Masa necritică

Liviu ORNEA
Publicat în Dilema Veche nr. 175 din 16 Iun 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Bani, profesorii nu prea au, prestigiu, nici atît, aşa că doar două lucruri mai fac încă dezirabilă meseria de dascăl: vacanţele lungi şi lipsa şefului. "Odată ce intră la oră, profesorul e stăpîn pe viaţa lui, nu-i mai zice nimeni ce să facă." E şi o relaţie de putere, profesorul (bun) domină clasa, o ţine în mînă, o modelează. E - trebuie să fie - un pic histrion, dar dacă dozează bine sinceritatea, are toate şansele să placă, să fie acceptat şi, în definitiv, să-şi facă înţeles mesajul. Pînă la urmă, nici măcar foarte bun specialist nu trebuie să fie, dacă ştie să compenseze cu şarmul personal şi cu înţelegătoare îngăduinţă. E şi nu e aşa. Relaţia cu elevii, cu studenţii nu e niciodată lineară, e complicată de faptul că nici una dintre părţi nu se dezvăluie complet celeilalte. Cît priveşte independenţa... Pînă să intri la ore, trebuie totuşi să treci prin cancelarie sau pe la catedră sau pe la secretariat. Şi-apoi, oare nu contează şi la ce ore intri? Totul depinde de (di)rector, de decan, de şeful de catedră... Puterea şefilor. Avem şefi peste tot: la universitate, la minister. Se zice că noi, Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, mergem în pierdere, avem datorii. De parcă universitatea e fabrică de mezeluri. Sîntem pe primele locuri pe ţară la capitolul cercetare (număr şi mai ales valoare a publicaţiilor), dar mergem în pierdere... Avem contracte de cercetare. Nu vedem un ban, nu putem cumpăra noi nimic, pentru orice, de la calculator la caiet sau pix trebuie făcut referat, luate aprobări, se fac achiziţii centralizat; vezi Doamne, să nu se facă vreun abuz. Trebuie să justificăm fiecare cent cheltuit într-o deplasare, durează zile şi nopţi completarea hîrtiilor la o fază de contract; iar de cercetare nu pare nimeni interesat, grosul hîrtiilor se referă numai la devize contabile. În ultima vreme, pe lîngă puterea şefilor, deloc difuză, ba chiar apăsătoare, în universităţi se face simţită şi una mult mai insidioasă şi mai greu de controlat. Este puterea masei amorfe de studenţi, a celor, mulţi - mediocri sau mai rău - care, pe tăcute, îşi impun punctul de vedere şi duc totul de rîpă. Începînd din anul al doilea de studiu, studenţii sînt invitaţi să aleagă pentru cursuri opţionale. Profesorii propun, studenţii aleg. Democratic. Şi, ca un făcut, cei mai titraţi profesori, cei care sînt şi cercetători eminenţi, nu mai apucă să facă vreun curs special. Nu-i vor studenţii, se înscriu prea puţini. Şi nu e vorba nici de tombatere, nici de şoareci de bibliotecă lipsiţi de orice talent pedagogic. Nu, e vorba despre profesori de calibru incontestabil, care, prin publicaţiile lor, fac faima unei facultăţi, urcă facultatea şi universitatea pe locuri fruntaşe în topuri (spre satisfacţia tocmai a şefilor care nu-i ajută să-şi poată face cursul). Sînt, de obicei, oameni mai exigenţi, care cer mai mult de la studenţi, care nu dau uşor nici nota de trecere, nici pe cea maximă. Aşa că studenţii îi evită. Şi se duc în masă, cohorte, la cursurile propuse de nulităţi patente, de inşi la care se ştie că se poate lua nota maximă chiar fără a trece pe la curs. Nu mai bună este soarta programelor de master. Cele grele sînt evitate. Şi cum ministerul tratează universitatea aproape ca pe o unitate economică obişnuită, nu se poate face un master fără un număr minim (mare!) de studenţi. Şi uite-aşa, ce e greu nu se mai face. Aşa sînt marginalizaţi profesori care se ocupă de domenii dificile, aşa mor discipline în care altădată eram renumiţi. Şi nu doar profesorii au de suferit. În puterea masei de mediocri se află şi acei cîţiva studenţi foarte buni, încă îi mai avem în fiecare an, care ar vrea să urmeze anumite cursuri mai dificile. Sînt nevoiţi să se reprofileze. Şi să plece (ar pleca, probabil, oricum, dar aşa, chiar nu-i mai ţine nimic). Totul se petrece lin, fără zvîcniri: e un proces natural şi democratic, atinge pe toată lumea. Ca moartea.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Răzvan Lucescu, „îngropat“ în bani: suma primită de la magnatul grec, patron la PAOK Salonic
La 55 de ani, fiul legendarului „Il Luce“ și-a câștigat reputația de tehnician de elită prin rezultate impresionante. Titlul pe care l-a cucerit cu PAOK, pentru a doua oară, confirmă această realitate.
image
Experiența copleșitoare a doi români printre tătarii din Rusia. „România? Fantastică țară!” VIDEO
Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales să meargă în Rusia, dar nu oriunde. Cei doi au ajuns la Kazan, capitala Tatarstanului, iar experiența lor a fost una copleșitoare
image
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani.

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi