#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică

Oana BĂLUȚĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 953 din 14 – 20 iulie 2022
image

#MeToo este o mișcare și o narațiune colectivă care arată cît de răspîndită este violența asupra femeilor. #MeToo a scos în evidență sistemele sociale care perpetuează dominația și inegalitatea de gen, mai mult decît o serie de cazuri individuale. Harvey Weinstein este un agresor condamnat de sistemul de justiție la 23 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală. Este considerat și el reprezentativ pentru mișcarea #MeToo. Doar că abuzurile lui se întind pe o perioadă de 30 de ani, iar #MeToo, respectiv experiențele individuale reunite într-o narațiune colectivă, a dezvăluit cum un sistem poate să ascundă, să normalizeze, să legitimeze abuzul.  

Dacă depășim propriul ecosistem digital și idiosincraziile, dacă facem un efort să citim despre istoria politizării violenței asupra femeilor, vom vedea că aceasta este mai veche decît #MeToo, că nu se poate rezuma la cîteva cazuri care au făcut agenda media și au schimbat temele de conversație într-o direcție sau alta, cel mai adesea în funcție de simpatiile sau antipatiile noastre. Altfel spus, dacă ieșim din bula de Facebook și punem mîna pe o carte, fiindcă diatribele la adresa #MeToo vin din partea celor bine alfabetizați, vom descoperi că violența asupra femeilor este sistemică, deși fetele și femeile care se confruntă cu bătaie, umilire, violență sexuală, anihilare simbolică în spațiul public simt pe pielea lor și în viața lor ce înseamnă cele cîteva forme de abuz pe care le-am menționat.   

De foarte multe ori violența de gen este transformată în spectacol public de mass-media tradițională, dar mai ales de platformele de socializare care ne permit să privim prin gaura cheii în intimitatea oamenilor. Nu doar că forme de încălcare a drepturilor femeilor devin spectacol, dar oamenii ajung să se închine la un Demiurg al Trivialității. Acceptați-mi, vă rog, stilul acesta bombastic în expunere care nu arată altceva decît autentică exasperare fiindcă prea mulți cad în capcana personalizării unei mișcări, a cooptării într-un ping-pong public, cu accente sinistre de cruzime din partea oamenilor. Da, de această dată este vorba despre Johnny Depp – Amber Heard. Data viitoare, vom vedea.   

Aș dori să reiau cele două fraze de la început fiindcă se spune că repetiția este mama învățăturii: #MeToo este o mișcare și o narațiune colectivă care arată cît de răspîndită este violența asupra femeilor. #MeToo a scos în evidență sistemele sociale care perpetuează dominația și inegalitatea de gen, mai mult decît o serie de cazuri individuale.

Tarana Burke, activista care a inițiat în 2006 proiectul #MeToo pentru a crește nivelul de conștientizare cu privire la violența sexuală și pentru a încuraja solidaritatea cu victimele, mai ales cu femeile de culoare, marginalizate, a observat cooptarea și manipularea #MeToo în timpul procesului Depp – Heard și a declarat că sîntem contemporani cu „(…) una dintre cele mai ample defăimări pe care mișcarea le-a suferit”.  

Numeroasele încercări de delegitimare și minimalizare ale gîndirii și activismului feminist, vînătoarea de vrăjitoare modernă îndreptată împotriva mișcării de cînd a apărut ea au fost transferate înspre #MeToo și victimele ori supraviețuitoarele care au denunțat abuzuri sexuale și experiențe greu de cuprins cu mintea și de conținut din punct de vedere emoțional.

