Mama lor de argumente
Ultimele luni au stat sub semnul scandalului politic, al certurilor şi conflictelor, mergînd pînă la acuzaţii grave sau insulte pronunţate în emisiuni televizate de personajele cele mai sus-puse în ierarhia statului. Spectacolul a excedat răbdarea multor telespectatori. Conflictul de la vîrf, dintre preşedinte şi premier, s-a reprodus mai jos în anturajele celor doi (dacă nu cumva de acolo a pornit) şi pînă la susţinătorii de toate categoriile ai celor două tabere (iar meciul încă nu s-a încheiat). Fenomenul i-a făcut probabil pe mulţi să-şi readucă aminte de anumite clişee privitoare la poporul român şi să se întrebe dacă nu cumva şi gîlceava face parte dintre caracteristicile noastre mai profunde. Acel soi de ceartă care nu duce neapărat la violenţe, ci e mai degrabă un spectacol destinat celor din jur, spălarea rufelor în public, cum spune şi vorba. Un efect al dorinţei de publicitate, dar şi al unor orgolii invers proporţionale cu realizările protagoniştilor. Cine se mai ceartă, în afară de politicieni şi susţinătorii lor? S-au bălăcărit între ei, de-a lungul anilor, preşedinţii de cluburi de fotbal, antrenorii şi chiar jucătorii. Ţăranii sînt în veşnice dispute legate de pămînt. Cu vorbe, faruri şi claxoane se apostrofează şi şoferii cei amestecaţi în traficul zilnic. Ceva gîlceavă a fost dintotdeauna şi între intelectualii cei mai fini. Oamenii de rînd se ceartă pe stradă sau acasă (de multe ori cu geamurile deschise), la tribunal sau la cozi, atîtea cîte mai sînt. Tehnologia pare să aducă ceva în sprijinul acestui talent, pentru că lumea s-a învăţat acum să se ciondănească aprins şi pe forumurile de pe Internet. Dar, apropo de Internet, cine se mai ceartă, dacă "dăm o căutare pe Google": iubiţii despre ale căror astfel de probleme nu mai contenesc să scrie revistele mondene, în care găsim titluri de tipul "Cearta poate ţine flacăra aprinsă" sau "Certuri cu folos"; rectorul Universităţii din Iaşi cu Primăria oraşului, pentru Grădina Botanică; avocaţii din barou; edilii sectorului 5 din Bucureşti cu REBU; Videanu cu autoritatea de reglementare în domeniul energiei termice; crescătorii de vite cu ciobanii din Bîrlad; doi bărbaţi din Probota pentru o pisică; Andreea Bălan şi Keo; Gigi Becali şi Nicolae Dică "pentru o bucată de pămînt", sau doi poliţişti care se urcă pe o bicicletă (care să stea la geam). Şi astea sînt doar cîteva exemple. În Cişmigiu e un loc cu tradiţie unde oamenii îşi susţin convingerile, fotbalistice sau politice. Acolo însă, cearta se duce în mod fair play, ca un sport, replicile se poartă iute şi tăios, după care, adversarii nu-şi poartă pică. Uneori se aduc şi argumente valabile. Iar argumentele sînt cele care fac diferenţa dintre gîlceavă şi disputa constructivă, dintre descărcarea nervilor şi dezbatere. Iar pe cît de multă nevoie se pare că avem de dezbateri serioase, pe atît de puţin folositor ne e scandalul. Pentru mulţi, diferenţa e însă destul de neclară. ( A. M. )
