Mai degrabă, o identitate euro-africană

Caius DOBRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 232 din 28 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Adevărata problemă cu identitatea europeană nu ţine de înfrîngerile repetate înregistrate de constituţia unională. Este util să ne amintim că nici Statele Unite ale Americii nu au ajuns la federalismul lor robust din prima încercare: a existat o primă republică, pe model confederativ, care nu a rezistat tensiunilor şi disfuncţiilor interne, astfel încît Congresul continental a trebuit să se re-reunească, pentru a da la iveală ceea ce astăzi numim Constituţia Americii. Cei ce refuzau cu încăpăţînare federalizarea au trebuit să renunţe la pasiunile lor autonomiste, acceptînd că numai un guvern central cu o autoritate consolidată putea să facă să supravieţuiască experienţa americană. Făcînd un salt peste secole, putem presupune că pornirile centrifuge ale francezilor, danezilor, irlandezilor ar putea fi stăvilite în momentul cînd se vor izbi de problemele economice şi (mai ales) de securitate generate de structura de decizie laxă, confederativă, care dirijează Uniunea în acest moment. Problemele Europei sînt însă de altă natură, mai profundă. În istoria înregistrată, nu a existat o structură de putere multietnică şi multiculturală de asemenea dimensiuni care să nu fie dusă înainte de o idee coezivă. De un amalgam de putere, ambiţie şi elan vizionar. Actuala configuraţie pan-europeană nu este, însă, rezultatul unei mişcări interne, "spontane", ci este produsul şi prelungirea patosului american al democraţiei şi egalităţii republicane. Uniunea Europeană nu ar fi existat niciodată fără prezenţa americană în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial. Perioada postbelică de guvernare americană, directă în cazul ţărilor învinse şi indirectă, prin consiliere şi ajutor economic, în ţările eliberate, este fundamentul unificării instituţionale europene de mai tîrziu. Putem înţelege situaţia printr-o paralelă cu istoria noastră: Regulamentele organice introduse de guvernarea militară rusă în Muntenia şi Moldova au reprezentat o premisă pentru unificarea instituţională românească din anii 1860. Plasată, aşadar, nu în epicentrul simbolic, ci în zona de reverberaţie marginală, "funcţionărească", a democraţiei eroice americane, Uniunea Europeană nu poate găsi în sine resursele pentru o auto-proiecţie simbolică de anvergură. Ea ar putea să dobîndească un sentiment viguros al propriei identităţi doar participînd la o idee de dincolo de şi mai mare decît ea. Aşa cum naţiunile fostei Europe de Est comuniste nu se simt legate între ele prin nimic altceva decît prin aspiraţia de integrare într-o Europă superioară civilizaţional, tot aşa şi europenii luaţi în ansamblu ar putea fi legaţi, indirect, prin raportarea la un model resimţit ca superior, nu sub aspectul civilizaţiei, ci sub cel al curajului şi energiilor. Idealul integrării atlantice, exprimat încă de la început, chiar dacă latent, în NATO, funcţionează şi astăzi, chiar dacă aproape exclusiv în formă negativă. Obsesia Americii reprezintă un element puternic de coeziune europeană, chiar dacă substanţa activă a compoziţiei este, de fapt, resentimentul. Acesta este modul specific (vest)european de a participa la imperiul atlantic: voinţa, de altfel confuză şi pestriţă, de diferenţiere nu face decît să irizeze simbolismul imperial dominant. Integrată în structurile economice şi de securitate americane, Uniunea Europeană nu poate produce nici un mesaj propriu, distinct, ci doar o variaţiune, o modulaţie a temelor democraţiei republicane. Altfel spus, dincolo de disidenţa sa colorată şi zgomotoasă, Europa rămîne periferia de lux a imperiului american. Dar, în perspectivă, cu aportul unora dintre ţările postcomuniste care nu nutresc resentimente antiamericane (cum este cazul celor mai mari dintre ele: Polonia şi România), tendinţa dominantă ar putea să se schimbe. Astfel încît, în loc să urască Urgrund-ul american al identităţii lor, europenii ar putea ajunge, în mod magic, să-l accepte cu simpatie şi să se entuziasmeze de ideea unei fuziuni civilizaţionale transatlantice. O altă posibilitate de a imagina Uniunea Europeană oferindu-şi experienţa auto-identificării prin participarea la un proces de integrare mult mai larg şi mai ambiţios s-ar putea plasa în perspectiva relaţiilor cu Rusia. Este evident că aceasta din urmă a păstrat şi după prăbuşirea sistemului sovietic un energetism universalist şi un cult coeziv al măreţiei. Dar reprezentarea general-europeană este că esenţa acestei imense puteri rămîne una obscură, brutală şi incontrolabilă. Aşadar, în viitorul previzibil, Rusia poate acţiona asupra imaginarului identitar european nu sub forma atracţiei/fascinaţiei, ci mai degrabă sub forma ameninţării, a pericolului iminent care obligă la coeziune. În sfîrşit, un al treilea scenariu pentru identitatea europeană, presupunînd în egală măsură proiecţia în afară, raportarea la ceva mult mai mare decît sine, ar fi orientarea spre Africa. Integrînd ţări precum Turcia, Israelul şi, eventual, un Liban pacificat, Uniunea Europeană şi-ar deschide accesul oriental către acest continent şi posibilitatea de a deveni, iniţial, circummediteraneană. Evident că Africa are probleme uriaşe, dar reprezintă, în acelaşi timp, un rezervor inepuizabil de resurse, talente, energie creativă. Experienţa colonială a marilor puteri europene poate reprezenta garanţia că greşelile trecutului nu se vor repeta. Că relaţia cu statele independente ale continentului va fi bazată pe fairness, pe respectarea intereselor particulare şi pe viziunea interesului comun. Aş spune chiar că reacţia de respingere viscerală a proiectelor europene de colaborare economică la Mediterana venită din partea unui dictator primitiv şi crud precum colonelul Kadhafi dovedeşte deja, prin ricoşeu, că intenţiile europene faţă de ţările nord-africane sînt cît se poate de onorabile. Pe de altă parte, criza endemică, socială, economică, politică, medicală care mătură în special aria subsahariană a continentului vecin nu poate fi rezolvată vreodată cu actualele idei despre dezvoltare. Integrarea de perspectivă cu ţările continentului african poate reprezenta, din această perspectivă, o operă glorioasă nu doar din punct de vedere economic şi politic, ci, şi asta poate în primul rînd, din punct de vedere umanitar. Cred, cu alte cuvinte, că Europa ar putea ajunge la un consens al propriei identităţi doar în măsura în care şi-ar dizolva-o, de data aceasta în idealul entuziast al unei federaţii euro-africane.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.