Marginea lumii

Publicat în Dilema Veche nr. 949 din 16 – 22 iunie 2022
image

De cîte ori n-am spus: iată, aceasta e marginea lumii! Aici e capătul, degetul ei mare de la picior. Mai departele nu există, iar un aproape acest loc nu are. Dar și marginea are, inima ei, uneori mai caldă și mai mare ca a confortabilului centru.

Cînd eram copil mă amuza în secret o anume conversație pe care mama o avea cu una din surorile ei mai mari. Cînd mătușa mea se hotăra că trebuie să fie răutăcioasă, se uita la mama zîmbind pe jumătate și îi spunea: „Așa, și unde stai tu, doar stai în mahala!”. Vase mici de sînge explodau sub pielea subțire și albă a mamei, dîndu-i o culoare trandafirie și inegală. Nu făcea decît să suspine a exasperare și să încerce să combată așa un atac mișelesc. Eram la doar cinci minute de centru, într-un orășel atît de mic, că plimbarea în oraș se numea „a da ture”. Și chiar asta făceam – ca să ne putem mișca prin oraș mai mult de zece minute trebuia să ne învîrtim într-un cerc, de nenumărate ori. Dar am înțeles repede că mătușa mea nu se referea la geografie atunci cînd aducea mahalaua în joc – ci la faptul că, cocoțați pe un deal, într-un cartier de case cu grădini mari, eram altfel – incapabili să trăim după normele de atunci ale societății – apartament la bloc, trei camere, semidecomandat, patru etaje, fără lift. Eram, cu adevărat, la margine.

Dar oamenii au făcut din margini centrele lor, iar periferiile au devenit, pe nebănuite, depozitarele vieții mai ales în marile orașe occidentale. În Veneția, vreo 3.000 de oameni mai trăiesc pe insula principală, împiedicînd-o astfel să devină o completă butaforie, un decor de TikTok și Instagram. La Londra, celebra Bond Street a rămas cu un locatar – un bizar care nu vrea să se mute. Apartamentele aparțin unor rezidenți bogați, cu nume sonore, îmbogățiți din acțiuni și sărăciți de sancțiuni, care ori nu vor, ori nu pot să le umple. Centrul se usucă – rămîne piatra, asfaltul, fuge viața din el. În schimb, periferiile sînt din ce în ce mai vitale – deși ochii noștri nu sînt îndreptați și spre ele.

image

O eroare de rezervare a unui agent de turism m-a trimis într-o toamnă fix undeva la marginea Londrei, într-o casă de cărămidă, tipic englezească. Zona e poreclită în bătaie de joc Londonistan, făcînd referire, desigur, la foștii supuși ai imperiului colonial care au venit spre centru după obținerea independenței, să stea în case de cărămidă roșie cu mucegai, sub ploaia persistentă a insulei, să viziteze, poate, British Museum, secțiunile asiatice, dar să hrănească englezii cu chicken tikka masala, luîndu-le lirele prețioase, să-și trimită copiii la universități bune ca să se facă medici și IT-iști și să migreze înspre un alt centru, mai centru. Ajunsă acolo, m-a apucat revolta – venisem la Londra să merg a cincea oară la Tate Modern, a patra la National Gallery, a treia la British Museum. Să mănînc la restaurantele bine marketizaților bucătari englezi de la TV, să mă plimb cu umbrela pe străzi, în Bloomsbury, cu Virginia Woolf în suflet și în minte. Pe scurt, eram o colecție completă de clișee din broșuri turistice.

Nici urmă de acestea în Londonistan – dar nu duceam lipsă de magazine de bijuterii în care salbele de aur atîrnau în vitrine, alături de centuri de aur și conduri de aur. Sau de magazine cu haine de nuntă indiene. Sau de locante unde curry-ul al naibii de iute îți provoca concomitent lacrimi de plăcere și de durere. Am rămas pînă la urmă la cazarea din Londonistan, sacrificînd niște pagini din broșura turistică și căpătînd la schimb inclusiv o mare sărbătoare populară a Asiei hinduse – Diwali. E o sărbătoare a luminii, pe care o trăisem deja în Nepal, și care, cu marșurile ei vesele, artificiile, luminile puse în pragul ușii, copiii care colindă din casă în casă după bomboane, îmbrăcați în haine colorate, umpluse neverosimil, de valuri de fericire, vechiul cartier muncitoresc londonez.  

