Masaj Google

30 decembrie 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La-nceputul lui decembrie, pe cînd eram la New York pentru Festivalul de film românesc (parteneriat Festivalul de film Transilvania/Tribeca Cinemas/ICR NY), am fost invitat la prînz la sediul Google. Dacă sînteţi mai neduşi la biserica informatică, aşa cum sînt eu, probabil că aţi fi fost la fel de surprinşi să aflaţi că Google - chestia aceea sub formă de adresă pe net, pe care cauţi tot felul de lucruri; spaţiu virtual care va să zică - are un sediu real, concret şi foarte răspîndit în spaţiu: practic, o clădire uriaşă (a doua din NY, ca volum) care ocupă două "blocks", la colţul dintre 15th Street şi 8th Avenue. Un tînăr român care lucrează acolo, Alex Salcianu, ne-a invitat - pe Nae Caranfil şi pe mine - la un dejun la cantina Google. (Alex frecventa festivalul Tribecatiff.) Am urcat la nu-mai-ştiu-care etaj, unde mi s-a făcut un tur al sediului. Ce mi-a plăcut cel mai mult, din pdv al design-ului, este că totul era departajat în funcţie de culorile "brandului": roşu, albastru, galben, verde... Schema etajului respectiv replica schiţa New York-ului, cu săgeţi roşii indicînd drumul spre "restrooms" (adică WC-uri) şi paralelipipede galbene, verzi sau albastre conţinînd "cartiere"/departamente; mi s-a părut o chestie foarte deşteaptă. Într-un loc era un fel de muzeu al primelor computere (ca o instalaţie de aparatură - epatantă, atunci, înduioşătoare, acum...). Existau trotinete (la fel de multicolore), pe care le puteai folosi pentru a "trotina" de colo-colo prin cotloanele uriaşe ale etajului (dar mie nu mi s-a dat voie să le încerc, pentru că se temeau să nu provoc un accident...). În fine, din loc în loc erau aparate, să le zicem semiautomate, care semănau cu cele de unde-ţi iei băuturi calde (avem şi noi în redacţie), doar că de aici îţi luai alune, bomboane, seminţe sau fistic. Iar ăsta era doar unul dintre etaje! Google-ul se continua la un etaj superior - unde se afla cantina: un spaţiu năucitor, terasă cu o vedere ameţitoare asupra nord-estului newyorkez şi nu-ştiu-cîte bucătării etnice, toate la un loc... Totul - pentru cei o mie şi ceva de angajaţi, care aveau dreptul să-şi invite prieteni la cantină (mesele sînt gratuite!). Dar locul unde mi-am petrecut cel mai "palpitant" timp a fost sala de jocuri (una dintre ele, presupun). Şi cel mai lung, totodată: românii - pe lîngă mine, Nae şi Alex mai venise un român, Tudor Leu, şi vreo trei alţii; sînt zece cu totul - se puseseră să joace biliard (cu Nae în mare formă), aşa că mie nu mi-a rămas decît să mă "joc" cum pot cu celelalte distracţii din dotare: darts, iarăşi darts (n-am nimerit "ochiul" target-ului din prima!) - şi, mai ales, fotoliul-masor... Sincer, la început nu m-am aşezat pe el în ideea de a fi masat (deşi nu strică niciodată): eram, pur şi simplu, obosit de umblatul (fără trotinetă!) prin coridoarele interminabile ale clădirii... Dar, la un moment dat, am văzut cum se aşază, pe fotoliul de alături, un tînăr angajat (cred că media de vîrstă, la Google, este de 24 de ani), care începe să butoneze şi să fie, instantaneu, gîdilat în mod plăcut de vreo patru pisici torcătoare ascunse în pernele fotoliului. Am aşteptat să plece, m-am uitat precaut la biliardişti (erau ocupaţi cu jocul, n-aveau nicio treabă) şi am început să butonez şi eu. Mă aşteptam să-mi ceară vreun card (totul e "pe card", acolo!), dar nu: fotoliul a-nceput să se mişte. Mai întîi, mi-a dat nişte