Lux la masculin

Bărbieritul. Se poate ușor citi și pe fața bărbaților că sînt mereu cu cîțiva pași în urma femeilor pe scara evoluției. Mai ales dimineața, înainte să meargă în baie. Seara, la culcare, arată ca oamenii, și pînă dimineața aduc mai mult a cimpanzei. Ce hotărîre arbitrară a naturii, să le lase bărbaților barba și să le ia părul de pe frunte! Sau poate doar un atavism, căruia merită să i te împotrivești în fiecare dimineață prin cel dintîi act civilizator al zilei. Care merită oficiat fără grabă și cu tot instrumentarul cuvenit: lamă, spumă și pămătuf. Aparatul de ras electric se exclude de la bun început, deoarece bîzîitul lui nervos nu își are locul într-un act ritual. Pînă și moartea, în cele din urmă, preferă coasa și nu combina de treierat.

Cel mai stilat mod de îndepărtare a surplusului de păr rămîne bărbieritul clasic, cu briciul. Fiind totuși vorba de o artă care se învață cu mari și sîngeroase sacrificii, pe cale de dispariție în rîndul națiunilor industrializate, prea puțin dispuse să riște. Între timp briciul a ajuns să-i sperie pînă și pe frizeri, tot mai puțini avînd curajul să se încumete să îl mai folosească, pentru că oricum la școala de meserii nici nu se mai pomenește de el. Cu toate astea, briciul rămîne cea mai blîndă și mai temeinică formă de îndepărtare a părului nedorit, dintr-o mișcare măiastră putînd reteza ceea ce mult lăudatele aparate Gillette sau Wilkinson reușesc doar cu patru lame aliniate strîns, după ce un dispozitiv de avangardă a lăsat în urma sa o substanță chimică pentru o alunecare mai bună. Un sistem prevăzut, în cel mai nedemn mod, cu nenumărate elemente de protecție, astfel încît să se poată bărbieri din mers și bețivii.

Briciul este nu numai expresia unui anume savoir-faire, ci mai mult, o profesiune de credință arhaică, o frondă la adresa unei societăți a obiectelor de unică folosință. Fabricantul Dovo, din Solingen, vinde versiunea simplă, cu gravură și mîner din lemn negru de abanos, cu 90 de euro. Modelul de 460 de euro, cu mîner din fildeș de mamut vechi de 40.000 de ani, poate secționa și arterele, în cel mai demn mod, dar atenție, după utilizare lama trebuie clătită cu apă curată și apoi uscată temeinic!

O ustensilă inofensivă și acceptabilă de bărbierit este chiar aparatul în care se fixează lame de ras. Gillettiștilor și ­Wilkinsonienilor le-au rămas în general necunoscute aceste aparate, cum sînt cele fabricate, spre exemplu, de firma Merkur din Solingen, în aceeași formă, din 1931. Sună teribil de nostalgic, dar ele se pot curăța perfect și nu se blochează la fel de repede cu fire de păr ca acele invenții moderne și foarte scumpe. Zece lame de ras produse de firma japoneză Feather – considerate un adevărat etalon de calitate – costă numai cinci euro, mai puțin decît trei seturi moderne la supermarket.

Supermarket-urile și drogheriile nu sînt cîtuși de puțin cele mai bune locuri din care se pot cumpăra ustensile pentru bărbierit, deși există o ofertă generoasă inclusiv de tuburi cu spumă de ras și, așa cum se întîmplă de obicei, noutatea atrage. Dar spuma aceea prezintă două neajunsuri decisive: e rece și e uscată. Cum barba trebuie înmuiată înainte de bărbierit, adică să fie umedă și caldă, se recomandă folosirea spumei pregătite din săpun de ras cu conținut ridicat de grăsime, spre exemplu, de la Trumper, firmă londoneză de tradiție, folosind pămătuful și vasul cu apă la temperatura potrivită. Se poate folosi și crema de ras specială, pusă direct pe pămătuf. Cunoscătorii apreciază Musgo Real, produsă de douăzeci de ani în Portugalia, circa zece euro tubul, cu o combinație unică de multă lanolină, ulei de cocos și glicerină. Astfel, firele de păr sînt foarte bine pregătite pentru bărbierit, lama alunecă practic fără să întîmpine rezistență și nu se blochează. În același timp, pielea beneficiază de multă îngrijire, încît nu mai are nevoie de alte tratamente.

Din acest motiv, merită să faceți încă un pas spre bărbieritul perfect și să investiți într-un pămătuf de cea mai bună calitate, fiind de altfel și un obiect care stîrnește mult imaginația cînd vine vorba despre pedanteria masculină. Firele de păr din barbă au oricum o constituție rebelă, iar pămătuful nu trebuie în nici un caz să fie la fel. Este foarte posibil ca un pămătuf din păr de mistreț să pună bine în mișcare sîngele, dar adevăratul răsfăț vine de la pămătuful din păr de bursuc. Și spuma iese mai cremoasă, deoarece firele de păr de bursuc au vîrful foarte fin. Pămătuful de paradă costă 300 de euro și este din păr de bursuc cu vîrfuri argintii, are mînerul din os, fiind fabricat de Plisson, manufactură franceză ale cărei produse erau folosite și de Napoleon. Părul din acest pămătuf provine de pe spatele bursucului și poate fi recunoscut după licărul argintiu din vîrf urmat mai jos de o zonă aproape neagră. O asemenea capodoperă poate fi folosită cel puțin zece ani, cu condiția să fie bine întreținută, mai exact clătită cu atenție și atîrnată cu capul în jos într-un dispozitiv special, pentru ca restul apei să se scurgă ușor.

În final, umanizarea matinală mai are nevoie de un singur accesoriu, mai degrabă ieftin, adică numai cinci euro, şi în acelaşi timp simpatic: piatra de alaun, un cristal natural, care ajută la oprirea sîngerării. (www.dovo.de, www.trumpers.com, www.nassrasur.com, www.rasageplisson.com/Rasierpinsel)

Peria de cap. O buclă primită în dar era „unul dintre cele mai încîntătoare jocuri ale iubirii“, spunea odată Flaubert, ceea ce astăzi poate părea o simplă exagerare. Dar energia cu care industria cosmetică face reclamă produselor pentru îngrijirea părului arată limpede că puterea lui de atracție nu și-a pierdut deloc farmecul erotic. Doar că e preferabil să rămînă la locul lui, adică pe cap, și perfect îngrijit. Și aici intră în scenă peria, care, în epoca apei curente, a șampoanelor antimătreață și a balsamurilor, mai este folosită, din păcate, doar pentru coafat. Periatul menține curățenia părului și sănătatea epidermei, conferind o strălucire naturală prin întinderea grăsimii secretate de glandele sebacee pînă la vîrful firelor de păr.

Doar produsele veritabile, de calitate, își fac treaba cum se cuvine, iar cunoscătorii vor căuta periile din fire de păr natural, spre exemplu de porc domestic și mistreț, primele fiind mai moi, datorită unei vieți mai ușoare. Firma Kent din Marea Britanie, specializată în arta fabricării periilor încă din 1777, apelează prin tradiție la firele de porc domestic numite chungking, considerate extrem de durabile. La un preț de peste 200 de euro, periile trebuie să fie durabile și lucrate manual: cum regula pretinde ca firele să aibă lungimi diferite pentru a putea pătrunde în profunzimea șuvițelor de păr, este nevoie de multă măiestrie și rigoare.

Procesul de fabricare durează în medie 540 de ore pînă cînd o perie Kent autentică poate ieși din manufactura situată în Hemel Hempstead, în care este inclusă cu generozitate și durata de uscare a lemnului. Capodoperele păroase sînt livrate în cutii elegante, amintind mai degrabă de casetele de bijuterii. În schimb, trebuie să acceptăm că „the world’s finest brushmaker“, cum se prezintă Kent lipsit de modestie, are o conduită în afaceri ușor blazată. Dar trebuie să nu uităm că atelierele Kent i-au furnizat periuțe de dinți și regelui William al IV-lea. (www.kentbuersten.de)

(din volumul Lux Lexicon,
traducere de Mihai Moroiu,
Baroque Books & Arts, 2014)