Maghiarii în comunism. O scurtă istorie

Publicat în Dilema Veche nr. 894 din 27 mai - 2 iunie 2021
Maghiarii în comunism  O scurtă istorie jpeg

Sărbătorile socialiste – spații rituale ale puterii

Socialismul își etala propria măreție nu doar prin realizarea marilor planuri economice, prin construcții, prin dezvoltarea industriei (grele), prin transformarea agriculturii, ci și prin organizarea sărbătorilor, demonstrîndu-și public puterea. Marile sărbători și manifestații, expresii aproape religios-grandomane ca acelea de la 23 august, relevau succesul țării și al clasei muncitorești, ridicau în slăvi conducerea de stat. Manifestațiile includeau adesea și reprezentații ale sportivilor care prin exercițiile lor slăveau socialismul, reprezentînd, la rîndul lor, noul tip de om socialist, multilateral dezvoltat. Sărbătorile erau astfel un fel de autocelebrare, rostul lor nefiind relaxarea: sistemul se sărbătorea pe sine. În rîndul sărbătorilor socialiste un loc aparte îl ocupa festivalul și mișcarea de masă „Cîntarea României“ care însemna în același timp înălțarea culturii populare (și reprimarea înaltei culturi), etalarea măreției culturale, degradarea la nivel de element festivalier a culturii grupurilor etnice, acumulare și concurență. Puterea și poporul erau prezente la festivități în același spațiu, totuși bine separate între ele, accentuînd și în acest fel diferența dintre elită și popor, dintre cei de sus și cei de jos. La sfîrșitul anilor ’80, această delimitare a celor de sus de cei de jos se ascuțise și mai mult, ambele părți evitînd întîlnirea în spații publice: Puterii îi era teamă de mase, iar oamenii preferau să se retragă în mediul lor privat.

Orașul socialist

În a doua jumătate a epocii Ceaușescu, cele trei priorități ideologice de bază ale dezvoltării erau: industrializarea, urbanizarea, omogenizarea. Transformarea socialistă a orașelor, dar și a satelor (distrugerea satelor: unul dintre instrumentele urbanizării și omogenizării) s-a derulat tot în spiritul acestor idei aflate sub semnul indicatorilor economiei planificate. Orașul socialist: orașul marii industrii și al muncitorilor din marile întreprinderi industriale. Acești muncitori proveneau, în mare parte, de la sate, erau absolvenți de licee industriale, locuiau în cartiere uriașe construite în ritm alert și erau consumatori ai culturii „socialiste” de masă. Transformarea societății devenise o parte dominantă a politicii de dezvoltare națională și a statului, avînd la bază concepția potrivit căreia, alături și în egală măsură cu indicatorii industriali, creșterea numărului orașelor și a populației urbane se încadra în rîndul celor mai importanți indicatori ai dezvoltării. Potrivit directivelor, națiunea română avea să devină o națiune modernă, adică urbană. Creșterea numărului locuitorilor putea fi realizată prin mobilizarea masivă a celei mai numeroase resurse umane la acea vreme, populația satelor, precum și prin accentuarea continuă a migrației dinspre sate către orașe.

Pentru maghiarii din România, ideile și practicile de omogenizare au însemnat diminuarea, apoi dispariția diferențelor etnice, cu alte cuvinte: erau concepute ca tendințe de asimilare, deși acest proces însemna, aproape în egală măsură, și „națiunea română socialistă” urbanizată și angajată în industrie, cu nivelul de trai în creștere, prin urmare omogen bogată. În realitate, societatea românească fusese caracterizată, la finalul procesului, în anul 1989, de „omogenitatea în sărăcie/privațiuni”: electricitatea și benzina limitate, ca și aprovizionarea cu alimente sau libertatea de mișcare (călătoriile în străinătate).

p11 sus jpg jpeg

Timpul liber în socialism

Petrecerea timpului liber a căpătat o importanță particulară: sistemul intenționa să controleze viața privată, dar oamenii se străduiau tocmai să despartă viața publică de cea familială și să-și păstreze – în limita posibilităților – puterea de a decide în sfera privată. Excursiile dobîndiseră un aspect special, căci nu mai însemnau doar ieșirea în natură, ci și evadarea din sistem, chiar dacă pentru un scurt interval de timp.

Bancurile politice funcționau, în mod special, ca instrumente ale rezistenței cotidiene, deoarece critica deschisă la adresa sistemului era extrem de riscantă. Însă un banc lansat în cadru restrîns, între prieteni, eventual la o excursie, le dădea, totuși, posibilitatea de a se revanșa oarecum pentru prejudiciile suportate.

