"Lipseşte respectul pentru lucrul bine făcut&#8221; - interviu cu Nicolae NOICA -</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 296 din 15 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Palatul Băncii Naţionale a României, clădirea Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, Ateneul Român, Biserica Domniţa Bălaşa, Palatul de Justiţie din Bucureşti, Podul peste Dunăre, Palatul Bursei şi Camerei de Comerţ (azi Biblioteca Naţională), Palatul Cercului Militar, Portul Constanţa, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (azi Primăria Municipiului Bucureşti), parcul Carol, iată numai cîteva edificii publice realizate între 1884 " 1914, în vremea Regelui Carol I. Cum s-au putut construi aceste monumente de arhitectură atît de bine şi trainic într-o perioadă de greutăţi materiale şi financiare cînd tînărul stat român de abia se forma? Cred că în bună parte datorită conducerii înţelepte a unui mare rege. Căci încă din momentul depunerii jurămîntului de credinţă la 10 mai 1866, Carol I le-a vorbit românilor despre "un plan intern de modernizare a ţării". Un plan pe care l-a început şi cu ample lucrări de construcţii de la şosele, poduri şi "drumuri de fier", pînă la edificii publice pentru instituţii. Şi pentru a-l putea îndeplini, Carol I a înţeles să se înconjoare de remarcabilul corp tehnic românesc, în frunte cu Anghel Saligny, Elie Radu, Gh. Duca, Ion Mincu şi alţii, cărora le-a acordat toată încrederea şi respectul său. Rigoarea, disciplina şi seriozitatea pentru punerea în practică a proiectelor propuse au fost trăsăturile acestei şcoli româneşti de construcţii, care explică şi de ce s-au putut face aceste lucruri. Din păcate, au urmat cincizeci de ani de comunism, în care respectul pentru oameni şi tehnicieni a dispărut, iar rigorii şi disciplinei le-au luat locul "merge şi aşa" şi "descurcă-te". Astăzi ne confruntăm şi în domeniul construcţiilor cu o lipsă de autoritate şi organizare la nivel instituţional şi de responsabilitate a cheltuirii banului public. Nu avem responsabilitatea angajamentelor contractuale, instrument esenţial în economia de piaţă. Ne lipseşte o disciplină "nemţească" şi respectul pentru lucrul bine făcut. Poduri fără suflet Chiar atunci cînd s-a mai construit cîte ceva important, în ultimele decenii, din punct de vedere estetic, a fost la un nivel mult mai jos decît ce s-a făcut în timpul domniei lui Carol I. Un exemplu sînt podurile paralele peste Dunăre, de la Cernavodă. Cel al lui Anghel Saligny e o capodoperă, celălalt (făcut cu o sută de ani mai tîrziu) e un pod comun şi destul de urît. Ce s-a schimbat în gîndirea constructorilor? La sfîrşitul secolului al XIX-lea, lucrările publice de genul podurilor şi viaductelor erau considerate "lucrări de artă". O astfel de lucrare a reprezentat-o podul peste Dunăre de la Cernavodă. Proiectat de ing. Anghel Saligny, el avea cea mai mare deschidere din Europa la acea vreme, de cca 195 metri liniari şi avea forma unei dantele. Forma sa urmărea o utilitate practică: preluarea eforturilor după diagrama de eforturi. Este impresionant că în condiţiile tehnicii de atunci construcţia podului a fost realizată în numai cinci ani (1890-1895). Au trecut anii şi, din păcate, noul pod construit după anii ’70 surprinde prin masivitate şi formă. El nu mai este opera unui om ce şi-a pus sufletul, ci este opera anonimă a unui colectiv, neinteresat de suflete şi respect. Refacerea Centrului istoric al Bucureştiului pare o lucrare fără sfîrşit. În alte oraşe ca Sibiu sau Braşov, asemenea restaurări au reuşit mult mai bine şi mai repede. Există o explicaţie? O explicaţie a fost dată în anii ’30 de primarul Bucureştiului, Dem Dobrescu. El spunea: "Din păcate, lumea noastră politică crede că oraşul este o pastă caldă şi moale din care poţi face orice ţi-ar trece prin cap. Este nevoie însă de nişte competenţe, trebuie să ai anumite calităţi şi să înţelegi problemele edilitare şi urbanistice pentru a putea să le aranjezi în aşa fel încît să fie bine. De aceea cred că primar trebuie să fie cineva care să fie aplecat spre aceste lucruri şi să le înteleagă". Or, Bucureştiul nu a avut în ultimii 20 de ani un primar priceput şi o administraţie corespunzătoare. Pentru refacerea Centrului istoric al oraşului, este nevoie de voinţă politică, de cunoştinţe juridice care să rezolve problemele de proprietate şi de cunoştinţe tehnice care să rezolve problemele edilitare şi de punere în siguranţă a fondului existent şi grav afectat în timp. De altfel, într-o discuţie recentă a primarului Capitalei cu autorii refacerii centrului din Sibiu, aceştia arătau că o primă măsură ar fi declararea Centrului istoric ca zonă de interes naţional. Cu surprindere constat că nu se ştie că în 29 august 1998 a fost dată o ordonanţă pentru declararea "noului Centru Civic şi a Centrului istoric" ca zone de interes naţional. Iată lipsa de continuitate dintre administraţii! Ce să mai vorbim atunci de programe tehnice urmărite de oameni competenţi. Contractele trebuie să fie publice România are una din cele mai proaste infrastructuri de transport din Europa (cred că nu se poate compara decît cu Bulgaria). În aceste condiţii, tot ce se construieşte sau se repară se face în ritm de melc iar costurile par a depăşi orice calcul rezonabil, deşi lucrările sînt executate de firme străine care în alte părţi au făcut lucruri bune. Şi aici este vorba despre lipsă de organizare şi lipsă de continuitate. Mai întîi trebuie arătat că dezvoltarea unei infrastructuri de transport depinde de lucrările publice " şosele, autostrăzi şi căi ferate " construite şi de amenajarea teritoriului şi trebuie să fie coordonată şi urmărită de un minister de specialitate care să răspundă pentru îndeplinirea exigenţelor tehnice ale lucrărilor, încadrarea în termen şi cheltuirea banului public. Acesta nu poate fi decît Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului care a existat în ţara noastră din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1862 pînă în anul 2000. Cu toate acestea, în 2001, Guvernul Năstase a desfiinţat acest minister, considerînd poate că lucrările publice şi amenajarea teritoriului nu reprezintă o prioritate naţională. Un element determinant în realizarea corectă şi la timp a acestor lucrări publice îl reprezintă contractul încheiat între administraţia statului şi diversele firme româneşti sau străine. Acest contract trebuie să stabilească clar calitatea, preţul, termenul lucrărilor şi să fie public pentru că este vorba de banii cetăţeanului. Cu surprindere constatăm că aceste contracte se "dosesc" sub pretextul confidenţialităţii. Confidenţialităţii cui? Numai astfel ne explicăm, spre exemplu, cum costurile autostrăzii Bechtel "au crescut în cîţiva ani ca Făt-Frumos" de la 2,5 miliarde euro la aproape 5,6 miliarde astăzi şi nu s-au oprit. A afirma că un kilometru de autostradă costă 25 milioane euro este, cred, o descalificare pentru un specialist sau consultant. Estimările curente nu pot depăşi 4-5 milioane euro/km în zona de cîmpie şi 7-8 milioane euro/km în zona de deal. Ce fac firmele străine de care întrebaţi? Păi, se adaptează din păcate mentalităţii autohtone şi îşi urmăresc cu atenţie profitul. Dar unde este responsabilitatea ministerului de resort şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, organisme plătite pentru a apăra banul public? Aici este marea corupţie, căci lipsa de responsabilitate duce spre asta. Apa curentă, canalizarea, căldura, spaţiul de locuit, transportul, elctricitatea sînt lucruri de bază ale unei civilizaţii. Poate cu excepţia electricităţii, la noi acestea sînt chestiuni nici pe departe rezolvate. Nu le percepem ca pe nişte lucruri urgente, de făcut înainte de toate celelalte? Alimentarea cu apă, canalizarea, încălzirea casei, locuinţa, căile de circulaţie sînt elemente ale locuirii, elemente de bază ale unui mod de viaţă civilizat. Rezolvarea acestor probleme este o prioritate, cu atît mai mult cu cît starea acestora este departe de normalitate şi au influenţe deosebite asupra sănătăţii oamenilor. Ele nu pot fi rezolvate decît prin stabilirea unor politici de locuire pe termen lung (10-12 ani), aprobate de Parlament şi care să fie continuate de orice guvern, pînă la finalizare. Acesta este aspectul de fond al politicii, găsirea soluţiilor pentru rezolvarea problemelor esenţiale ale oamenilor. De acest aspect ar trebui să fim interesaţi toţi şi, poate în măsură mai mare, guvernanţii şi parlamentarii care să lase politicianismul şi mai întîi să făptuiască. În prezent