Mediocritate, expertiză și respect

Alexandru DINCOVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 959 din 25 august – 31 august 2022
image

Trăim într-o lume care pune din ce în ce mai mult presiune pe noi să devenim mai buni mai rapid, să creștem și să ținem pasul cu schimbările tehnologice și sociale din jur. În cuvintele sociologului german Hartmut Rosa, modernitatea este caracterizată de un proces de accelerare socială în care sîntem înglobați cu toții. Nu ne putem opri din crescut, nu ne putem opri din progres. Dacă o facem, riscăm să fim înghițiți de ceea ce vine din urmă. E nevoie de mai mult, mai repede, doar pentru a ne păstra locul.  

Dacă punem lucrurile într-o astfel de lumină, observăm că trăim un soi de paradox. Nu ne permitem să fim mediocri. Nu avem voie. Dar nu putem rămîne nici experți, pentru că a rămîne nu mai înseamnă a ne menține. Înseamnă a rămîne în urmă, devenind, poate, inevitabil, mediocri. De altfel, nici nu e sigur că mai putem deveni experți în acest peisaj al unei schimbări și accelerări continue. 

Sîntem îndemnați cu toții, astăzi, să fim antreprenori, într-o logică neoliberală a pieței care a ajuns să înghită, încetul cu încetul, majoritatea celorlalte sfere ale vieții. Ulrich Brockling vorbește chiar despre un sine antreprenor dominant în societatea occidentală contemporană. Mergînd pe urmele lui Foucault, el echivalează acest sine cu o modalitate de subiectivare (implicit politică) sub forma unui proiect perpetuu în interiorul căruia sîntem nevoiți să lucrăm constant la noi înșine. De la cărțile de dezvoltare personală la podcast-urile despre succes, politicile publice care ridică în slăvi antreprenoriatul și discursul terapeutic din ce în ce mai răspîndit, regăsim aceste îndemnuri de lucru asupra sinelui aproape pretutindeni, dublate de tehnici concrete care ne spun ce trebuie să facem și cum. 

Multe dintre tehnici încearcă să ofere soluții rapide de creștere a eficienței modului în care ne trăim viața. În limba engleză s-a popularizat, de altfel, termenul de hacking pentru a descrie tot acest repertoriu. Provenit din tehnologia informației, unde se referă la dobîndirea accesului neautorizat la un calculator sau sistem informatic, în ultimii ani termenul a pătruns în viața de zi cu zi. Există acum life hacking, work hacking, relationship hacking, care descriu de fapt tehnici de creștere a productivității și/sau a eficienței în aceste domenii. În aceeași categorie se încadrează și programele care ne promit mai degrabă decît ne permit dobîndirea unor cunoștințe esențiale într-un timp din ce în ce mai scurt și cu un efort din ce în ce mai mic. Ce sens are să mai petreci în aceste condiții mii de ore perfecționînd o abilitate și dobîndind expertiză cînd poți urma un program accelerat, cu efort minim, într-o logică à la Marie Kondo în care curricula a fost curățată la extrem și organizată, similară cu cea din managementul calității care promite să elimine tot ceea ce este superfluu, pînă nu mai rămîne nici un „deșeu”?

Exponentul contemporan al acestei viziuni asupra lumii este antreprenorul creator de start-up și, implicit, generator de valoare, nu doar economică, ci și socială. El este impulsionat, prin educație antreprenorială, politici publice și fonduri cvasi-nelimitate, să identifice probleme în societate și să le găsească rezolvări. Din locul în care se află, lumea este perfectibilă și controlabilă cu ajutorul tehnologiei. Este nevoie doar de viziune și de un minimum de cunoaștere, ideal științifică, pentru a identifica scurtăturile prin intermediul cărora problemele pot fi rezolvate. Și de îndată ce o face, începe să atragă resurse în acest scop. Am spus scurtături pentru că un start-up, asemenea unui antreprenor, este un proiect. El trebuie să crească accelerat, într-o continuă competiție în care este nevoit să își dovedească valoarea cît mai repede, înainte să fie devansat de altcineva. Dar esența sa de proiect presupune că nu este niciodată gata. Creșterea nu se poate opri niciodată, iar problemele apărute în proiectul său de soluționare a Problemei inițiale, pentru că apar mereu, sînt rezolvate, pe cît posibil, din mers.  

În acest mod de existență antreprenorial, ceea ce e în jur devine relevant doar în măsura în care primește valoare din partea noastră. Iar dacă nu există relevanță, nu există nici respect. Dar nici dacă există relevanță respectul nu este garantat, pentru că noi rămînem unicul generator de valoare (și de sens) pentru lume.

Filosofia și antropologia ne oferă soluții pentru a încerca să ieșim din această dinamică distrugătoare și pentru noi, și pentru restul lumii. Pentru a reuși acest lucru este însă nevoie să ne repoziționăm atît în raport cu ceilalți, cît și cu tot ceea ce ne înconjoară. Avem nevoie de o ontologie plată, care să nu mai privilegieze nici un fel de existență în raport cu celelalte, care să pună pe picior de egalitate oamenii cu celelalte ființe și cu celelalte obiecte din lume, înțelese într-un sens cît mai larg cu putință. Doar plecînd de acolo ne putem reînvăța poziția în lume și redobîndi respectul față de aceasta din urmă. 

