Made in USA

Luminiţa MANDACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
Made in USA jpeg

De o săptămînă am ajuns în ţara libertăţii, libertate scrisă cu majusculă: ţara unde libertatea e protejată prin lege, precum un animal sălbatic, pe cale de dispariţie. E o ţară a libertăţilor domesticite cultural, dar procesate financiar şi legislativ, ţara în care bunăstarea personală – trecută prin libertate – se loveşte cel mai adesea de lege. E ţara unde libertatea rămîne un concept asimilat şi inclus în lege, ca pretext pentru discursul politic. E ţara unde libertatea de a te muta dintr-un stat în altul înseamnă şi a te supune legilor fiecăruia. Cît priveşte libertatea privată, cea scrisă cu litere (mai) mici, se loveşte şi aici, la fel ca peste tot, de neputinţele materiale ale vieţii de zi cu zi.

Două cazuri de independenţă

...Pe Brianna am întîlnit-o în Arizona. Este o tînără de 19 ani care a început anul acesta studiile în inginerie spaţială la aceeaşi universitate la care mă aflu şi eu. Brianna este „o nomadă fără voie şi fără ştiinţă“: a locuit în San Diego, Santa Barbara, San Francisco, Boston, iar anul acesta s-a mutat în Tucson, pentru că aici „a purtat-o serviciul mamei ei“. Îmi povesteşte că mama ei, de religie musulmană, a cîştigat un proces în faţa unei familii de musulmani, pacienţi la spitalul unde lucrează, care i-au imputat că „religia lor se pierde din cauza femeilor care îşi poartă vălul doar pe jumătate“. Brianna era mîndră de mama ei, luptătoare pentru drepturile lor.

... Într-o după-amiază, în sala de aşteptare a administraţiei universităţii americane unde studiez şi eu, întîlnesc două mame care au venit să plătească taxa anuală pentru copiii lor (mai precis, cîte 24.000 de dolari pe an pentru fiecare copil) – vorbeau cam amar şi tare, ca şi cum nu s-ar mai fi dus să-şi prezinte cardul la biroul cu pricina. Copiii lor au însă dreptul şi libertatea de a beneficia de educaţie într-un mediu democratic unde se pot exprima liber iar diploma, probabil, „le va garanta şi un loc de muncă pe piaţa revigorată de după criză“.

Visul american al libertăţii este astfel încorporat în orice discurs: de la cel pe care îl asculţi la radio dis-de-dimineaţă la ofertele din supermarket sau cel universitar, din campus. Pentru că „eşti liber, poţi alege“, poţi încerca, poţi reuşi, poţi munci şi eventual poţi ajunge „undeva“. Libertatea de aici este însă fictiv susţinută de democraţie iar în spatele ei stă fictiv meritocraţia: dacă eşti bun, reuşeşti.

De altfel, într-un articol din 2005 din The New Yorker, „The social logic of Ivy League admissions“, sociologul şi jurnalistul canadian Malcolm Gladwell demistifica mitul meritocraţiei ca emblemă universală a universităţilor de top. Citîndu-l pe sociologul Jerome Karabel, Malcolm povesteşte că, în anii ’20, „crema intelectualilor de la Harvard“ şi-a dat seama că cei mai competenţi studenţi erau evreii, care ocupau aproape 20% din locurile universităţii, eliminînd fără prea mari eforturi burghezia americană albă, avidă de diplome măreţe. Şi-au dat atunci seama că e nevoie de o schimbare radicală, încercînd să limiteze meritocraţia, să ofere un număr cît mai restrîns de burse studenţilor evrei. Măsurile au fost aspru criticate, iar strategiile de a limita accesul la educaţie n-au fost puse în practică; s-a ajuns însă la concluzia că definiţia „meritului“ trebuie schimbată. Astăzi, profilul ideal este cel al tînărului care are un parcurs de viaţă interesant, poveşti de viaţă mai „relevante“ decît rezultatele de la SAT sau GRE. La asta se adaugă, în cazul Ivy League, statura atletică şi predilecţia pentru sport. Dacă eşti aşadar un bun atlet, ai încredere în tine şi condiţia fizică te ajută, reuşeşti în viaţă, pentru că, da – o ştim cu toţii –, nu cei mai dotaţi intelectual ajung să fie şi cei mai apreciaţi social şi economic.

