Maghiar, român, european, într-o țară imaginară

T. SZABÓ Csaba
Publicat în Dilema Veche nr. 833 din 6 - 12 februarie 2020
Maghiar, român, european, într o țară imaginară jpeg

Omul este ca o ceapă: sîntem înveliți în zeci de straturi culturale și identitare, formate și create de familie, școală, anturajul amical, societatea, statul și ego-ul nostru personal. În parcursul zilelor obișnuite, cînd ne trezim la ora 7 sau 8 – unii, din păcate, și mai devreme –, sîntem într-o stare embrională: sîntem vulnerabili, ca niște copii. Funcționăm doar biologic, fizionomic, sîntem pe ultima treaptă a piramidei lui Maslow. Cîteva minute mai tîrziu, după ce creierul revine din tărîmul lui Hypnos, reactivăm identitățile noastre învățate: începem să vorbim în limba noastră maternă, unii vor citi ziare și feeds în trei-patru limbi, deschidem radioul sau televizorul, laptop-ul sau telefonul, alții poate rostesc o rugăciune. La muncă ne îmbrăcăm în identitatea noastră de profesor, jurnalist, corporatist, antreprenor, artist, scriitor, tîmplar, croitor, vorbind cu colegii noștri uneori într-o limbă diferită de aceea pe care o vorbeam acasă înainte să ieșim în oraș.

Unele identități sînt temporare și efemere: unii sînt mari patrioți și români doar pe 1 Decembrie, alții merg la biserică doar de două-trei ori pe an, sîntem rar turiști, sîntem uneori călători. Sînt însă identități culturale și comunități imaginare pe care le moștenim din copilărie și care sînt mult mai puternice – deși nu eterne sau neschimbate. Așa sînt, de exemplu, limba noastră maternă, identitatea culturală, cetățenia și etnia. Pentru mulți oameni, aceste noțiuni sînt identice, merg împreună: ești din România, cetățean român, vorbești limba română și te simți român. E simplu. Omul însă nu e simplu. Realitatea nu reproduce întotdeauna categoriile prefabricate de teoreticieni, politicieni sau istorici. Aceste patru noțiuni nu sînt identice și variază într-o formă extraordinară în viața cotidiană din România și în afara granițelor. A fi cetățean român înseamnă că ești născut în România sau ai primit cetățenia țării după un proces administrativ stabilit de lege și de sistemul juridic actual. Este deci un statut, o identitate legală, juridică. O identitate pe care rar o înțelegem, mai ales cînd e vorba de obligațiile și drepturile cetățeanului stabilite în Constituția țării și în legislația actuală. A vorbi română nu înseamnă direct și a fi cetățean român: sînt foarte mulți în țara asta care vorbesc foate bine limba română, dar sînt studenți arabi la medicină, sînt profesori străini care predau la diferite școli sau universități, sînt oameni din alte țări care au învățat limba română din pasiune. A vorbi o limbă, deci, înseamnă o capacitate intelectuală, o identitate culturală și intelectuală. 

Limba maternă iarăși e o temă cu sute de nuanțe și variații. În România sînt o mulțime de limbi materne: română, maghiară, germană, romani, ebraică, turcă, bulgară, sîrbă, armeneasă… sînt oameni care vorbesc, gîndesc, citesc în alte limbi decît majoritatea societății, iar pentru unii această varietate este șocantă sau, pentru oameni din zone monoetnice, chiar neobservabilă. Limba maternă este o moștenire culturală din copilărie, o moștenire extrem de puternică ce formează gîndirea, atitudinea culturală, surse literare primare pentru orice om. Visăm, iubim, gîndim în limba noastră maternă, indiferent de cîte limbi sau identități culturale vom îmbrăca pe parcursul vieții. Limba maternă, deci, este o identitate lingvistică primară și esențială. Dar nici măcar limba maternă nu este o dogmă sau o identitate eternă: sînt familii mixte, unde copilul vorbește cel puțin două-trei limbi din copilărie. În cazul oamenilor bilingvi, noțiunea și puterea limbii materne se fluidizează, devine aproape un nonsens. Așa ceva observăm mai ales în sudul Transilvaniei, în zone unde comunitățile maghiare sînt într-o asimilare culturală tot mai intensă cu românii. Sînt, la fel, foarte mulți care au părăsit țara natală și au devenit bilingvi: limba maternă probabil are o putere mai nuanțată și o identitate diferită în diaspora decît acasă.