este în derulare un amplu program care are ca scop dotarea cu instalaţii pentru apă şi canalizare a localităţilor ţării, program susţinut cu fonduri europene şi bani ai comunităţilor locale. Şi aici apare o lipsă de transparenţă a cheltuirii banului public. Astfel, anexele Hotărîrilor de Guvern prin care se aprobă caracteristicile tehnice şi costurile pentru lucrări nu sînt publicate, ci se păstrează la "strict secret". De ce? Domnilor guvernanţi, să nu ne spuneţi că "aşa cere Uniunea Europeană". Pe de altă parte, mulţi consultanţi, adesea străini, nu au în vedere soluţii alternative cu materiale locale, care sînt mai economice. Nimic nu se continuă de la o guvernare la alta Programe începute în timpul ministeriatului dvs., ca acela al alimentării satelor cu apă, n-au mai fost continuate în mod eficient sau au fost deturnate, ca în cazul ANL-ului. Cît e corupţie, cît neseriozitate şi cît lipsă de minte, din partea celor răspunzători de asemenea lucruri? Întrebarea dvs. îmi oferă posibilitatea să restabilesc adevărul în privinţa guvernării din perioada 1996-2000. S-a afirmat că programele şi guvernarea Convenţiei Democrate au fost un eşec. Astăzi, după mai bine de 10 ani, cine are bună credinţă şi se apleacă asupra acestor programe şi a ceea ce s-a făcut în acei ani, şi ce se face astăzi, nu poate să nu admită că atunci au fost făcuţi primii paşi pentru rezolvarea problemelor cu adevărat prioritare ale societăţii româneşti. Atunci, guvernanţii au înţeles "urgenţa" aspectelor pe care dvs. le-aţi subliniat anterior. Căci numai în ţară, în cele aproape 10.000 de sate, situaţia edilitară în anul 1997 arăta o stare îngrijorătoare: doar 8% din sate aveau alimentare cu apă, iar canalizare numai 3%. Şi guvernanţii au acţionat. A început un amplu program pentru normalizarea vieţii la sat prin alocarea anuală de la buget a unor sume importante pentru alimentarea cu apă a satelor şi pietruirea drumurilor comunale. A fost contractat un împrumut de cca 300 milioane euro pentru executarea lucrărilor pentru alimentare cu apă în cca 1000 de sate. Din păcate, o altă sumă pentru continuarea acestui program nu a mai fost procurată. De ce? În acelaşi timp a fost promovat un program pentru construcţia de locuinţe prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi aprobarea legii creditului ipotecar. Pentru a uşura procurarea locuinţelor de către tineri şi cei cu venituri medii, s-au aprobat, prin Hotărîre de Guvern, cîteva facilităţi: scutirea construcţiei de locuinţe de TVA, preţul de contractare prin ANL ferm, oferirea terenurilor pentru construcţie de primării, care urmau să suporte şi utilităţile. Programul a demarat în anul 2000, cînd s-au construit peste 600 de apartamente în numai şase luni, în Bucureşti şi Braşov. Următoarele guvernări, din 2001 pînă astăzi 2009, au deturnat programele iniţiale ale ANL. Au reintrodus TVA şi au permis fluctuaţii nepermise ale preţului la contract. Apoi, pe criterii populiste, au trecut fie la construcţia de locuinţe pentru închiriere la tineri, cu alte cuvinte locuinţe sociale realizate cu bani publici, iar mai recent la programul Prima Casă, care nu-i favorizează decît pe dezvoltatorii imobiliari. Grav este că nu se înţelege că aceste programe trebuie continuate indiferent de guvernare. Infrastructura ţine de domeniul public. Ne e greu să acordăm atenţie acestui domeniu pentru că sîntem preocupaţi (cetăţenii simpli, funcţionari ai statului sau politicienii) de domeniul privat pe care l-am redescoperit prea de curînd? Cred că cetăţeanul simplu este preocupat de acest domeniu. În schimb, politicienii şi funcţionarii administraţiilor centrale şi locale, care au obligaţia să apere domeniul public şi să urmărească dezvoltarea lui echilibrată şi să concilieze interesele dintre domniul privat şi cel public, sînt mult mai indiferenţi. Căci atunci nu ar mai aproba "turnuri" de tipul celor de la Biserica Armenească, Catedrala Sf. Iosif sau Biserica Sf. Mina, în zone protejate. Obligaţia primăriilor este tocmai să apere cetăţenii şi domeniul public de agresiunea unor proprietari " investitori care înţeleg "democraţia" numai în interesul propriu, drepturile celorlalţi neexistînd. a consemnat Andrei Manolescu

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.