Marea abureală

Cristina GUSETH
Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Marea abureală jpeg

Aş dori să încep prin a fixa un reper: în orice domeniu, comunicarea este catalizatorul dezvoltării. Este vital să comunici coerent, să explici ceea ce faci, de ce faci, astfel încît să aşezi o societate pe o temelie solidă în care cetăţenii se pot implica întrucît chiar înţeleg ce se întîmplă.

Acest lucru permite construirea unui capital social fără de care viitorul unei ţări este incert.

Aş exemplifica cu modul în care se desfăşoară comunicarea politică în Statele Unite; sînt mai familiarizată cu ea, datorită programelor derulate de-a lungul anilor, prin care consultanţi americani au lucrat în administraţia românească şi sute de funcţionari români au participat la stagii de pregătire şi vizite de studiu în Statele Unite. Bunăoară, interviul unui congresman este pregătit cu maximă seriozitate, este fixată şi analizată din timp tematica interviului, consilierii întocmesc o listă de posibile întrebări, la care se pregătesc răspunsurile ce urmează a fi date. Se lucrează cu consilierii din fiecare domeniu în parte. Politicienii americani sînt conştienţi că au o mare responsabilitate faţă de ceea ce spun în spaţiul pubic, întrucît afirmaţiile publice te angajează în faţa oamenilor, trebuie să respecţi ceea ce afirmi. Mai contează enorm ceea ce americanii numesc constituency relations, adică să ţii legătura direct cu cei care te-au trimis în Parlament, prin întîlniri nemijlocite, scrisori etc. şi să încerci să găseşti soluţii pentru problemele lor. Vorbele care nu se sprijină pe fapte sînt vorbe în vînt. Cam acesta ar fi standardul. La ei.

La noi, partidele şi politicienii lor au propriii experţi/consultanţi în comunicare. Rolul lor este să-i ţină la curent cu agenda publică (o revistă a presei, plus fluxul de ştiri pe SMS), să stabilească mesajele corespunzătoare principalelor subiecte şi (uneori) să-i distribuie pe politicieni pe la diversele emisiuni de aşa-zisă dezbatere, din care trăiesc numeroasele noastre canale de ştiri (apropo de canale de ştiri, România bate Statele Unite în ceea ce priveşte numărul acestora). Astfel înarmaţi cu „punctajul“, oamenii politici pornesc la atacul televiziunilor, unii dintre ei la mai multe emisiuni în aceeaşi seară, sau chiar apar în acelaşi timp în direct pe un canal şi în reluare pe altul, într-un straniu fenomen de bilocaţie, caracteristic politicii şi mediei româneşti. Ce mai, sînt ubicui! Se eternizează şi se erodează pe canalele televiziunilor; sînt elocvenţi, grandilocvenţi, mai consultă SMS-ul cu „punctajul“, în pauzele de publicitate, să fie siguri că nu ies din linia partidului, simulează lupta politică în platou şi se pupă la ieşire. Atacă virulent în momentul în care se simt ameninţaţi – vezi atacurile la adresa magistraţilor anticorupţie, care au fost menţionate şi în rapoartele de ţară. Culmea, „se luptă“ cu SUA, cu Departamentul de Stat, cu instituţiile europene, Merkel, Barosso etc.

Mulţi dintre ei, odată ajunşi într-o funcţie, au impresia că le ştiu pe toate. Şi chiar dacă vorbesc despre orice, oamenii aceştia sînt, totuşi, specializaţi în ceva – eu i-aş spune, aşa, mai neaoş: abureală. Te aburesc cu un aer sigur, de cunoscători. Pare că ştiu ce spun. Cu cît ţi-e mai greu să spui la ce se pricep, cu cît au lăsat mai puţin în urma lor, cu atît vorbesc cu mai multă siguranţă, care este soră bună cu suficienţa.

Uneori, cînd au ceva care-i supără, vreun ziarist care-i critică, o muscă ce-i bîzîie, simt nevoia imperioasă să-i vorbească poporului. Îşi comandă cîte un interviu luat de un yesman, din acelea care se numesc, în jargon de presă, „bot“. Adică „ziaristul“ a pus „botul“. Că mă încurc în ghilimele, într-o lume de ghilimele. Nu le-a spus nici un „consultant“ cît de mult rău le poate face un interviu de acest fel, că doar un interviu autentic, realizat profesionist, cu întrebări provocatoare, reuşeşte să-i pună în valoare. Astfel de întîmplări dovedesc că nu mizează pe un public inteligent, ci pe unul captiv, pe care-l cumpără cu un mic, o bere, o umbrelă sau o găletuşă. Într-un cuvînt – dispreţ. Acest dispreţ se întoarce împotriva lor, deoarece îşi pierd credibilitatea. Cel mai bun exemplu poate fi referendumul pentru suspendarea statului de drept, din vara trecută. Vă invit să vă aduceţi aminte cine a mai rămas atunci pe ecrane, din rîndul partidelor.

Deşi sînt vanitoşi şi lacomi de „imagine“, ei ştiu că, de fapt, se pot baza doar pe cei cumpăraţi. Cu bani. Deoarece, în lumea partidelor, totul este de vînzare: media, ştiri, oameni, jurnalişti. Listele cu jurnalişti fidelizaţi cu bani sînt o veche tradiţie la multe partide. Acum, cei mai importanţi sînt ziariştii/moderatorii de TV: pe sticlă s-a mutat marea abureală, marea flecăreală. Acolo ne întîlnim seară de seară cu personaje care, dacă ţi se întîmplă să le întîlneşti într-un platou TV, îţi creează un sentiment al derizoriului. Astfel de oameni goi, care nu au nici un crez, îţi dau uneori sentimentul că te-ai întîlnit cu nimicul.

Da. Rezultatul final este o lume butaforică, lipsită de standarde etice, profesionale, o lume care, cum îmi spunea cu năduf o altă prietenă (o doamnă pensionară, care se mai uită la TV) despre un foarte cunoscut personagiu politic în care ea îşi pusese oarece speranţe: „Ăsta vorbeşte parcă tace.“ Căci, pînă la urmă asta e – „vorbirea“ negată, confuzia, abureala.

Mai mult, în laboratoarele muncii de partid se fabrică şi textele care ar trebui să vină dinspre public, feedback-ul menit, în teoria comunicării, să te ajute să-ţi ajustezi mesajele; aceste texte sînt preluate de către „postaci“ – o nouă categorie profesională, angajaţi de către partide pentru a simula reacţia publicului. Nimic nu este lăsat la voia întîmplării; ce mai, se face „comunicare integrată“. În campania electorală, postacii lucreză la foc continuu, partidele folosesc în mod natural aceste practici profund imorale. În 2011, la Tînărul Jurnalist al Anului, a fost premiat un reportaj al lui Vlad Ursulean, scris după ce autorul s-a angajat pe post de... „postac“, la un partid pe care nu-l mai numesc, deoarece practica este generalizată. Şi pentru că în acest articol am încercat să nu dau nume, cu speranţa că, dacă din întîmplare, în revista presei intră şi Dilema veche, se recunosc singuri.

Cristina Guseth este director la Fundaţia Freedom House România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.