Membru al echipei Elţîn şi adept al lui Voltaire

Mihail HODORKOVSKI, Ludmila ULIŢKAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 332 din 24-30 iunie 2010
Membru al echipei Elţîn şi adept al lui Voltaire jpeg

Uliţkaia către Hodorkovski,  
15 octombrie 2008

Stimate Mihail Borisovici, 

Mă bucur foarte mult că am ocazia să vă scriu. Bunicii mei au stat în închisoare peste 20 de ani, la fel şi prietenii mei din generaţia anilor ’60. Aceasta este o temă foarte importantă pentru literatura rusă – atît de importantă, încît acum o lună am scris o prefaţă la cartea Prin închisori a lui Eduard Limonov, un om cu multe faţete şi nu foarte respectabil. (N. red.: – Limonov, cunoscut pentru incidentul filmat de BBC în care a tras cu puşca în direcţia oraşului Sarajevo în timp ce se afla alături de Radovan Karadzic, este liderul Partidului Naţional Bolşevic din opoziţie. Vezi Andrew Meier, „Putin’s Pariah“, The New York Times, 2 martie 2008). Sînt şi editorul coordonator al unei cărţi pentru copii, Crime şi pedepse, care vorbeşte tot despre istoria închisorilor, tipuri de pedepse etc. Astfel încît, dacă chiar ne vom întîlni – ceea ce îmi doresc foarte mult – aceasta ar fi una din chestiunile despre care aş vrea să discutăm.  

După cum ştiţi, există două puncte de vedere privind experienţa din închisoare: Soljeniţîn susţinea că te întăreşte şi că este foarte valoroasă, în timp ce un alt deţinut, mai puţin norocos, Varlam Şalamov, era de părere că nu aduce nici un beneficiu vieţii umane obişnuite şi că nu are nici o relevanţă în afara închisorii. 

M-am împrietenit cu (disidentul) Iuli Daniel în ultimii lui ani de viaţă. Nu îi plăcea să vorbească despre perioada de detenţie, dar am avut impresia că pentru el a fost o piatră de încercare foarte importantă, legată, în mintea lui, cu experienţa de pe front. Dar, oricum ar fi, pentru dumneavoastră acestea nu sînt încă amintiri. Este viaţa dumneavoastră de acum. Cum reuşiţi să rezistaţi? Nu simţiţi că trăiţi un coşmar? Aş vrea să ştiu cum s-au schimbat valorile dumneavoastră: ce lucruri care erau importante în afara închisorii nu mai sînt importante acum? Simţiţi că aţi găsit noi puteri interioare, că aţi cîştigat o experienţă neaşteptată? 

Iertaţi-mă – această scrisoare este o simplă încercare de-a mea. Sînteţi o persoană despre care se vorbeşte tot timpul. Pentru unii sînteţi un luptător şi o figură politică importantă, pentru alţii sînteţi un monstru. Dar, orice ar crede lumea despre dumneavoastră, sînteţi în centrul atenţiei tuturor, toţi vorbesc despre dumneavoastră. Anna Ahmatova spunea odată despre Brodsky, atunci cînd acesta a fost trimis în exil: „Se pregăteşte o biografie pentru prietenul nostru“. Într-adevăr, vi se „pregăteşte“ o biografie şi ar fi bine să putem vorbi despre asta la timpul trecut. Acesta este unul dintre motivele pentru care aş dori să ne întîlnim şi să stăm de vorbă. 

Cu stimă, Ludmila Uliţkaia 

*********

Hodorkovski către Uliţkaia,  
22 octombrie 2008  

Stimată Ludmila Evghenievna, 

Vă mulţumesc pentru interesul acordat. Amintirile mele sînt de natură (emoţională) foarte fragmentată, în sensul că îmi amintesc lucruri cu încărcătură emoţională, dar aproape nimic altceva. Uneori are loc o substituţie de memorie, atunci cînd îmi aduc aminte ceva povestit de părinţii mei. Cînd eram copil, eram hotărît să devin director de fabrică. Nu e surprinzător: părinţii mei au lucrat într-o fabrică toată viaţa, grădiniţa aparţinea de fabrică, la fel şi tabăra de pionieri, iar directorul fabricii era cea mai importantă persoană de acolo. 

Acum îmi dau seama că mama şi tata nu aveau deloc la suflet regimul sovietic. Dar m-au protejat de opiniile lor, crezînd că altfel îmi vor distruge viaţa. Am crescut, deci, ca un membru „credincios“ al Comsomolului, fără să am îndoieli asupra celor care îmi erau prieteni sau duşmani. 

Alegîndu-mi drumul în viaţă, m-am concentrat nu numai pe industria chimică, ci şi pe apărare, deoarece credeam că cel mai important lucru este să te aperi de „duşmanii străini“. Munca mea din cadrul Comsomolului de la institut nu a fost, desigur, un semn de înclinaţie către politică, ci o dorinţă de a conduce. 

