Metamorfoza

Da’ mişcă-te, măi, nesimţitule, nu vezi că e loc rezervat? Şi puştiul cu pretenţii de invalid, femeie gravidă şi vîrstnic, toate laolaltă, fără a avea însă nici un handicap vizibil, stătea cu căştile minuscule înfipte bine în urechi, molfăind un baton de ciocolată, clămpănindu-şi fălcile în toate direcţiile ca un "modelino" de plastilină. În cele din urmă, la efectul crescendo al scandalului din jurul lui, catadicseşte totuşi să se uite în sus. O face însă încet, cu graţie şi cu o notă de nobleţe, în zeflemea, înspre grupul de pensionari care vociferează făcînd înăcriţi peste el, strîngînd neputincioşi plasele în mînă şi spume la gură, clătinîndu-se la unison cu nervii lor, dar şi cu hîrtoapele bucureştene peste care trecea, fără nici o umbră de politeţe, autobuzul 226. Păi, da, e rezervat pentru mine... că-s gravid, şi puştiul hăhăie de unul singur după un oarecare timp de gîndire alocat naşterii unei asemenea găselniţe fenomenale. După care, îşi întoarce capul, dispreţuitor, ostentativ şi definitiv, înspre fereastră. În cazurile astea, pensionarii sînt cei mai îndîrjiţi. Sfîrşesc, prin supliment de invective şi scandal, să antreneze şi restul apărătorilor bunului-simţ, majoritatea care stă în picioare în mijlocul de transport în comun; la unison, se încheagă mai apoi o întreagă apologie a lipsei de bună creştere a tinerilor din ziua de azi. Şi aşa, timpul de cîteva staţii bune de înghesuială şi lipsă de aer din 226 zboară uneori pe nesimţite... Politeţea de odinioară Să fie adevărat? Tinerii să nu mai ştie ei ce e aia politeţe? Sau politeţea celor bătrîni să nu mai ştie de tinerii de azi? Oare ce era de bonton ieri, astăzi e desuet şi ce era ieri scandalos să fie acum la bună preţuire? Cum, ce a fost nu putea dispărea în neant, trebuie că, la mijloc, ca în Kafka, să se fi produs o transformare, pînă la nerecunoaştere, a bunelor maniere. Şi aşa am plecat în căutarea acesteia. "Pe vremuri, se ţinea uşa magazinului, unei doamne, se oferea locul celor în vîrstă, iar cînd o fată cunoştea un băiat, ca băiatul să o poată invita la o plimbare în doi sau la cofetărie, el trebuia să facă mai multe Ťvizite de curtoazie» la părinţi, ca vecinii să nu zică de domnişoară că a ieşit cu un necunoscut." Într-un parc, cîteva băbuţe au ieşit ca şopîrlele la ultimul soare de anul ăsta. Le întreb şi-mi povestesc de timpurile manierelor de odinioară; apoi se lansează în tot felul de teorii ale conspiraţiei, cu concluzia clară şi tranşantă: "tinerii de azi nu mai ştiu să se poarte", aruncînd anatema şi peste "minoritarii" care încă mai salută, zîmbind, pe stradă, care încă oferă locul în tramvai sau buchetul de flori cu floarea în sus (nu cu coada); şi asupra fetelor care încă aşteaptă ruşinoase să fie invitate la dans (că altfel "nu se face") şi băieţilor care îşi mai iau, la întîlnire, partenera de acasă. În concepţia doamnelor însă, aceste specimene nu mai există, iar dacă totuşi mai e rost de ele, le poţi număra pe degetele de la o mînă. "Azi - îmi subliniază o doamnă cu pardesiu peticit şi cu un batic pe care scrie Printemps