să deţină monopolul parterurilor blocurilor din preajma Pieţei Crîngaşi, ca de altfel oriunde altundeva în oraş. Probabil aceste meşteşuguri vor dispărea. De altfel, în vitrină la Încălţăminte – Comandă & Reparaţii se află de vreun an de zile un anunţ scris de mînă cu majuscule: „Angajăm cizmar!”. Cred că micii meşteşugari dau culoare pieţelor şi cartierelor şi eu unul îi voi regreta. Dar nu ştiu cîţi mai preferă azi să repare lucrurile.

Foto: wikimedia commons

p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.
p 11 WC jpg
„Pastorala americană prin excelență”
Am ajuns să văd sărbătoarea și ca pe o ocazie de a face un exercițiu de recunoștință.
p 12 sus WC jpg
Discurile
Cărțile m-au învățat să fiu om, iar discurile m-au învățat cum să rămîn.
image png
Mă bucur de re-cunoștință, mă bucur de uitare
Recunoștința ar trebui să fie un proces reciproc în prietenii strînse.
image png
Despre recunoștință ca virtute socială
Recunoștința nu este doar o potențială datorie morală, ci și o genuină virtute socială.
image png
Scheletul din vitrină
Sînt curios la ce profesori se referă și, mai ales, ce-i făcea atît de buni în ochii lui.
p 14 sus Invidia jpg
A mușca mîna care te hrănește
Invidia primitivă este obstacolul ce stă în calea trăirii iubirii și recunoștinței.
image png
Tu cîte like-uri ai primit azi?
Cum ne exprimam aprecierea, empatia, gratitudinea?
p  10 cu like in dreapta sus flip jpg
Un simbol pentru liniștea noastră
O să dureze mai mult, dar o să ne bucurăm mai mult de ea.
image png
Like me
TikTok-ul e oglinda cea mai fidelă a ceea ce sîntem.

Adevarul.ro

image
Speranța României rurale. Tinerele fermiere din Botoșani, care au renunțat la confortul vieții la oraș pentru munca în fermă
Lumea rurală, aparent pe cale de dispariție în România, este revitalizată și de tinerele-fermier din Botoșani. Sunt antreprenoare dedicate creșterii animalelor sau cultivării plantelor, care, de cele mai multe ori, renunță la confortul vieții urbane pentru munca grea de la țară.
image
Panică printre măicuțe. Urșii au atacat una dintre „Meteorele României” și au devastat și un schit
O mănăstire pe care turiștii o compară deseori cu Meteorele Greciei, datorită poziționării sale pe un munte din Carpații Meridionali, a redevenit săptămâna aceasta ținta atacurilor urșilor.
image
Cât durează episodul de iarna grea cauzat de ciclonul mediteraneean. Când revine vremea bună
Un ciclon mediteranean periculos este prezent asupra teritoriului României, aducând viscol în acest sfârșit de săptămână. Meteorologii anunță când se îndreaptă vremea.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.