De fapt, nu am fost niciodată implicat în ideologie, eram responsabil cu activităţile organizatorice. Firme de construcţii, experienţa lucrului în fabrică – îmi plăceau toate astea pentru că era o ocazie să mă realizez ca lucrător în producţie, ca manager. Cînd am terminat facultatea, am fost repartizat la un minister, Organizaţia de Stat pentru Minerit. Eram foarte supărat, pentru că vroiam să lucrez într-o fabrică. Ca să evit să lucrez în minister, timp de trei ani de zile, am lucrat în cadrul comitetului regional al Comsomolului. Apoi a fost rîndul Centrelor de Tineret pentru Creativitate Ştiinţifică (înfiinţate în timpul perestroikăi pentru comercializarea rezultatelor ştiinţifice), au urmat afacerile şi apărarea clădirii Parlamentului, Casa Albă. În 1987, s-a întîmplat ca secretarul comitetului de partid de la institut să îmi ofere şansa de a-mi continua cariera din cadrul Comsomolului şi a fost foarte surprins cînd am ales „contabilitatea economică şi chestii de genul ăla“. 

Iar în ceea ce priveşte „barierele“, pentru mine acestea s-au rezumat la un singur lucru – să nu fiu niciodată nevoit să îmi schimb poziţia prin forţă, ci prin raţiune. G.A. Iagodin a fost un rector minunat. Îmi spunea „cel mai nesupus secretar al meu“ (am fost secretar al comitetului Comsomolului de la facultate). Era clar că putea să mă distrugă oricînd cu uşurinţă, dar nu a făcut-o, dîndu-mi astfel ocazia de a mă căli. Din nefericire, în 1985 a fost promovat şi a părăsit institutul. 

Am avut noroc de două ori. Secretara comitetului regional de partid Sverdlovsk era Kislova, iar Boris Elţîn era membru al biroului şi secretarul Comitetului Central pentru construcţii. Ei mi-au dat o adevărată lecţie de curaj atunci cînd li s-a „întors spatele“, iar ei nu au cedat. Iar Kislova nu l-a trădat pe Elţîn. Îmi imaginez cît a suferit ea din cauza asta. În paranteză fie spus, adjunctul provinciei Tomsk, unde am lucrat în 1999, era Igor Ligacev, care a încercat să mă pună pe linie moartă. Am interzis echipei mele să riposteze, pentru că era deja foarte bătrîn, deşi am fi avut multe să îi spunem.  

Mă consider un membru al echipei Elţîn. Unul din foarte mulţi. De aceea m-am dus să apăr clădirea Parlamentului (Casa Albă) în 1991 şi primăria în 1993 şi de aceea m-am alăturat echipei neoficiale de campanie electorală în perioada 1995-1996. Acesta a fost, probabil, cel mai periculos moment din viaţa mea (aproape). Din cauza lui Boris Elţîn nu l-am atacat pe Putin, deşi mi-am dat seama ce fel de om e. 

Iar în ceea ce priveşte „gaşca de oligarhi“, nu am agreat niciodată acest termen. Eram complet diferiţi. Guşinski şi Berezovski, Bendukidze şi Potanin, Prohorov şi eu. Scopurile noastre şi viziunile noastre despre viaţă erau total diferite. Eram ingineri petrolieri şi metalurgi, magnaţi de presă şi bancheri. Şi probabil că nici asta nu e întru totul corect. Stimată Ludmila Evghenievna, mă consider un adept al lui Voltaire, adică un susţinător al gîndirii libere, al libertăţii de exprimare. Elţîn a fost idealul meu în acest sens, aşa cum G.A. Iagodin a fost înaintea lui. Lucrul alături de ei nu mi-a inspirat nici un sentiment de protest interior. Distrugerea NTV în 2001 (am încercat să îi ajut cu bani, fapt ce a fost folosit pentru a mă incrimina la primul meu proces) a devenit „Rubiconul“ meu. Trebuie să înţelegeţi că pentru mine rezultatul final a fost distrugerea echipei mele, şi nu transferul de proprietate. Am să mă opresc acum. Sper că ne vom putea continua discuţia.

Cu stimă, M.  

Aceste scrisori au apărut pentru prima dată în publicaţia rusă Novaia Gazeta, apoi traduse în limba engleză şi publicate în Open Democracy şi Eurozine. Versiunea în limba germană a apărut în Osteuropa 1/2010. Versiunea originală a întregii corespondenţe a apărut în ediţia din octombrie 2009 a publicaţiei Znamya. Toate drepturile rezervate.

Original în limba rusă. Traducere în engleză de Felicity Cave, Susan Richards, în openDemocracy, 14 septembrie 2009. Traducere din limba engleză: Laura RĂDULESCU © Mihail Hodorkovski/Ludmila Uliţkaia © openDemocracy © Eurozine © Dilema veche pentru versiunea românească.

Citiţi şi continuarea corespondenței - "Iluziile au fost sfărîmate""Am fost înghesuit într-un colţ din care nu am mai putut ieşi"

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.