Mary Wollstonecraft a fost numită hienă în fustă după ce a publicat, în 1972, A Vindication of the Rights of Woman, tradusă și la noi și publicată la Editura Herald – În apărarea Drepturilor Femeii. Autoarea a fost considerată prea îndrăzneață, prea radicală pentru timpurile ei. Cerea ceva aparent banal, ca în spațiul care începea să se creeze pentru universalizarea cetățeniei să fie incluse și femeile, iar educația să nu le ocolească fiindcă sînt ființe raționale. Nu este singurul exemplu care arată rezistență și reactivitate față de idei feministe de emancipare și de recunoaștere a drepturilor femeilor, a unor experiențe pe care acestea le au. Backlash-ul este vechi. Făcînd un salt peste secole, era puțin probabil ca o mișcare precum #MeToo să nu se confrunte cu diferite narațiuni menite să o delegitimeze și, mai ales, să delegitimeze ceea ce a devenit o poveste colectivă a abuzului. În loc să ne uităm la sistemele care tolerează violența și hrănesc tăcerea e mai simplu să facem cherry picking. Am observat cum în anumite cazuri capitalul de simpatie sau de antipatie ține loc de fapte. Îmi place de el sau de ea? Este nevinovat(ă). Afurisitul sau afurisita aceea? Sigur este vinovat(ă). Am scris recent într-un articol că nu atribui dreptate din tastatură. Doar reflectez asupra construirii eroilor și a demonilor cînd acolo sînt oameni.   

Deopotrivă recunoașterea violenței asupra femeilor, dar și cunoașterea ei sînt importante. Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor. În #MeToo, subalterna a vorbit, ca să fac trimitere către articolul lui Gayatri Chakravorty Spivak din 1988, Can the Subaltern Speak?“.

În #MeToo, victimele ori supraviețuitoarele violenței au pus sub semnul întrebării nedreptatea epistemică atunci cînd au vorbit despre abuzuri. Să fii crezut sau să fii crezută, să fii auzită, să nu mai fie delegitimată din start mărturia ta, să nu fii decredibilizată de la bun început este și o problemă de dreptate epistemică: vocea cui se aude? Vocea cui contează? Noțiunea de dreptate hermeneutică dezvoltată de Miranda Fricker în 2007 ne permite să înțelegem că #MeToo a problematizat inclusiv posibilitățile și resursele interpretative. Violența asupra femeilor nu depinde doar de dovezi, ci și de regulile de interpretare care sînt stabilite de cei care au putere. Cînd hărțuirea și abuzul sînt normalizate ori bagatelizate prin exagerați voi sau exagerează feministele astea, ne confruntăm cu nedreptate hermeneutică. Aceste cadre de interpretare comunică faptul că un grup, femeile, sînt interlocutori mai puțin credibili. Dacă femeile sînt mai puțin credibile, oare mișcarea feministă să fie altfel?! Dar #MeToo?

Fiindcă tangențial „lumea filmului” a declanșat această altă discuție despre #MeToo – credem sau nu credem, cum atribuim semnificații –, vă voi face o recomandare de film serial inspirat din fapte reale, Unbelievable, opt episoade. Vorbim și altă dată despre putere și recunoaștere și atribuire și semnificare.

(Referințe în articol: Spivak, Gayatri Chakravorty, 1988, Can the Subaltern Speak?, Basingstoke: Macmillan Fricker, Miranda, Epistemic Injustice: Power and the Ethics of Knowing, Oxford: Oxford University Press, 2007)

Oana Băluță este conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București și cadru didactic asociat al Facultății de Științe Politice SNSPA, activistă pentru drepturile femeilor. În 2012 a fost desemnată Femeia Anului, pentru „Proiecte de advocacy și prevenirea violenței asupra femeilor”, premiu acordat de revista Avantaje.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Sebastian Ghiţă la ICCJ / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Curtea de Apel București a restituit la DNA dosarul firmelor lui Sebastian Ghiță. Prejudiciul, 100 de milioane de lei
Judecătorii de cameră preliminară, Isabelle Tocan și Alexandru Mihai Mihalcea de la Curtea de Apel București, au anulat probatoriul din dosarul firmelor fostului deputat PSD Sebastian Ghiță și au restituit cazul la DNA. Decizia este definitivă.
Ligia Deca Foto INQUAM Photos Octav Ganea
Ligia Deca, numită ministru al Educației. Decretul, semnat de Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care numește o numește în funcția de ministru al Educației pe Ligia Deca. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc astăzi, la Palatul Cotroceni.
Gazprom FOTO Shutterstock
Ungaria a ajuns la un acord cu Gazprom pentru amânarea plăţilor
Compania de stat MVM din Ungaria a anunţat luni că a ajuns la un acord cu grupul rus Gazprom pentru amânarea plăţilor ce vizează livrările de gaze din iarnă, transmite Reuters.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia