Magie versus Mistică

Virgil CIOMOȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 937 din 24 – 30 martie 2022
Magie versus Mistică jpeg

Marile religii ale lumii au insistat dintotdeauna asupra diferenței dintre aceste două practici spirituale. Într-adevăr, odată ajunși la răscrucea dintre lumea de aici și cea de dincolo, pare că depinde doar de noi să ne decidem asupra uzului malefic sau benefic al energiilor ascunse. Diferența dintre magie și mistică s-ar reduce astfel la cea dintre magia neagră și cea albă. O confuzie care decurge din chiar modul în care a fost definită divinitatea: în primul caz, ca un substrat energetic indeterminat al tuturor formelor determinate de existență, în cel de-al doilea, ca o supra- sau, mai degrabă, ne-ființă care depășește orice existență, fie ea determinată sau indeterminată. Ca atare, creația ar fi rezultatul diferențierii unei forme unice, nedeterminate de energie creată, în raport cu care creaturile reprezintă niște simple puncte de condensare sau, dimpotrivă, efectul unui eveniment ex nihilo. Prima perspectivă relevă de registrul creației și, deci, al existenței. Divinitatea este existența superioară, iar noi, palidele sale reflexe. Cea de-a doua presupune un „raport” asimetric între Creator și creație. Creatorul însuși este increat, el se situează în nimic, adică în inexistentul de dinaintea creației. Dumnezeu nu există propriu-zis. De unde și importanța metodologică a ateismului – înțeles ca teologie apofatică – și a neantului – ca modalitate de desființare, prin chenoză, a creaturii. Grecescul kenos înseamnă „vid”, iar, aici, golul în și prin care Increatul se poate înscrie în creat. Cel care inițiază înscrierea este, așadar, Dumnezeu. El ne-a iubit mai întîi, confirmă Ioan Evanghelistul.

Psihanaliza se înscrie masiv în filiația acestei a doua practici. Constituirea subiectului uman nu relevă de ființă, ci de o lipsă de ființă (sevrajul obiectual, intruziunea imaginară, castrarea simbolică). Ea recuperează statutul increat, inexistent al Principiului prin problematica freudiană a Numelui Tatălui. Un Nume inaccesibil nouă de vreme ce sintagma „sfințească-se Numele Tău” nu înseamnă și rostirea lui. Prin comparație, numele noastre proprii nu sînt decît niște nume comune scrise cu majuscule. Lacan explică celebra formulă veterotestamentară din Exod – „Eu sînt cel ce sînt” – ca răspunsul unui Yahwe excedat de insistențele lui Moise: „Eu sînt ce sînt și basta!”. Principiul creației ex nihilo implică o diferență, o diviziune între doi termeni opuși – Increatul și creatul – care se repercutează în economia noastră psihică sub forma diferenței dintre inconștient și conștient. Pentru ca Increatul – Inexistentul și Vidul – să conlucreze cu creatul – existentul și plinul – trebuie ca, mai întîi, creatul să asume un loc gol în care să poată găzdui pe cel dintîi. Înțelegem acum interesul lui Freud pentru topologia orificiilor. Omul trebuie să piardă o „bucată de carne” pentru a face loc Marelui Celălalt, insistă Lacan. Înscrierea Logosului în trup presupune o „rană”. „Dă sînge și primește Duh!”, ne îndeamnă și tradiția. Există, prin urmare, un loc gol comun omului și lui Dumnezeu – inconștientul însuși, analog creat al Increatului. Un fel de celălalt al conștiinței care poate fi numit și supra-conștient de vreme ce Freud situează în el supra-eul. Ființa umană nu este alcătuită doar din trup (Real) și suflet (Imaginar). Pavel, deja, adăugase la acestea două și spiritul (Simbolicul), care, împreună cu celelalte două, alcătuiesc celebrul nod borromean al lui Lacan, pandant al celor trei cercuri prin care scolastica tardivă ilustra divinitatea. Omul este creat după chipul și asemănarea unui Dumnezeu Unic și Treimic. Astfel, Spiritul Sfînt increat intră în om prin spiritul său creat. Și așa cum omul presupune un trup, tot așa și Dumnezeu. Deși discret, Lacan amintește că excluderea sa din școala psihanalitică din care făcuse inițial parte a coincis cu momentul în care era pe cale să demonstreze că Dumnezeu trebuia să aibă un trup și că a fost nevoit „să pună cruce” pe această problemă. Consecința acestei diferențe absolute dintre Increat și creat implică astfel o redefinire a raporturilor dintre magie și mistică sub forma radicală a diferenței absolute dintre spiritualitatea omului – sau a altor spirite create –, și Spiritul Sfînt, increat.

Este, oare, diviziunea dintre conștient și in- sau supra-conștient opțională? Este diferența dintre creat și Increat un accident teologico-politic legat doar de spațiul geografic propriu religiilor Cărții? În paranteză fie spus, în limba chineză nu există echivalent nici pentru „ființă”, nici pentru pronumele personal. Prin urmare, nu putem traduce mai sus pomenitul pasaj din Exod. Refularea în ea însăși a Originii – celebrul Tzimtzum ebraic prin care Dumnezeu se retrage pentru a face loc creației (precum retragerea apelor inconștientului, pentru a face loc uscatului, conștiinței) – revine conceptului freudian de refulare originară. Lipsa barei, a frontierei dintre cele două instanțe coincide cu nebunia. Cine susține că are acces, dincolo de creat, la Increat suferă, așadar, de psihoză. Există semeni de-ai noștri care susțin, pur teoretic, această posibilitate, dar care în viața lor concretă o infirmă zi de zi, după cum există și semeni care susțin, pur teoretic, inversul – că există o astfel de bară –, dar care în viața lor concretă o infirmă zi de zi. Este și cazul unuia dintre cei mai mari matematicieni – Kurt Goedel – care, cu toate că demonstrase că sistemele logico-deductive sînt incomplete, a murit, totuși, de inaniție, avînd... certitudinea că va fi otrăvit. Un caz clasic de paranoia.

Toate astea ne conduc direct la problema păcatului originar. Nu a celui strămoșesc, ci păcatul lui Lucifer, culme a creației. Or, cununa lui Lucifer nu putea fi decît cea a Duhului Sfînt, insuflat apoi – printr-un fel de Cincizecime – și lui Adam. Nici nu se putea fi altfel de vreme ce un Dumnezeu increat nu se putea iubi pe el însuși, după cum nu putea iubi nici o simplă creatură. Increatul dorește ceea ce nu este – creatura, dar nu una handicapată, privată de darurile Duhului Sfînt. Consecința? Lucifer va fi fost culmea creației tocmai pentru i s-au adăugat aceste daruri, devenind astfel un dumnezeu creat. La fel ca Adam, mai tîrziu. Dumnezeu înalță creatura la rangul de prieten. Or, s-a întîmplat ca Lucifer – purtător de Lumină increată – să vrea să fie el însuși... increat. O greșeală ontologică de vreme ce, creat fiind și, ca atare, existent, conversia lui în increat ar fi coincis cu una în... inexistent. Dorința creaturii de a deveni increată coincide cu moartea ei. Cum vedem, singura soluție la această contrarietate ontologică este un Dumnezeu în același timp increat și creat, o întrupare a lui Hristos increat ca Iisus creat și, prin urmare, o reînfiere a tuturor spiritelor și a omului, deopotrivă. Misiunea lui a fost restituirea Spiritului tuturor celor care, în urma păcatului originar, adică a transgresării refulării originare, l-au pierdut. Primul eveniment psihotic îi poate fi imputat lui Lucifer, iar apoi, lui Adam, care voise, și el, să fie „precum Dumnezeu”. Psihanaliza susține că noi plătim ratarea refulării originare prin moarte și reproducere sexuată. O compulsie de repetiție a ratării – prin Eros și Thanatos – a propriei noastre creații. Simțim că am pierdut ceva pe care nu l-am avut niciodată. Freud și Lacan nu obosesc să constate că sexualitatea atestă prin repetiția ei – uneori infernală în cazurile grave de psihoză – ratarea propriei noastre Origini. Ea menține, totuși, vie Originea – chiar dacă în negativ – prin chiar sentimentul ratării și al morții. Nu este, oare, orgasmul asociat cu „mica moarte”? Compulsia de repetiție presupune astfel un ideal situat „dincolo de principiul plăcerii”, o juisare cu adevărat deplină.