Consumul în mediul urban

Perioada de după război stătea sub semnul reconstrucției, al sistemului de cartele (pîinea, făina, dar și materialele textile, tălpile de pantofi etc. se dădeau pe cartele), a aprovizionării minimale a populației. Începînd cu anii ’60 începe construcția noilor rețele ale „comerțului socialist”, se inaugurează, spre exemplu, primele magazine cu autoservire. Crește oferta de produse de morărit și panificație, se introduc în masă produsele din material plastic (nailon, relon). Începe producția internă a bunurilor de larg consum (aparate radio, televizoare, mașini de spălat, aspiratoare, frigidere), acestea intrînd, datorită prețului scăzut, în competiție cu articolele din străinătate (produse, în mare parte, în țările socialiste). Ele puteau fi cumpărate, în general, în rate, iar garanția o reprezentau locul de muncă și veniturile stabile.

Marea schimbare se produce în august 1968, cînd intră în producție autoturismul Dacia. Aceasta necesita și o infrastructură (stații de alimentare, service-uri, magazine de piese de schimb), construcția rețelei de drumuri moderne. Tot în anii ’60 începe înființarea locațiilor pentru petrecerea timpului liber: Poiana Brașov (turismul de schi), stațiunile de la Marea Neagră (turismul de plajă).

Forme de rezistență, de protest

Au existat multe încercări de a provoca schimbări, din interior, în politica represivă a conducerii partidului în privința minorităților naționale. Au fost pe de o parte cei care, acționînd „cu respectarea regulilor socialiste”, formulau petiții, scrisori personale sau deschise, sau „memorandumuri”, urmînd tradițiile istorice. Iată cîteva nume, lista fiind, desigur, incompletă: Balogh Edgár, Bandi Dezsö, Bodor Pál, Demeter János, Fazekas János, Gáll Ernö, Jenei Dezsö, Kacsó Sándor, Király Károly, Méliusz József, Sütö András, Takács Lajos, Zsuffa Zoltán etc. Dintre textele acestora au devenit cunoscute marelui public cele care fuseseră citite la Radio Europa Liberă sau tipărite în diferite publicații ilegale din străinătate (mai cu seamă din Ungaria, cum ar fi Napló sau Beszélö).

Pe de altă parte existau și acțiuni considerate la acea vreme ilegale. Participanții făceau parte, în general, din generații diferite, respectiv dintr-un nou mediu de socializare (Cercul literar „Gaál Gábor” din Cluj, Cercul literar „Bretter György”), sub influența cărora întregul sistem era pus sub semnul întrebării. Articolele lor se nășteau din căutările în jurul unui nou limbaj filosofic, astfel că după o vreme nu-și mai găseau locul în revista Korunk sau în publicațiile editate de Kriterion, la acea vreme singurele oportunități de publicare.

Astfel au luat naștere acele publicații-protest (samizdat) din șirul cărora le amintim pe cele două importante pentru maghiarii din România, intitulate Ellenpontok (Contrapuncte) și Kiáltó szó (Cuvîntul care strigă). Caracteristic pentru ambele era faptul că au fost difuzate în puține exemplare și în mod conspirativ, pînă cînd Securitatea le-a desființat. La fel de importantă a fost și activitatea agenției de știri Erdélyi Magyar Hírügynökség (Hungarian Press of Transylvania), înființată la Oradea de Ara-Kovács Attila, dar dirijată deja în principal de la Budapesta.

p10 jos jpg jpeg

Muzica ușoară maghiară din România

Viața muzicală din România era variată și extrem de bogată, avînd în vedere posibilitățile. Alături de formațiile profesioniste „recunoscute” (cu discuri proprii sau cu o prezență susținută în mass-media) mai funcționau, peste tot, o sumedenie de trupe constituite din (semi)amatori, formații de garaj, după cum le-am numi astăzi, care, în lipsa oportunității unei prezențe scenice, aveau să asigure, cel mult, atmosfera unor petreceri sau a unor evenimente comunitare de mai mică anvergură.

Diferitele tendințe ale epocii „beat”, instalată în primul rînd în Occident, au început să apară, cu întîrziere, și în Europa de Est. Muzica rock nu a fost niciodată considerată compatibilă cu sistemul socialist, însă funcția ei de „eliberare a supapelor” era de netăgăduit, astfel că mai ales în anii ’60 începeau să se afirme – bineînțeles, sub o atentă supraveghere a autorităților – formațiile de rock. Repertoriul acestora consta în principal din piese ale unor formații îndrăgite din Occident și din Ungaria, copiate din emisiuni de radio sau de pe discuri primite pe sub mînă. Oferta muzicală din țările vecine era ceva mai accesibilă pentru locuitorii din Banat și din partea de Vest a țării, iar prin intermediul rețelelor informale muzica rock au ajuns și în celelalte zone ale țării.

Supravegheați, interceptați, percheziționați

Poliția politică din România a fost înființată la 30 august 1948 și a fost restructurată de cel puțin cinci ori pînă la schimbarea de regim din 1989. În urma restructurării din anul 1973 a revenit, din nou, în subordinea Ministerului de Interne. În limbajul cotidian, Securității i se spunea, simplu, „secu”.

Securitatea avea atribuții mult mai vaste decît majoritatea instituțiilor similare din Europa de Est: cel mai important mandat era urmărirea persoanelor și grupărilor sociale/politice/religioase care periclitau autoritatea statului comunist. Totodată, depășind rolul „clasic” de poliție politică, desfășura și diferite activități economice, cum ar fi vînzarea către RDG sau Israel a cetățenilor români de limbă germană, respectiv cu origini evreiești.

Securitatea funcționa cu un aparat numeros: la 21 decembrie 1989 avea 15.312 lucrători din care 10.114 ofițeri operativi, 3.179 de subofițeri și 1.228 de civili (plus formațiunile armate mai mari de 23.000 de oameni, trupele de Securitate înființate ca o a doua armată, în anul 1949). În privința colaboratorilor, instituția dispunea de o rețea numeroasă de agenți: în timp ce în evidențele din anul 1948 figurau 42 de turnători, în 1989 existau aproape 500.000 de dosare de colaboratori.

Acest aparat se infiltrase practic și în cele mai adînci straturi ale societății, fapt cunoscut de majoritatea populației: le fuseseră ținute sub observație locurile de muncă, acaparate cercurile de prieteni, uneori și familiile. Astfel, organizația și colaboratorii ei au provocat daune de lungă durată societății românești – au existat încercări de procesare, de discuții despre aceste efecte negative, dar nicidecum nu putem privi acest fenomen ca pe o întîmplare depășită.

Procesele migrării în vechiul sistem

Planificarea demografică făcea parte din elementele-cheie ale discursului politic în regimul lui Ceaușescu. Începînd cu anul 1966 s-au introdus interdicția drastică a avorturilor și alte acțiuni represive prin care se încerca stoparea scăderii populației țării. În același timp, scopul politicii migrării nu era menținerea la un nivel cît mai mic a emigrărilor, ci selectarea celor care părăseau țara. Un fenomen cunoscut în toate țările blocului socialist a fost determinarea unor personalități, oponente ale sistemului, să plece din țară. Dar în România principalul criteriu al selectării era cel etnic și nu cel politic. Ceea ce înseamnă că, în timp ce prin interzicerea avorturilor se asigura creșterea populației, politica de emigrare selectivă țintea în principal cîștigarea de teren pentru români. Este un fapt bine cunoscut că au fost „lăsați să plece” (de fapt, expatriere organizată la nivelul statului) mai întîi (încă după 1948) evreii, apoi (după 1978) germanii.

Potrivit datelor statistice, emigranții de naționalitate maghiară nu au fost în cuantum numeric superior față de proporția lor în totalul populației. În schimb, politica de migrare internă, pe baze etnice, dobîndise rolul-cheie în pierderea majorității maghiare din centrele urbane din nordul Ardealului. Refugierea românilor în Ungaria a luat proporții începînd cu anul 1986. La început, țara vecină avea mai cu seamă rol de tranzit: refugiații încercau să ajungă în Europa de Vest prin cîteva culoare existente, dar după ce acestea au fost închise, mase de refugiați au rămas în Ungaria. Reglementarea juridică a acestei probleme a venit în anul 1989, dar deja din 1987 țara vecină nu a mai predat pe nimeni autorităților române. Numărul lor ajunsese la 20.000, la sfîrșitul anului 1988, iar la finalul lui 1989 erau în număr de 36.000, în timp ce și numărul celor care veneau pe căi legale în Ungaria a crescut semnificativ. Acest fenomen este reflectat de numărul celor care au primit cetățenie ungară: în timp ce în anul 1980 numărul lor era de 866, în 1987 deja 6.499 de cetățeni români fuseseră naturalizați în Ungaria. Exodul legal și ilegal a continuat și în 1990. Putem vorbi de un val de emigrări și refugieri în perioada 1987-1990, cînd numărul maghiarilor care au părăsit țara atingea cifra de 100.000.

Foto: expoziția „Prezentul ce a trecut”

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.