ghionturi straşnice în spate, ceea ce m-a făcut să mă simt ca-ntr-un autobuz din vremea lui Ceaşcă. Apoi am apăsat pe alt buton (o făceam la plesneală, habar n-aveam -la ce folosesc exact butoanele alea pentru că erau o grămadă şi de mai multe feluri!) şi am simţit cum sînt hurducăit, cînd în faţă, cînd în spate, ca şi cum aş fi fost pe un cal nărăvaş... (asta, în condiţiile în care ghionturile continuau!). Nu mă simţeam deloc confortabil în postura de cobai al unui joint-experiment: Rodeo în autobuz comunist, aşa că am dat stop imediat. Am aşteptat puţin, să-mi trag sufletul. Dar dracu’ m-a împins să perseverez: am mai apăsat un buton... Atunci, perniţele din dreptul gambelor au început să se umfle, să se umfle (aşa mi se părea, cel puţin), şi să mă strîngă ca într-o menghină: încă puţin şi riscam să rămîn prizonierul fotoliului, ca-ntr-o "Fecioară de fier" cu perne!! Am apăsat, speriat, pe butonul Stop - şi asta a fost. Konek filma. Happy End. Presupun că, din afară (dacă cineva m-ar fi filmat), era foarte comic ce mi se întîmpla - comedia burlescă a ultimului secol: Omul şi Tehnologia, prima parte: de la Chaplin la Stan şi Bran... -, dar adevărul e că mi se făcuse cam frică: fotoliul ăla "pentru destindere" ameninţa să mă "destindă" în asemenea hal că m-ar fi cules dintre haine. Morala? Nu încercaţi aşa ceva acasă. Iar dacă totuşi o faceţi, asiguraţi-vă că ştiţi să butonaţi - sau măcar înţelegeţi manualul de instrucţiuni. Dacă nu, nu. (a. l. ş.)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Lucian Mândruță încinge spiritele pe Facebook, criticând jurnaliștii care relatează despre aducerea „luminii sfinte” de la Ierusalim pentru faptul că nu verifică informația. Pe lângă cei care i-au dat replica se numără și omul de televiziune Dan Negru.
image
Paștele de altădată, în amintirile artiștilor: „La biserică mergeam cu șareta și stăteam la slujbă până la ivirea zorilor“
Unele dintre cele mai frumoase amintiri, care se dau mai departe ca o moștenire de neprețuit, sunt zilele de sărbătoare când oamenii par a fi mai buni unii cu alții.
image
Șase alimente care îmbunătățesc starea de spirit: ajută la sănătatea creierului și reglează nivelul de zahăr din sânge
Oricine a găsit vreodată alinare în alimente precum înghețata sau pastele sau s-a simțit amorțit ori trist după o masă copioasă știe că mâncarea poate avea impact asupra stării de spirit, scrie Yahoo Life, care a publicat o listă cu șase alimente care îmbunătățesc dispoziția.

HIstoria.ro

image
În 1942, Armata Română a prăznuit Paștele pe Frontul de Est
Paştele din 1942 a căzut pe 5 aprilie 1942. Armata Română se afla în plină Campanie din Est. Mai erau șapte luni pînă la Dezastrul de la Stalingrad, moment de răsturnare strategică în cel de-al doilea Război mondial.
image
Atacul japonez de la Pearl Harbor, o surpriză strategică pentru SUA
Personalului SIGINT din cadrul US Navy urmărea acțiunile și deplasările flotei japoneze prin analiza traficului radio.
image
Judecarea şi condamnarea lui Iisus - reevaluare judiciară
Una dintre cele mai mari religii ale lumii, cu vocaţie universală, Creştinismul, nu s-ar fi născut dacă nu ar fi avut loc procesul judiciar soldat cu condamnarea la moarte şi crucificarea fondatorului său, Iisus din Nazaret (cca 6 î.e.n. - cel mai probabil 30 e.n.). Pentru a i se înţelege pe deplin semnificaţiile şi a-i surprinde rolul biblic conferit, este nevoie de plasarea lui în ansamblul evenimentelor legate de existenţa Mântuitorului.