Merge MGS-ul!

Marius CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 737 din 5-11 aprilie 2018
Merge MGS ul! jpeg

Pentru mine, televiziunea a fost mai întîi un loc. Nu o idee și, cu atît mai puțin, sursa de unde se întîmplau cele cîteva ore chinuite de Telejurnal + „Cîntarea României“ + Gala desenului animat din primăvara mea timpurie de telespectator. Televiziunea era Televiziunea Română, clădirea îmbrăcată în gresie azurie, greu de cartografiat la scară infantilă, cu lifturi cu liftiere (mi se părea cea mai minunată meserie!), cu bufet cu indiene (astăzi proaspete, astăzi mai bine nu) și cu platouri imense în care se făceau farmece din decoruri, lumini și oameni. „Haide, Marijanca!“, striga regizoarea cu vocea gîjîită de țigări și de așteptare. Iar Marijanca, o voce din plafonul cu grile de reflectoare, decreta: „Atenție, merge MGS-ul!“ Camerele își începeau mișcările lente, actorii sau cîntăreții își începeau replicile sau playback-ul, monitorul regizoarei începea să înșire o poveste cu sens.

Dacă m-ar fi întrebat cineva, în acei ani și chiar după, ce înseamnă, pentru mine, televiziunea, cel mai probabil aș fi răspuns: oameni. Oameni mulți, oameni obosiți, storși și cu pielea îngălbenită de prea mult stat în camere fără ferestre. Studiouri, redacții, grupuri de montaj. Sînt locurile în care mă dumiream ce vine înainte și ce vine după vrăjitoria aia din platou, unde totul era frumos, chiar dacă repetat la infinit. Oameni pe care îi vedeam la televizor, în fața cărora mă bîlbîiam de emoție (nu vreți să știți cum m am înroșit cînd am cunoscut-o pe Cristina Țopescu), uneori simpatici, alteori isterici (că nu terminaseră postprocesarea sau că nu aveau mașină cu care să plece la filmare – mai tîrziu aveam să le înțeleg panicile), oameni care niciodată nu stăteau. Aveau o vorbă bună și, mulți dintre ei, un zîmbet, dar păreau mereu cu piciorul în blocstart.

Am crescut în televiziune. În clădire, în locurile ei speciale și printre oamenii ei. Dar telespectator nu am devenit decît mai tîrziu și nu neapărat al emisiunilor pe care le vedeam născîndu-se sub ochii mei. Cînd am început să consum televizor intens, referința mea era alta. Mă bucuram că nu eram un novice, că învățasem să recunosc o chroma key și un montaj pe muzică, că aveam ABC-ul învățat în TVR. Dar puștiul de paisprezece-cincisprezece ani trăia pe doze grele de MTV, care tocmai intrase în oferta proaspăt apărutelor firme de televiziune prin cablu. Siglă, program, concept, stare la care nu avusesem acces decît pe casete video cu videoclipuri copiate jalnic din punct de vedere tehnic sau furăciuni cu logo-ul acoperit difuzate prin emisiunile de week-end ale postului național. Inconștient, iubeam televiziunea de la bun început, pentru că, alături de culisele Operei, reprezenta cea mai minunată lume în care viețuiam. Conștient, însă, am început să iubesc televiziunea atunci, cînd m-am lipit de M ul ăla mare și gras, care sălta, se descompunea, se lichefia în ID-uri de post creative. Nu doar că adoram ideea de clip muzical. Și astăzi, un vis la care nu am renunțat este să fac eu însumi unul, din postura de realizator. Îmi plăcea acel limbaj vizual nou, măcinat, colorat, fast-forward, pe care îl vedeam reprodus în toate celelalte aspecte ale vieții mele de adolescent pe care îl luase viața pe dinainte. Nu aveai cînd să te plictisești, nu avea cum să nu îți placă.

De atunci am vrut să fac televiziune. Așa. Cum s-ar spune, decupat pe muzică. Să duc vria aia de cadre ferfenițite, de filmări bălăngănite, de fotografii cu mișculici în ele, de vorbit despre lucruri mari în mîneci scurte și cu inscripții pe piept în ceea ce visam să fac. Dar nu a fost zis și făcut. Aș fi fost vulnerabil. Și am învățat. Mai întîi să privesc, apoi să ascult, mai tîrziu să încerc, în final să întreb și, că doar n-o cădea cerul pe mine, să cer.

