Limba română de azi: fals decalog
La întrebarea provocatoare a Dilemei vechi, eu aş propune mai curînd o retrospectivă, care să arate ce s-a întîmplat cu limba română timp de un deceniu şi jumătate de la intrarea în furtunoasa noastră tranziţie. Să privim deci înapoi spre limba română, nu "cu mînie", ci cu detaşarea confortabilă pe care ar trebui să o aducă trecerea timpului. Şi, de ce nu, cu puţin umor. Marcată de un dinamism accentuat, în special în compartimentul său lexical, care este un seismograf sensibil al prefacerilor vieţii sociale, economice, politice, culturale, limba română aminteşte astăzi, în mod izbitor, de perioada de modernizare a vocabularului din secolul al XIX-lea, cu nenumăratele sale controverse legate de ortografie, adaptarea neologismelor sau chestiuni de normare lingvistică. Din multitudinea aspectelor dezbătute de specialişti şi de presă în ultimii ani, aş reţine, în sinteză, cîteva. * Deschiderea lexicală maximă sau "foamea de real" Ieşită din lunga izolare la care o condamnase regimul comunist, limba română se reconectează rapid după 1990 la reţeaua referenţială a lumii contemporane, odată cu progresele înregistrate de diversele substructuri ale organismului social. Valul de neologisme "necesare", cu precădere anglicisme, vine să umple, în mod benefic, largi goluri de denominare din domeniile politic, economic, financiar-bancar, tehnico-ştiinţific, cultural, viaţă cotidiană, divertisment etc. Citez la întîmplare cuvinte care sînt astăzi pe buzele tuturor (în mediul urban) şi care păreau cu cîţiva ani în urmă exotisme lexicale sau împrumuturi "de lux": airbag, audit, barter, brand, briefing, casting, chat, discount, hacker, lifting, link, live, look, mall, net, online, password, roller, shake, site, stretch, talk-show, thriller, top, workshop etc. O particularitate structurală a limbii române este aceea de a fi, ca totdeauna, o gazdă primitoare a cuvintelor împrumutate, impunîndu-le însă tipare stricte de adaptare morfologică. În comparaţie cu situaţia din alte limbi, precum franceza, masa de vorbitori a adoptat cu entuziasm, în mediul urban, neologismul anglo-american, iar lingviştii care s-au ocupat de acest aspect al limbii (Mioara Avram, Georgeta Ciobanu, Adriana Stoichiţoiu-Ichim ş.a.) au dovedit mai curînd permisivitate în recomandările lor normative. * "Adio, Lenin!": casarea subproduselor "limbii de lemn" "Urgenţa" completării golurilor denotative din sistemul limbii este urmată rapid de o primenire stilistică a lexicului imediat după 1989. Cuvintele purtătoare ale unei "sarcini" ideologice perimate sau compromise de uzul "limbii de lemn" sînt înlocuite, cu satisfacţie, de neologisme anglo-americane seducătoare, tot aşa cum turcismele şi grecismele cedaseră locul neologismelor romanice după 1820: miliţian / poliţist, întrunire / meeting, şedinţă / summit, slujbă / job, plan / proiect, planificare / planning, comitet / board etc. Sensurile se reaşază după modele englezeşti, astfel unele cuvinte conotate negativ în perioada comunistă sînt revalorizate (program al PCR / social, cultural; compromis, a negocia ş.a.), iar altora li se forţează semantica prin calchierea modelelor străine (a aplica "a face o cerere"; interviu "discuţie în vederea angajării"; patetic "jalnic, deplorabil"). * Nostalgii etimologiste în reforma ortografică În plină explozie lexicală a anilor '90, cînd o eventuală urgenţă ar fi reprezentat-o normarea grafică şi morfologică a numeroaselor anglicisme ce invadau limba, Academia Română, atinsă de nostalgii etimologiste, se ocupă de reforma ortografică, generînd zavistie printre specialişti şi haos în rîndul publicaţiilor. E inutil să reatacăm azi cu argumente teoretice şi istorice fundamentul acestei reforme care, în numele unui criteriu etimologic, impunea de-a valma, alături de elemente latineşti, scrierea cu â a tuturor cuvintelor, indiferent de originea lor. * Limbajul presei - "senza giacca e cravatta" Afirmarea impetuoasă a limbajului presei postcomuniste este, în opinia multora, aspectul cel mai complex şi mai original al epocii pe care o traversăm. Limbajul presei este compartimentul cel mai dinamic al românei actuale, fapt meritoriu cu atît mai mult cu cît a fost nevoit să se construiască din temelii. Promotor al înnoirii lexicale prin punerea masivă în circulaţie a neologimelor, a inovaţiilor lexicale (derivate, compuse, savuroase creaţii ludice), limbajul jurnalistic şi-a recuperat în ritm extrem de alert fireasca diversitate stilistică, nivelată de controlul ideologic al dictaturii comuniste. Aspectul cel mai carcateristic însă al jurnalismului românesc actual rămîne - aşa cum a observat printre alţii Rodica Zafiu - stilul "relaxat", apelul frecvent la registrele vii ale limbii vorbite (popular, colocvial, argotic) - reacţie psihologică firească la imobilismul "limbii de lemn" din trecut. * Cuvinte "de tranziţie" Printre cuvintele la modă ale tranziţiei, cu viaţă mai mult sau mai puţin efemeră, se numără, alături de anglicisme, numeroase derivate şi compuse noi. Aş reaminti numai cîteva din cele care au făcut "istorie": dolarizare, dughenizare, vesternizare, fesenist, pesederizare, cederizare, cotrocenizare, brucanizare, buticar, chioşcar, răspîndac, zvoner, scenarită, mineriadă, golaniadă, manipulare, criptocomunist, a se kaghebi, stalinozaur şi cîte altele. * Limbajul violent al românilor În vreme ce o parte a presei punea în mişcare vocabulele elevate ale limbajului cultivat al epocii, ziarele ultranaţionaliste sau de scandal îşi făceau un titlu de glorie din a răscoli prin reziduurile limbii de mahala, promovînd violenţa verbală, xenofobia nudă şi vulgaritatea în forme intolerabile. Iată o mică mostră edificatoare din paginile României Mari din 1999: "putoare fără ruşine, judecătoarea N.", "şef de rahat", "oligofrenul D.", "banditul B.", "paraşutele astea", "poponarul C.N.", "A.P., cavaler de Kurlanda" ş.a. Violenţa verbală face parte din tabloul de azi al unei Românii resentimentare şi brutale care nu poate fi ignorat (a fost, de altfel, studiată pe larg de Ruxandra Cesereanu în recenta sa carte). * Temă restantă de gramatică Deşi gramatica este mai rezistentă la asaltul inovaţiilor decît vocabularul, revin cu insistenţă, în ultimii ani, cîteva structuri pervertite care ameninţă să se impună: lipsa prepoziţiei "pe" la acuzativul pronumelui relativ "care" ("Persoana care am căutat-o..."), suprimarea negaţiei înaintea construcţiei restrictive cu "decît" ("Am decît o casă."), generalizarea prepoziţiei "în" la contexte improprii ("Merg în clubul X"), cuvinte parazitare ("Deci l-am găsit, deci nu era plecat"; "Ca şi om...") ş.a. * Panica naţionalistă şi fanatismul purist Panica naţionalistă a generat şi la noi fantezii legislative, precum cea a lui George Pruteanu, care îşi imagina în anii din urmă că trebuie să-şi amendeze semenii pentru excese neologice, de altfel supărătoare. Ideea ar rămîne absolut hazlie, dacă nu ar fi totuşi întristător faptul că o persoană cultivată, precum distinsul ex-senator, nu a putut învăţa nimic din lecţia latinismului purist al secolului al XIX-lea. * De la argotismele tinerilor în blugi la limbajul porno al generaţiei "Polirom"(2003-2004) Limbajul argotic colorat al tinerilor are în româna actuală o vizibilitate infinit mai mare decît în trecut (ţeapă, marfă, beton, parfum, penal, supertare, a fi bazat, handicapat etc.). El migrează în chip firesc nu numai spre limbajul colocvial şi familiar, ci şi spre cel al presei, aşa cum s-a remarcat deseori. Foarte recent, s-a înregistrat o variantă "hard" a limbajului erotic licenţios prin prozatorii lansaţi în ultimii ani, cei mai mulţi de Editura Polirom (2003-2004) - Ioana Bradea, Ioana Baetica, Ionuţ Chiva, Alexandru Vakulovski, Adrian Schiop, Dragoş Bucurenci, Cosmin Manolache, Claudia Golea - care împinge la limita de sus experienţa vulgară a limbajului. Rămîne de văzut dacă această ostentativă dezinhibare lingvistică are o justificare în plan estetic sau se hrăneşte din nevoia imperioasă de a şoca. * Legiuitorii limbii - mai relaxaţi ca oricînd (DOOM2, 2005) Nu în ultimul rînd trebuie semnalată apariţia - îndelung aşteptată - a noului Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, care adoptă o inteligentă şi binevenită atitudine relaxată în privinţa uzului lingvistic. Deşi nu recomandă explicit toate anglicismele pe care le înregistrează, autorii consideră utilă normarea acestora. În multe alte cazuri se recomandă formele duble (filozof/ filosof, căpşune/căpşuni) sau se acceptă rostiri impuse de multă vreme prin uz (a fonda, frecţie, compleu, pricomigdală, absolvă etc.)
