Merge şi-aşa!

Ce înseamnă un manual bun? Depinde de cine răspunde la această întrebare. Un sondaj făcut acum cîțiva ani printre elevi, părinți, profesori și reprezentanți ai instituțiilor care evaluează manualele arată că există puncte comune, dar și așteptări diferite în privința manualelor. Accesibilitatea este unul dintre criteriile importante pentru elevi și părinți; conformitatea cu programa și caracterul nediscriminatoriu ale manualului sînt relevante pentru profesori și pentru evaluatori; atît profesorii, cît și elevii consideră că un ma-nual bun trebuie să aibă un design atractiv și să conțină diverse jocuri; profesorii, părinții și evaluatorii așteaptă de la un manual exerciții pentru diferite niveluri de dificultate, apreciind în același timp informația științifică bogată, actualizată și conectată la realitate. Fiecare perspectivă vine totuși și cu ceva în plus. Profesorii vor ca manualul să fie însoțit de caietul de exerciții al elevilor, ghidul profesorului și cartea electronică; manualul să fie bine sistematizat și să ofere exemple, sarcini și întrebări; să conțină dicționare; să propună legături interdisciplinare. Părinții apreciază ilustrațiile, tabelele sau diagramele care sintetizează informația; însă cel mai important mi se pare că ei așteaptă ca manualul să le formeze copiilor lor abilități de viață. Evaluatorii manualelor sînt preocupați, între altele, de măsura în care manualul contribuie la formarea de competențe. În vreme ce elevii așteaptă de la un manual să aibă teme interesante și să aibă mister, să fie fascinant!

Ca autor de manuale, cred că toate aceste perspective merită să fie luate în seamă, dar, de departe, exigența elevilor mi se pare cea mai mare! Ce înseamnă asta? Manualul să aibă mister și să fie fascinant? Hm… Cum am tradus noi, eu și colegii cu care am făcut echipă de-a lungul timpului, acest lucru? Încercînd să găsim o metodă incitantă, stimulativă, dar în aceeași măsură consistentă, de explorare a disciplinei. De fapt, am încercat să construim o metodă de explorare bazată pe descoperire (care are întotdeauna măcar un dram de mister) și pe stimularea creativității (fascinantă, căci aduce mereu soluții neașteptate). Iar ca să propui teme interesante, nu e suficient să le găsești, ci și să alegi, în cazul manualului de română, texte valoroase, accesibile și atractive, care să se potrivească cu tema. În plus, așa cum spune programa nouă pentru gimnaziu, trebuie să fie texte integrale și să fie, „în primul rînd, texte din operele autorilor clasici ai literaturii române“. Cred că nu e nevoie să argumentez cît de dificilă e această sarcină pentru autorii de manuale. Sau că pentru a face un ma-nual bun e nevoie de timp: pentru reflecție, dezbatere și negociere între autori, pentru căutarea soluțiilor și a textelor, pentru redactarea lecțiilor, realizarea și selectarea ilustrațiilor, pentru integrarea feedback-ului primit de la colegi, dar și pentru lectura atentă a secvențelor scrise de ceilalți autori, pentru paginare, redactare, corectură… Și peste toate, pentru realizarea variantei digitale a manualului, un proces foarte complicat și foarte costisitor. Iar dacă vrei să oferi un pachet complet, așa cum își doresc profesorii, mai scrii, pe lîngă manual, caietul elevului și ghidul profesorului. Trei luni sînt suficiente, nu? Așa cred cei care au făcut calendarul pentru concursurile de manuale. Probabil că mulți dintre autorii de manuale nu s-ar grăbi să se aventureze în această experiență dacă nu ar fi convinși că au ceva de spus, că vin cu o metodă nouă, care să îi încînte deopotrivă pe elevi și pe profesori.