Centrul e mai strîmt, mai mîndru. E, ciudat, mai încremenit în proiect, mai puțin fluid. Intimidant. Arogant și scump. Frumos. Ține spatele drept. Are ziduri. Înalte.

Odată, cînd eram la Roma, mi-am dat întîlnire cu două doamne, românce, care lucrau pentru niște bătrîne italience undeva lîngă Piazza del Popolo. Ne-am dat întîlnire chiar în mijlocul pieței, într-o duminică, singura lor zi complet liberă din săptămînă. Locuiau, în casele somptuoase ale angajatoarelor lor, în cea mai încîntătoare parte a centrului Romei, acolo unde împărații și papii ședeau unii peste alții în memoria pietrei. Le-am întrebat dacă vizitează des orașul, dacă au fost la Vatican sau la Colosseum. Da, făceau asta, dar numai într-un anume fel – luau urma cîte unui grup de turiști și mergeau ținîndu-se de ei. Nicidecum nu erau intimidate de distanțele din oraș, de mijloacele de transport, ci de conținutul orașului. Nu voiau să rămînă singure cu el. În schimb, mi-au propus să mergem împreună undeva unde românii se adunau în fiecare duminică – poate o mai fac și astăzi. La marginea orașului, între un centru comercial și niște blocuri, pe un petec de cîmp din Anagnina, lucrurile erau cu mult mai puțin strivitoare. Un amestec de muzică populară și manele scotea dansatorii din muncitorii care trăseseră din greu toată săptămîna pe șantierele și în casele romane. Într-un colț era o frizerie improvizată, în altul micii sfîrîiau, ridicînd vălătuci de fum. Acolo, la periferia periferiilor, Roma era, în sfîrșit, abordabilă.

De fapt, marginea își permite să fie mai relaxată decît centrul. Și nu se poate vedea asta mai bine decît în Australia și Noua Zeelandă. Și australienii, și neozeelandezii știu că sînt la capătul lumii. Pentru ei asta e clar și n-au nici o greață în a se preface că sînt în altă parte. „Down under”, își spun, să fie siguri că se înțelege că acolo, jos, dedesubt. Ajungînd la capătul lumii, în Australia, înveți că nu îți trebuie pantofi dacă te duci pînă la benzinărie – papucii de casă sau șosetele sînt de ajuns. În schimb, conform unui afiș dintr-un oraș la sute de kilometri de ocean cu „Nu primim în restaurant persoane în costum de baie”, se pare că îți trebuie măcar pijamale ca să iei cina în afara casei. Asta dacă nu cumva faci parte din una din multele comunități de nudiști care funcționează de-a lungul coastei, unde singurul accesoriu cu adevărat necesar este pălăria de soare, care te ferește de fierbințeala verilor australe. E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.

Dar periferia nu e sigur despre geografie, ci despre cum percem noi și modelăm geografia. Așezată pe harta lumii, așa cum o învățăm noi la școală, în marginea estică, Japonia și-a desenat propriile ei hărți. În ele, Japonia e o fîșie de pămînt în mijlocul lumii, iar lumea e închisă la est de Americi și la vest de Europa și Africa. Credința încă puternică în superioritatea lor față de restul lumii nu le-ar da voie japonezilor să fie la margine, după cum o asumare a „periferiei” probabil că i-ar fi dus înspre un alt destin, foarte diferit de cel actual, de a treia cea mai mare economie a lumii. 

Și totuși, nu toată lumea vrea să fie în mijloc, iar marginea are, în mod paradoxal, orizonturi mai largi. Eram într-un sătuc minuscul, finlandez, în zona arctică, de la granița cu Rusia, unde am întîlnit un domn mutat din Helsinki în pustietatea aceea, ireal de frumoasă, dar foarte aspră. L-am întrebat cu o autentică curiozitate de ce s-a mutat acolo, mai ales că ceilalți, cîteva zeci de locuitori, erau oameni născuți și crescuți dincolo de Cercul Polar. Ca să nu văd pe nimeni dimineața și să nu aud pe nimeni, să ies afară din casă și să cred că sînt singurul om din lume, mi-a zis, spre spaima mea de om trăit aproape toată viața în mari orașe. M-am întors după zece ani în sătucul finlandez și am aflat că domnul fugise înapoi la Helsinki. Am întrebat-o de ce pe fosta lui parteneră, care mi-a răspuns zîmbind că nu-i chiar pentru oricine traiul la marginea lumii.

Ana-Maria Caia trăiește la Bruxelles și este expert în comunicare într-o instituție europeană.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Titi Aur. FOTO Facebook
Titi Aur explică greșeala pe care o fac șoferii pe autostradă când apare ceața. Cum putea fi evitat carambolul din Bulgaria
Ceața și viteza neadaptată pot transforma autostrada într-o capcană pentru șoferi. Titi Aur, expert în conducere defensivă, explică de ce mulți conducători auto ajung să facă aceeași greșeală și cum poate aceasta declanșa un carambol cu zeci de mașini.
img jpg
Preț incredibil cerut pentru un apartament cu 2 camere. ANAF îl scoate la vânzare
Un apartament cu două camere, de 42 de metri pătrați, poate părea o adevărată afacere la un preț de pornire de numai 4.743 de euro. Locuința se află într-un bloc din 1970, în orașul Oravița, județul Caraș-Severin. Există însă un detaliu important: ANAF scoate la vânzare doar jumătate din apartament,
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
Kim Kardashian, în centrul unui scandal după lansarea unui calendar Advent de 148 de dolari. Clienții vor primi banii înapoi
Brandul SKIMS, fondat de Kim Kardashian, se confruntă cu un val de critici din partea clienților, după ce calendarul Advent lansat pentru sezonul sărbătorilor i-a dezamăgit pe mulți dintre cumpărători.
 Stacy Keach
Actorul Stacy Keach, cunoscut pentru rolul detectivului Mike Hammer, a murit la 85 de ani
Actorul american Stacy Keach, cunoscut mai ales pentru interpretarea detectivului Mike Hammer, a murit marți, 10 noiembrie, la vârsta de 85 de ani.
Autobuze STB FOTO PMB jpg
STB concediază aproape 800 de angajați. Cine își pierde locul de muncă și ce salarii compensatorii primesc disponibilizații
Aproape 800 de angajați ai Societății de Transport București (STB) vor fi concediați în urma unui amplu proces de reorganizare. Compania a emis miercuri, 11 noiembrie 2026, un număr de 796 de preavize.
oras jpg
Un oraș spectaculos, fără mașini, va fi construit între Abu Dhabi și Dubai! Investiția depășește 13 miliarde de euro
Un proiect imobiliar uriaș, în valoare de peste 13 miliarde de euro, va transforma o zonă dintre Abu Dhabi și Dubai într-o comunitate de lux, cu hoteluri exclusiviste, vile, terenuri de golf și un centru comercial impresionant.
Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcan jpg
Gabi Bădălău, reacție explozivă după ce Claudia Pătrășcanu l-ar fi acuzat că a vrut să o omoare: „Sunt pur și simplu șocat”
Scandalul dintre Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu ia amploare! După ce artista ar fi făcut declarații potrivit cărora fostul partener ar fi amenințat-o cu moartea, omul de afaceri a reacționat public.
 lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune de către Iran foto news
Iranul produce circa 50 de rachete balistice pe lună, potrivit estimărilor serviciilor de informații occidentale
Iranul poate fabrica aproximativ 50 de rachete balistice pe lună, în ciuda lunilor de lovituri aeriene, scrie Bloomberg, care citează evaluări ale serviciilor de informații occidentale și surse din domeniu. Marți, Gardienii Revoluției au prezentat un nou complex subteran de rachete.
Semineu FOTO Shutterstock jpg
Descoperirea incredibilă făcută într-o cabană veche de 136 de ani. Ce a fost găsit în spatele unui șemineu
O femeie din Marea Britanie a avut parte de o surpriză de proporții după ce a început să renoveze o cabană rustică veche de 136 de ani. Iar descoperirea pe care a făcut-o în spatele unui șemineu a devenit rapid virală în mediul online.