Mai presus de normalitate

David are doar un fel diferit de a gîndi. Lumea lui este doar un pic altfel. El nu ştie decît ceea ce a fost programat în mintea lui şi nu poate generaliza. Nu poate "citi printre rînduri" şi nu poate interpreta atmosfera dintre oameni, dar asta nu înseamnă că este un copil prost sau nebun. Dimpotrivă. Este un adolescent frumos şi vesel, un băiat care ştie cum să se comporte pentru a nu-i deranja pe cei din jur, care vrea să se facă pompier şi care îl adoră pe Mr. Bean. David are 14 ani şi este autist. Deşi dna Tesca Barnett-Osman, soţia ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, vorbeşte puţin despre lucrurile neplăcute din viaţa fiului ei, îmi povesteşte totuşi, în propoziţii scurte, şocul pe care orice părinte îl resimte cînd aude cuvîntul autist. Te cuprinde neputinţa, iar mintea îţi este întunecată de tot felul de întrebări fără răspuns: Va putea să vorbească vreodată cu mine? Voi fi pentru el doar o soră medicală, pentru tot restul vieţii? Voi fi nevoită să-l şterg la gură şi la 30 de ani? "Eu am fost diplomat înainte de a avea copii, iar soţul meu era reporter de televiziune. Ambii fiind comunicatori profesionişti, a fost de neconceput ca dintre toţi oamenii tocmai noi să avem un copil care nu putea comunica. Dar a trebuit să ne mobilizăm, să luptăm şi să gîndim pozitiv. Să considerăm autismul o parte din el, la fel de firească ca şi faptul că era băiat. Înainte ca David să fie diagnosticat cu autism, singurul lucru pe care îl ştiam despre această boală era cum să scriu corect cuvîntul. Nu mă interesa absolut deloc. În mintea mea, era problema altcuiva, nu a mea. Cînd doctorul ne-a confirmat însă faptul că David este autist, a trebuit să învăţ repede o mulţime de lucruri." David este într-adevăr un copil care te învaţă multe lucruri. El trece prin diverse stări ca noi toţi, dar nu le poate recunoaşte şi descrie cu aceeaşi uşurinţă. De aceea trebuie să înveţi să-i explici ce sînt emoţiile şi sentimentele. "M-a întrebat odată ce este dragostea. Foarte complicat! În astfel de momente trebuie să fii extrem de onest şi să găseşti un răspuns cît de repede poţi - dacă îi explici ceea ce simte în momentul în care trece prin starea respectivă, el ţine minte şi, următoarea dată cînd se întîmplă, asociază cuvintele pe care i le-ai spus cu ceea ce simte. I-am explicat că dragostea este un sentiment plăcut, cald, pe care îl simţi în interiorul corpului cînd te gîndeşti la cineva. N-am ştiut exact la ce fel de dragoste se referea. Ar fi putut să fie dragostea pe care o împărtăşesc doi iubiţi, deci dragostea sexuală, dragostea lui pentru mine sau viceversa sau dragostea în general. Am încercat să-i dau un răspuns care să includă toate aceste aspecte." De la 3 ani, David este vegetarian. A înţeles că pentru a evita reacţiile unei rinite alergice de care suferă, nu are voie să mănînce carne şi peşte. Acest lucru, în afară de faptul că este foarte sănătos, l-a ajutat să ia mai uşor decizii, un lucru extrem de complicat în cazul autiştilor. Cît de dificil este pentru o persoană normală să aleagă la restaurant, de exemplu, un singur fel de mîncare din cele 40 disponibile în meniu! Pentru David este de zece ori mai greu să ia o decizie. "Dacă din meniu poţi alege numai dintre patru feluri de mîncare, atunci lucrurile se simplifică foarte mult. Dacă găseşti o modalitate prin care să reduci numărul de opţiuni din care trebuie să aleagă, viaţa pentru el este minunată. Şi ar mai fi un lucru: cîţi adolescenţi de vîrsta lui cunoaşteţi care mănîncă, de bunăvoie, legume?" David este un copil extrem de talentat. Dna Barnett-Osman îmi confirmă faptul că autiştii sînt înzestraţi cu daruri incredibile: unii pot memora toate cărţile de joc dintr-un pachet sau pot spune numărul exact de beţe de chibrit care au căzut dintr-o cutie înainte ca acestea să atingă podeaua şi să calculeze toţi factorii primi ai acelui număr. David este pasionat de hărţi şi are o memorie vizuală incredibilă. "Cînd mergem cu maşina, memorează toate locurile prin care trecem şi identifică extrem de uşor pe hartă semafoare şi staţii de autobuz, lucruri care nu sînt notate." El are de asemenea subiectele lui favorite despre care vorbeşte la nesfîrşit. Cînd te întreabă ceva legat de mersul trenurilor sau de orele între care circulă un anume autobuz, eşti pus în încurcătură. Dar, dacă te întreabă, o face strict pentru că este important pentru el şi trebuie să-i răspunzi cît de onest poţi. "Dacă nu ştii ce să răspunzi, este bine să îi spui ŤNu ştiu, te rog să mă laşi să mă mai gîndesc». Dacă vorbeşte obsesiv despre ceva în momente sau în locuri nepotrivite, poţi să-i spui ŤNe-ai povestit destul, cred că nu toată lumea este interesată de acest subiect». Dacă îi explici în cîteva cuvinte - un simplu Ťgata» este cea mai greşită alegere -, copilul, chiar dacă se va supăra pentru întrerupere, va accepta mai uşor situaţia." Una dintre cele mai bune prietene ale lui David este chiar sora sa, Charlotte, cu care are o relaţie foarte specială. Dna Barnett-Osman îmi povesteşte că, înainte ca David să împlinească 6 ani, în puţinele momente în care Charlotte îl necăjea, el o muşca pentru că ştia că în acest fel scapa de ea. "Odată Charlotte a venit la mine foarte supărată pentru că fusese muşcată de fratele ei şi mi-a arătat muşcătura. Mi-am dat seama imediat că dinţii nu erau ai lui David, ci ai ei şi i-am spus. Ea a negat la început, dar, după insistenţele, mele mi-a spus: ŤDar el chiar m-a muşcat. E drept... urmele s-au cam dus şi m-am muşcat şi eu pentru că altfel nu m-ai fi crezut!»." David este o lecţie de viaţă. Are 14 ani şi este autist. Lumea lui este doar un pic altfel. El nu ştie decît ceea ce a fost programat în mintea lui şi nu poate generaliza. Nu poate "citi printre rînduri" şi nu poate interpreta atmosfera dintre oameni, dar asta nu înseamnă că este un copil prost, nebun sau schizofrenic. Dimpotrivă. David este mai normal şi mai special decît foarte mulţi dintre noi.