Dar ce ar putea fi o juisare fără rest? Iată răspunsul lui Lacan: Dumnezeu însuși este cel care juisează, și anume în chiar momentul creației. El pronunță cuvîntul „Lumină” și lumină s-a făcut... Există aici o veritabilă identitate dintre ființă și gîndire sau, așa cum va reformula Freud, dintre cuvînt și lucru. Ceva asemănător pare să fi funcționat și în cazul lui Adam, care punea nume animalelor și le stăpînea prin însuși actul său de numire. Odată cu căderea, acest lucru a devenit imposibil: cuvintele noastre produc doar imagini, nu realități. Și totuși, Lacan insistă că Freud este singurul gînditor al sfîrșitului de modernitate care mai păstrează un interes autentic pentru... revelație. Într-adevăr, pornind de la clinica psihiatrică, el a demonstrat că entitățile care populează „cealaltă scenă” – inconștientul (atemporal și aspațial) – sînt niște energii ce nu pot fi oprite prin mecanismele noastre de apărare. Există un retur a ceea ce a fost refulat – angoasa, frustrarea, inhibiția, privațiunea etc. –, tot atîtea atestări, în negativ, ale Increatului. Simptomatologia psihanalitică nu se ocupă decît de clinica acestor urme ale ratării raporturilor noastre cu Originea. Teologic vorbind, păcatul (simptomul) reprezintă efectul întoarcerii în negativ a propriei noastre dorințe (inconștiente), un fel de dop care obturează deschiderea noastră spre „cealaltă scenă”. Este și poziția lui Pavel. Blocarea acestei deschiderii originare – die Bejahung la Freud – reprezintă efectul pretenției noastre de a încerca să ajungem singuri la Origine. Și pentru că păcatul stă chiar pe locul deschiderii noastre spre Increat, avem uneori nefericita idee de a potența tocmai păcatul pentru a obține astfel… Originea. Bem, mîncăm, consumăm droguri, facem sex la nesfîrșit fără să ne dăm seama că infinitul repetiției nu este cel autentic, că el ne oferă doar iminența, nu imanența. Este alegerea diabolică, atît de afină cu poziția magiei. Dar tot atît de afină, în negativ, cu alegerea angelică de vreme ce, pentru a beneficia de roadele acesteia din urmă, este suficient să curățăm de păcat (de simptom) locul deschiderii originare pentru a face loc darurilor Duhului Sfînt. Iată, așadar, poziția misticii. Abominabilul și sublimul relevă de același loc. Așezîndu-ne în deschiderea spre cealaltă lume, avem de ales între Spiritul Sfînt, care presupune chenoza și are nevoie de acceptul nostru subiectiv, respectiv „spiritismul” asociat unor duhuri despre a căror sorginte sîntem cu totul nepregătiți să ne pronunțăm, riscînd astfel să ne transformăm în niște simple mediumuri. Maxima afirmare de sine ar reveni atunci la maxima pierdere de sine. Diferența este vădită. Ceea ce confirmă și psihanaliza: singurul mod în care omul poate recupera de unul singur juisarea divină este... halucinația. Freud constatase deja coincidența dintre ființă și gîndire în cazul schizofrenicului care evită să pronunțe un cuvînt de teamă să nu atragă după el realitatea lui referențială. De unde și ambiguitatea dintre magie și psihoză.

Virgil Ciomoș este filosof și psihanalist.

Foto: Jacques Lacan (wikimedia commons)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.