Mari scriitori, mari fumători

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Mari scriitori, mari fumători jpeg

● Kurt VONNEGUT – „Am de gînd să-i dau în judecată pe cei de la Brown & Williamson Tobacco Company, producătorii ţigărilor Pall Mall, şi o să le cer un milion de dolari despăgubire! Începînd de la vîrsta de 12 ani fumez, ţigară de la ţigară, doar Pall Mall fără filtru. Şi, de ani buni, ei îmi promit – încă de pe pachet – că mă vor ucide. Dar am ajuns la vîrsta de 82 de ani. Vă mulţumesc mult, ticăloşi nenorociţi! Sînt dependent de ţigări. Şi continui să sper că ele mă vor omorî. Un foc la un capăt şi un neghiob la celălalt.“ Recunosc, această declarație extrasă dintr-un eseu al lui Vonnegut este cel mai șocant credo de fumător pe care l-am auzit vreodată. Nu mai e nimic de adăugat la prezentarea genului de fumător care era autorul Abatorului nr. 5. 

F. SCOTT FITZGERALD – Iubitorii literaturii sale discută și astăzi sensurile acelei misterioase afirmații pe care Daisy o face, la un moment dat, într-o conversație cu soțul ei, Tom, în Marele Gatsby: „O să te întîlnesc la vreun colț de stradă. Voi fi bărbatul care fumează două țigări“. Desigur, replica lui  Daisy se pune în context (căldură sufocantă, ceva substanțe poate, dar și felul ei dea fi, cam aerian, plus indiciile anterioare replicii care arată că personajul glumea) și se analizează mai ales din perspectiva studiilor de gender. Mie, însă, mi-a atras atenția imaginea unui bărbat care fumează două țigări. Scott Fitzgerald avea o constituție firavă – aparițiile lui erau, toate, fragile. Ochii de un verde pal, părul șatenuț și pielea albă ajutau temperamentului său, mai degrabă retractil. Sigur că era un frenetic amator de petreceri, dar dacă vă imaginați un chefliu burtos și viguros, greșiți. Fumatul abundent, desigur, i-a grăbit sfîrșitul, deși cred că, în cazul său, mai periculoase pentru sănătatea lui decît țigara au fost alcoolul și, mai mult decît orice, soția. În 2012, revista The New Yorker a publicat o scurtă povestire de Scott Fitzgerald, intitulată „Mulțumesc pentru foc“, pe care aceeași revistă o respinsese în 1936, cînd scriitorul le-a trimis-o spre publicare. În această povestire, o văduvă care vinde corsete în teritoriile de la vest de Chicago, după zile întregi de alergătură într-un mediu destul de anost, vrea să fumeze o țigară. Află că lumea în care se învîrte se opune vehement fumatului – ba chiar e vorba de o lege care interzice fumatul. Femeia intră în vestibulul unei biserici catolice, unde crede că va fi singură, ca să-și aprindă țigara, dar constată că nu are foc. Și îi vine ideea să își aprindă țigara de la candelă. Dar e oprită de un preot care trece întîmplător pe-acolo, așa că eroina noastră începe să se roage. În fine, într-un final destul de straniu, poate chiar ușurel pentru un scriitor de talia lui Scott Fitzgerald, Fecioara Maria se coboară de pe altar și îi aprinde țigara. Și văduva mulțumește pentru foc (light înseamnă și lumină, și foc pentru țigară – deci o interesantă ambiguitate).