De ce e nevoie de mai multe manuale? Nu e de ajuns unul și bun? Categoric, nu. Pentru că trăim într-o societate care se pretinde democratică și pentru că într-un astfel de context e nevoie întotdeauna de mai multe voci, de mai multe idei. Se poate întîmpla ca, aplicînd anumite criterii de evaluare, să tragi concluzia că un manual e mai bun decît altul/altele, dar asta nu înseamnă nimic. Pentru că manualul cel mai bun e întotdeauna cel potrivit unei anumite clase de elevi. Și pentru că profesorii au dreptul și discernămîntul de a alege. Pentru că mai multe manuale înseamnă mai multe căi posibile de abordare a unei discipline. Și pentru că manualul nu e o Biblie, pe care profesorul s-o urmeze cu sfințenie. Dacă ar exista un singur manual, ar fi un semnal că există o singură abordare corectă. Un ministru al Educației spune că, în fond, într-un manual contează informațiile, conținuturile și că teoremele din matematică, de pildă, sînt aceleași ca acum sute de ani. Asta ar însemna ca toate manualele pentru o disciplină să fie foarte asemănătoare. Ceea ce nu se întîmplă. Pentru că manualul nu e un compendiu, un tratat sau un dicționar, adică rolul lui principal nu e de a oferi informații. Pe lîngă informații acurate și la zi, manualul oferă o cale de abordare didactică a unor conținuturi (teoreme, texte, reguli gramaticale, evenimente istorice etc.) ce aparțin unor domenii ale cunoașterii. Iar căile de abordare pot fi diverse. Important e ca ele să conducă la formarea unor abilități de viață, așa cum spuneau părinții că își doresc de la un manual. De altfel, programele de după 1995 sînt flexibile, deschizînd posibilități pentru găsirea unor căi diverse de abordare a disciplinelor. Acesta e rolul manualelor, de a propune căi prin care profesorii să le formeze elevilor abilități care să-i ajute să aibă succes în viața școlară, profesională, în plan personal și social.

Și ce dacă ne întoarcem la manualul unic? N-ar fi nimic, dacă n-ar fi cu totul aberant. O dată pentru că editura de stat și manualul unic sînt asociate cu totalitarismul din perioada comunistă, cînd prin manual se promova ideologia partidului (unic și el!) și în care libertatea de exprimare era o utopie. Ne întoarcem acolo? Să ștergi cu buretele douăzeci de ani de reformă în educație și de existență a pieței libere de manuale? În timp, autorii și editurile s-au profesionalizat, pentru că, nu-i așa?, concurența stimulează creșterea calității. Să ignori bunele practici internaționale în sistemele de educație din jur? Să nu știi că puținele țări europene care au revenit la manualul unic (Polonia sau Ungaria, de exemplu) au eșuat? Să ignori dreptul profesorului de a alege? Dreptul autorilor de a propune o viziune proprie asupra disciplinei? Și toate astea de ce? Pentru că nu se poate gîndi un plan și un calendar realist pentru realizarea unor manuale de calitate. Păgubosul principiu „merge și așa“ funcționează în cele mai multe cazuri. Merge să facem programe în cîteva luni (cînd în alte țări, o reformă curriculară durează cel puțin doi-trei ani), merge și să facem manuale bătînd din palme, în trei luni (cînd în sistemele serioase de educație acest proces durează cel puțin un an). Dar nu merge ca rezolvarea unor contestații privind manualele („bun de interes public“, cum se precizează în propusa lege a manualului) să se facă într-o lună! Sîntem în situația în care, deși manualele sînt gata de la jumătatea lui iunie, iar evaluarea acestora s-a terminat la sfîrșitul lui iulie, să nu existe manuale în școli pentru că nu s-au rezolvat încă toate contestațiile. Procedurile ne omoară! Așadar, nu putem schimba procedurile și nu vrem să ne gîndim serios la cum putem îmbunătăți calitatea manualelor, pentru că e mult mai simplu (?!) să avem o editură de stat, care să tipărească manualele la timp. Tot acest plan pare elaborat nu pentru a îmbunătăți calitatea învățămîntului românesc, ci mai degrabă pentru a elimina editurile din piața de manuale școlare. Pentru că, să nu uităm, nici măcar auxiliarele nu vor mai putea fi trimise în școli fără aprobarea unei comisii care evaluează, contra cost, fiecare resursă educațională. Prețul va fi unul usturător de scump pe termen lung pentru întreaga societate românească: fără concurență, calitatea manualelor va scădea; uniformizarea va lua locul diversității; posibilitatea de alegere va dispărea; faptul că elevii sînt individualități și că au nevoi și posibilități diferite de învățare va fi ignorat. Sună orwellian și chiar așa e: „Cînd vom fi atotputernici… nu va mai exista curiozitate şi nici o bucurie a vieţii. Orice plăcere va fi anihilată. Dar întotdeauna – ţine minte, Winston – întotdeauna va exista intoxicaţia puterii, din ce în ce mai insistentă şi mai subtilă“ (1984, Polirom, 2002, p. 330). Pentru că o țară în care educația este atacată în principiile ei fundamentale nu are ce oferi generațiilor de azi și celor viitoare. 

Florentina Sâmihăian este autoare de manuale de limba și literatura română.