Mamu, muma, mămunca, mama-urs

Ana BARTON
Publicat în Dilema Veche nr. 1032 din 18 ianuarie – 24 ianuarie 2024
image

Noi două, Rada, fata mea, și cu mine, sîntem într-un ringhișpil de cînd ne știm. Sau, poate, asta o fi fost căița ei, cea nevăzută, s-o fi născut Rada cu un ringhișpil cît o inimă de bob de mac în sprînceana dreaptă, i-o fi căzut în pătuț pe cînd își făcea primul somn, iar de-acolo l-am tot luat în palme cînd una, cînd alta și-am tot meșterit amîndouă la caruselul ăsta și iată că sînt de-atunci douăzeci și doi de ani. Și fiindcă am intrat deja în anul cel nou, la toamnă împlinim douăzeci și trei. 

Am făcut acum al doilea revelion împreună, asta după o pauză destul de mare, de cînd era ea în clasa întîi – și-am dus-o în vacanța de iarnă la părinții mei – și pînă acum doi ani. De cînd era în clasa a opta, face revelioane cu prietenii ei, dar la un moment dat ne-am trezit că vrea cu noi, o mare, foarte mare surpriză. Avea douăzeci și unu de ani deja și a hotărît că vine cu noi și cu prietenii noștri. Și nu singură, ci cu cîțiva dintre prietenii ei. Am fost de acord, normal, unde-ți mai pică în existența ta de părinte cu copil nici mic, dar nici cu totul mare să-l ai sub ochi în noaptea de Anul Nou, să nu mai faci proiecții care-ar îngrozi și cei mai buni scenariști de thriller-uri? 

Totuși, după ce am zis „da”, am întrebat-o ce i-a venit să facă revelionul cu bătrînii. „Păi, aici e răspunsul, mamao (mai sînt și mamumumamămuncamama-urs – asta de cînd m-am repezit în Vamă spre un tînăr care se-apropiase cu un gest nepotrivit de ea, iar eu, aflîndu-mă în spate, îl observasem și ajunsesem în zece secunde la 100 km/h, frînînd cu mîna-n pieptul omului cu gestul impertinent –, am fost, cînd era în liceu, trecută-n telefonul ei Mossadu’, am avut multiple întrupări lingvistice), că voi, deși aveți spre cincizeci de ani, nu sînteți bătrîni. Voi știți să vă distrați de-adevăratelea, dansați toată noaptea, nu vă-mbătați, aveți umor pe gustul meu, chiar și ăla hardcore, vorba aia, dacă vreau să trec pe cineva printre Scila și Caribda, îl aduc acasă, în fine, mi-am dat seama că tot cu voi mă distrez cel mai bine.”

La revelionul de-acum, a-nceput să pună ea muzică, zicîndu-le celorlalți: „Să vedeți pe ce dansam eu cu muma cînd eram mică. Și-a deschis petrecerea cu La Tortura a Shakirei. Și-așa e, dansatul zilnic a-nceput cînd ea avea aproape un an și-a ținut pînă prin clasa a șaptea, cînd se făcuse dînsa deja prea mare și-i era rușine, ditamai doamna adolescentă, să danseze cu măicuță-sa. Doar pe la aniversări, nunți, botezuri, cununii (ultimele trei foarte rare, a prins cîte o bucată din fiecare, pardon, două nunți, totuși, la amîndouă a fost ea domnișoară de onoare, la frate-meu și la noi).

Foarte interesant e că ea are niște preferințe muzicale din acei ani în care rupeam noi două podelele două-trei ore în fiecare zi de lucru, trei-patru în week-end-uri și se regăsește sporadic în muzica generației ei. Cîteodată, vine și mă-ntreabă: „De unde știu asta? De cînd? Îmi vine să dansez de la primele acorduri”. Invariabil, e cîte un cîntec pe care noi două l-am ronțăit luni sau ani. 

Asta nu-nseamnă că rîurile de lapte și miere s-au pogorît din rai în viețile noastre și le-au covîrșit. Să nu cumva să credeți una ca asta. Ne certăm cu aceeași pasiune cu care dansăm toată noaptea de Anul Nou și nu numai pe-aia. Doar că nu ne mai certăm ca-n tinerețile noastre, ca și cum ai arunca o torță-ntr-o căpiță. Acum conversăm aparent liniștite, în esență destul de tensionate, dar nu mai sărim herghelii întregi, ca altădată, ci numai cîte-un cal, hai, doi per disensiune. 

Sîntem neasemănătoare, ceea ce e foarte bine pentru ea, că de-aia am și muncit pe brînci să fim cît mai diferite. Ea nu tace și apoi pleacă, ea își suflecă mînecile, își sumete poalele, încordează venele, ea luptă. N-am nici o grijă să-i dau drumu-n lume, vorba vine, că deja alunecă foarte frumos prin ea, nu trebuie să-mi dau eu acordul pentru nimic, e învățată să chestioneze orice și pe oricine (lecție care mie mi-a luat zeci de ani, și tot ea e mai bună), nu acceptă ca pelicanul ce i se spune la școală (acum facultate, nimic diferit atitudinal nici aici), spune ce crede, argumentează, nu se sfiește să arate ce simte, nu se jenează dacă se enervează (recunoaște), spune cînd ceva o depășește, în fine, e tot ce învăț eu ca un hamal de-odinioară, din portul vechi, plin de corăbii, să fiu. Mie nu-mi prea iese sau, dacă totuși îmi iese, se simte truda, nu e natural, ca la ea. 

Dar nu știu dac-am răspuns frumos la-ntrebare, anume ce relațiune avem noi două? Una vie și, în consecință, în continuă mișcare. Pe deasupra (sau pe dedesubt, nu mi-e prea clar), o relație foarte imprevizibilă, asta pentru că dumneaei își permite toane (deh, vîrsta), iar eu (care nu mi le-am permis niciodată) stau și-admir splendoare de capricii, oftez și-aș pregusta și eu nițel, numai că m-am învechit în zile necapricioase, așa că n-am decît să mă mulțumesc cu a mă atinge numai și cu vederea de-ale ei. 

P.S. A plecat de-acasă pe la prînz, să bea o limonadă în oraș, că dup-aia are de făcut proiecte pentru sesiune, e la master stimata.

P.P.S. În viața mea nu mi-a trecut pe lîngă vreo umbră de gînd să mă desfăt cu limonadă sau orice altă bunătate ÎNAINTE de a începe o treabă. Maximum, dacă e o treabă anevoioasă și lungă, iau o pauză cu ceai și-o bomboană. Dar cum ÎNAINTE? Exact, și eu rîd, că văd ce scriu. 

Ana Barton este scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.