Etnia și identitatea culturală sînt noțiuni similare, dar nu identice. Sînt foarte mulți oameni care afirmă că sînt de etnie maghiară, dar nu au și o identitate culturală maghiară, nu-și asumă moștenirea culturală maghiară. Sînt, la fel, oameni care nu sînt de etnie maghiară, dar prin contactul intens cu limba și literatura maghiară au și o identitate aparte: traducători, oameni din familii mixte, oameni care au contribuit în secolele XX și XXI la dialogul interetnic și cultural.

Prin această relativizare a identităților voiam să arăt complexitatea problemei cînd vorbim de „minorități etnice“ din România. Majoritatea românilor rezolvă problema minorităților cu o afirmație bine cunoscută și superficială: toți sîntem români din România. Prin ierarhizarea identităților – identitatea de cetățean este primară față de orice identitate lingvistică și culturală –, statul român și majoritatea românilor adoptă modelul francez și american în construirea identității României după 1920. România, după Trianon, a devenit o țară imensă, cu o populație multiculturală, unde identitățile lingvistice, culturale, religioase și cotidiene prezentate mai sus conviețuiau într-un haos nepregătit. Astfel, era necesar un nou „nation-building“, o țară imaginară, un model ideologic reflectat prin narativa politică, educație, administrație și istoriografie. Acest model era cel francez și american care ierarhizează identitățile prezentate, omogenizează societatea sub umbra conceptului de „oameni egali în cetățenie“. Iar acest model era ideal pentru a nu conștientiza și a mușamaliza realitatea și moștenirea istorică.

Aderarea la Uniunea Europeană, mobilitatea oamenilor după 1990 și semnarea tratatelor internaționale pentru ocrotirea identităților și comunităților culturale și minoritare au schimbat cel puțin realitatea cotidiană, dar nu și modelul central despre o Românie omogenă, de stat național unitar, unde multitudinea identităților culturale și lingvistice sînt – teoretic – protejate de lege, dar niciodată promovate sau rar tematizate în școli, manuale, filme, afișe sau în realitatea cotidiană.

Identitățile sînt relative și sînt în constantă schimbare. Eu m-am născut într-o familie maghiară, vorbeam exclusiv limba mea maternă pînă la vîrsta de 7 ani, am creat identitatea mea culturală maghiară sătmăreană în 18-20 de ani, apoi la facultate, în Cluj, am îmbrăcat o varietate enormă de identități culturale și efemere, dar și identități pe care încă le am. Am studiat și am trăit în Ungaria, Italia și Germania, astfel am moștenit identități culturale, lingvistice și de acolo. De zece ani sînt în viața academică, de trei ani, de cînd m-am reîntors în țară, sînt vocal în viața civică, minoritară și politică. Am astfel zeci de identități suprapuse care conviețuiesc în mine destul de bine, uneori accentuate, alteori ignorate, și sînt conștient că astea se vor schimba, vor evolua și în viitor.

Într-o lume ideală, aceste identități, stratigrafii identitare nu sînt marginalizate de un statut legal sec și artificial (cetățenie), ci au un rol complementar și interdependent: este foarte fain, dacă ești cetățean român și maghiar, te simți maghiar ardelean, faci parte din comunitatea lumii academice și din zeci de mici comunități culturale sau sexuale.

Omul secolului XXI trebuie să fie conștient că nici una dintre identitățile în care este îmbrăcat nu este mai presus, mai importantă, mai frumoasă decît sutele de identități pe care le putem întîlni în viața cotidiană și care oricum sînt într-o continuă schimbare. Acel Homo sapiens universal trebuie să ajungă la un nivel spiritual în care păstrarea, exersarea și promovarea identităților rămîn o alegere individuală și nu una impusă sau controlată de stat sau de o majoritate numerică.

Szabó Csaba este istoric al antichității, asistent la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?