Mă tot uit cum este la alţii – în ţările în care învăţămîntul este considerat performant, manualul, în format tradiţional, rezistă, în general. În şcoală, cartea este, în continuare, considerată esenţială pentru educarea tinerilor. Manualul este o carte sau ar trebui să fie, valoroasă în sine.

Cred că manualul trebuie să existe, ca un reper didactic, fiindcă este nevoie ca informaţia ştiinţifică să fie selectată, esenţializată şi validată. Văd manualul ca pe un fel de punct de întîlnire între elevi şi profesorul lor. Doar că, ţinînd cont de posibilităţile tehnologiei de azi, manualul devine mai neatractiv. În condiţiile în care avem atîtea surse de informaţie, de instruire, manualul clasic pare un fel de Cenuşăreasă. Cred că trebuie reinventat manualul acesta, căruia i se reproşează formula demodată, iar schimbarea să vină odată cu recăpătarea de către elevi a pasiunii de a citi şi a dorinţei de a înţelege, cît mai exact, ceea ce citesc.

La istorie, problema, cred, este legată, în primul rînd, de limbajul supraspecializat, de exprimarea percepută ca „limbă de lemn“ – copiii întreabă permanent ce înseamnă un cuvînt sau altul, nu înţeleg sensul termenilor, rigorile stilului ştiinţific. Poate că lucrurile ar trebui să fie exprimate cît mai simplu, mai clar. Ne-ar trebui un manual mai consistent în idei, în fragmente semnificative, în referiri concrete. Apoi, un manual ar trebui să aibă tot ceea ce i lipseşte astăzi – şi suplineşte profesorul, prin eforturi personale: hărţi, zonă de documentare, filme de epocă, posibilitatea de a intra într-un cabinet performant, în care, ca într-un spaţiu virtual, să poţi recrea ceva din atmosfera timpurilor despre care vorbeşti. S-ar putea gîndi o conexiune între manualul clasic şi toate aceste posibilităţi oferite de noile tehnologii, în ideea de complementaritate. Manualul digital oferă avantajul interactivităţii, precum şi posibilitatea unei autoevaluări mai interesante. Simpla mutare a conţinutului pe un suport digitalizat nu rezolvă însă problema lipsei de talent pedagogic.

Ce se poate face repede, cu cheltuieli minime, dar cu efortul de a înţelege nevoile de învăţare ale noilor generaţii? Un set de hărţi, un set de fotografii, baterii de teste, autoevaluare gîndită atractiv, propuneri de activităţi, deschideri culturale etc. Toate acestea adăugate, în mapă sau CD, unui manual decent, ca informaţie ştiinţifică şi aspect. Un manual pe care să-l poţi aşeza, ca pe orice carte valoroasă, în bibliotecă, la vedere. 

Gabriel Nicolae este profesor de istorie la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Buzău.