"Lume, lume, soro lume" - Maria Tănase şi cîntecele ei

Herta MÜLLER
Publicat în Dilema Veche nr. 516 din 31 decembrie 2013
"Lume, lume, soro lume"   Maria Tănase şi cîntecele ei jpeg

Cînd încerci să traduci textele acestor cîntece în germană, observi că-ţi lipsesc nenumăratele sunete tînguitoare şi numele de alint pentru îndrăgostiţi şi copii – acele formule onomatopeice concise, acele exteriorizări dincolo de rostire – nemijlocite aşa cum nici nu pot să fie cuvintele. Textul românesc e străbătut de o urmă neîntreruptă de gramatică afectivă. În germană n-ai aceste semne ale afectului. Şi nu le poţi înlocui cu nimic din ce se găseşte în germană. Căci ce poţi găsi pentru cea sau cel care iubeşte: „iubito“, „iubitule“, dragostea mea. După care deja nu mai dispui de nimic altceva în afară de penibilul mein Schatz („comoara mea“), care în gramatica afectivă sună ca o gafă – pronunţia e dură şi şuierată. Şi-apoi, „comoara mea“ te trimite mereu cu gîndul la bogăţia materială, la zestrea pe care-o primea fata cînd se mărita. În loc de asta, în română se spune, de pildă, lumina ochilor mei. Gramatica afectivă îşi caută cuvintele în splendoarea efemeră. Cîte frunze din cele mai felurite nu joacă un rol în iubire: frunza de nuc, de alun, de lămîi, de mesteacăn, de salcîm şi de plop. Şi cîte alte frunzuliţe de bălării de prin coclauri – cît de frumoase sînt în gramatica afectivă urzica, ciulinul, mura ori vreun mărăciniş. Nu-i ca la Heinrich Heine: „Du bist wie eine Blume / so hold und schön und rein“ („Eşti ca o floare de gingaşă, de frumoasă şi pură“), ci după cum cîntă Maria Tănase în „Am iubit şi-am să iubesc“: „Haida haida de trei ori, / Că-ţi miroase gura a flori / şi buzele micşunele/ Muşcar-ar neica din ele.“ Sau în „Agurida“: „Ochişorii să ţi-i beau / Într-un pahar de cleştar.“ Metaforele acestor cîntece merg cu stridenţă la detaliu, figurile de stil o apucă pe drumul cel mai scurt. Există aici o sensibilitate care nu rabdă nici patosul dulceag, nici pe cel eroic. Patria din aceste cîntece nu-i niciodată statul, ci un ţinut, o întindere de pămînt unde viaţa proliferează, un loc nesigur existenţial. Cu cît mai directe spusele, cu-atît mai încîntat tonul, mai scurt textul, mai ferme cercurile refrenului. Lejeritatea şi sfiala sînt aici unul şi acelaşi lucru.

Majoritatea cîntecelor sînt foarte vechi, transmise din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea. Versificatorii şi muzicanţii – nişte anonimi. Şcoala lor trebuie să fi fost doar repetarea fără de număr a eşecului. Zi de zi, acelaşi fapt incomprehensibil: că nu faci faţă vieţii aşa cum ţi-o cere existenţa cotidiană. În faţa nefericirii, omul e totdeauna naiv. Naivitatea e cea care dă atîta autenticitate cîntecelor. E lipsită de apărare şi de aceea aşa de încurcată. Ochiul neajutorat se minunează la gestul pe care i-l face pămîntul cu vegetaţia verde ori cu zăpada îndoielnică. Frumuseţea exterioară îţi vînează gîndurile, căci caută să afle cîte ceva despre propria-i piele. În cîntecele astea, ce-i înăuntru e înhăţat de ce-i în afară. În versuri se succed atacurile prin surprindere. Saltul în poezie e nesperat, nu se cunoaşte el însuşi pe sine, nu e dinainte pregătit, şi nici irosit. Ca în orice poezie bună, ceva din propoziţie o ia razant pe arătură. La fel şi melodiile: lipseşte sunetul surd şi înfundat, lipseşte clişeul, lipseşte kitsch-ul. Majoritatea versurilor sînt cîntate de două ori la rînd – ai zice că unul se ţine de coada celuilalt. În această repetiţie stă agăţat timpul de care au nevoie zvîcnetul tîmplelor şi bătaia pulsului, pentru a muta starea noastră individuală în aceea a unei generalităţi normative. Şi invers. Pe un parcurs cît de lung, şi fără lacună, cîntecele astea nu se-ncred decît în detaliu. Chiar şi numai din acest motiv, teoriile şi bolovanii ideologici nu-şi au locul aici.

Un cîntec despre zestrea dată la măritiş sună astfel: 

Mi-o zis mama că mi-o da 
Zestre cînd m-oi mărita 
Douăzeci de perne mari
Toate pline cu ţînţari
Douăzeci de perne mici
Toate pline cu furnici
Douăzeci de perne moi
Toate pline de gunoi
Douăzeci de poloboace
Fără de fund şi făr’ de doage
Două raţe crăcănate
Astea cică-s vaci cu lapte. 

Am venit la oraş ca adolescentă. Am avut noroc, am cunoscut instrumentişti care mi-au atras atenţia asupra acestor cîntece. Nu mi-am crezut urechilor. Ce diferenţă faţă de folclorul bănăţeano-şvăbesc pe care-l cunoscusem pînă atunci! Sătenii numeau această muzică Blechmusik („Alămuri“; de-aici: „muzică de fanfară“). Un nume ciudat de dispreţuitor, dar potrivit, cum mi se pare. Fiindcă-i onest. Pesemne că nu observaseră cît e de nimerit, altfel i-ar fi găsit un altul. Ascultînd-o pe Maria Tănase, am priceput pentru prima oară ce poate fi folclorul – pentru prima oară, am luat în serios cîntecele populare. Asemenea muzică eram în stare s-o ascult şi înaintea, şi printre, şi după poeziile autorilor care-mi plăceau. Pentru mine, cîntecele astea îi aparţineau fără doar şi poate acelei poezii, căreia îi dădeam crezare cu totul atunci cînd o citeam. Căci, la fel ca şi aceea, te conduceau în cap într-acolo unde gîndurile vorbesc cu sine altfel decît în cuvinte. Păreau a fi înrudite cu poeziile lui Theodor Kramer, cu acele cîntece de leagăn „pentru un copil mare“. Şi în poeziile sale, plantele dublează acel nu-mai-ştiu-încotro al zilelor. Într-unul din cîntecele de leagăn, el scrie:  

Printre gălbenele, în crîng, un vînt s-a iscat
Dormi, tu, copile, dacă poţi dormi. 

Iar cîntecul de leagăn al lui Kramer sfîrşeşte cu versurile: 

iar în port stelele strînsu-s-au toate,
copile; doar frica să doarmă nu poate. 

În cîntecele Mariei Tănase, iubitul cere şi primeşte de la iubită mere, pere, nuci. Ceea ce ţine de trupesc, se negociază în fructe. Nu se face nici o comparaţie, dar ştim că este vorba de trupul ei şi al lui – fiindcă, de bună seamă, iubirea tocmai asta-ţi culege de pe trup, fructe. Apa rîului de bună seamă că te taie la picioare, iar să-mbătrîneşti e o haină grea, de bună seamă. E aproape de la sine înţeles de ce dictatura nu suporta aceste cîntece. Ele subminează sufletul şi mintea. Viaţa se prezintă ca acel bagaj sigilat care şi eşti pentru tine însuţi. Oricît ai colinda în lung şi-n lat în pielea asta a ta, nu vei afla decît cine-ai vrea să fii, dar nu poţi, şi cine va trebui să fii, dar nu vrei. Din aceste cîntece nu poţi învăţa nimic altceva pentru viaţă decît că-ţi eşti atribuit ţie însuţi fără altă opţiune. Timpul vieţii tale – asta-nseamnă de-a dreptul tocirea vieţii, zilele care se autodevorează. Şi numai moartea poate să-ţi ridice bagajul tău propriu odată ce el a ajuns pe-acest pămînt. Şi mai poţi învăţa din aceste cîntece că omul, fiecare în parte e prea bun ca să îndure chiar şi cea mai mică durere. N-am înţeles nici pînă azi – chiar verificînd pe propria-mi piele, tot n-am înţeles – cum de reuşesc aceste cîntece să te aline în jalea lor. De-a lungul anilor am observat, şi asta nu numai la mine, că ele îi vin de hac melancoliei, fără a bagateliza nimic. Poate că ele-ţi dau sprijin cînd te afli pe muchie de cuţit, şi-aşa ajungi să pricepi că simţirea poartă doliul cel mai frumos cu mintea.

Ce-i de mirare că guvernanţii se temeau la fel de mult de aceste cîntece ca şi de literatură, ripostînd aici ca şi acolo prin cenzură? Toată cenzura era absurdă, dar s-o interzici pe Maria Tănase declarîndu-te, totodată, „dictatura proletariatului“, asta era de-a dreptul cinic. Căci nimeni şi nimic nu întruchipa mai credibil ca Maria Tănase, în cele patru sute de cîntece ale sale, simţămintele esenţiale ale românilor, în particular, şi ambivalenţa cotidianului, în general. Maria Tănase era vedeta oamenilor mărunţi. Se spune că la un iarmaroc, cîndva prin anii ’50, cînd i se interzisese să apară în public, era aşteptată de mii de oameni. Cînd s-a anunţat că Maria Tănase nu mai vine, oamenii pur şi simplu nu s-au întors acasă, ci au rămas acolo. Aşa că Securitatea a fost nevoită s-o aducă pe cîntăreaţă de-acasă pe scenă, în limuzina de serviciu a instituţiei. Există un film documentar de la înmormîntarea ei. Văzîndu-l, ai impresia că asişti la nişte funeralii de stat organizate pînă în cele mai mici detalii. Dar e tocmai invers. Statul nu-i putuse împiedica pe oameni să urmeze sicriul cu miile, covîrşind oraşul cu manifestarea tristeţii lor publice. Statul nu era defel amestecat, dar fireşte că nici despre un protest politic nu era vorba – ci doar despre o normalitate mută, venerarea acestei femei care murise.   

fragment din eseul „Lume, lume, soro lume“, apărut în volumul  Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică,  traducere din germană şi note de Al. Şahighian, Humanitas, 2011  

Ilustraţie realizată de Ioana Şopov (behance.net/IoanaSopov, facebook.com/darkyshines)

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.