Merge şi-aşa!

Florentina SÂMIHĂIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 712 din 12-18 octombrie 2017
Merge şi aşa! jpeg

Ce înseamnă un manual bun? Depinde de cine răspunde la această întrebare. Un sondaj făcut acum cîțiva ani printre elevi, părinți, profesori și reprezentanți ai instituțiilor care evaluează manualele arată că există puncte comune, dar și așteptări diferite în privința manualelor. Accesibilitatea este unul dintre criteriile importante pentru elevi și părinți; conformitatea cu programa și caracterul nediscriminatoriu ale manualului sînt relevante pentru profesori și pentru evaluatori; atît profesorii, cît și elevii consideră că un ma-nual bun trebuie să aibă un design atractiv și să conțină diverse jocuri; profesorii, părinții și evaluatorii așteaptă de la un manual exerciții pentru diferite niveluri de dificultate, apreciind în același timp informația științifică bogată, actualizată și conectată la realitate. Fiecare perspectivă vine totuși și cu ceva în plus. Profesorii vor ca manualul să fie însoțit de caietul de exerciții al elevilor, ghidul profesorului și cartea electronică; manualul să fie bine sistematizat și să ofere exemple, sarcini și întrebări; să conțină dicționare; să propună legături interdisciplinare. Părinții apreciază ilustrațiile, tabelele sau diagramele care sintetizează informația; însă cel mai important mi se pare că ei așteaptă ca manualul să le formeze copiilor lor abilități de viață. Evaluatorii manualelor sînt preocupați, între altele, de măsura în care manualul contribuie la formarea de competențe. În vreme ce elevii așteaptă de la un manual să aibă teme interesante și să aibă mister, să fie fascinant!

Ca autor de manuale, cred că toate aceste perspective merită să fie luate în seamă, dar, de departe, exigența elevilor mi se pare cea mai mare! Ce înseamnă asta? Manualul să aibă mister și să fie fascinant? Hm… Cum am tradus noi, eu și colegii cu care am făcut echipă de-a lungul timpului, acest lucru? Încercînd să găsim o metodă incitantă, stimulativă, dar în aceeași măsură consistentă, de explorare a disciplinei. De fapt, am încercat să construim o metodă de explorare bazată pe descoperire (care are întotdeauna măcar un dram de mister) și pe stimularea creativității (fascinantă, căci aduce mereu soluții neașteptate). Iar ca să propui teme interesante, nu e suficient să le găsești, ci și să alegi, în cazul manualului de română, texte valoroase, accesibile și atractive, care să se potrivească cu tema. În plus, așa cum spune programa nouă pentru gimnaziu, trebuie să fie texte integrale și să fie, „în primul rînd, texte din operele autorilor clasici ai literaturii române“. Cred că nu e nevoie să argumentez cît de dificilă e această sarcină pentru autorii de manuale. Sau că pentru a face un ma-nual bun e nevoie de timp: pentru reflecție, dezbatere și negociere între autori, pentru căutarea soluțiilor și a textelor, pentru redactarea lecțiilor, realizarea și selectarea ilustrațiilor, pentru integrarea feedback-ului primit de la colegi, dar și pentru lectura atentă a secvențelor scrise de ceilalți autori, pentru paginare, redactare, corectură… Și peste toate, pentru realizarea variantei digitale a manualului, un proces foarte complicat și foarte costisitor. Iar dacă vrei să oferi un pachet complet, așa cum își doresc profesorii, mai scrii, pe lîngă manual, caietul elevului și ghidul profesorului. Trei luni sînt suficiente, nu? Așa cred cei care au făcut calendarul pentru concursurile de manuale. Probabil că mulți dintre autorii de manuale nu s-ar grăbi să se aventureze în această experiență dacă nu ar fi convinși că au ceva de spus, că vin cu o metodă nouă, care să îi încînte deopotrivă pe elevi și pe profesori.

De ce e nevoie de mai multe manuale? Nu e de ajuns unul și bun? Categoric, nu. Pentru că trăim într-o societate care se pretinde democratică și pentru că într-un astfel de context e nevoie întotdeauna de mai multe voci, de mai multe idei. Se poate întîmpla ca, aplicînd anumite criterii de evaluare, să tragi concluzia că un manual e mai bun decît altul/altele, dar asta nu înseamnă nimic. Pentru că manualul cel mai bun e întotdeauna cel potrivit unei anumite clase de elevi. Și pentru că profesorii au dreptul și discernămîntul de a alege. Pentru că mai multe manuale înseamnă mai multe căi posibile de abordare a unei discipline. Și pentru că manualul nu e o Biblie, pe care profesorul s-o urmeze cu sfințenie. Dacă ar exista un singur manual, ar fi un semnal că există o singură abordare corectă. Un ministru al Educației spune că, în fond, într-un manual contează informațiile, conținuturile și că teoremele din matematică, de pildă, sînt aceleași ca acum sute de ani. Asta ar însemna ca toate manualele pentru o disciplină să fie foarte asemănătoare. Ceea ce nu se întîmplă. Pentru că manualul nu e un compendiu, un tratat sau un dicționar, adică rolul lui principal nu e de a oferi informații. Pe lîngă informații acurate și la zi, manualul oferă o cale de abordare didactică a unor conținuturi (teoreme, texte, reguli gramaticale, evenimente istorice etc.) ce aparțin unor domenii ale cunoașterii. Iar căile de abordare pot fi diverse. Important e ca ele să conducă la formarea unor abilități de viață, așa cum spuneau părinții că își doresc de la un manual. De altfel, programele de după 1995 sînt flexibile, deschizînd posibilități pentru găsirea unor căi diverse de abordare a disciplinelor. Acesta e rolul manualelor, de a propune căi prin care profesorii să le formeze elevilor abilități care să-i ajute să aibă succes în viața școlară, profesională, în plan personal și social.

Și ce dacă ne întoarcem la manualul unic? N-ar fi nimic, dacă n-ar fi cu totul aberant. O dată pentru că editura de stat și manualul unic sînt asociate cu totalitarismul din perioada comunistă, cînd prin manual se promova ideologia partidului (unic și el!) și în care libertatea de exprimare era o utopie. Ne întoarcem acolo? Să ștergi cu buretele douăzeci de ani de reformă în educație și de existență a pieței libere de manuale? În timp, autorii și editurile s-au profesionalizat, pentru că, nu-i așa?, concurența stimulează creșterea calității. Să ignori bunele practici internaționale în sistemele de educație din jur? Să nu știi că puținele țări europene care au revenit la manualul unic (Polonia sau Ungaria, de exemplu) au eșuat? Să ignori dreptul profesorului de a alege? Dreptul autorilor de a propune o viziune proprie asupra disciplinei? Și toate astea de ce? Pentru că nu se poate gîndi un plan și un calendar realist pentru realizarea unor manuale de calitate. Păgubosul principiu „merge și așa“ funcționează în cele mai multe cazuri. Merge să facem programe în cîteva luni (cînd în alte țări, o reformă curriculară durează cel puțin doi-trei ani), merge și să facem manuale bătînd din palme, în trei luni (cînd în sistemele serioase de educație acest proces durează cel puțin un an). Dar nu merge ca rezolvarea unor contestații privind manualele („bun de interes public“, cum se precizează în propusa lege a manualului) să se facă într-o lună! Sîntem în situația în care, deși manualele sînt gata de la jumătatea lui iunie, iar evaluarea acestora s-a terminat la sfîrșitul lui iulie, să nu existe manuale în școli pentru că nu s-au rezolvat încă toate contestațiile. Procedurile ne omoară! Așadar, nu putem schimba procedurile și nu vrem să ne gîndim serios la cum putem îmbunătăți calitatea manualelor, pentru că e mult mai simplu (?!) să avem o editură de stat, care să tipărească manualele la timp. Tot acest plan pare elaborat nu pentru a îmbunătăți calitatea învățămîntului românesc, ci mai degrabă pentru a elimina editurile din piața de manuale școlare. Pentru că, să nu uităm, nici măcar auxiliarele nu vor mai putea fi trimise în școli fără aprobarea unei comisii care evaluează, contra cost, fiecare resursă educațională. Prețul va fi unul usturător de scump pe termen lung pentru întreaga societate românească: fără concurență, calitatea manualelor va scădea; uniformizarea va lua locul diversității; posibilitatea de alegere va dispărea; faptul că elevii sînt individualități și că au nevoi și posibilități diferite de învățare va fi ignorat. Sună orwellian și chiar așa e: „Cînd vom fi atotputernici… nu va mai exista curiozitate şi nici o bucurie a vieţii. Orice plăcere va fi anihilată. Dar întotdeauna – ţine minte, Winston – întotdeauna va exista intoxicaţia puterii, din ce în ce mai insistentă şi mai subtilă“ (1984, Polirom, 2002, p. 330). Pentru că o țară în care educația este atacată în principiile ei fundamentale nu are ce oferi generațiilor de azi și celor viitoare. 

Florentina Sâmihăian este autoare de manuale de limba și literatura română.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.