Lucrurile găsite și lucrurile făcute

Bogdan RĂILEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 866 din 12 - 18 noiembrie 2020
Lucrurile găsite și lucrurile făcute jpeg

Există o diferență subtilă a lucrurilor în lumea oamenilor. Există lucruri pe care le găsim că se întîmplă și lucruri pe care le facem să se întîmple. Diferența am realizat-o într-o zi cînd stăteam întins în pat și mă uitam la lampa care atîrna de tavan. Cine făcuse lampa aia? Și de ce era fix așa modelul? De unde venea fierul din care fusese făcută lampa? Sau sticla în ce cuptor se topise? Mă aflam în fața unui lucru găsit, străin oarecum, dar care făcea parte din viața mea pe de altă parte, era un lucru făcut deja cînd eu am ajuns în apartamentul acela. Spre deosebire de lampă, pe balcon am un ghiveci în care cresc doi pui de stejar. Acești vlăstari îi știu de cînd erau sub formă de ghinde. Eram într-o după-amiază de toamnă și băiețelul meu care avea doar cîteva luni pe atunci adunase în pumni niște ghinde. Acum, după cinci ani, ghindele sînt niște copăcei mici într-un ghiveci pe balcon. Stejarii ăștia sînt niște lucruri făcute. Știu totul despre ei, de unde vin, cum au crescut, de cînd sînt pe balcon și poate, dacă aș fi ținut o socoteală, aș fi știut și de cîte ori i-am udat, cu ce fel de stropitori etc. Diferența dintre lucrurile găsite și lucrurile făcute este gradul de intimitate. Cît de mult din istoria acelui lucru îți aparține? Un copac din pădure luat la întîmplare îmi va fi mult mai străin decît stejarii mei de pe balcon. Un lucru găsit e un lucru cu care trebuie să ne obișnuim. La fel ca întreaga natură sălbatică. Noi am găsit aceste lucruri aici și pe urmă am început să modificăm această intimitate, s-o accentuăm, să facem lucruri noi din ce era deja. Mecanica acestei intimități se potrivește foarte bine cu corpul relațiilor de familie (și cred că e valabil pentru orice familie din lumea asta, cu nuanțele de rigoare). Îmi imaginez familia mea ca pe un fel de pădure sălbatică în care m-am trezit. Dar trezirea mea sau conștiința apartenenței la această familie este un lucru care s-a produs lent în ani de zile, cred că zeci de ani. La început am luat totul așa cum era, prin prisma iubirii, era iubire, era confort. Era comunism, era un sistem la care viața se adaptase. Copacii erau diferiți. Nu puteam să le înțeleg originea. Pe urmă, în adolescență, nu m-a mai interesat brusc nimic legat de această origine. Comunismul căzuse, a urmat o perioadă de nesiguranță. Știam că familiile din care proveneam nu se înțeleseseră mereu bine. Știam că există conflicte, că unii beau mai mult, alții munceau mai mult, că părinții din partea lui taică-meu erau basarabeni refugiați în timpul celui de-al doilea război mondial și că trecuseră printr-un ocean de suferință sau că părinții din partea maică-mii erau de aici, din regat, și nu aveau ce răni să își arate, dar erau sinceri și săritori. În fine, știam cîte ceva despre ai mei, dar tot ce îmi doream era să plec din orășelul de provincie de la marginea Bucureștiului. Voiam să fac lucrurile mele. Voiam să mă desprind de pădurea în care crescusem. Sălbăticia adolescenței nu mă lăsa să mă uit în urmă la oamenii lîngă care mă născusem, nu eram curios să aflu din ce erau făcuți. Cîți dintre adolescenții din lumea asta știu cum s-au cunoscut părinții lor, care e povestea care i-a adus pe această planetă? Despre lucrurile găsite nu se pun prea multe întrebări. Sub stratul de iubire cu care înconjurăm familia sînt multe întrebări nepuse care au un timp de valabilitate și, probabil, cu toții credem mereu că e timp, dar într-o zi te trezești că nu mai e.

După adolescență, Bucureștiul m-a îmbogățit cu prieteni noi, dar și cu nefericire. Depresia zgîria pe la colțuri, anxietatea și ipohondriile își ascuțeau ghearele pe sistemul meu nervos. În unele nopți stăteam și mă întrebam ce moștenesc din familia mea, în cine se ascundeau semințele astea de frică de care nu puteam să scap. Într-o după-amiază de toamnă, pe la treizeci și ceva de ani, mergeam cu mașina spre Buftea. Aveam iar o perioadă grea la București. Pe măsură ce mă apropiam de Buftea, spațiile se lărgeau, mașina urca pe  podul de la intrarea în orășelul părinților mei, vedeam cîmpurile largi și pădurea undeva la orizont. Mă jucasem des pe acolo în copilărie. Calea ferată peste care treceam, ea însăși îmi părea o ființă cunoscută pe lîngă care îmi trăisem o parte din viață urmărind trenurile și numărînd vagoanele. Toate lucrurile astea mă linișteau și realizam acest lucru după mai mult de treizeci de ani. Lucrurile acestea pe care le găsisem acolo și care mai mult sau mai puțin rămăseseră neschimbate mă linișteau.

M-am întors și acum cîteva zile la Buftea. Același traseu. În mașină mirosea puternic a crini și cetină de brad. Un miros insuportabil, mortuar. Ascultam Max Richter, încercînd să las durerea și neliniștea să iasă. Fără îmbrățișări, fără îmbrățișări, mi-am repetat tot drumul de la florăria din Piața Amzei de unde am luat coroana pînă la cimitirul din Buftea. Îmi spuneam asta ca nu cumva să uit și s-o iau pe maică-mea în brațe atunci cînd o s-o văd. N-a fost nevoie. Și ea era conștientă de noua planetă pe care locuim de astă-primăvară, acest loc unde lucrurile găsite și lucrurile făcute au fost lovite de un asteroid. Peste ele se așterne un strat mic de cenușă. Intimitatea noastră se face deocamdată fără îmbrățișări. Legăturile de familie se păstrează cel mai bine în această perioadă de la distanță, altminteri e posibil să mai simțim acest miros de crini amestecat cu cetină, iar lucrurile găsite să dispară dintr-odată.

Bogdan Răileanu este scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Răzvan Lucescu, „îngropat“ în bani: suma primită de la magnatul grec, patron la PAOK Salonic
La 55 de ani, fiul legendarului „Il Luce“ și-a câștigat reputația de tehnician de elită prin rezultate impresionante. Titlul pe care l-a cucerit cu PAOK, pentru a doua oară, confirmă această realitate.
image
Experiența copleșitoare a doi români printre tătarii din Rusia. „România? Fantastică țară!” VIDEO
Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales să meargă în Rusia, dar nu oriunde. Cei doi au ajuns la Kazan, capitala Tatarstanului, iar experiența lor a fost una copleșitoare
image
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani.

HIstoria.ro

image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.
image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.