Merită să pleci la studii? Merită să te întorci?

Răspunsul la prima întrebare e da, în anumite condiţii. La a doua întrebare răspunsul e nu, în nici un caz. Dacă însă vrei sau trebuie să te întorci în România, atunci răspunsul la prima întrebare e nu, nu merită să pleci. Minime reguli deontologice impun unui jurnalist să îşi declare limitele competenţei şi intenţiile, într-un articol de opinie. Dînd cărţile pe faţă: am plecat la studii şi nu mă mai întorc. Am reuşit să încurajez o mînă de studenţi români să plece, şi am eşuat în multe alte cazuri. Atît la Clemson, unde am primit doctoratul, cît şi la Stanford am cunoscut îndeaproape procesul de admitere. Deşi situaţia în alte domenii sau ţări e probabil asemănătoare, am să mă refer aici strict la studiile de economie în America la nivel de doctorat. Merită să pleci? Da, dacă înţelegi exact ce înseamnă economia, dacă crezi că îţi va face plăcere să o studiezi patru-cinci ani şi să o aplici apoi tot restul vieţii. Da, dacă nu te sperie munca grea şi cîteodată frustrantă într-un Graduate School amplasat de obicei departe de orice te-ar putea distrage de la studii. Da, dacă crezi că o să-ţi placă să trăieşti apoi în Statele Unite, Canada sau Marea Britanie. Greşeala cea mai mare pe care o poate face viitorul doctorand e să se aştepte să înveţe management, marketing, contabilitate sau finanţe, adică ceea ce se numeşte în România economie, şi în restul lumii business. Economia e o ştiinţă care analizează comportamentul uman în prezenţa rarităţii. Economiştii examinează o vastă mulţime a alegerilor pe care le fac oamenii, de la numărul copiilor la numele lor, de la căsătoriile dintre indivizi la unificarea firmelor. De exemplu, Cristian Pop-Elecheş de la Columbia a publicat de curînd un articol într-o revistă prestigioasă analizînd efectele măsurilor pronataliste din timpul dictaturii comuniste asupra calităţii copiilor români. Dacă cuvintele "calitatea copiilor" nu îl oripilează, viitorul doctorand e probabil pregătit pentru a-şi pune alte întrebări interesante, cum ar fi: care e valoarea vieţii umane sau dacă nu cumva maşina distruge mediul înconjurător mai mult cînd e parcată, decît cînd e condusă. Locul ideal pentru studii e într-una din cele opt universităţi din Ivy League, la Chicago, MIT, Stanford şi o parte din şcolile de stat californiene, denumite în mod generic de aici înainte "Ivy League". Acestea sînt programe cu profesori recunoscuţi şi resurse imense care dictează direcţiile de cercetare în lume. Aici se pregătesc profesorii de mîine sau deţinătorii de slujbe prestigioase de pe Wall Street sau din Guvern. Pentru români însă e foarte dificil să ajungă la Ivy League direct de pe băncile universităţii. Deşi pot obţine note bune în facultate şi scoruri mari la testele standard, lor le lipseşte un element indispensabil al unei candidaturi de succes pentru o universitate de elită: recomandările din partea unor profesori renumiţi. Cum ajung totuşi românii să studieze economie în Ivy League? Unii ajung direct din România, de obicei după ce au studiat matematică la un nivel foarte înalt. Alţii se înscriu întîi la şcoli mai obscure şi candidează apoi la şcoli mai prestigioase, dacă au note mari şi recomandări entuziaste ale unor profesori cît de cît cunoscuţi. Majoritatea însă urmează facultatea în Statele Unite; dacă obiectivul e un doctorat la Ivy League aproape că nu există un substitut. Un aspect puţin cunoscut al sistemului de învăţămînt american e că există multe şcoli decente în afara celor prestigioase care participă la tîrgul de burse de la Bucureşti. Clemson e una dintre ele: undeva pe locul 60 în Statele Unite, universitatea a acceptat un mare număr de români care probabil că nu ar fi putut ajunge într-o universitate de top candidînd direct din România. Unii au plecat cu master la universităţi mai bune, alţii au rămas şi au obţinut un doctorat. Dintre aceştia, aproape toţi au locuri de muncă mai satisfăcătoare şi mai bine plătite decît cele ale majorităţii americanilor. Ca departamentul de economie de la Clemson sînt multe altele în Statele Unite: şcoli bune, dar nu extraordinar de pretenţioase, care acceptă, bucuroase, riscuri cu studenţi care nu au CV-ul necesar pentru a ajunge la Ivy League. Studentul care a terminat de citit Modul economic de gîndire de Paul Heyne, dar căruia îi lipseşte un profesor cu publicaţii în American Economic Review care să-l recomande pentru o universitate de prestigiu ar putea să încerce să intre în contact cu aceste departamente bunicele, dar mai puţin cunoscute. Merită să te întorci în România, odată ce ai obţinut o diplomă din Statele Unite? Categoric, nu. Ai şanse mari să găseşti o slujbă bună chiar şi cu un doctorat de la o universitate ceva mai slabă. Odată angajat, şansele de a deveni rezident şi apoi cetăţean sînt foarte mari: labor certification, cel mai important pas în obţinerea green card-ului, e aproape o formalitate. Deşi procesul e costisitor, absolvenţii cu doctorat trec de această fază aproape automat, şi de multe ori angajatorul acoperă o parte din costurile angajatului. Numărul de vize de muncă H1-B pentru absolvenţii străini a fost redus în ultimii ani, însă una din părţile bune ale unei eventuale administraţii democrate e influenţa pozitivă pe care o poate exercita Sillicon Valley în creşterea numărului de vize de muncă. Dar dacă vrei sau trebuie, totuşi, să te întorci? Atunci, e mai bine nici să nu pleci. România nu recunoaşte diplomele obţinute în Statele Unite. Da: pentru a avea în România aceeaşi slujbă pe care ai obţine-o în State, trebuie să îţi "echivalezi" doctoratul. Deşi costisitoare, îndelungată, absurdă şi umilitoare, echivalarea nu este totuşi imposibilă. Însă simplul fapt că echivalarea e necesară ar trebui să îţi dea serios de gîndit despre semnalul pe care ţi-l transmite societatea românească. Ce este mai plauzibil: că cineva în România se preocupă în mod serios ca doctorii de la Stanford să fie la înălţimea celor de la Oneşti? Sau că cineva, nu e greu de ghicit exact cine, nu e foarte fericit să i se strice aranjamentele din universităţi şi multinaţionale? Echivalarea doctoratului e cel mai puternic semnal pe care ţi-l poate transmite România că nu eşti dorit, fără a recurge la măsuri evident neconstituţionale. Aşadar, studiile din străinătate sînt extrem de folositoare pentru cei care rămîn în străinătate. Asta nu e o variantă rea pentru cei mai mulţi români. America păstrează capitalul uman în care a investit împreună cu doctorandul român pentru că îl plăteşte bine, îi dă voie să se angajeze unde e cel mai productiv şi nu îi face viaţa prea amară cu multe piedici absurde. Legislatorii şi guvernanţii României au ales calea opusă: universităţi slabe cu profesori nepricepuţi sau nepăsători, care trimit capitalul uman în afară, şi reguli stupide, care îl opresc să se întoarcă sau să fie productiv cînd se întoarce. În pofida îngrijorării oficiale despre brain drain, România nu pare a avea nevoie de capitalul uman care pleacă şi îşi bate joc de cel care se întoarce. __________ Doru Cojoc este lector universitar în economie la Stanford University.