Măștile adolescenței

Viviana PANTAZICĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 833 din 6 - 12 februarie 2020
Măștile adolescenței jpeg

„Cine ești?“, mă întîmpină de fiecare dată cînd bat la o nouă ușă. „Viviana“, spun cu timiditate, deși în mintea mea sînt proiectate automat nenumărate cuvinte, imagini și melodii care m-ar putea descrie mai bine decît un simplu nume. Trebuie, totuși, să mă rezum la cîteva date personale, pur informative, cînd mă prezint celorlalți, cu toate că nu de puține ori m‑am gîndit cum ar fi să le răspund: „Sînt un fluture cu polen pe aripi“, „Sînt eleva aia care stă în ultima bancă și vorbește încontinuu“ sau, mai simplu, „Sînt o adolescentă buimacă“.

Oamenii, pe care nu trebuie să-i subestimez niciodată, ar reuși să tragă o concluzie, chiar și după ce m-ar auzi vorbindu-le doar în astfel de metafore: „Aham, e poetă!“. „O știi?“, „N-o știu…“ De fapt, pot fi și poetă, dar cu siguranță una patetică, pentru că, în general, scriu poezii pe care le recitesc de sute de ori, pînă le memorez și ajung să mă îngrețoșeze. Sînt un om amabil și liniștit, care nu ar vrea să fie nici amabil, nici liniștit – pentru că așa sînt, în definitiv, toți oamenii. Mi-ar plăcea să fiu interesantă, ba chiar ciudată, să am o personalitate care să fascineze și să intrige lumea, să ies din tiparul adolescentelor de azi. Ați mai auzit dorința aceasta de nonconformism la cineva? Mda, la toate adolescentele, nu…?

Oricît aș încerca să mă ascund este ușor sesizabil de ce mă confund cu toate fetele de vîrsta mea: arătăm asemănător, ne îmbrăcăm la fel și purtăm în noi aceleași visuri pe care ne e teamă să le rostim cu voce tare, așa că le notăm în jurnale. Aș minți cu nerușinare dacă aș spune că nu-mi place să mă machiez, adoptînd stilurile care sînt în vogă. Dis-de-dimineață, apuc o pensulă, o agit de cîteva ori deasupra culorii alese dintre fardurile mele prăfoase și încep să mă joc – să‑mi creez un chip drăguț pe care doresc să-l port în acea zi. La fel ca hainele, machiajul are pentru mine rolul unui scut protector care-mi ascunde sinele de intemperiile cotidiene, fie că vorbim de cele concrete, fie de cele metaforice, precum un val inopinat de tristețe. Știți ce mă încurajează să-mi înghit lacrimile și să caut o soluție atunci cînd întîmpin o problemă? Frica de a-mi distruge machiajul. Deși e vorba, practic, doar de evitarea tragediei iscate de scurgerea mascarei, eu găsesc în acest obicei o întreagă filosofie de viață (sau de adolescență).

„Poți fi oricine îți dorești! Puterea stă în tine!“, aud adesea pe Facebook prin prisma citatelor motivaționale postate de prietenii mei virtuali. Acest „împrumut de identități“ este o teorie testată de mine, funcționează doar dacă ești un actor foarte bun, iar falsitatea… îți vine natural. Eu, una, spre propriul dezavantaj, nu pot fi ceea ce mi-ar plăcea să fiu, dar nu sînt. Identitatea mea și elementele care o constituie sînt, cumva, într-atît de pregnante încît nu le pot acoperi cu alte măști ale sinelui (în afară de machiaj, desigur). Totuși, nu mă simt deloc conectată cu ele. Pare că sînt într-o permanentă căutare a identității, o probare de măști, pentru a o găsi pe cea sub care să mă simt cel mai confortabil.

Zi de zi, mă reinventez. Cred că adevărata mea identitate e cuprinsă de lucrurile care rămîn neschimbate la mine, care-i fac pe ceilalți să mă recunoască dincolo de rolurile pe care le joc, mereu altele. Identitatea mea e acel ceva care-mi unește eul de ieri cu eul de mîine, făcîndu-l pe cel care-mi deschide sfios ușa să renunțe la a mă întreba cine (mai) sînt.

Viviana Pantezică este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Ion C. Brătianu“ din Pitești și a fost finalistă la concursul național de eseuri pentru liceeni organizat de Dilema veche în 2019.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.