Albert CAMUS – Printre sutele de fotografii ale lui Albert Camus disponibile pe Internet, este foarte greu să găsești una care nu-l arată cu țigara aprinsă în mînă sau în gură. Se zice că iubea atît de mult fumatul încît și-a botezat pisica Cigarette. Vedem că fuma cu sete Gauloises, țigara asociată în general cu muncitorimea, dar nu refuza nici Gitanes, țigară cu conotații sociale mai elitiste în acea vreme. Știm că avea probleme recurente cu plămînii, dar nu se lăsa. Cînd a murit, într-un accident de mașină, se spune că s-a găsit un maldăr de chiștoace în scrumiera automobilului grav avariat de izbitură. Nu a fost singura victimă a acelei nenorociri, alături de el a murit și editorul său, dar nimeni nu s-a îndoit că cele mai multe resturi de țigări din scrumieră proveneau de la scriitor. Fumase mult și pe ultimul drum, ceea ce nu mira pe nimeni. Și totuși, moartea lui nu are nici o legătură cu fumatul. Părerea lui Camus despre țigară cred că se poate foarte bine deduce din această frază găsită în Străinul: „Nu-mi plăcea că trebuie tot timpul să mă explic în fața lor, așa că preferam să tac din gură, să-mi aprind o țigară și să privesc marea“.

● Gabriel García MÁRQUEZ – În legătură cu autorul Veacului de singurătate circulă multe povești și nu mă îndoiesc că exact asta a vrut. Biografia unui scriitor sud-american care își începe cartea de memorialistică spunînd „La vida no es la que uno vivió, sino la que uno recuerda y cómo la recuerda para contarla“ rămîne în memoria admiratorilor săi ca o poveste și nu ca un CV. Așa se face că finalul poveștii relației dintre Márquez și țigară, așa cum este consemnat în diverse surse, este de-a dreptul márquezian. Se spune că scriitorul ajunsese să fumeze trei pachete de țigări pe zi și a decis să se lase de fumat. Ca să reușească, a cumpărat un pachet de țigări despre care a jurat că e ultimul pe care-l cumpăra în viața lui, l-a îngropat fără să-l deschidă în curtea casei lui și i-a făcut un „mormînt“ foarte vizibil, pe care să-l vadă tot timpul. Fiind despre Márquez, nu mai contează dacă povestea se verifică ori nu. Cert este, însă, că Márquez spunea într-un interviu pentru New York Times: „Obișnuiam să scriu numai noaptea și întotdeauna fumînd. Scriam pînă în zori, cînd cădeam de oboseală... Cînd am îmbătrînit, a trebuit să mă las de fumat și mi-a fost foarte greu pentru că niciodată nu scrisesem vreun cuvînt fără să fumez. Așa că am avut de ales: fie să aștept pînă cînd mă voi obișnui cu viața fără țigări, fie să încep imediat să învăț să scriu fără să fumez. Am ales a doua variantă și a fost extrem de dificil. Dar abia atunci am înțeles că mă opream din scris în zori nu pentru că eram obosit, ci pentru că eram intoxicat cu țigări. Azi, deși sînt mai bătrîn, mă scol de dimineață mai proaspăt.“ Este, de asemenea, de menționat că, în 1992, Márquez a fost operat de cancer pulmonar și în 1999 a fost tratat pentru un cancer limfatic. Nu vreau să sugerez că există vreo legătură, dar cred că e pur și simplu bine de știut. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Jobul plătit cu 500 de lei pe zi, dar refuzat de mulți în România. „În Italia se dau doar 40 de euro pentru asta”
România e printre țările cu cele mai mici salarii din UE, însă există și slujbe bine plătite, la care însă nimeni nu se înghesuie. Spre exemplu, există oameni dispuși să-și plătească angajatul cu 500 de lei pe zi, însă nu au întotdeauna pe cine.
image
Cum a ajuns un bărbat să fie sechestrat timp de 7 zile într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi al Capitalei
O inedită metodă de înșelăciune a fost pusă în practică în Centrul Vechi al Capitalei, iar victimă a căzut un bărbat. Individul tras pe sfoară a fost privat de libertate timp de șapte zile și ținut într-un club de masaj erotic din Centrul Vechi.
image
Românii din diaspora îi acuză pe cei din țară că au votat greșit: „Pe câți bănuți v-ați vândut?” VIDEO
O româncă stabilită în Germania și-a exprimat frustrarea și indignarea față de rezultatele alegerilor din 9 iunie, într-un videoclip postat pe TikTok, devenind rapid viral pe rețelele sociale. Femeia critică dur alegerea concetățenilor săi.

HIstoria.ro

image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.
image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.