Libertatea cash

Revenind la discuţia despre libertatea americană şi reducînd-o drastic la cifre, în 2010 aproape jumătate (44%) dintre studenţii de la universitatea mea apelaseră la acele „student loans“ (împrumuturi bancare) pentru a-şi putea plăti studiile. Situaţia s-ar putea să fie încă şi mai neagră acum, în 2012, cînd bugetele s-au ascuţit dureros pe motiv de criză economică. Sînt datorii de zeci de mii de dolari, rambursabile mai apoi în zeci de ani de lucru. Există, ce-i drept, şi finanţare din partea universităţilor, prioritari fiind studenţii la programele de masterat sau doctorat care îşi pot aduce aportul la reducerea cheltuielilor universităţii prin poziţii de asistent de proiect sau de curs. Însă preţul pentru a ajunge pe aceste poziţii e uneori scump plătit: rezultatele anuale trebuie să fie maximale, ceea ce înseamnă că viaţa de după muncă nu prea mai există.

Fericirea în doze mici

Europa socialistă nu promite un vis american şi poate nici superlative pe plan profesional la pachet, bonus al vreunei „universităţi de top 10“. Ca student la un program de master în Belgia, am înţeles însă că libertatea se preţuieşte aici altfel şi e plătită cu o altă monedă de schimb. Eşti liber să rămîi în rînd şi să-ţi fie foarte bine cu un loc de muncă în administraţie sau în mediul public. Abundenţa se caută în altă parte şi nu e de negăsit. Ca student, eşti liber să alegi şi liber să fii independent.

La noi…

În România, înainte de ’89 eram prea mică pentru a resimţi „lipsa de libertate“, deşi îmi doream să cunosc acel „afară“ despre care tot auzeam vorbindu-se. În 2007 am plecat la o şcoală de vară în Germania, moment care a marcat şi startul pentru toate plecările care au urmat.

Acum, îmi petrec verile în România. Pentru mine e ţara libertăţilor intime, a fericirii în doze mici şi condensate, a simplităţii dintr-un sat dobrogean în care tătari pierduţi de lume îşi duc caprele la păscut noaptea, fără nici o grijă, un sat în care ai libertatea de a lăsa uşile casei şi poarta deschise în timpul zilei, libertatea de a te lungi după caise în copaci şi de a te ghemui după roşiile care aproape ating pămîntul. Sînt libertăţile „de la sat“, pe care orăşenii nu le-au cunoscut probabil niciodată. O libertate mai pură cu greu ar putea fi descrisă.

Între „ironic“ şi „hilar“ aş putea spune că avantajul cel mai mare al democraţiei de azi constă în şansa de a gusta diferite libertăţi, trăite diferit, şi în posibilitatea a alege pe cea care ne prieşte cel mai bine. Esenţială pentru tinerii din România de azi e probabil libertatea de a-şi alege locul după ce au gustat şi au trăit, au experimentat şi au încercat, de atîtea ori, alte variante; şi de a decide mai apoi care e acea libertate care îi poate face fericiţi. Perspectiva mea e limitată pentru că n-am trăit sau nu am conştientizat un moment sau un loc în care simpla libertate de mişcare sau exprimare să nu existe. Şi mă duc acum cu gîndul la un film despre viaţa în Coreea de Nord – A State of Mind (Daniel Gordon, 2004), în care oamenii de rînd dau vina pe americani (generic) pentru gerul iernii. Poate că fericirea prin libertate se trăieşte doar la extreme: cînd nu cunoşti alt fel de a trăi şi, deci, nu tînjeşti după o altă viaţă sau realitate, sau cînd ai trăit mai multe şi ai infinite posibilităţi de a alege. 

Luminiţa Mandache este doctorand în antropologie, Universitatea din Arizona. 

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Furtuni cu grindină și vânt puternic în mai multe zone din țară. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT VIDEO
ISU Delta Tulcea a emis un mesaj RO-Alert pentru atenționarea locuitorilor, din Tulcea, Nufărul, Murighiol, Sarichioi, Babadag, Kogălniceanu, Frecăței, Somova și toate localitățile din Deltă Dunării.
image
Se află omenirea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Ce spun specialiștii
Preocupările legate de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial sunt crescânde, având în vedere recentele evenimente petrecute în Orientul Mijlociu, dar și situația din Ucraina.
image
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.