Marin Preda în 1968: Intrusul - Sartre sau Camus?

Oana SOARE
Publicat în Dilema Veche nr. 932 din 17 – 23 februarie 2022
Marin Preda în 1968: Intrusul   Sartre sau Camus? jpeg

Este mai puțin cunoscută miza antisartriană a celebrului eseu Spiritul primar agresiv și spiritul revoluționar, datat „iulie 1968” și publicat de Marin Preda în primul număr al României literare (din 10 octombrie 1968). Meditația despre revolta studențească din mai căpăta rezonanțe subversive prin publicarea articolului după invazia Cehoslovaciei din august. În plus, era un prilej pentru scriitor de a reflecta asupra dedesubturilor ideologiei revoluționare. Prin participarea sa la evenimentele pariziene, Sartre ar fi  prototipul acelor „intelectuali numiți «de stînga»” care se fac vinovați de politizarea literaturii sau a vieții intelectuale și de confuzia valorilor pe care aceasta o implică. Se face referire la procesul intentat lui Flaubert în numele literaturii angajate, prin care scriitorul era „făcut responsabil de represiunea Comunei din Paris fiindcă n-a luat atitudine în timpul acelor evenimente”. Or, tot „literatură angajată” zăcea și în simbolicele camere mortuare ale deceniului 5. Cît despre revoltele pariziene, Preda reține îndeosebi caracterul lor anticanonic și antitradițional (antitradiție). Însă nu ar fi vorba nicidecum de vreun „spirit revoluționar” (pe care, fapt semnificativ, Preda îl lasă nedefinit), ci de o revanșă a „spiritului primar agresiv” la adresa valorilor spirituale, a valorii ca Autoritate. Sub aparența contestării „tuturor valorilor zise burgheze” s-ar camufla, de fapt, un atac împotriva „tuturor noțiunilor care consacrau o viziune despre lumea stabilă și o morală nezdruncinată”. Aceasta este postura îmbrățișată de Sartre, „de dragul de a fi purtat pe brațe de «katanghezii» de la Sorbona”, aceasta este și politica lui Cohn-Bendit, „un tînăr fantast și fascinat de ideea de a vedea fluturînd peste toate edificiile din lume [...] drapelul negru al anarhiei”. Intervenția se încheie cu o analogie realmente surprinzătoare: ca atac împotriva autorității pe care o reprezintă valoarea consacrată, evenimentele din mai 1968 ar semăna cu… procesele literare și culturale din anii stalinismului, cînd era bine orchestrată „acțiunea de discreditare a valorilor” ne- sau antimarxiste: „Se îngrășa spiritul primar agresiv căruia îi place să afle că nu mai există valori, că creația literară e o escrocherie, iar inspirația o postură ridicolă”.

O demonstrație epică a modului în care „spiritul revoluționar” se transformă în „spirit primar agresiv”, cu aproximativ aceleași argumente, avem în Intrusul, roman publicat tot în anul 1968. De ceva vreme, prozatorul medita asupra modului în care istoria poate fi transpusă în discurs, în literatură, fără bruiajele ideologice din anii „obsedantului deceniu” (formula e tot a lui Preda). Un model era chiar Camus, cu narațiunea parabolică din Ciuma (traducerea, revizuită de scriitorul român, apăruse în 1965) sau cu scriitura demistificatoare, ultragiantă din Străinul. Întîmplător (sau poate nu), Camus fusese marele adversar de idei al fostului său prieten Sartre, și totodată autorul eseului Omul revoltat, în care erau demontate minuțios resorturile ideologiei marxiste și subliniate accentele totalitare ale stalinismului. (Cu alte cuvinte: pariul lui Sartre din mai 1968 îi dezamăgea, o dată în plus, pe unii intelectuali din Est.) Revenind la Marin Preda: printre altele, și imposibilitatea de a încorpora (pentru moment) în mod netrucat istoria în roman împiedicase continuarea Moromeților: apăruse în 1955 doar un (prim) volum stingher, deși prozatorul scria fără succes încă din 1953 la volumul al doilea. Soluția se lăsase cu greu dibuită și ea consta într-o măsluire abilă a „regulilor jocului” realismului socialist, pe care Moromeții II le anihilau flagrant. Mai mult, et pour cause: Moromeții II deschideau exemplar viitoarea serie a așa-ziselor romane ale „obsedantului deceniu”. Pe culoarul deschis de Preda puteau de acum păși și alți scriitori.

Intrusul continua acțiunea de (re)scriere pe dedesubt și de dinamitare a acestor mari narațiuni mistificatoare (despre colectivizare sau industrializare). Ideologia nu mai surîdea – după un accident de muncă, eroul marii construcții socialiste era expulzat din lumea nouă, devenea un străin, în manieră analogă celebrului personaj al lui Camus (însă aplicată lumii estice). Impresia de șoc pe care și astăzi scrierea o are asupra cititorului nu vine doar din faptul că Preda întoarce pe dos concepte sacrosancte, precum „mitul revoluției”, și le așază într-un scenariu epic care dinamitează poncifele realist-socialiste. Ci pentru că avem, indirect, o demonstrație a faptului că în spatele eșafodului ideologic rînjește absurdul – sau, și mai bine, vidul.

Așadar, Intrusul ucidea simbolic marea narațiune mistificatoare a așa-zisului roman al industrializării, așa cum, un an înainte, Moromeții II rescria polemic romanul colectivizării. În Intrusul, eroismul este sancționat și, în plus, are și o miză aparent degradantă, care face „cazul” cu atît mai tragic. Dar despre ce „eroism” este vorba? Eroul, Călin Surupăceanu, pleca entuziast pe un șantier pentru a construi marele oraș al viitorului – așa cum făceau și personajele prozelor ideologice ale deceniului 5; asemenea acestora, îl și construiește. Este un perfect erou al timpurilor noi, însă, la un moment dat, intervine un accident în mersul ascendent al personajului, peripeție tragică pe care scriitorul o transformă într-o meditație sumbră asupra mersului ascendent al istoriei. Surupăceanu este singurul care sare în ajutorul unui coleg căzut într-o cisternă, pe care îl salvează cu prețul desfigurării sale fizice. Accidentul produce, așadar, o cezură în marea demonstrație manipulatoare pe care o etalau narațiunile realist-socialiste și dintr-o dată ideologia pică în gol. Eroul ar ieși astfel din marea temă a destinului pentru a intra în partea ei de umbră, adică în sub-destin („conceptul” este tot al lui Preda). Această noțiune este esențială pentru a înțelege modul în care marile scenarii ideologice ajung să fie demontate. Prin sub-destin sînt vizate amănuntele, întîmplările, contextele care deviază un anumit traseu existențial, în care fatalitatea nu exclude totuși liberul-arbitru, doar că îl paralizează în chip inexplicabil. Nimeni nu poate fi învinuit și poate că nimeni nu este vinovat; însă, cu toate acestea, sub-destinul este o întrupare a „suferinței fără ieșire, disperate”. După accident, eroul privește realitatea cu un ochi neutru și nemilos tocmai prin această neutralitate; el plonjează în plin absurd. Desfigurat de accident, eroul timpurilor moderne ajunge practic un marginal și un marginalizat – pentru el nu mai este loc în scenariul ideologiei care surîde, diminețile care cîntă nu pot fi pentru unul ca el. Aici intervine acea aură camusiană a personajului, sesizată, nuanțată, contestată de critica vremii. Surupăceanu este un Meursault al lumii estice, iar această scriere, în care unii jurnaliști din epocă vedeau marele roman al actualității, era în fond o distopie. E posibil chiar ca, sub impulsul romanului Străinul, Preda să fi descoperit marea forță subversivă a persoanei I. Proiectat din perspectiva eroului contrazis de ideologia și realitatea pe care pînă atunci pariase, romanul putea trece, eventual, doar drept o confesiune strict subiectivă, în ultimă instanță necreditabilă. Surupăceanu părea o excepție, însă era imaginat ca un prototip al alienatului fără voia sa și devenea, practic, un simbol. Persoana I îi permite lui Preda această focalizare diversionistă, eminamente subversivă, acolo unde regula sacrosanctă a mai vechiului roman realist-socialist impunea „obiectivitatea” prezentării globale (încapsulînd, desigur, și viziuni care ar fi neutralizat-o pe cea a lui Călin).

Însă nu doar în această direcție merge meditația lui Preda. Orașul industrial fusese clădit prin violentarea completă a mai vechiului și idilicului loc, așadar prin anularea tradiției înseși (în sens organicist). A doua chestiune tulburătoare pe care o etalează acest roman vizează, așadar, aspectul de tabula rasa al revoluției, acel atac la adresa valorilor pe care îl depista și în articolul despre revoltele pariziene. În Intrusul este vorba de un loc unde nu sînt „nici bătrîni și nici amintiri”, un loc care, în lipsa unei tradiții, își inventează una paricidă. Călin Surupăceanu era expulzat din orașul pe care el îl construise. Fața ascunsă a industrializării, a marilor construcții socialiste este, așadar, hîdă. Și aici în spatele „spiritului revoluționar” zace „spiritul primar agresiv” – această lume abstractă, cu adrese-cifru („Strada Bicaz 12 Bloc 513 Scara C II/ 1”) este și o lume aflată dincolo de Morală. O lume clădită pe ură – în care „Brutalitatea, Nesimțirea, Ignoranța” sînt „cele trei vîrfuri ale unui nou triunghi magic al cărui ochi întors asupra lumii este orb”. Astfel s-ar explica monstruozitatea orașului care își ucide la nesfîrșit trecutul și întemeietorii și în care „tradiția” va ajunge să semene cu un șir de crime simbolice și demolări reale.

Pentru a reveni la întrebarea din titlu: în anul în care Sartre ieșea în stradă în mai, mulți oameni din Est pariau pe Camus. În tot cazul, evenimentele din august 1968 îi confirmau cu asupra de măsură mefiența ideologică.

Oana Soare este cercetătoare la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu“ din București. Ultima carte publicată: Ceilalți moderni, antimodernii. Cazul românesc, Editura MNLR, 2017.

Foto: © Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române / fotografie de Ion Cucu

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Cum a explicat un comandant al separatiștilor pro ruși înfrângerile suferite în Ucraina FOTO  Captură Video  jpg
Explicația unui comandant separatist pentru înfrângerile din Ucraina: „Luptăm cu trupe NATO”
Propaganda rusă răspândește cea mai mare teorie a conspirației și anume faptul că NATO ar fi trimis trupe să lupte de partea ucrainenilor, iar principala resursă a taberei adverse o reprezintă informațiile.
Scoala distrusa in Nikolaev - razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski interzice negocierile cu Putin: Armata ucraineană avansează pe frontul de sud
Este a 222-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Volodimir Zelenski a semnat un decret privind excluderea oricăror negocieri de pace cu Vladimir Putin.
Nicusor
Nicușor Dan, reacție dură în scandalul Cathedral Plaza: „Depășește orice limită a tupeului“
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că plângerea penală împotriva sa în scandalul Cathedral Plaza depășește orice limită a tupeului, în contextul în care proprietarul clădirii a anunțat că îi va cere daune.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.