Bună seara, doamnelor și domnilor, sînt Marius Constantinescu, realizator de televiziune. Treizeci și nouă de ani, lucrez în televiziune de pe la douăzeci. Fac emisiuni culturale. Cu toate acestea, nu mă veți auzi niciodată că fac (pentru că nu cred în) cultură la televizor. Cultura ți-o faci acasă, în primul rînd. A, sigur, la școală, la facultate, la academie, în muzeu, în avion, pe stradă, în bibliotecă, în sala de concert, de teatru sau de cinema, în bucătărie, în croitorie sau în magazin, în parc sau în fața computerului, oriunde. Oriunde găsești stimulii pe care să îi crești în tine astfel încît să răspundă acelei dorințe de a fi întreg. Și oriunde te hrănești la prima mînă, nu cu intermediar. Televizorul e doar un portal. El te ghidonează, te trimite, te ațîță, îți dă pe la nas. E teasing, e menu dégustation, e sampling. E bate șaua să priceapă iapa. Îți propune oameni, idei, locuri, feluri de a vedea și de a gîndi pe care, mai departe, să le cauți, să le adîncești, să le întorci pe față și pe dos. Pare paradoxal că spun asta tocmai eu, un ins care aproape toată viața s-a legat de televiziunea culturală (și de TVR Cultural, ca să spulberăm orice ambiguitate), cineva care propovăduiește necesitatea ofertei culturale la televizor și care continuă să creadă că a face emisiuni cu artă despre arte este, încă, unul dintre argumentele de netăgăduit ale televiziunii publice. Dar televizorul, după mintea mea, ar trebui să deschidă o lume, nu să fie el însuși una. Eu îl văd ca pe fereastra de care te poți folosi ca să fugi de un cotidian prea rutinat, care nu te mai trage de mînecă și te face să uiți ce te definește. Și atunci vin eu, televizorul, și îți amintesc că îți place să citești, că o simfonie lipește cioburile, că zece minute într-un muzeu pot fi exact piesa lipsă de care aveai nevoie. Îți amintesc că există o lume imediat accesibilă care te întregește ca om și arareori te dezamăgește. Pot lua, pentru asta, toate formele. Stă în viclenia și în cameleonismul meu miza seducției tale. Datoria mea este să găsesc limbajele, costumele, cheile pentru a te ține mereu atent la ceea ce te bucură. Pentru asta pot să îți servesc fărîme de fotograme à la MTV, formate zgubilitice și nervoase ca un graffiti sau un talk-show care se așază calm ca mîna pe claviatura alb-neagră a pianului. Totul ca să te țin în priză și să nu uiți ce e mai bun în tine.

Așa văd eu dinamica televiziunii culturale. O entitate fluidă, șerpuitoare, complet neînțepenită în statutul ei și, mai ales, deloc îmbibată de importanța actului pe care îl oficiază. Că nu oficiază nimic, nu e nici templu, nici tribună. E pașaport. Toată lumea merge peste tot cu buletinul. Doar cînd buletinul se dovedește neputincios îți dai seama de importanța pașaportului, care, deocamdată, te duce cel mai departe și cel mai bine. 

Marius Constantinescu este jurnalist cultural. Recent a publicat volumul Rosé, editura Nemira, 2018.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Arme nucleare Rusia FOTO Shutterstock
Șansele Ucrainei de a se apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice, potrivit unui expert militar
Forțele armate ucrainene s-ar putea apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice pe care Rusia le-ar lansa asupra Ucrainei doar în anumite condiții, spune expertul militar Mihailo Samus.
Cozi kilometrice la granița dintre Rusia și Georgia. Foto Maxar Technologies
Imagini din satelit cu fuga rușilor de război: bărbații ies din țară și pe jos sau pe biciclete
După decretarea mobilizării parțiale pentru războiul din Ucraina, peste 194.000 de ruși au fugit în Finlanda, Georgia și Kazahstan, relatează Al Jazeera.
Camera Deputaţilor FOTO Alexandru Dobre / Mediafax
Noi pomeni bugetare. Lista de beneficii pregătită de Coaliție
Coaliția a intrat într-o logică electorală, chiar dacă până la următoarele alegeri mai sunt doi ani, fiind dublate unele alocații, iar personalului bugetar fiindu-i pregătite noi beneficii.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.