mediu politic

Chestiuni specifice pentru acest capitol: * Schimbarea politică a afectat pozitiv sau negativ integrarea în ultimul an? * Evoluţiile din mediul politic au afectat capacitatea administrativă? * Consideraţi că a existat voinţă politică pentru a îndeplini angajamentele asumate la încheierea negocierilor? * Consideraţi că evoluţia mediului politic din ultimul an a fost pozitivă sau negativă pentru procesul de integrare? Hoţi şi vardişti Condiţiile formulate de Consiliul European în decembrie trecut erau adaptate la stadiul de întîrziere al României la acea dată, deci nu vizează nici realităţi, nici standarde; sînt strict procedurale. Este ca şi cum un medic ar evalua pacientul nu în funcţie de temperatură, ci după cîte din medicamentele prescrise a luat. Asta e foarte favorabil pentru pacient - Guvernul; să iei medicamente este o treabă relativ simplă. Să te însănătoşeşti este însă ceva mai complicat. Condiţiile din decembrie nu mai trebuie discutate, ele au fost satifăcute deja pe 31 martie, altfel nu se semna tratatul. Faţă de aceste condiţii, raportul de ţară va încerca să mai aducă şi ceva mai profund, adică o minimă evaluare a sănătăţii. Dar, dată fiind metodologia folosită de obicei, standardele nu vor fi clare, nici identice cu cele aplicate în alte ţări, deci e loc de mult subiectivism în aprecierea României la toate capitolele. Trebuie spus că vorba lui Rehn - sound reform drive - este indiscutabil o laudă adusă Guvernului, pentru că exact asta apreciază raportul. Condiţiile privitoare la industria oţelului, ca şi cele privitoare la justiţie şi afaceri interne par să fi găsit soluţii în mare măsură, deci raportul va fi pozitiv. Probabil vor fi critici la capacitatea administrativă, mai ales în zona agriculturii, unde este enorm de construit instituţional, dar nu vor avea un caracter esenţial. Ce se întîmplă în politică sau, mai curînd, ce nu se întîmplă - adică lipsa de progres a PSD în planul democraţiei şi incapacitatea Alianţei de a ajunge la o viziune strategică comună - nu va fi în nici un caz menţionat. Numai cine nu a văzut cum s-au petrecut celelalte integrări ale vecinilor noştri crede că politica vicioasă postcomunistă ia o pauză din cauza integrării, ce se întîmplă de fapt este că lupta, cu toate aspectele ei jenante, de la oportunism politic la denunţuri reciproce la Bruxelles, devine paralelă cu procesul integrării şi are loc o coabitare nu neapărat confortabilă, dar nici neliniştitoare. Nu are rost să ne stresăm pe tema asta, Prodi şi Berlusconi se înjurau la Bruxelles fără nici o jenă şi se acuzau reciproc de corupţie chiar în timpul preşedinţiei italiene. În ce priveşte chestiunile concrete ridicate: capacitatea administrativă nu a scăzut în acest an, dar nu a crescut cît ar fi trebuit. A rămas la ritmul ei de totdeauna. Schimbarea politică a eliminat o serie de probleme ce ţineau de criteriile politice de la Copenhaga şi care ar fi făcut problematic raportul sub o guvernare PSD. Presa tot nu e cine ştie ce liberă, sau justiţia - integră, dar măcar e clar că nu din vina Guvernului, că alte grupuri de interese, care erau apropiate guvernării acum un an, au sforile, şi asta înseamnă că ai totuşi pluralism. E un progres faţă de acum un an, ai hoţi şi vardişti, nu hoţii sînt şi vardişti în acelaşi timp. Asta au realizat alegerile din decembrie trecut, deci schimbarea a fost foarte de bine. În ce priveşte voinţa politică, voinţa cui? Nu putem face un agregat cu voinţa preşedintelui, a Guvernului, a miniştrilor etc. Clar, Monica Macovei a avut voinţă destulă şi lucrul e apreciat la Bruxelles. Mandatul dnei Boagiu, care vine direct de la preşedinte, e un alt semn de voinţă reînnoită, preşedintele guvernînd prin oamenii lui apropiaţi. La nivel de secretari de stat sau mai jos, voinţa nu e uşor de deosebit de putinţă, şi de asta ce trebuie să evaluăm nu este - cum face Comisia - ce s-a vrut, ci ce a ieşit. Dar e mai bine pentru noi că e aşa, astfel încît nu văd de ce cine critică Guvernul se leagă de raport, din mentalitate colonială, şi nu construieşte o critică fondată pe criterii proprii, mai riguroase decît ale Comisiei. Loc este. Justiţia - punctul slab şi cel puternic Aparent paradoxal, atît punctul slab, cît şi cel puternic al actualei guvernări este justiţia. Reforma acesteia a devenit o prioritate publică conexă temei corupţiei. A devenit notoriu rolul justiţiei în conservarea structurilor de putere transpartinice după 1990. Dar complicităţile politico-economice, reţelele locale şi naţionale de clientelă au făcut dificilă schimbarea la acest nivel. De reuşita acestei reforme depinde capacitatea României de a trece examenul maturităţii instituţionale. Fără un arbitru imparţial - statul - spaţiul public nu poate funcţiona. Privatizarea sectorului de stat, iar nu public, căci nici un control civic nu a existat, a fost arma prin care s-a operat marea fraudă: construirea capitalismului neconcurenţial cu minimă aparenţă democratică. De aceea, înainte de a fi un obiectiv legat de integrarea europeană, reforma justiţiei era o prioritate internă. Dincolo de buna-credinţă şi disponibilitatea pentru reformă a unor miniştri sau guverne, schimbarea nu s-a putut realiza. Rezistenţa culturii organizaţionale consolidată în exerciţiul de asistenţă juridică al dictaturilor succesive din România (regală, antonesciană şi comunistă) a inhibat orice tendinţă de independenţă a judecătorilor. Separaţia puterilor în stat, şi aşa introdusă tîrziu în Constituţie, doar în 2003, nu putea funcţiona din lipsa actorilor. De aceea, Monica Macovei, mai mult decît ceilalţi membrii ai Guvernului actual, pentru că nu are o afiliere partizană, a avut parte de cea mai mare expunere politică. Iar întîrzierile şi ambiguităţile au transformat reforma justiţiei în proba de foc a capacităţii Guvernului de a rezolva problemele restante. Chiar dacă alternanţa la guvernare a dominat tranziţia românească, diferenţa semnificativă dintre guvernele FSN-PDSR-PSD şi celelalte a stat în modul de raportare la reformă. În decembrie 2000, primul act al noului Guvern PDSR era revanşard: o parte a legislaţiei anterioare a fost anulată. În decembrie 2004, Guvernul coaliţiei era concentrat spre reforma financiară: adoptarea cotei unice. În primul caz prevala o viziune pragmatică, iar controlul resurselor, inclusiv al celor juridice, dădea tonul unei guvernări urmărind stabilizarea clientelelor, în al doilea caz, tenta doctrinară a cotei unice relevă schimbarea perspectivei şi încercarea de atragere a unor noi aliaţi socio-economici. Cadrul juridic, dar mai ales calitatea personalului din justiţie asigură protecţia sau limitarea corupţiei.