Reinterpretînd antropologia într-o notă deleuziană, Tim Ingold o numește o filosofie cu oameni înăuntru, ale cărei prime lecții ar trebui să fie să îi luăm pe ceilalți în serios. Nu putem ajunge însă acolo decît dacă încercăm să învățăm împreună, unii de la alții, cum să trăim. Nu dacă încercăm să devenim mai buni decît ei și în nici un caz dacă plecăm de la premisa că noi sîntem deja acolo, iar restul lumii e defectă și plină de probleme a căror rezolvare poate zace undeva în interiorul nostru sau, mai rău, în intelectul nostru. 

Putem adopta un punct de vedere similar, care pornește de la o ontologie plată, precum cea relațională a lui Bruno Latour sau cea centrată pe obiecte a lui Graham Harman, și în raport cu natura și cu celelalte ființe sau obiecte din jurul nostru. Fără a nega știința, tehnologia sau capacitățile lor inerente, putem încerca să trăim în lume, și nu în afara ei, acceptînd-o așa cum este, cu tot cu constrîngerile cu care vine și cu toată incertitudinea din ea. Nu trebuie să modelăm nimic din exterior după chipul și asemănarea noastră pentru a putea duce o viață bună. Dimpotrivă, am putea spune, viața bună apare de fapt atunci cînd apar acceptarea celorlalți participanți la lume și respectul față de ei. Cînd încercăm să ne adaptăm la ceea ce există deja, nu cînd ținem cu tot dinadinsul să transformăm tot ceea ce există astfel încît să ne facă nouă pe plac. 

Această din urmă strategie, centrată pe noi înșine, este oricum destinată eșecului. Pentru că lumea este plină de obiecte și de actori incontrolabili și inepuizabili, umani și non-umani deopotrivă. Atitudinea potrivită, în fața acestei diversități inepuizabile, nu este nici ironoia, menținerea lumii la distanță și evitarea implicării emoționale și afective, și nici mindfulness-ul, o practică pe care designerul de jocuri și filosoful Ian Bogost o numește narcisistă, deoarece este centrată pe propriile noastre senzații și dorințe, ci worldfulness-ul, un mod de implicare în lume care îi permite acesteia să se manifeste așa cum este ea. Să ni se arate. 

Oricît de mult am învăța, oricît de mult am crește, fără o repoziționare care să acorde respectul cuvenit altor moduri de existență sau altor entități, ajungem inevitabil să ne credem mai buni decît sîntem și să acționăm în consecință. Ajungem să ne considerăm în afara lumii, privind detașat în interiorul ei și încercînd să o controlăm și să o planificăm, și să ne considerăm deasupra celorlalți, pe care ajungem să îi judecăm uneori aproape exclusiv prin modul în care ne fac să ne simțim. În acest mod de a fi, și mediocritatea, și expertiza se pot face vinovate de același gen de superficialitate și de lipsă de respect la adresa tuturor lucrurilor care ne înconjoară. 

Dacă asimilăm mediocritatea cu adoptarea scurtăturilor menționate mai sus (life hacks), observăm că orientarea către rezultate și maximizarea cvasi-economică a eficienței acțiunilor, mai ales a celor provenind din sfere non-economice, duc la o orientare către rezultate în care nu mai rămîne loc pentru nimic. Lumea este văzută ca o rețea pe care o putem scurtcircuita după bunul nostru plac atunci cînd găsim rețeta potrivită. Este chiar de datoria noastră să o facem.

La polul celălalt, nici expertiza nu ne scutește de neplăceri. După cum am arătat la început, într-o lume în continuă accelerare statutul de expert este și el un proiect care nu se termină niciodată, mai degrabă decît o stare pe care o putem atinge. Și în calitate de proiect este încastrat într-o viziune similară a lumii ca entitate controlabilă, pe care o putem cunoaște așa cum este, din exterior, cu instrumente dedicate. Riscul cel mai mare, aici, este să ne refugiem într-o expertiză restrînsă și să ignorăm pluralitatea modurilor de cunoaștere și de existență care coexistă.

Alexandru Dincovici este antropolog și cadru didactic asociat la SNSPA.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

SS Waratah FL601368 jpg
Misterele de pe ocean. Vasele dispărute fără urmă, ale căror povești fascinează și azi
Oceanele sunt un loc fascinant și totodată periculos pentru omenire. Iar acest lucru este dovedit din plin de o serie de evenimente misterioase, încă neexplicate, petrecute pe uriașele întinderi de apă.
Soldati ucraineni FOTO EPA-EFE
Armata ucraineană a reușit cea mai importantă înaintare pe frontul de sud de la începutul agresiunii militare rusești
Trupele ucrainene au reuşit luni cea mai puternică înaintare în sud de la începutul războiului cu Rusia, străpungând frontul şi avansând de-a lungul râului Nipru, înaintare care ameninţă liniile de aprovizionare ale trupelor ruse aflate în provincia Herson pe malul de est al Niprului.
63260936 403 jpg
Merkel, o lideră din altă lume
Angela Merkel nu mai apare aproape de loc în public. Cei 16 ani de domnie ai ei par să se fi încheiat de o eternitate. Şi asta mai ales din cauza lucrurilor pe care nu le-a făcut, consideră Jens Thurau.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia