Lucrul cel mai scump

Publicat în Dilema Veche nr. 203 din 30 Dec 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În primăvara lui 1998 munceam de zor la lucrarea de licenţă despre Leonid Dimov. Ziua scriam, iar seara îmi luam foile caligrafiate şi le predam doamnei Mirela ca să mi le culeagă pe calculator. La sfîrşit, cînd totul a fost gata, am primit în schimbul lor bucata pătrăţoasă de plastic, numită dischetă. Cu ea am plecat la Bucureşti, unde trebuia să dau printuri ?i să-mi văd, în sfîrşit, "opera" finalizată. L-am rugat pe Mihai să mă ajute (el era singurul om cunoscut care avea un laptop pe vremea aia). Numai că fonturile nu se convertiseră ca lumea (atunci îmi era imposibil să înţeleg de ce şi ce înseamnă). A venit la mine la cămin, foarte somnoros şi cu tricoul îmbrăcat pe dos, dar cu o minune de computer portabil cu care am reuşit să salvăm documentul cules la Tîrgu-Jiu. După un an şi ceva, eu şi Mihai am rămas împreună şi i-am povestit abia atunci cît de stresată am fost în ziua aia: să-i zic că are tricoul pus aiurea? Asta pe lîngă emoţiile incredibile că n-o să mai pot să-mi printez niciodată lucrarea etc. Poate trauma mea legată de maşinăriile complicate mi se trage de atunci, dracu’ ştie. Poate că tot timpul am simţit, într-un fel, că există un Dumnezeu al obiectelor de care ne folosim şi care poate fi atît de ciufut şi de capricios că e mai bine să nu te apropii de el prea mult. Îl accepţi şi cînd te ajută şi cînd te face să-ţi pierzi lucruri pe care le-ai scris. Mi s-a întîmplat la cele două cărţi, deja mă gîndesc că n-o să se răzgîndească la a treia. Primul meu document word a împlinit 10 ani. Acum sînt dependentă de un laptop mic, argintiu, Mac. Mi-e foarte drag, e un obiect frumos şi deştept şi lucrul cel mai scump pe care mi l-am cumpărat vreodată. Cîteodată mă apucă o teamă existenţială că nu ştiu ce urmează, că începem să fim prea tehnologizaţi. Oricît ai încerca să-ţi păstrezi un dram de intimitate, figurezi într-o bază de date: telefoane, adrese de e-mail, de Skype, messenger.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

shutterstock 2669409383 jpg
Ce se întâmplă cu glicemia ta atunci când iei multivitamine?
Evită să iei seara multivitamine care conțin doze mari de vitamina C, deoarece acestea pot determina valori fals crescute ale glicemiei la anumite aparate de măsurare. Dacă ai diabet sau rezistență la insulină, alege multivitamine sub formă de comprimate sau capsule, în locul celor gumate.
Vernisajul expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”,  în Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Vernisajul expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, în Bastionul Maria Theresia din Timișoara
Muzeul Național al Banatului organizează vernisajul expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, joi, 15 octombrie 2026, de la ora 18:00, în Bastionul Maria Theresia, mansarda B1.
Ionel Rusen este escortat de polițiști la sediul DIICOT din București, 21 septembrie 2026. Inquam Photos / George Călin
Soția lui Ionel Rusen, audiată la DIICOT în dosarul de înselăciune a lui Călin Georgescu. O parte din milionul de euro ar fi trecut prin conturile ei
Soția lui Ionel Rusen a fost la DIICOT, în dosarul de înșelăciune și constituire a unui grup infracțional organizat în care sunt cercetați Călin Georgescu și partenerul ei.
Cornel Păsat vorbește despre divorț jpg
Cornel Păsat rupe tăcerea după despărțirea de Bianca. Ce a recunoscut despre suspiciunile de infidelitate
Cornel Păsat a făcut mărturisiri deschise despre ruptura dintre el și soția sa, Bianca. Deși au împreună un băiețel pe care îl pun pe primul plan, cei doi nu au reușit să își salveze căsnicia și au ajuns din nou la separare.
Altarul dedicat lui Augustus descoperit la Aquinum
Sacrificii ritualice și un altar dedicat lui Augustus: descoperiri spectaculoase a Aquinum
Un bloc de piatră care înfățișează trei animale sacrificate în cadrul unui ritual roman solemn și un altar de marmură dedicat împăratului Augustus de un fost sclav se numără printre cele mai importante descoperiri ale noii campanii arheologice de la Aquinum.
balonare jpg
Varza călită te balonează? Ingredientul simplu care îi poate echilibra gustul și ce trebuie să știi despre digestie
Varza călită este un preparat tradițional îndrăgit, mai ales în sezonul rece, însă pentru unele persoane poate veni la pachet cu balonare, gaze intestinale sau senzația de stomac greu.
shutterstock 2670624427 jpg
Studiu: Contează ceea ce mănânci când iei antibiotice
Zahărul și antibioticele pot influența negativ sănătatea intestinală, dar combinația dintre ele pare să agraveze efectele nocive. O alimentație bogată în fibre și alimente fermentate poate contribui la menținerea sănătății intestinale în timpul tratamentului cu antibiotice.
rom tm 10 jpg
Bernadette Szocs și Eduard Ionescu au luat medalie la CE de tenis de masă
Perechea Eduard Ionescu & Bernadette Szocs și-a asigurat o medalie în proba de dublu mixt a Campionatului European de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia). Aceasta a trecut cu 3-2 (9-11, 13-11, 12-10, 6-11, 11-9), în sferturile de finală, de cuplul francez Thibault Poret/Prithika Pavade.
anisia si serghei
Anisia Gafton, primele declarații după ce a devenit mamă. Cum se simte și ce se întâmplă cu băiețelul ei
Anisia Gafton a devenit mamă în urmă cu câteva zile, iar experiența pe care a trăit-o este una unică și de neuitat pentru ea. De curând, comedianta a oferit noi informații despre starea sa de sănătate, dar și despre cea a bebelușului.